Pentru STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
Noua
Medicină - Introducere (5)
Am ajuns acum în expunerile
mele la... spirit.
Nu am de gând să realizez o
abordare tipic religioasă. Voi încerca să „leg” acest lucru de
tot ceea ce este palpabil, ştiinţific, fie şi prin „legături
retorice”. Așadar...
Datorită a tot ceea ce am
citit legat de spirit nu aveam cum să elimin această legătură,
această prezență în triada noii medicini, cea reprezentată de
trup-minte-spirit.
Medicina actuală este o
știință (sau o aplicație a ei) pervertită și viciată deoarece ea
pleacă de la studiul patologiilor umane în ideea eliminării
afecțiunilor/ bolilor, întreaga ei fundație fiind clădită pe
omul bolnav. Și chiar dacă se va invoca studiul omului/
organismului sănătos veți ajunge la concluzia că totul se rezumă
la un ansamblu ce reacționează bine structurat pe baza
răspunsului chimic (după afirmațiile lui Hamer: ...doar medicina
modernă face din noi, ființele însuflețite, un simplu sac umplut
cu formule chimice unde medicul trebuie să completeze ceea ce
lipseşte sau să elimine ceea ce prisoseşte). La fel şi în cazul
medicinii alternative (sau medicina uşoară, cum mai este
denumită), se constată limitarea adesea la a propune soluţii
terapeutice pornind de la aceeaşi bază ca în medicina clasică:
boala este ceva rău, urât, absurd, un pericol pentru existenţa
pacientului, şi nu există altă soluţie decât a o elimina, fie
prin metode uşoare, fie prin metode violente (în special cele
invazive).
Așadar, se ajunge la un
paradox care nu va ține cont de progresele medicinii actuale (în
sensul că se va menţine, deseori „întreţine” la nesfârşit) care
va ajunge să exceleze în ”controlul chimic” (fiziologic,
histologic, etc)... Interpretați chiar și în sensul de
”controlul trupului”... Oricum nu contează... Se va ajunge doar
la acest paradox de care aminteam: Medicii vor vindeca cel mult
temporar și vor ”ține” forțat trupul la un anumit nivel de
normalitate până ce acesta va ceda datorită netratării cauzei
(acelui ceva care a atras dezechilibrul şi, chiar dacă se
realizează „menţinerea temporară” se revine la dezechilibrul
iniţial care va atrage, evident, aceeaşi problemă… ceva mai
gravă, veţi vedea în timp de ce). Timpul este necruțător și
adaptabilitatea trupului este limitată atât timp cât nu se
intervine asupra cauzei, medicale, mentale sau spirituale...
Invariabil va surveni colapsul, de multe ori mai „amplu” decât
cel anterior...
De altfel, chiar şi în cazul
noii medicini, prelungirea conflictelor care atrag apariţia
problemelor pacientului (care nu este altceva decât un răspuns
adecvat al creierului la un şoc extern (un dezechilibru, un
conflict real sau nu), şi face parte dintr-un program de
supravieţuire a speciei) fără crearea condiţiilor de revenire
(prin închiderea conflictelor) va duce invariabil la
imposibilitatea organismului de a mai trece peste problemele
respective şi, în consecinţă, închiderea definitivă a
respectivului caz medical (prin deces).
Pentru a argumenta
necruțătoarele afirmații anterioare, vin cu un exemplu legat de
trup. În acest sens am ales să fac un fel de antiteză între
cancerul ”văzut” de medicina tradițională și cancerul văzut de
noua medicină germană a lui Hamer, fără a mă feri să precizez
că, atunci când va fi cazul va apare o ”legătură” retorică
legată de spirit, așa cum vă anunțam...
