STUDIU - Tehnic - SCRIERE
O
nouă dimineață pentru dragostea noastră
Cât
de ușor este să fii înșelat de aparențe
Tuturor
doamnelor, reginelor, mamelor, prințeselor, prietenelor,
favoritelor și amantelor din viața noastră... Tuturor
domnilor, regilor, taților, prinților, iubiților, favoriților
și amanților din viața noastră...Disclaimer:
Îi invit pe cei care trăiesc la „A Avea” să-mi dezumfle rația Medium și să lase acest material imediat sau în mai puțin de 30 de secunde!
Cei care trăiesc pentru „A Fi”, au puterea de a înțelege ceva și pot continua să citească sau să asculte acest material.
Ei bine, chiar și aceia care „Sunt la mijloc?” sau care, odată, a cochetat cu „A Fi”.
A fost odată ca niciodată un suflet care a început să bântuie aceste meleaguri, pentru că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti...
Muzica începe să-mi „transporte” simțurile, încântându-mă din gândurile de zi cu zi…
Și mă contopesc, trup și suflet, cu toate existențele mele anterioare. Inundat cu înțelepciunea trăită...
Prima experiență... Evident... Dragoste... O percepție care m-a făcut să merg înainte, care m-a făcut să cânt din toată inima, alături de cei care mi-au încântat viața...
Poetic? Versuri în proză?
Anii au trecut peste mine, peste cei dragi, peste cei care mă iubesc... Dar acum știm că există o diferență clară între dragoste și atracție.
Iubirea este una, atracția este alta. Cu totul altceva... Prima percepție este că pot coexista împreună, dând naștere pasiunii.
Iar pasiunea nu este altceva decât ceva ce vine din inimă pentru a aduce probleme atât lor înșiși sau celor dragi. Este doar o competiție între trup și suflet cu prea multe posibilități pentru ca o parte să se răzgândească, să se implice...
Dar, legat de asta, există o veste bună... Dacă nu ajunge la posesie, se va evapora ca roua dimineții de îndată ce soarele strălucește. Poate mai târziu, dacă este înnorat, dar nu poate fi întuneric toată viața...
De aceea este necesară o delimitare clară între dragoste și atracție. Să treacă repede dimineața sufletului... Când poate controla mai bine derapajele corpului...
Cu alte cuvinte, atracția este iubirea imatură care spune: „Te iubesc pentru că am nevoie de tine!”. Că ești unul dintre părinți, frați sau surori, sau un simplu prieten sau vis...
Prieten sau iubită... Pentru care atracția este doar un început care se va trezi in dragoste... Când sufletul va prelua... Sau în opusul lui... Când trupul va fi de netrecut... Numește-l cum vrei vrei! Inclusiv „A avea”...
Apoi, la un moment dat, basmul se va transforma într-o poveste, iar muzica își va schimba acordurile.
Solista, „Viața”, își va schimba vocea, trecând de la vocea de „cap” la cea de „piept”. Va fi o altă melodie!
Putem
„liniști” trecerea, dar cei mai mulți dintre noi vom cânta
ariile maturității. Sau corul sclavilor... Depinde de alegeri.Dragostea matură spune: „Am nevoie de tine pentru că te iubesc!”, este dorința de a oferi altuia tot ce este al tău și de a simți fericirea lor ca și cum ar fi a ta.
Greșelile pot fi nenumărate. Dar premiul merită pentru că puțini sunt „aleșii”.
Dar cei care reușesc vor înțelege că există o cheie pentru fiecare inimă, atât timp cât nu faci o eroare de identificare.
O eroare care apare mai ales la inimile care și-au lăsat încuietoarea să se deschidă de prea multe ori, la aproape orice cheie... Uzând, tocind mecanismul care acum îi permite să fie deschis cu aproape orice cheie... Sau...
Acela de a-ți încredința inima altora! Va bate mai departe, dar cu prețul de a fi zdrobit de cel care o ține... Așteaptă până când inima ta bate în pieptul ei, așa cum inima ei bate în al tău!
Vei reuși sau nu, este alegerea ta. Dar nu uita că acolo unde există dragoste, există viață. Altfel, sunt doar obiective, rezultate, posesie, bla, bla.
