Oferta de carte Dorin M

PLANUL DE CONTURI - CLASA 4
Catre pagina principala...Catre paginile de studiu - To Study...Catre paginile de distractie - To Entertain...Catre paginile de lucru - To Work...Catre paginile de afaceri - To Affair Catre meniu Contabilitate...Catre Meniu Planul de conturi.

|Clasa 1|   |Clasa 2|   |Clasa 3|   |Clasa 4|   |Clasa 5|   |Clasa 6|   |Clasa 7|   |Clasa 8|   |Clasa 9|


Dimensiune fişier: 31 k; Imprimare: 3 pag. A4

Contul 401 - Furnizori
(Completat, modificat şi adnotat până la 31 ianuarie 2012).

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa datoriilor şi a decontărilor în relaţiile cu furnizorii, alţii decât entităţile afiliate şi entităţile legate prin interese de participare, pentru aprovizionările de bunuri, lucrările executate sau serviciile prestate.

Contabilitatea analitică se ţine pe fiecare furnizor. Furnizorii se grupează în furnizori interni şi furnizori externi.


            Contul 401 "Furnizori" este un cont de pasiv.

În creditul contului 401 " Furnizori " se înregistrează (prin debitul conturilor):

- rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constatate în exerciţiul financiar curent, aferente exerciţiilor financiare precedente (117);

- cu rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile, aferente anilor precedenţi (1174) (numai PCPJFSP).

- cu valoarea serviciilor prestate aferente materiilor prime intrate în gestiune, aduse de la terţi (301) (numai PCPJFSP).

- valoarea la preţ de cumpărare sau standard (prestabilit) al materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, animalelor şi păsărilor, mărfurilor şi ambalajelor, achiziţionate (intrate în gestiune, aduse) cu titlu oneros de la terţi pe bază de facturi (301, 302, 303, 341, 345, 346, 361, 371, 381, 321, 322, 323, 326, 327, 328), precum şi diferenţele de preţ în plus sau nefavorabile aferente, în cazul în care evidenţa acestora se ţine la preţuri standard (308, 368, 388) (+ PCPJFSP);

- cu valoarea serviciilor prestate aferente materialelor consumabile intrate în gestiune, aduse de la terţi (302) (numai PCPJFSP).

- cu valoarea serviciilor prestate aferente materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în gestiune, aduse de la terţi (303) (numai PCPJFSP).

- cu valoarea serviciilor prestate aferente animalelor şi păsărilor intrate în gestiune, aduse de la terţi (361) (numai PCPJFSP).

- valoarea facturilor primite, în cazul în care acestea au fost evidenţiate anterior ca facturi nesosite (408) (+PCPJFSP);

- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate de furnizori (409) (+PCPJFSP);

- valoarea avansurilor facturate (409) (+PCPJFSP);

- taxa pe valoarea adăugată aferentă furnizorilor (4426);

- cu sumele reprezentând abonamentele, chiriile şi alte cheltuieli efectuate anticipat (471) (numai PCPJFSP).

- valoarea timbrelor fiscale şi poştale, biletelor de tratament şi călătorie şi a altor valori achiziţionate (532);

- cu valoarea bonurilor valorice, timbrelor fiscale şi poştale, biletelor de tratament şi odihnă, tichetelor şi biletelor de călătorie, tichetelor de masă şi a altor valori achiziţionate (532) (numai PCPJFSP).

- valoarea materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, mărfurilor, ambalajelor etc. achiziţionate, în cazul folosirii metodei inventarului intermitent (601, 602, 603, 607, 608) (+PCPJFSP);

- valoarea materialelor achiziţionate, nestocate şi consumul de energie şi apă (604, 605) (+PCPJFSP);

- valoarea serviciilor prestate (lucrăti de întreţinere şi reparaţii, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii, valoarea primelor de asigurare datorate conform contractelor de asigurare, valoarea studiilor şi cercetărilor, sumele datorate colaboratorilor pentru prestaţiile efectuate, valoarea comisioanelor şi onorariilor, cheltuielile de protocol, reclamă şi publicitate datorate, transportul de bunuri şi transportul colectiv de personal, cheltuieli reprezentând deplasări, detaşări şi transferări (inclusiv transportul), servicii poştale şi taxe de telecomunicaţii datorate) de terţi (611 la 626, 628, 471) (+PCPJFSP);

- valoarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră achiziţionate, aferente perioadei (652);

- valoarea despăgubirilor, amenzilor şi penalităţilor datorate terţilor (658) (+PCPJFSP);

- diferenţele nefavorabile de curs valutar din evaluarea soldului în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar (665) (+PCPJFSP);

- diferenţele nefavorabile aferente datoriilor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar (668) (+PCPJFSP).