Medicina tradițională spune
că, cancerul este o excepție la acțiunea coordonată dintre
celule și organe. În general, celulele unui organism
multicelular sunt programate pentru a colabora între ele. Multe
boli se produc deoarece celulele specializate nu mai îndeplinesc
sarcinile care le-au fost atribuite. Cancerul duce această
proastă funcționare un pas mai departe. Nu numai că respectiva
celulă canceroasă nu păstrează funcția specializată din țesutul
de origine, dar se ajunge ca procesul neoplazic să atace pe cont
propriu, celula canceroasă intrând în competiția pentru
supraviețuire cu celulele sănătoase (având capacitatea de a
invada țesuturi și de a metastaza, colonizând regiuni aflate la
distanță) și, în mod ironic, cu cât au mai mult succes în
dobândirea independenței față de influențele mediului, cu atât
este mai sigură distrugerea gazdei și, în ultimă instanță, a lor
însele. În ajutorul lor ele se folosesc de mutabilitate și
selecție naturală pentru a dobândi un avantaj asupra celulelor
normale, într-o recapitulare a evoluției.
În cazul noii medicini,
fiecare cancer sau boală echivalentă cancerului, este un program
biologic bine fondat al naturii care debutează printr-un şoc
emoţional traumatizant (după părerea mea o sumă de astfel de
incidente emoţionale) care ne ia prin surprindere, fiind total
nepregătiţi şi/ sau slăbiţi de o sumă de şocuri anterioare cu
urmările lor cu tot la un stadiu relativ ridicat de nerezolvare.
Cu atât mai rău va fi dacă acest traumatism îl trăim în
solitudine şi nu avem soluţii de a-l rezolva. Intensitatea
şocului conflictual, "culoarea" emoţiei resimţite în momentul în
care a avut loc (cu toate sechelele şi, eventual, revenirile
ulterioare), determină şi apoi accentuează zona afectată din
creier, organul fizic „corespondent” precum şi gravitatea bolii
ce va deveni manifestă (fizic, la nivelul creierul vor apare
inele concentrice vizibile pe tomografie computerizată sau
similară). La nivel tisular, tumoarea ce va apare are un rol
reparatoriu, fapt ce determină clar o apartenenţă diferită a
ţesutului nou apărut faţă de cel atribuibil ca suport şi, în
condiţiile în care dezechilibrul persistă până la un moment în
care organismul nu mai are resursele de a controla respectivul
proces, se ajunge la "scăparea lui de sub control" şi la lupta
evoluţionistă de care aminteşte medicina clasică (între ţesutul
suport şi formaţiunea tumorală)...
Iată că ajungem la a preciza
care este adevăratul „pericol” al tumorii, cel care determină
toate elementele "de consecinţă" cu toate necazurile ulterioare
atrase: invazia şi capacitatea de metastazare... Dar,
capacitatea de invazie este prezentă doar dacă acel cancer este
malign, termenul de cancer fiind sinonim cu neoplasm malign
(existând și neoplasmul benign care nu invadează, având o
evoluție localizată, cel puţin în afirmaţiile medicinii
tradiţionale, deoarece noua medicină are o altă părere, ce o voi
dezvolta pe larg ceva mai târziu, în alte postări).
Din punct de vedere al noii
medicini, invazia face parte din procesul reparatoriu iniţiat,
atunci când se suprapun şocuri de corespondenţă. Astfel, un
anumit şoc emoţional determină reacţii la organe învecinate şi
astfel, creierul, se „vede” pus în postura de a optimiza
procesul şi de a proceda la unificarea zonelor de intervenţie,
fenomen perceput de medicina clasică ca fiind încadrabil în
invazie. Metastaza nu este altceva decât un proces de reparare
care a scăpat de sub control din varii motive...
Problema este că, în ambele
moduri de a considera problemele, există oarecare limitări de
justificare ale reacţiilor creierului sau organismului. Se
ajunge la un ceva "deasupra" acestora... Dar să nu intrăm în
detalii deoarece ambele medicini vor "interveni" cu agresiuni
„justificate” de "nu avem încă destule detalii dar viitorul va
demonstra că..."... Să trecem mai departe!