Oricine își dă seama de acest lucru, când va privi înapoi la viața lui, va descoperi că momentele în care a trăit cu adevărat sunt acelea în care a făcut lucrurile în spiritul iubirii. Real, tangibil, reciproc...
În timp ce pasiunea a născut doar momente de nebunie, durere... Ah, Desdemona! Sau tu, Othello... Indiferent de context,
Că este vorba despre suflete, că este vorba de gesturi, că este vorba despre ceea ce am făcut sau nu am făcut...
Ce poate fi mai adevărat decât observația că există întotdeauna o oarecare nebunie în atracție și, în cele din urmă, la apogeu, pasiune, indiferent dacă există întotdeauna vreun motiv pentru nebunie.
Când îți folosești mintea și rațiunea, nu poți vorbi despre dragoste adevărată, ci doar despre o combinație de atracție și iubire imatură.
Comparativ,
un părinte nu își iubește copiii cu rațiune ci cu inima, cu
toată ființa sa, nu cu o iubire imatură ci cu cea mai matură
formă de iubire, cea care ne face asemenea lui Dumnezeu, cel
care dă viață.Dacă nu, este vorba doar despre factura pentru sex sau „prostituție”, putere sau supunere, posesie sau compromis, bla, bla. Ca de obicei, este alege alegerea ta.
În momentul în care ai în inima ta acest lucru extraordinar numit dragoste adevărată și îi simți profunzimea, încântarea și extazul, vei descoperi că lumea s-a schimbat pentru tine.
Dar apoi, evident, va apărea o altă factură pentru acest serviciu. Cel plătit prin credință, fidelitate, angajament total, bla, bla... Un alt pariu pe prețul bucuriei pentru un asemenea dar ca viața...
Pentru un om (inclusiv cel care este părinte) să-l iubească pe altul (inclusiv pe copii) este probabil cea mai grea sarcină care ne este încredințată, sarcina ultimă, examenul final, munca pentru care toți ceilalți sunt doar un preludiu.
De aceea, „lucrurile” par „aranjate” pentru ca copiii să apară atunci când exista șansa ca mama să fie suficient de matură.
Fie că vrea sau nu, orice ar fi, simte o urmă de responsabilitate. Mai mult, este „programată” să fie dedicată în 99% din cazuri.
Dragostea este un imbold pentru ca fiecare să se perfecționeze, să devină cineva, să devină ei înșiși o lume, de dragul cuiva.
Acesta este motivul în spatele căruia, poate, pentru lume ești o singură persoană, dar pentru o anumită persoană ești întreaga lume.
Și am pierdut mai multe existențe în suferință până am înțeles că...
Dragostea nu înseamnă plăcere, în timp ce pasiunea presupune plăcere, o presupune și o urmărește și o cere atât de aspru încât acceptă orice eșec, chiar și moartea.
Percep
o nouă experiență. Poetică... Dragostea este o aripă dată de
Dumnezeu sufletului pentru a putea urca la El. Dar numai și
numai împreună! Cu El sau cu unul dintre noi...Am avut și existențe singuratice, egoiste. Dar nu am ajuns la El... Am trăit cu El...
Da, concluzia este sigură! Singur, este imposibil... Doar căderea te așteaptă. Cu cât urci mai sus, cu El, cu atât mai de sus vei cădea. Într-un fel de iad... De existență irosită... Chiar și în numele Lui...
Deci, El nu este arhitectul Universului... El a creat Universul pentru a ajunge la noi, pentru ca noi să fim iubiții Lui... Și să-L iubim!
Da, îi datorăm să-i răsplătim dragostea cu ceea ce putem oferi celor ca noi. Moștenirea sa, iubirea, este arhitectul universului.
Dragostea este cea mai puternică forță din univers. Poate de aceea singura anomalie umană este incapacitatea de a iubi, sau egoismul, frica de a da dragoste.
Poate de aceea toate lucrurile trebuie făcute cu dragoste. Poate de aceea nu este atât ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.
Din primele noastre momente de viață, trebuie să știm ce este iubirea și ea să existe.
