Pentru STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Noua Medicină - Introducere (6)

Postul nr. 5 abia am reuşit să îl termin/ cizelez pe parcursul zilei de azi. Este greu, după cum vă aminteam, să ţin ritmul, indiferent de dorinţa mea de a scrie cât mai mult şi cât mai bine (şi, oricum, am şansa de a putea reveni în completarea lui de-a lungul timpului, sper)...

A venit momentul unui fel de finalizare „despre suflet”.

V-am „plimbat” prin tot felul de detalii, trup-minte-suflet. Toate acestea pentru a vă da o idee cât de cât despre ceea ce urmează să postez, despre ceea ce urmează să descriu ca un fel de acumulare permanentă a vieţii mele, de un fel de evoluţie printre „soluţii”, practici, tratamente. Părţile „trup” şi „minte” am trecut prin ele, prin marea lor majoritate, cu o consecvenţă care nu prea îmi poate fi atribuită mie. Da, am sesizat că totul nu este altceva decât un fel de trecere forţată cu valoare de şcoală. Şi, ca mine, fiecare cu „şcolarizarea” lui.

La fel de mult, poate mai important decât îmi dau eu seama, am tendinţa de a sesiza soluţiile reale doar la nivelul armoniei dintre toate acestea. De exemplu, intrând pe căile noii medicini, am reuşit să nu îmi mai distrug trupul urmând căile medicinii clasice. Eu am trăit asta, nu mă poate contrazice nimeni. Dar, stupoare, noua medicină este şi ea „sectorizată”, de multe ori obligată, în cazuri acute, să colaboreze deosebit de eficient cu medicina alopată. Şi, n-a fost soluţia.

Cu ajutorul ei am început să caut conflictele, să le rezolv pe cât posibil (deoarece, veţi vedea, nu sunt doar cele de „minte”, de gândire, identificare şi poziţionare pe o soluţie anume) dar…

A urmat pasul spre variantele de nouă medicină cu terapiile alfa şi teta (de multe ori delta şi peste). Ceea ce simţeam că ar fi perfect s-a dovedit, după ani de practică, a fi doar un fel de pas parţial, ca şi toate celelalte. Pe scurt, am sesizat că, accesând „mintea”, utilizând-o în procesele de vindecare, menţinere funcţională, amplificare energetică, etc ajungeam invariabil la existenţa problemei iniţiale şi necesitatea menţinerii „tratamentelor”. Deci, această menţinere nu înseamnă vindecare (aviz bolnavilor „cronici”). A fost ceva asemenea unui fel de citat „snoavă” care îmi place foarte mult  (întâlnit în materialele de SNLP – Spiritual Neuro-Language Programming/ Programare Spirituală Neuro-Lingvistică)…

Eu, Dorin, sunt poziţionat pe o cale ferată, un drum al bolii. De undeva sună trenul ce vine şi mi-a sesizat prezenţa pe şine, în drumul lui. Dar, nu de drumul lui este el interesat. El mă spulberă şi îşi continuă drumul. Ba, mai mult, după prima ploaie nu mai rămâne nici o urmă din incidentul spulberării mele. Atunci de ce sună?!? Prin acest „sună” vă rog să înţelegeţi durerea care o trăim atunci când suntem bolnavi, prin „au” al nostru de durere să înţelegeţi răspunsul nostru către cel care sună, din tren. Mulţi dintre nou dau fuga la medic, la diferite forme de tratament dar, la un moment dat se vor trezi iar pe aceeaşi cale ferată (stilul nostru de viaţă) sau pe o alta. Trenul este tot acolo, mai aproape sau mai departe. Va suna, cu siguranţă, cu toate că nu are nici un motiv. Este un fel de grijă, un fel de conştiinţă care ne apelează să ne trezim, să ne dăm la o parte de pe calea ferată, să nu se producă impactul. Şi, chiar dacă sunteţi într-un tunel de cale ferată, de unde ştiţi că lumina de la capătul acestuia este ieşirea din tunel sau este trenul?!? Oricum aţi suci logica sunteţi pe o cale ferată.