Cancerul este o boală
genetică (zic ei), dar la nivelul exprimării sale este celula.
Deși unele forme de cancer pot fi moștenite, majoritatea
mutațiilor au loc în celulele somatice și sunt cauzate de erori
intrinseci în replicarea ADN sau sunt induse prin expunere la
agenți cancerigeni. O singură leziune genetică nu este, de
obicei, suficientă pentru a induce transformarea neoplazică a
unei celule. Fenotipul malign este dobândit numai după câteva
(5-10, cancerul având 10 sau mai multe leziuni genetice, care
explică biologia lor) mutații (care apar pe o perioadă de mai
mulți ani) și duce la modificări ale mai multor produse ale
genelor.
Deci, după cum afirmam mai
sus, este nevoie de o perpetuare a conflictelor neîncheiate
(agresiunilor la nivelul structurii genetice, etc), de un număr
relativ mare al acestora pentru ca să apară o reacţie de atâta
importanţă a creierul şi, implicit a organismului. Mai departe,
chiar dacă genetica a demonstrat că, un întreg organism
modificat genetic, după 2, 3 sau 4 generaţii corectează eroarea
genetică şi revine la starea iniţială (cu condiţia eliminării
factorului de mediu modificator, dacă acesta există, sau
conformarea la mediul corect, pentru erorile genetice „preluate”
de la sau din ceva)...
Cele peste 200 de tipuri diferite de celule din organism nu sunt în mod egal susceptibile la transformarea canceroasă. Unele celule cum sunt miocitele din miocard, celulele receptoare pentru lumină și sunet și fibrele de cristalin, persistă întreaga viață fără să se dividă sau să fie înlocuite (neoplazia în astfel de țesuturi fiind extrem de rară... dar există!!!). Majoritatea țesuturilor diferențiate participă la un circuit ale cărui caracteristici sunt moartea celulei și înlocuirea ei. Când rata naturală a acestui circuit este scăzută, celule complet diferențiate pot fi determinate să prolifereze și produc celule-fiice complet diferențiate. Astfel, hepatocitele sunt capabile de diviziune pentru a înlocui țesutul hepatic îmbătrânit, deteriorat (sau îndepărtat prin intervenție chirurgicală). În țesuturile cu un circuit rapid, cum sunt pielea, măduva osoasă și intestinul, funcția diferențiată și funcția de înlocuire sunt efectuate de diferite tipuri de celule.
În situații normale, o
celulă individuală se află pe una sau altă cale de dezvoltare
care, în mare parte, se exclud reciproc: diviziunea și
diferențierea. Celulele capabile de diviziune sunt
nediferențiate (celule stem), în timp ce celulele complet
diferențiate nu sunt capabile să se dividă. Celulele stem produc
celule fiice care pot fie să devină noi celule stem, fie să
sufere o diferențiere completă, în funcție de împrejurări, de
mediu inclusiv în funcţie de semnalele care vin din mediu. Ori,
activitatea stem este majoră în ţesuturile cu circuit rapid...
De aici se ajunge rapid la concluzia că neoformațiunile apar
foarte frecvent în țesuturi cu circuit rapid, mai ales acelea
care sunt expuse la factorii cancerigeni din mediu (agenți
stresori, cum sunt căldura, oxidarea, iradierea, distorsiunile
sau tracțiunile fizice) și a căror proliferare este reglată prin
hormoni.
Statistica intervine ca o
confirmare în acest sens. Cele mai frecvente forme de cancer
sunt cele de plămâni şi sân (!!!) (grupa 1 de incidenţă), urmate
de cele de intestin, prostată şi stomac (grupa 2), ficat, uter/
cervix, esofag şi vezică urinară (grupa 3), urmate de leucemie,
cancer de pancreas, rinichi, buze, limfomul non-Hodkin (NHL – un
grup de „cancere” ale sângelui) (grupa 4) şi altele (cu o
incidenţă în jurul a 15 milioane de cazuri noi anual – probabil
mult mai mari, deoarece distribuţia cancerului este masivă în
ţările „occidentale”, unde există o adevărată furie a depistării
precoce, comparativ cu Africa, ţările arabe, India, China,
Japonia unde incidenţa este nesemnificativă, la propriu)… Să
revenim!