Poate de aceea nu există prietenie sau dragoste mai mare decât cea a unui părinte pentru copilul său. Și toate acestea exclud atracția.
Dragostea (în special cea a părinților) le arată oamenilor cum ar trebui să fie, în timp ce pasiunea le arată cum nu ar trebui să fie.
Apoi, iubirea care nu crește pe zi ce trece, așa cum este cea pentru un copil, este o pasiune inutilă. Și, din păcate, asta se întâlnește adesea la părinții care, din pasiune pentru ceva, își obligă inutil copiii să devină ceea ce nu ar trebui să fie.
Folosindu-i... egoist... Deformându-le, adesea ireversibil, sufletele...
De la atracția către un fel de confirmare a valorii lor, a eforturilor lor, în ciuda nevoii copiilor de iubire adevărată, uitând de copii, uitând de ei...
Oamenii
(copilul, iar mai târziu adultul) au nevoie de iubire pentru
că viața fără ea este doar un mecanism uscat, scârțâitor și
sfâșietor. Trădat... Trist... Dureros... Pierdut... Cu tot
sufletul...„Avansând” în viață (unii doar în ani), descoperim că iubirea este cea mai înaltă fericire pe care o poate atinge un om, pentru că doar prin ea știe că este mai mult decât el însuși, că este una cu totul.
Descoperim că o singură oră de dragoste poate schimba o viață întreagă. Și de aceea cădem adesea în pasiune... Atrași de confuzia acelui moment al trăirii supreme, al „Ființei”...
Dar secretul perceperii acestor lucruri este legat de capacitatea noastră de a elimina atracția din acest „model” de existență.
Așa ajungem să descoperim că sentimentul de a fi iubit de cineva îți dă putere, să iubești pe cineva foarte mult și îți dă curaj „pasional”. Acum este momentul în care reușim să depășim etapa copilăriei și să devenim adulți.
Acum descoperim că orice iubire care nu se bazează pe prietenie este construită ca un castel de nisip, gata să fie spălată de lacrimile care vor urma.
Prietenia este cu siguranță cea mai bună protecție pentru durerile provocate de iubire atunci când manifestarea ei ne atinge doar pe unii dintre noi și îi respinge pe alții cu responsabilitatea ei.
Acum
descoperim că dacă vrei să fii iubit, iubește necondiționat!
Acceptă pariul necruțător al sorții sau descoperirea bucuriei
tale!Necruțător pentru că, oricum, unul dintre voi îl va înșela pe primul, mergând în rai înaintea celuilalt... Da , amintiți-vă: „Până moartea ne va despărți”! Mai degrabă, vom fi înșelați de nemurire.
O altă percepție... Sufletele noastre sunt nemuritoare! Ele sunt împreună în eternitatea dorințelor lor. De dragostea lor... Sau de greșelile lor...
Revenind la „umanitate”, dacă vrei să ai dragoste, trebuie să-ți controlezi atracția. Dozați eventual...
Dragostea atrage cele mai minunate momente din viața noastră pentru tot restul vieții, în timp ce atracția este doar câteva momente, care vor fi plătite, mai târziu și cu siguranță, mai scumpe decât ne putem imagina... Dacă ai supradozat rețeta acceptată la celălalt...
Acum descoperim că iubirea este tot ce avem, este singurul mod în care ne putem ajuta unii pe alții, în timp ce atracția este doar biletul către o cursă nebună în care ne luptăm între noi, de fapt, cu toată lumea.
Și, nu în ultimul rând, descoperim acum (pentru cei mai fericiți dintre noi) că iubirea este sfințenie minus sexualitate. Exact în momentul în care sexualitatea devine mai pregnantă și mai puternică...
Acum atracția poate începe să aibă o altă latură, instinctuală, aproape imposibil de distins de iubire sau empatie. Poate deveni prea individuală… Prea egoistă… Prea „carnală”…
O nouă dimineață în care cele mai mari drame din viața umană apar atunci când suprapunem dragostea cu atracția sau o asociem cu nașterea pasiunii când, de cele mai multe ori, uităm de iubire orbiți de atracție.