Eu, Dorin, am accesat căile alfa, teta. Căi mentale şi/ sau spirituale perfecte, căi care m-au salvat de la moartea fizică şi nu numai (poate şi de la cea a minţii). Dar, ce am salvat de fapt?!? Nu cumva doar mintea. Ceva similar cu un fel de situaţie în care trupul îmi era tot pe calea ferată cu toate că mintea cutreiera câmpiile de pe lângă şine?!?

Ei bine, când am sesizat acest lucru mi-am dat seama că ansamblul este tot ceea ce contează. Exact ca şi în cazul medicinii. Ansamblul medicinii contează şi nu o ramură a acesteia, indiferent de declaraţiile „panaceu” în particular.

Bine, bine, dar cu sufletul cum rămâne?!? Nu pot să trec mai departe fără a vă prezenta concluziile unei vieţi de studiu, fie şi cu valoarea lor introductivă de acum…

Din ce am studiat în ultima vreme, sufletul este cel care modelează viitorul corp, că este cel al părinţilor, că este cel al sufletului ce va „locui” vremelnic în acel trup, fie că este detronatul suflet la statutul de minte de către diferitele încercări de catalogare… Şi, de ce nu, fie că este rezultatul sufletelor cu care va interacţiona ansamblul trup-minte-suflet al unui individ reper.

Trupul poate avea nişte interese minimale, de supravieţuire, OK. Mintea, că o asimilaţi parte din trup sau nu, vine să ajusteze comportamentele trupului la mediu. Un mediu „brownian” sau coordonat, ce contează. Dar, există nenumărate cazuri în care apare ideea de noroc, intuiţie, clarviziune şi altele asemenea. Acele „ceva” care nu mai pot fi explicate corect de cei care se agaţă de trup, de minte, de trup-minte. Acele „ceva” care permit saltul spre ceva mai departe şi care, culmea, deseori sunt în dezinteresul sufletului, sunt cele care nasc cele mai mari conflicte. Deci, ce facem?!? Cum putem merge mai departe. Cum explicaţi că procesele fizico-chimice ale dragostei se declanşează fără controlul ansamblului trup-minte?!? Cum puteţi explica că, marea majoritate a reacţiilor de acest gen aduc suferinţă, mai devreme sau mai târziu, indiferent dacă acest moment este cel al plecării dintre cei vii al unuia dintre parteneri. Cum explicaţi că, dragostea fulminantă a îndrăgostiţilor „zboară” în cotidian şi/ sau necesitate dar ceva leagă totul şi îl duce mai departe?!? Să fie doar jocul intereselor gestionate de minte?!? Să fie doar necesitatea?!? De ce mai menţinem principii într-o societate în care nimic nu mai are valoare?!? De ce ne mai ţinem de principii dacă sesizăm că ele ne fac rău, principii cum ar fi onoarea, onestitatea, responsabilitatea sau altele asemenea?!?

Nu cumva este acolo „ceva”, un ceva care nu doreşte să se schimbe sub vremelnicia unei existenţe animalice (nu vă supăraţi, dar suntem animalia, mamalia, primate, homo sapiens)

De la suflet pleacă totul, de la energie… Şi, tot ce voi mai putea scrie pe parcursul restului vieţii mele va avea o abordare integrativă de acest gen: materialistă cu trecere spre minte, apoi spre sufletul, ţinta fiind, de fapt, acesta, punctul cheie, cel care distinge şi alege momentul oportun în orice va urma în acest timp şi această dimensiune, imposibil de perceput de noi cei din timp deoarece „acolo” sufletele nu există.

Atenţie, am descris corect ceea ce va urma, nu este o simplă „stârnire de curiozitate”. Este doar o acumulare de fapte ce le voi cumula, dezvolta, analiza, sintetiza, etc pentru a ajunge la un fel de concluzie finală, asemenea unei demonstraţii matematice…

Aşa că, ajunge, azi voi "trage chiulul" şi voi trage un fel de concluzie a ceea ce am reuşit să postez până acum. Deci...

Avem, la o primă parcurgere a materialelor, o primă triadă: 1. Medicina Clasică (alopată), 2. Noua Medicină şi 3. Medicina (Noua Medicină Dacică). Da, concluzia mea este indubitabilă: Nici una nu este completă fără cealaltă! Fiecare îşi are rolul ei, ponderea ei, justeţea ei. De aici vor pleca toate consideraţiile mele, toate eforturile mele de analiză, sinteză, etc.