Dar, comportamentul fiecărei celule din organism este reglat strict de semnale care vin din mediul înconjurător (fie şi de la creier sau mecanismele de răspuns, sau de feed-back cum mai sunt denumite). Capacitatea unei celule de a răspunde unui set specific de semnale determină dacă celula va trăi sau va muri, dacă se va diferenția sau va prolifera, sau dacă va rămâne în stare de repaus/ dezvoltare „normală”. În celule și țesuturi normale, acțiunea coordonată, cum este vindecarea plăgilor sau răspunsul inflamator, este reglată prin căi de semnalizare care convertesc semnalele extracelulare în efectuarea unor acțiuni specializate la nivelul celulelor „răspunzătoare”.
În celula canceroasă,
procesul de invazie și metastazare este influențat de căi de
transducție a semnalului, activate de factori paracrini și
autocrini. Principalele modificări ale celulei sunt reprezentate
de cele ale „scheletului” celular și răspunsul la inhibarea
creșterii mediată prin contact (adesea observată la astfel de
celule) favorizând nivelul ridicat de mutabilitate care
facilitează adaptarea la mediu, inclusiv dezvoltarea rezistenței
la medicamente. Suplimentar, evoluția în etape discrete duce la
producția de factori de către celulele tumorale, care permit
neovascularizarea pentru a asigura transportul de substanțe
nutritive spre tumora în dezvoltare. Alte mutații permit tumorii
să evite mecanismele de supraveghere imunologică. Cam organizată
toată această dezvoltare, nu-i aşa?
Dar, conform noii medicini,
reacţiile tisulare considerate a fi tumorale nu sunt altceva
decât un răspuns necesar şi suficient pentru a rezolva un
conflict. De aici până la a deduce că, de fapt, tumora
respectivă nu păcăleşte în nici un fel organismul şi mecanismele
lui de apărare, nu este decât un pas. Atunci de ce se ajunge la
"scăparea de sub control"... Independenţa noilor structuri este
asigurată de noua structură a peretelui celular care are
capacitatea de a se autodelimita, autodezvolta, autovasculariza,
etc. în funcţie de anumite necesităţi şi, astfel, ajungem la
posibila pierdere "controlată" de sub control. Dar, în acest
caz, creierul şi sistemul nervos vegetativ, cele care
gestionează aceste "dezvoltări" nu au cum să piardă controlul,
deci cum se ajunge la proliferarea necontrolată. Se ajunge la o
reacţie necesară ce nu poate fi a creierului şi „vegetativului”
autonom care au "obligaţia" de a asigura viabilitatea
organismului? Să fie un alt element de control? În triada
prezentată de mine mai rămâne doar... spiritul, nu-i aşa?
Deci, am ajuns acum la
caracteristica celulelor canceroase care a dominat gândirea
clinică, cea legată de proliferarea lor necontrolată... Se pare
că facțiunea de creștere a celor mai multe din cancerele umane
nu este, de obicei, mai mare decât capacitatea celulelor normale
umane. În plus, majoritatea țesuturilor canceroase umane sunt
greu de cultivat pentru perioade mai lungi de timp (in vitro -
tumorile care survin în mod natural și cresc in vivo manifestă o
rată de reducere exponențială a fracțiunii lor de creștere
deoarece celulele-fiice care rezultă dintr-o diviziune nu sunt
uniform capabile să se dividă ulterior. Acumularea
deteriorărilor genetice, insuficienta alimentare cu oxigen sau
cu substanțe nutritive și alți factori necunoscuți contribuie la
îmbătrânirea unora din celulele tumorale, astfel încât atunci
când o tumoră devine manifestă clinic, la o sarcină tumorală de
10 la puterea a 8-a sau a 9-a celule, cea mai mare parte a
capacității de proliferare a tumorii este epuizată).