Acum
suntem în pericol să uităm că iubirea înseamnă topirea a doi
oameni într-un singur înger, astfel încât îngerii să revină la
viață, nu oamenii care s-au contopit.Acum poate fi adevărat că dragostea pasională este un lucru sălbatic. Care, atunci când vom încerca să-l ținem în frâu, ne va distruge, când vom încerca să-l închidem, ne va înrobi, iar când vom încerca să-l înțelegem, ne va întuneca mistic cărările.
Și totul pentru că nu este adevărată, iubire pură. Este ceva ce începe cu esența existenței umane, iubirea, dar acoperită, și uitată, din cauza manifestărilor atracției. Care ne lasă goi, goluți... Dezlănțuiți... Nu doar la propriu.
Un fel de comuniune de iubire matură cu ființa, sau un fel de reamintire a copilului prețuit din noi, dacă am depășit acest nivel.
Un fel de confirmare a faptului că nu există deghizare acolo unde iubirea există sau să o simuleze acolo unde nu există... Ceva valabil pentru cei care au scăpat de puterea atracției.
Aceste
percepții aparțin celor care au înțeles că iubesc puțin, cei
care pot spune în cuvinte cât de mult iubesc, că iubirea
înseamnă ca niciodată să nu fii nevoit să-ți ceri iertare, că
pentru nimeni nu merită să plângi, iar cei care merită nu te
vor face pe tine să strigi.Dragostea se trăiește în tăcerea faptelor, în mângâierea gesturilor și în șoaptele intimității cu ceilalți!
Din punct de vedere metaforic, dragostea este ceea ce vântul este pentru foc, stingând flacăra slabă, bazată pe atracție și întărind flacăra puternică, adevărată.
Sau este ceva ca puterea...
Dacă ai putere și nu vrei să iei în mod prostesc toată povara sistemului pe umerii tăi, folosește-o pentru a stimula oamenii din jurul tău!
Nu toți, e adevărat... Dar nu-i uita pe cei dispuși să crească, să te admire și să te iubească în tăcerea ignoranței până când vor putea „să meargă singuri” sau să fie alături de tine răsplătindu-ți investiția.
În același timp, acest lucru va spori stabilitatea și eficiența sistemului în ansamblu.
Astfel, cu cât iubești mai mult (dragoste reciprocă), cu atât ești mai puternic.
În sens spiritual, a iubi (dragoste manifestată), așa cum am spus mai sus, înseamnă a fi în rezonanță cu altul, a te recunoaște în el, a te simți ca el.
Dacă
te poți contopi cu altcineva, fără a renunța la tine însuți,
sub orice forma ai face-o, ceea ce este un secret extrem de
important, dacă vibrezi integral cu el, îl poți influența in
același mod in care te poți influența pe tine.Desigur, și aici găsești putere în dezvoltarea ta. Mulți dintre marii vindecători și mentori spirituali lucrează în acest fel.
Cu cât terapeutul poate empatiza mai mult cu clientul său, cu atât mai bine îl va putea ajuta să se regăsească, să redevină el însuși și astfel să se vindece. Sau să trăiască…
Și, de aici și remarca: Iubește-te pe tine însuți pentru a putea iubi și pe altcineva!
Dragostea este cea mai mare și singura forță care nu poate fi exploatată pentru că acționează simplu, direct, fără control și doar prin participare.
Sau poate fi emulat, folosit sau piratat. Dar nu pentru prea mult timp…
Primul „firewall” este o schimbare. Nimeni nu iubește la fel în fiecare zi! Mai ales că probabilitățile își dublează „lanțurile” prin existența celor două „necunoscute” necesare iubirii... Tu și celălalt...
Al doilea este cel al rezonanței, al nevoii de armonizare... Cine se găsește în rezonanță cu altul, suferă și el dacă îl rănește.
Este valabil și un fel de reciprocitate... Înainte ca cineva să-și deschidă pe deplin inima către altul, trebuie să fie în armonie cu sine, așa că trebuie să învețe să se accepte, să o dezvolte și să o folosească rațional, fără a se răni.
