Oferta de carte Dorin M

PLANUL DE CONTURI - CLASA 3
Catre pagina principala...Catre paginile de studiu - To Study...Catre paginile de distractie - To Entertain...Catre paginile de lucru - To Work...Catre paginile de afaceri - To Affair Catre meniu Contabilitate...Catre Meniu Planul de conturi.

|Clasa 1|   |Clasa 2|   |Clasa 3|   |Clasa 4|   |Clasa 5|   |Clasa 6|   |Clasa 7|   |Clasa 8|   |Clasa 9|


Dimensiune fişier: 20 k; Imprimare: 2 pag. A4

Contul 354 - Produse aflate la terţi
Contul 356 - Animale aflate la terţi
Contul 357 - Mărfuri aflate la terţi
Contul 358 - Ambalaje aflate la terţi
(Completat, modificat şi adnotat până la 31 ianuarie 2012).

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa stocurilor de produse (animale, mărfuri şi ambalaje, funcţie de cont) trimise la terţi, pentru prelucrare sau în custodie.

Pentru contul 356 contabilitatea analitică a animalelor şi păsărilor aflate la terţi se ţine distinct pentru activităţile fără scop patrimonial, pe unităţi, iar în cadrul acestora, pe specii şi, după caz, pe categorii de vârstă (numai PCPJFSP).

Pentru contul 358 contabilitatea analitică a ambalajelor aflate la terţi se ţine distinct pentru activităţile fără scop patrimonial, pe unităţi, iar în cadrul acestora, pe feluri sau grupe de ambalaje (numai PCPJFSP).


            Contul 354 "Produse aflate la terţi" este un cont de activ.

În debitul contului 354 "Produse aflate la terţi" se înregistrează (prin creditul conturilor):

- valoarea la preţ de înregistrare a produselor (semifabricatelor, produselor finite sau produselor reziduale - animale, mărfuri şi ambalaje, funcţie de cont) trimise la terţi (341, 345, 346);

- pentru contul 356 - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor aflate la terţi (361) (numai PCPJFSP);

- pentru contul 358 - cu valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor aflate la terţi (381) (numai PCPJFSP).

În creditul contului 354 "Produse aflate la terţi" se înregistrează (prin debitul conturilor):

- valoarea produselor (animalelor, mărfurilor şi ambalajelor, funcţie de cont) intrate în gestiune, aduse de la terţi (341, 345, 346);

- pentru contul 356 - cu valoarea animalelor şi păsărilor intrate în gestiune, aduse de la terţi (361) (numai PCPJFSP);

- pentru contul 358 - cu valoarea ambalajelor intrate în gestiune, aduse de la terţi (381) (numai PCPJFSP).

- scăderea din gestiune a produselor (animalelor, mărfurilor şi ambalajelor, funcţie de cont) aflate la terţi pentru care s-au întocmit documente de livrare sau constatate lipsă la inventar (sau aflate în consignaţie la terţi, pentru care au fost emise documentele de vânzare) (607) (+PCPJFSP).



            Soldul debitor al contului reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a produselor (animalelor, mărfurilor, ambalajelor, funcţie de cont) aflate la terţi.



            Subconturile (conturile sintetice/analitice) sunt (acestea sunt valabile numai pentru contul 354):

- 3541 - Semifabricate aflate la terţi;

- 3545 - Produse finite aflate la terţi;

- 3546 - Produse reziduale aflate la terţi.




            NOTĂ: PCCS = Planul de conturi pentru contabilitatea simplificată. PCPJFSP = Planul de conturi pentru persoanele juridice fără scop patrimonial.

            Bibliografie:

- Legea nr. 82/ 24.12.1991 - Legea contabilităţii (republicată în M. Of. nr. 454 din 18 iunie 2008) - actualizată până la data de 31.12.2011.
- O.M.F.P. nr. 1969/ 09.11.2007 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial (publicat în M. Of. nr. 846 din 10 decembrie 2007) - actualizat până la data de 31.12.2011.
- O.M.F.P. nr. 3055/ 29.10.2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene (publicat în M. Of. nr. 766 din 10 noiembrie 2009) - actualizat până la data de 31.12.2011.
- O.M.F.P. nr. 1917/ 12.12.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare ale acestuia (publicat în M. Of. nr. 1186 din 29 decembrie 2005) - actualizat până la data de 31.12.2011.
- O.M.F.P. nr. 2239/ 30.06.2011 pentru aprobarea planului simplificat de contabilitate (publicat în M. Of. nr. 522 din 25 iulie 2011) - actualizat până la data de 31.12.2011.
- Reglementări contabile B.N.R. din 27.12.2011 conforme cu reglementările europene (publicat în M. Of. nr. 930 bis din 28 decembrie 2011) - actualizat până la data de 29.02.2012.

Extras din cartea "Conturile în contabilitatea românească" de Merticaru Dorin Nicolae, Brăila, 2012.
Toate drepturile rezervate.
.
Termeni şi condiţii de utilizare.........Notă realizatori


(2000 - 2012 dorinm.ro) Ultima modificare: 26.Februarie.2012
Powered by Medow