Nu este, cumva, un mecanism
de echilibru, eventual de asigurare că totul are o finalitate
chiar şi atunci când se pierde controlul direct al creierului
sau mecanismelor de feed-back?!? Atunci de ce am mai avea de a
face cu invazia, metastazele şi, în final cu toate durerile de
cap născute de cancer? De ce procesul continuă?!?
Ajungem acum la invazie şi
metastaze, cascada de evenimente biochimice şi genetice mediate
prin multiple căi de transducţie a semnalului şi sistemelor
moleculare. Invazia (cu triada ei reprezentată de aderenţa
celulară, proteoliza locală şi locomoţia/ motilitatea... Altă
triadă, dar asupra căreia nu voi da detalii, cel puţin acum,
este necesară pentru metastază. Punctul patologic critic pentru
pacient îl constituie iniţierea invaziei locale şi a
neovascularizaţiei (care sunt evenimente foarte precoce în
cancer, ce apar în mod frecvent chiar cu ani înainte de
detectarea clinică a cancerului), conducând la diseminarea
celulelor tumorale. Angiogeneza (procesul de formare a vaselor
sangvine) indusă de tumoare (de fapt, care anunţă tumora,
eventual o şi favorizează) oferă o poartă de intrare vasculară
pentru dispersare, care poate precede cu mulţi ani creşterea
tumorii primare. Circulaţia celulelor tumorale este necesară,
dar nu suficientă, deoarece celulele tumorale circulante pot fi
detectate la pacienţi care nu dezvoltă niciodată metastaze.
Această observaţie clinică
este susţinută de studii experimentale, care indică faptul că
iniţierea metastazei de la celulele tumorale circulante
reprezintă un eveniment cu probabilitate scăzută (mai puţin de
0,05%, incomparabilă, de exemplu, cu rata generală de
metastazare de peste 90%).
Metastaza, ca şi tumorogeneza, apare numai după ce un număr suficient de celule tumorale, cu modificări genotipice şi fenotipice indispensabile, intră în „circulaţie” (zic medicii alopaţi). Invazia reprezintă translocaţia activă a celulelor neoplazice prin barierele tisulare şi prin barierele celulei gazdă şi ale matricei extracelulare. Aceasta nu este datorată numai „presiunii” de creştere, ci necesită o neregularitate genetică şi de semnal adiţională, care să determine transformarea malignă. Invazia rezultă din dezechilibrul şi neregularitatea unor evenimente inhibitorii şi stimulatorii, altfel normale. Invazia strict controlată are loc în multe evenimente fiziologice normale, cum ar fi menţinerea şi remodelarea unui organ, sarcina, dezvoltarea şi vindecarea rănilor.
În cancer, această reglare
este absentă sau atenuată, astfel că celulele maligne pot să nu
răspundă la semnalele provenind din jurul lor şi se pot baza pe
stimularea autocrină proprie. În plus, faţă de invazie,
metastaza necesită proliferarea celulară angiogenetică şi
malignă. Succesul metastazei necesită ca celulele maligne să
ajungă la localizarea secundară, apoi să formeze cu succes
colonii „susţinute” la nivelul sediului secundar şi să evite
mecanismele de apărare locală şi sistemică ale gazdei (în
special la organele vascularizate de fluxul sangvin şi limfatic
din aval, raportându-ne la circulaţia şi sensul acesteia faţă de
"punctul de plecare" al metastazei). Astfel, procesul de invazie
este un proces relativ individual, în care celula trebuie să fie
capabilă să execute fiecare din etapele necesare (şi nu sunt
puţine).
