STUDIU - Tehnic - SCRIERE
O
nouă dimineață pentru o nouă percepție a iubirii
Chiar
dacă știam, nu mi-am dat seama niciodată cu adevărat
Alarma
telefonului mă face să sar din pat pentru a o opri rapid
înainte ca altcineva să se trezească. Am reușit!Urmează rutina automată de dimineață, medicamente, cafea pentru bătrâna lui soție, ceai pentru mine și fuga pe terasă pentru a mă bucura de răsăritul soarelui!
Observ că, undeva, alături de gesturile automate, am fost în permanență însoțit în minte de un cântec vechi care a câștigat cândva festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov, România.
Of inimă, tu n-ai minte de loc
nu-mi dai tihnă nici noapte nici zi
Of inimă, câte ofuri tot strâng
când mă faci ba să râd, ba să plâng
Lai la la lai..."
Da, este melodia „Oh Inimioară.” Dar ce caută prin gândurile mele?
Nici
măcar nu mi-am dat seama când am ajuns în fața laptopului,
începând ziua de lucru. Am luat și cafeaua cu mine.„Oh, inima mea, nu ești deloc în dispoziție.” Și acest cântec?
Nu e stilul meu! Va fi oare rezultatul lucrului la materialul pe care îl scriu de vreo 3 zile pentru „Noua Societate Literară”, cel legat de poveștile de dragoste care s-au născut în jurul pieselor „Nothing Else Matters” și seria „The Unforgiven"?
Oarecum nervos, îmi las gândurile și încep să parcurg e-mailurile legate de „Medium”.
Primul link accesat este „Love’s Labyrinth” al unui autor (CJ Coop) care publică destul de des materiale excelente. Da, excelente…
Recenzie, revizuire... Evidențierea... De ce m-am „atârnat” de acest material, de această poezie? Am răspuns... Sincronicitatea? De ce mă manifest așa?
Gândurile m-au inundat, făcându-mă să mă pierd în goana lor. Am simțit nevoia de meditație.
Pune vesta! Este o dimineață rece. Pe șezlong, bucurându-te de ce a mai rămas din acest răsărit...
El
percepu, prin refrenul „indispensabil” al „inimii”, o idee...Da, voi face un nou articol în seria „Be Open”. Dar nu m-am putut concentra. Doar meditația mă poate salva de această mizerie...
De ce sunt atâtea întrebări? Meditația înseamnă... Pot să fac asta?
Și în fața sa a apărut ghidul său, sau a sufletului său. Chiar și după atâția ani, încă nu știa cu cine are de-a face...
— Ce face vechiul meu prieten?
— Mă simt torturat de un fel de... Regret, de iubire. Și nu am de ce să mă simt așa.
— Șoapte plutind, într-o melodie atât de dulce, două suflete care se împletesc în legătura lor nesfârșită... Forța iubirii care ne împinge la întrebarea „De ce?”... Sau unul la altul... rezonezi cu ceea ce ai fredonat mai devreme, cu starea ta acumulată în timp.
— Da, cred că aceste versuri m-au tulburat. Dar nu este vorba doar despre ele... Cred că a fost „De ce” acestui șir de percepții.
—
Totuși, cred că ai fost marcat de partea cu simfonia
destinelor, când lumea se trezește conectată, sub puterea
timpului care nu șterge iubirea.— Unde vrei sa ajungi?
— Poate partea cu: Nu suntem singuri, în bucurie sau în ceartă; iubirea, sub toate formele ei, fiind esența vieții, îți spune ceva?
— Nu înțeleg. Simt că există ceva, dar nu identific mesajul tău real.
— Pentru că nu este mesajul meu... Este mesajul tău transmis de-a lungul timpului în drumul tău aici.
— Repet, luminează-mă!
— „De ce” tale se întorc pe când erai în Aesir, cel numit „Schimbătorul”, „Înșelatorul”, cea mai mare „Înșelăciune”...