În debitul contului 401 " Furnizori " se înregistrează (prin creditul conturilor):

- cu datoriile aferente exerciţiilor financiare anterioare, prescrise sau anulate (1171) (numai PCPJFSP).

- valoarea la preţ de înregistrare a produselor cuvenite unităţilor prestatoare, ca plată în natură potrivit prevederilor contractuale (345);

- valoarea acceptată a efectelor comerciale de plătit (403) (+PCPJFSP);

- valoarea avansurilor acordate furnizorilor, cu ocazia regularizării plăţilor cu aceştia (409) (+PCPJFSP);

- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, predate (înapoiate) furnizorului (409) (+PCPJFSP);

- cu contribuţia de asigurări sociale datorată de colaboratori, potrivit legii (431) (numai PCPJFSP);


- cu contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate datorată de colaboratori, potrivit legii (431) (numai PCPJFSP).

- cu sumele reţinute reprezentând impozit datorat de către colaboratorii unităţii pentru plăţile efectuate către aceştia (444) (numai PCPJFSP).

- plăţile efectuate către furnizori (512, 531, 541, 542) (+PCPJFSP);

- sumele nete achitate colaboratorilor şi impozitul reţinut (512, 531, 444) (+PCPJFSP);

- cu sumele plătite furnizorilor din contul de disponibil cu destinaţie specială (550) (numai PCPJFSP).

- valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării (609);

- cu diferenţele favorabile de curs valutar rezultate în urma lichidării datoriilor în valută sau cu ocazia evaluării la sfârşitul exerciţiului financiar (739) (numai PCPJFSP).

- datorii prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (758);

- diferenţele favorabile de curs valutar aferente datoriilor către furnizori, la decontarea acestora sau cu ocazia evaluării lor la finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar (765);

- valoarea sconturilor obţinute de la furnizori (767);


- diferenţele favorabile aferente datoriilor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, la decontarea acestora sau cu ocazia evaluării lor la finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar (768).


            Soldul creditor al contului reprezintă
sumele datorate furnizorilor.




            NOTĂ: PCCS = Planul de conturi pentru contabilitatea simplificată. PCPJFSP = Planul de conturi pentru persoanele juridice fără scop patrimonial.

            Bibliografie:

- Legea nr. 82/ 24.12.1991 - Legea contabilităţii (republicată în M. Of. nr. 454 din 18 iunie 2008) - actualizată până la data de 31.12.2011.
- O.M.F.P. nr. 1969/ 09.11.2007 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial (publicat în M. Of. nr. 846 din 10 decembrie 2007) - actualizat până la data de 31.12.2011.
- O.M.F.P. nr. 3055/ 29.10.2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene (publicat în M. Of. nr. 766 din 10 noiembrie 2009) - actualizat până la data de 31.12.2011.
- O.M.F.P. nr. 1917/ 12.12.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare ale acestuia (publicat în M. Of. nr. 1186 din 29 decembrie 2005) - actualizat până la data de 31.12.2011.
- O.M.F.P. nr. 2239/ 30.06.2011 pentru aprobarea planului simplificat de contabilitate (publicat în M. Of. nr. 522 din 25 iulie 2011) - actualizat până la data de 31.12.2011.
- Reglementări contabile B.N.R. din 27.12.2011 conforme cu reglementările europene (publicat în M. Of. nr. 930 bis din 28 decembrie 2011) - actualizat până la data de 29.02.2012.

Extras din cartea "Conturile în contabilitatea românească" de Merticaru Dorin Nicolae, Brăila, 2012.
Toate drepturile rezervate.
.
Termeni şi condiţii de utilizare.........Notă realizatori


(2000 - 2012 dorinm.ro) Ultima modificare: 26.Februarie.2012
Powered by Medow