Conform "datelor" oferite de
noua medicină, vom sintetiza cele de mai sus tot retoric... De
ce este nevoie de un proces bine structurat, "poziţionat"
necesar sau nu pe o perioadă mai lungă de timp necesară
"împlinirii" unor paşi, unor situaţii (mai multe mutaţii genice,
structurarea angiogenetică, puncte de inserţie tumorale,
atingerea unei "mase critice"... şi altele)? Noua medicină spune
că este vorba despre un şoc emoţional perpetuat (sau mai multe,
fie ele şi fără legătură între ele dar care au aceeaşi
"proiecţie" internă asupra organelor/ ţesuturilor), nu-i aşa?
Deci se poate afirma că organul de control, creierul, uită de ce
a făcut în timp, că nu stăpâneşte ceea ce a startat, chiar dacă
există tot felul de pârghii de control? Sau este ceva exterior
lor, trupului şi sufletului? Poate de aceea apare sentimentul de
trădare resimţit de cei care au forme manifeste, "ştiute"/
resimţite, a ceea ce numit noi cancer?!?
Una din consecințele acestui
comportament ”trădător” al cancerului/ celulelor canceroase este
aceea că pacientul se simte trădat de propriul trup. Pacientul
care suferă de cancer simte că el, ca persoană, și nu o parte a
organismului său, este bolnav. Tot această medicină vine și
afirmă că, carcinogeneza nu este un eveniment, ci un proces, o
serie de modificări celulare discrete care au drept rezultat
procese ce devin progresiv autonome. Toate acestea s-ar elimina
dacă se identifică și se manipulează factorii genetici,
biologici și de mediu ce intervin în calea evenimentelor cauzale
(cele mai cunoscute măsuri în acest sens sunt reprezentate de
eliminarea fumatului, modificarea alimentației pentru eliminarea
grăsimilor și încetarea expunerii la chimicalele din alimente,
evitarea expunerii la soare și altele bazate fie pe produsele
chimice cu care poate intra în contact individul, etc).
Și, dacă acesta apare, cea
mai bună metodă... Opa... chiar ei medicii recunosc că,
depistarea precoce în sine nu reprezintă un avantaj al
pacientului (pentru cei care nu cred le voi da cel puțin numele
unei lucrări de referință în care să ”găsească” această
afirmație - Tratat de medicină internă Harrison - vol. I, pag.
546). Depistarea rapidă oferă doar posibilitatea unui tratament
care are un rezultat mai bun decât tratamentul efectuat la
apariția simptomelor. Atât doar…
Şi, referitor la depistare,
dacă lumea medicală actuală susţine că metastazarea are ca
principal suport migrarea celulelor canceroase, asemenea unui
fel de „sămânţă”, de ce ei determină sanguin doar ceea ce ei au
denumit „markeri tumorali”?!? De ce nu au teste de depistare a
celulelor canceroase, efectiv?!? Nu cumva deoarece incidenţa
unor astfel de celule în sânge este foarte aproape de zero sau
chiar zero?!? Apoi, un cancer de vezică, de exemplu, are un
suport tisular bazal pe care s-a dezvoltat. Deci, un fel de
diferenţiere de tip. Medicii actuali nu au explicat niciodată
cum de reuşeşte o astfel de celulă să se „lipească” de un organ,
cu celule de alt tip şi să dezvolte o nouă formă de cancer…
Nu ştiu ce informaţii
deţineţi, dar metastazele sunt particularizate tisular, nu sunt
„uniforme”. Un cancer ce a pornit iniţial la vezică (dacă tot am
ales-o), dezvoltă metastază celulară cu celule vezicale
modificate?!? Nu, în nici un caz… Se va forma un fel de cancer
de particularitate cerebrală. Nu este un fel de virus care se
propagă (fapt ce a atras o groază de confuzii la nivel medical
pe această temă)… Să revenim (sper că aţi înţeles ce doream să
subliniez)…
Acum ar fi bine dacă am face
o "trecere în revistă" a acestor probleme (deoarece sunt multe
şi nu am de gând să scriu un trata numai despre asta)...