—„Bla, bla, bla”… Care este legătura dintre ceea ce sunt acum și întrebările de acum?
—
Amintește-ți principalele intuiții!— Care? Cele în care sunt fiul giganților Farbauti și Laufey, sau unde sunt fratele lui Thor și Odin? Sau, în care sunt soțul lui Sigyn, cea care mi-a dat ca fiu pe Váli... Sau în care sunt iubita lui Angrboda, giganta cu care am avut trei copii... Lupul Fenrir, Jormungandr cel șarpe și Hel, zeița lumii interlope.
— Sau iubitoarea de Skadi, zeița iernii, cea care ți-a dat fiu pe Narfi... Și ai putea continua, nu-i așa? Dar nimic din asta nu este problema cu întrebările tale!
- Unde? Sau la cine vrei să ajungi?
— Călătoria ta aici, de acum înainte, a început cumva cu căutarea inițiată în „Camera Planurilor”? Cu toate condițiile tale de a alege dintre cei care au avut puterea de a participa pe drumul tău?
— Ei bine, au mai rămas doar câteva „închideri”. Da, dar și sfatul tău... „Orice armăsar sfârșește fiind cal de tracțiune” sau „Orice armăsar ajunge o gloabă”. De aceea am ales mereu partea armăsarului.
— Dar ai fost informat că puterea ta spirituală este extrem de atrăgătoare, atât ca bărbat puternic, bogat, dorit, iubit… Zeu… Ca și versiunea pe care nu ai ales-o niciodată, cea a unei femei, irezistibilă, gata să „strângă” armate ale oamenilor... Zeiță...
— Da, așa este, timpul trece, puterea se estompează și frumusețea la fel. Dar puterea crește...
—
Wow, ai ajuns chiar tu la această concluzie? Neinfluențat?
Deci, ați făcut pasul cel „mare”! Îți amintești ceva din
șoaptele „Șoaptitorilor”?— Nu! Dar te-am ales să fii șoptitorul meu. Pentru că eram sigur că nu voi asculta șoaptele celorlalți... Ca să nu fac atâtea greșeli din cauza exercițiilor recurente ale ultimei mele existențe...
— Deci știi că este timpul pentru o schimbare? Și te-ai trezit cu...
— O, inimă, ai înnebunit...
Potopul de sentimente, amintiri și imagini a fost amețitor. Localizarea lui Sigyn, actuala lui soție, amintirile „Camerei planurilor”... Tot ce făcuse pentru el în prea multe vieți împreună... Pregătindu-l pentru acest moment de continuitate... Din inimă...
Era semnalul că ultima parte a vieții lui era pregătită pentru întoarcerea la Sigyn, ea bărbat și el soția lui. Și începuse cu acea șoaptă... Și negociase și acceptase tot ce avea să urmeze.
Fără ajutorul lui Sigyn, nu avea cum să reușească. Ce sacrificiu! Ceva dincolo de puterile unui zeu...
În acest timp și dimensiune, au avut mulți ani împreună... Ani de recunoștință față de credința ei de-a lungul a zeci de vieți împreună... Ea este soția veșnică, el este iubitul adorat. Iubitor etern... Mulțumit de încercările lui...
Poate că nu va face același șir de erori, fiind în tabăra adversă...
Și s-a mulțumit să mai aibă o trecere prin viață cu Sigyn. Să-l pregătesc pentru ceea ce urma. De data aceasta el este cel care iubește și se dedică.
Doar una... Și va merge pe drumul ei... Și eu voi rămâne pe drumul meu... Vin vremuri de constanță!
Amintește-ți
de întrebarea „De ce?” din versurile fredonate dimineața! Și
ieși din starea de meditație. Acum avea răspunsul... Sau l-a
trezit Sigyn...— Hei, nu îngheți aici!