Medicina clasică (unde includ şi celelalte forme de medicină cum ar fi cea alternativă care cuprinde o ofertă bogată de terapii relativ cunoscute, cum ar fi: acupunctura, homeopatia, fitoterapia, reflexoterapia, osteopatia, aromoterapia, sau mai puţin cunoscute, cum ar fi chiroterapia, bioenergia, medicina cuantică, medicina ayurvedică, cromoterapia, cristaloterapia, iridiologia, terapia cu remedii florale Bach, meloterapia, kinesiologia, neuralterapia, magnetoterapia, radiestezia, mezoterapia, shiatsu, Reiki etc.) a evoluat suficient de mult pentru a crea aşteptări mari chiar şi în domeniile în care bolile rămân, totuşi, nevindecabile.

Medicamentele, indiferent de evoluţia sintezei lor, de particularităţile curative ce acoperă palete de afecţiuni din ce în ce mai clare, au, de asemenea, limitările lor, care sunt legate de toxicitatea directă, manifestată prin efectele secundare, de efectele adverse, uneori redutabile, sau de costurile din ce în ce mai mari. Deci, dezavantajul evident al imposibilităţii asigurării sănătăţii (prin faptul că există, în continuare afecţiuni parţial curabile sau incurabile) sau cel al incapacităţii de a dispune de resursele terapeutice (tratamentele) necesare, fie şi în unele domenii medicale sau în unele stadii ale bolii, devine pentru pacient un lucru inacceptabil, astfel încât căutarea unor alternative devine pe deplin justificată. Dacă mai luăm în calcul şi dăruirea medicilor (indiferent de domeniul lor de activitate, de obiectivele eforturilor lor) este evident că efortul de căutare a soluţiilor către adevărata medicină devine generalizat. Toţi căutăm sănătatea veşnică sau panaceul care o poate aduce tuturor...

Comentariile legate de interesele personale ale medicilor sau de mafia farmaceutică, de interesele grupurilor sociale care caută imediat ca numai anumite grupuri sociale/ umane să beneficieze de confortul unei sănătăţi cât mai bune, al unor servicii medicale cât mai bune (bineînţeles pe fondul accesibilităţii totale sau cât mai facile fie şi pentru grupul social ţintă) nu îşi vor mai avea locul şi rostul dacă am avea cu toţi acces la medicină, la complexul medical accesibil fiecăruia şi, eventual, "să plătim" în cazul în care nu respectăm regulile de bază ale acesteia (fie ele şi profilactice).

Asta înţeleg eu prin medicină. Orice descoperire să fie canalizată spre oameni, într-un efort general de îmbunătăţire permanentă a calităţii cunoştinţelor şi actului medical. Aici ar trebui înfiinţată un fel de orânduire comunistă unde să fim egali cu toţii şi fiecare să primim gratuit orice este necesar (atât timp cât merităm asta - nu este nimeni vinovat dacă, cel puţin în condiţiile noii medicini, are un conflict în care nu vrea să accepte inutilitatea "pizmuirii" realizărilor vecinului şi ajunge astfel să aibă o formă cancer pe fondul lipsei sale de participare la terapia medicinală şi psihologică care l-ar ajuta să închidă acest conflict şi să se vindece prin mecanismele naturale ale propriului său trup, cheltuielile de susţinere simpatică sau vagotonică fiind infime comparativ cu utilizarea unui sistem oncologic de asistenţă medicală). Şi câte s-ar putea spune despre asta... Şi sper că o voi face... În timp...

Următoarea triadă a fost cea reprezentată de 1. trup, 2. minte şi 3. spirit. Despre partea cu trupul pot spune foarte multe luând în considerare numai acumulările necesare unui asistent medical (nu şi tot ceea ce am absorbit ulterior, fie şi din orgoliu personal sau profesional)... Dar, în acest caz aş dezavantaja discuţiile despre minte, asupra cărora există mult mai puţine lucruri de prezentat sau, într-un final zdrobitor, aş anula orice discuţie despre spirit.