Astfel, cele mai întâlnite
forme de cancer (într-o enumerare, statistica incidenţei fiind
redată mai sus) sunt reprezentate de: cancerul cutanat
nonmelanomic şi melanomul (aşa-numitul cancer de piele),
cancerele capului şi gâtului (tumorile sinusurilor paranazale, a
cavităţilor orale, nazofaringelui, orofaringelui, hipofaringelui
şi laringelui, precum şi tumorile glandelor salivare sau ale
tiroidei), neoplasmele pulmonare (cancerul de plămâni), cancerul
de sân, cancerul tractului gastrointestinal (cu speciile sale
reprezentate de cancerul esofagian, tumorile stomacului,
cancerul colorectal, tumori ale intestinului subţire, cancerele
anusului), tumorile ficatului şi ale tractului biliar, cancerul
pancreatic, tumorile endocrine ale tractului gastrointestinal şi
ale pancreasului, cancerul de vezică urinară şi renal,
hiperplazia şi carcinomul prostatei, cancerul testicular,
cancerul de ovar, carcinomul trompelor uterine, cancerul de corp
uterin, sarcoamele oaselor şi ţesuturilor moi şi metastazele
cancerigene ale unui neoplasm primitiv cu localizare necunoscută
(sau cunoscută). Aici pot fi incluse şi sindroamele
paraneoplazice cu manifestările lor endocrine, hematologice,
neurologice paraneoplazice şi, de ce nu, structurile obstructive
atrase de cancer...
Aproape orice părticică a
trupului uman... Deoarece creierul „stăpâneşte” aproape orice
din acest trup? Deoarece spiritul stăpâneşte aproape orice din
relaţia creier-trup? Deoarece subconştientul şi sistemul nervos
vegetativ autonom sunt o interfaţă între acestea?!? Sau totul
este un întreg?!?
Cât despre tratamentul
cancerului... Hmmm... Ce să spun? Cred că este de ajuns să fac o
enumerare a metodelor, deseori combinate (chiar obligatoriu) de
tratament ale medicini actuale: terapia chirurgicală,
radioterapia, chimioterapia şi imunoterapia... Este de ajuns? De
ce nu este inclusă încă noua medicină?!?
Şi un mic "studiu de caz",
ca să finalizez odată şi odată acest episod al postărilor
mele... Vechi prieten... Cu viaţă bună, bani oricâţi la
dispoziţie, nu bea, nu fuma, nu se trezea forţat (la o anumită
oră) decât dacă pleca în vreo excursie "în străinătate", inimă
de OM care ajută pe oricine, dacă putea, fără să aştepte
recompense sau contraservicii, făcând totul din convingere, plin
de succes, capul unei familii de invidiat "la propriu" (soţie
frumoasă, deşteaptă şi credincioasă care îl iubea cel puţin la
fel ca el, o fetiţă "înger, nu altceva")... Ce mai încoace
şi-ncolo, un punct de reper real în viaţa aceasta chinuită a
zilelor noastre..
Şi, la un moment dat, îmi dă
vestea că este bolnav de cancer de colon (cu metastaze hepatice,
etc)... "Hai omule?!? Cum să fie aşa ceva?!? a venit răspunsul
multora dintre noi, prietenii sau cunoscuţii lui. „Ce sfat
îmi dai?”, vine "cererea" lui de ajutor... Probabil că, mulţi au
procedat asemenea mie... Nu puteam crede aşa ceva... Şi omul
nostru având prieteni cu duiumul, având bani, ce mai contează,
startează un coşmar înşirat de-a lungul a 6 intervenţii
chirurgicale, "condimentate" cu radio şi chimioterapii, şi,
într-un final, cel al acceptării, a început să apeleze la
alternativele medicale care le avea la dispoziţie.