Sărutul dulce al bătrânei mele soții m-a adus rapid înapoi la realitate. Plăcerea de a trăi aici cu ea...
Brrr, îi era foarte frig. Chiar dacă... Acum era înfășurat... Dragă, ea m-a protejat întotdeauna de slăbiciunile mele.
Aproape că a sărit din șezlong și a îmbrățișat-o fericit... Lung, cald și recunoscător...
— Am o idee, draga mea, fug la muncă!
Și nu s-a putut abține să nu fredoneze în timp ce alerga spre biroul lui:
„Oh, inimă, tu n-ai minte deloc.”
Am început să scriu imediat... Vârsta mă poate face să uit ceva... Poate că mă va ajuta să nu pierd aceste idei și să recitesc materialul când îl traduc în engleză.
Deci, titlul este: O nouă dimineață pentru o nouă percepție a iubirii
Pentru cititori, introduc și versurile și piesa muzicală „Oh, inimioară.” Pentru a completa vibrația acestui material...
Of, inimioară
de ce mi se pare
că noaptea-i mare
și drumu-i lung?
Mă ții de veghe
chiar și peste poate
și-atunci socoate
unde-o s-ajung?
Of inimă, tu n-ai minte de loc
nu-mi dai tihnă nici noapte nici zi
Of inimă, câte ofuri tot strâng
când mă faci ba să râd, ba să plâng
Lai la la lai ...
Of, inimioară
mi-ai luat cântatul
mi-ai dat oftatul
de mii de ori
M-am luat de gânduri
vorbesc chiar cu mine
numai de tine
din noapte-n zori
Of inimă, tu n-ai minte de loc
nu-mi dai tihnă nici noapte nici zi
Of inimă, câte ofuri tot strâng
când mă faci ba să râd, ba să plâng
Lai la la lai ...
Of, inimioară
păi n-am altă cale
și merg agale
pe unde știi
Mă vede lumea
și îmi știe gândul
că nopți de-a rândul
pe drum mă ții
Of inimă, tu n-ai minte de loc
nu-mi dai tihnă nici noapte nici zi
Of inimă, câte ofuri tot strâng
când mă faci ba să râd, ba să plâng
Lai la la lai ...
de ce mi se pare
că noaptea-i mare
și drumu-i lung?
Mă ții de veghe
chiar și peste poate
și-atunci socoate
unde-o s-ajung?
Of inimă, tu n-ai minte de loc
nu-mi dai tihnă nici noapte nici zi
Of inimă, câte ofuri tot strâng
când mă faci ba să râd, ba să plâng
Lai la la lai ...
Of, inimioară
mi-ai luat cântatul
mi-ai dat oftatul
de mii de ori
M-am luat de gânduri
vorbesc chiar cu mine
numai de tine
din noapte-n zori
Of inimă, tu n-ai minte de loc
nu-mi dai tihnă nici noapte nici zi
Of inimă, câte ofuri tot strâng
când mă faci ba să râd, ba să plâng
Lai la la lai ...
Of, inimioară
păi n-am altă cale
și merg agale
pe unde știi
Mă vede lumea
și îmi știe gândul
că nopți de-a rândul
pe drum mă ții
Of inimă, tu n-ai minte de loc
nu-mi dai tihnă nici noapte nici zi
Of inimă, câte ofuri tot strâng
când mă faci ba să râd, ba să plâng
Lai la la lai ...
Muzica de
Edmond Deda, Versurile de Harry Negrin.
Cu acest cântec Luminiţa Dobrescu a fost prima câştigătoare româncă a festivalului „Cerbul de Aur”, în anul 1969.
Cu acest cântec Luminiţa Dobrescu a fost prima câştigătoare româncă a festivalului „Cerbul de Aur”, în anul 1969.
Notă: Imaginile sunt create de mine, Merticaru Dorin Nicolae, folosind Microsoft Bing Image Creator.
Dorin,
Merticaru (08.02.2024)