În general, primele două elemente ale triadei au fost foarte bine studiate, structurate, acumulate, bla, bla, bla, pe când orice este legat de spirit este "trântit" pur şi simplu din lipsa posibil numitului "suport ştiinţific"... Cu toate acestea vin cu o întrebare: De ce nu a reuşit ştiinţa până acum să anuleze tot ceea ce simţim sau credem, marea majoritate dintre noi, despre spirit, spiritualitate, Sfânta Putere (indiferent cum o denumim fiecare din noi)? De ce nevoia de spiritualitate, atrage dezvoltarea de ramuri medicale (fie ele neoficiale, neaprobate, neautorizate), acceptarea de către pacient de terapii ce "pleacă" din aceste ramuri medicale/ paramedicale? Nevoie de spiritualitate pe care aceste terapii încearcă să o împlinească prin acea abordare holistică (în întregime – trup, minte şi suflet – ca întreg) a individului. Pentru că ceea ce au în comun majoritatea acestor terapii este, în primul rând, faptul că, în general, sunt incluse şi prezentate nediscriminatoriu într-o ofertă mai largă, mai mult sau mai puţin explicită, împreună  cu  astrologia,  spiritismul,  ocultismul (şi alte "prostii"...)...  Precum şi filozofiile orientale, toate fiind parte a  filozofiei New Age?!? Sau pentru că se remarcă faptul că sunt practicate, de foarte multe ori, de către persoane fără pregătire formală medicală şi care, în consecinţă, nu au înţelegerea mecanismelor de producere a bolilor şi practica elaborării unui diagnostic corect.

Cei cu pregătire medicală vă rog să suportaţi ironia... Există foarte puţini astfel de indivizi nedemni de apartenenţa la specia umană aşa cum există şi foarte puţini medici făcuţi "la polonic" sau care îşi bat joc de meseria lor sau dispreţuiesc unii pacienţi?!? Şi toţi vor "rămâne pe bară" acolo unde le este locul deoarece pacienţii nu vor mai veni la ei, indiferent de condiţiile posibil constrictive...

De aici am intrat pe teritoriul controverselor...  În "zona nimănui" de pe frontul unde medicii clasici se luptă dintotdeauna cu adepţii noii medicine sau altei forme de medicină, fie ei şi medici cu adevărat/ cu pregătire profesională atestată şi autorizată... Vin cu o întrebare normală: De ce trebuie să existe această luptă? Atunci când eşti "bazat" nu ai de ce să îl combaţi pe celălalt... În fond, orice pacient caută şi ajunge la medicul care are cea mai bună reputaţie, cele mai bune rezultate... Dacă mergem pe logica mea anterioară, cea a meritului ("Fiecare pasăre pe limba ei piere") medicii clasici ar trebui să procedeze ca mulţi dintre ei: să adopte ceea ce este bun de la celelalte forme de medicină şi să lase lucrurile să se rezolve prin simpla selecţie realizată de pacienţi. De ce îşi fac ei vise că pacientul vine obligatoriu la ei? Pentru că există legi care întreţin această obligativitate? Vise...

Dar, ca să finalizez ideea mea, de ce să existe conflict? Să apară bolile?!? Din punct de vedere al medicinei clasice boala apare ca un răspuns datorită unui dezechilibru, a unei disfuncţionalităţi. Şi, în consecinţă este necesară eliminarea imediată a problemei... Aceasta este consideraţia de bază a medicilor clasici?!? De aceea au sărit şi l-au măcelărit pe doctorul medic Hamer? Conform lui Hamer, pentru individul uman apare boala în urma răspunsului creierului la emoţii puternice, specifice... Chiar nu se poate înţelege că, la un moment dat, conflictul se va rezolva?

Şi toate acestea nu şi-ar mai avea rostul dacă toţi ar fi conştienţi că, indiferent de medicina practicată scopul este acelaşi: vindecarea pacientului (şi nu câştigul propriu, financiar sau în competiţie cu un alt coleg de breaslă sau din breasla vecină, cel care determină reacţii de acest gen)... La fel, atât timp cât există conştiinţa faptului că practicarea medicinii combină ştiinţa cu arta...

Hai să vorbim despre asta în materialul următor!

O zi bună tuturor şi... Nu uitaţi de Ionii (pozitivi sau negativi) sau Ioanele de mâine!!!

Dorin, Merticaru