A apelat şi la unele
cunoştinţe comune, printre care mă număram şi eu... Spre ruşinea
mea nu îmi mai amintesc ce sfat i-am dat, nici măcar când i l-am
dat (ruşine!), fiind genul care face totul spontan, direct din
ceea ce simt şi cunosc... Dar, ceea ce îmi amintesc înainte ca
el să mă dojenească de unele "căpoşenii" ale vieţii mele, ca un
fel de ultime sfaturi pe care putea să mi le de-a cu puterea
muribundului, a celui „mai aproape de Dumnezeu”, a celui ţinut
de subţiori de îngeri pentru a putea să mai ducă ceva anume la
final, mi-a spus răsuflând din greu după fiecare cuvânt, făcând
ca totul să dureze enorm de mult, „aproape cât o viaţă": „Mai
bine te ascultam şi nu mergeam la medici. Stabilitatea
echilibrului energetic, mulţumirea pentru fiecare lucru care îl
am şi îl trăiesc, este mai importantă decât orice!!! Acum este
prea târziu, sunt prea ciopârţit şi prea iradiat. Mai bine
alegeam terapia cu îngeri. Am văzut şi am vorbit cu destui de
când trag chinul acesta. Sufletul meu a fost problema şi a
obosit. Vrea în altă parte. Vrea ale şanse…”...
Şi, dus a fost, plecând
dintre noi la doar 37 de ani...
Deci, ce să mai pot spune?!?
Nu am altceva decât să îl citez pe Hamer, Giorgio Mambretti şi
Jean Seraphin: "Cheia de boltă" a vindecării este eliminarea
şocului emoţional, condiţie esenţială ca, creierul să poată face
cale-ntoarsă şi să treacă de la vuietul mării atunci când se
află în larg, la apele liniştite din port (Cu condiţia ca
ambarcaţiunea în care se află să nu rămână fără combustibil pe
drum - În cazul în care acest lucru se întâmplă, vor fi
binevenite toate terapiile care sunt capabile să aducă puţin
carburant în rezervorul gol al ambarcaţiunii, cum sunt fie şi
alopatia, acupunctura, homeopatia, magnetismul, şamanii,
credinţa, etc.). Iar, la sfârşit, nu trebuie uitat faptul că,
aşa cum, după o zi grea de muncă, corpul nostru are nevoie de
noapte pentru a se odihni, tot aşa şi Sufletul (Spiritul)
nostru, după o viaţă de muncă evolutivă, are nevoie de odihnă -
Şi el este cel care va decide ziua şi ora.
Ciudată asemănare cu ceea ce
s-a consemnat istoric despre medicina dacilor noştri. Ciudată
asemănare cu ultimul mesaj al lui Viorel R.
Şi, pentru azi, închei cu
Hamer, chiar dacă mă repet: ”De mii de ani, umanitatea a
experimentat faptul că toate bolile sunt, în definitiv, de
origine psihică; aceasta constituie o dată științifică bine
înregistrată în patrimoniul cunoașterii universale; doar
medicina modernă face din noi, ființele însuflețite, un simplu
sac umplut cu formule chimice.”
Mai am multe de spus despre
suflet... Acum am făcut un fel de introducerea introducerii...
Voi continua... cu siguranță!!!
Şi, încă ceva... Am obosit
foarte tare... Aproape sunt sigur că nu sunt capabil să realizez
aceste materiale zilnic, chiar dacă am reuşit până acum... Aşa
că... Îmi cer scuze pentru „rărirea” materialelor ce va urma...
Îmi cer scuze până şi mie că nu sunt în stare de asta... Dar
toate sunt într-un drum şi toate se vor face la vremea lor.
TOTUL ESTE PERFECT ÎN VIAŢA MEA!
Mâine este marele botez al lui Iisus Hristos! Binecuvântat fie
Numele Lui!
Dorin, Merticaru