În ezoterism, această atitudine profesională devine clară prin faptul că așa-numita chakră a inimii (Anatata) este un important centru de identitate, de separare de (alte părți ale) creației, din momentul creației, fiind „centrul” manifestării emoţiilor fiinţei umane.
Chakrele sale superioare (Vishuddha, Ajna și Sahasrara), cele spirituale, sunt obligate să se „învârtească” cu aceeași viteză cu cele inferioare, cele pământești (Manipura, Svadhisthana și Muladhara). În caz contrar, centrul se va rupe, se va răsuci și se va forfeca! Emoțiile se vor dezlănțui, inimile se vor rupe...
Faptul
că dragostea adevărată pentru altul este posibilă doar atunci
când este legată de o ancorare puternică în propria
personalitate și în capacitatea ei de a crea în funcție de
propriile nevoi, este doar o aparentă contradicție.Imaginează-ți că, ajutat de cunoștințele tale, trebuie să ajuți pe altul să se vindece, rezonezi cu el și... tu ești el!
Dacă acum nu mai poți face tot ce puteai să faci când erai doar tu, doi oameni au o problema. Și același lucru „se întâmplă” oriunde...
În afaceri, dacă participanții nu vibrează în aceeași direcție, toți au o problemă, în „colaborare”, dacă unul este atras și celălalt manifestă o adevărată implicare, amândoi au o problemă (nu mai discutăm despre „rezultatele” care se vor naște din relația „nerezonantă” dintre cei doi) etc.
Lipsa de armonie și rezonanță atrage doar umbre, răni și dureri.
Poate de aceea ai cu adevărat succes atunci când ești în armonie cu ceilalți, mulțumit sau împlinit și când răspândești aceeași armonie în jur... Ar putea fi aceasta o descriere a fericirii?
Oricât de plin este contul tău bancar, oricât de luxos este stilul tău de viață, oricâți pereți ar umple trofeele sau diplomele tale, oricât de mare ai haremul sau mulțimea de îndrăgostiți, dacă nu ești mulțumit, în armonie cu ceea ce ai , viața ta este un eșec.
Și chiar și așa, dacă te consideri „fericit”, totul este doar o grămadă de justificări bazate pe „A avea”... În niciun caz pe „A fi”!
Puterea
este dată să nu se manifeste, pentru că puterea este...
Putere. Se vede sau se percepe, de la sine, nu mai are nevoie
să se manifeste.Puterea este dată pentru a-i ajuta pe cei care nu au putere. Acesta este atât scopul divin, cât și cel materialist al puterii.
Atracția puterii creează dezechilibre manifestând-o, în timp ce iubirea de putere creează echilibre prin împărțirea ei.
Și, indiferent de erorile existenței puterii, Creatorul a lăsat posibilitatea ca, în condițiile manifestării ei, sub orice formă, „drept” sau „nedrept”, noi, cei mai puțin puternici, suntem nevoiți să identificăm acea iubire. Iar ajutorul, unirea noastră prin iubire adevărată, este ceea care trece mai departe, care biruiește, care se va regăsi în umanitatea rămasă.
Regii, reginele, despoții și dictatorii pot supraviețui doar pe toată durata vieții lor, dar omenirea a mers mai departe chiar și fără ei.
Chiar
dacă te simți bine, dar nu-ți folosești „surplusul” pentru a-i
ajuta pe alții să-și găsească scopul, dacă nu îi ajuți să-și
îndeplinească propriile dorințe de a fi fericit, viața ta
poate fi considerată un eșec.În acest fel, nu contribui la dezvoltarea mediului tău și, în acest fel, nu participi la dezvoltarea creației? Cel care susține creația este susținut de creație, fie că acceptă acest lucru sau nu.
Și dacă nu ești în stare să o faci cu nimeni, concentrează-te pe cei pe care i-ai format ca familia ta, grupul tău... Puțini, dar neprețuiți...
Chiar din această nouă dimineață a restului vieții tale, a restului ființei tale!
Notă: Imaginile sunt create de mine, Merticaru Dorin Nicolae, folosind Microsoft Bing Image Creator.
Dorin,
Merticaru (05.03.2024)