Pentru STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Noua Medicină - Introducere (2)

Rațiunea acestui efort (continuare din 01.01.2014).

După ce am trecut de pasul ”vieții medicale” drumurile mele au mers în cu totul alte direcții... Dar, credeți că mai poți scăpa dacă ai fost încartiruit astfel, fie și doar ca simplu asistent?!?

Am mai terminat 2 facultăţi şi un master lucrând pe piața financiară în diverse ipostaze profesionale. Cert este că avântul tineresc mi-a răpit toate energiile și timpul disponibil. Important pentru tema noastră de discuție este că nu am mai avut tangențe certe la ceea ce am denumit anterior ca fiind ”Expresii uzuale” dar am primit numeroase informații legate de „Paradoxuri” (legende, bârfe sau bancuri, nu are importanță)...

Căderea pieței bursiere şi financiare a României, care începe „oficial” cu anul 2000, m-a lăsat fără obiectul muncii şi mi-a stopat avântul profesional... anulând totul. Astfel, la vârsta de 32 de ani ascensiunea mea ca economist a trecut ”în neființă”, într-un comun atât de umil şi cunoscut tuturor economiştilor adevăraţi (nu a celor „de carton”, „politicieni”, căpuşe bugetare sau alţi „realizaţi” pe forţe şi „inteligenţă” proprie)...

Şocul, dezamăgirea, visurile mele inadaptate (în fond, Dex-ul limbii române ne anunţă pe toţi că, „inteligenţa este capacitatea individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relaţiile esenţiale şi de a găsi o ieşire dintr-o anumită situaţie, de a rezolva probleme noi” – ori, într-o „junglă” a vieţii care dispreţuieşte onoarea, cuvântul, munca, etc, ce poate fi „obiectul principal de activitate” la care să conexăm această definiţie?!?), m-au determinat să startez activitatea la ceea ce este acum dorinm.ro...

Inițial am pornit drumul cu teme economice (bursă şi analize bursiere, bănci şi piaţă financiar-monetară, audit, analize economice, structuri suport pentru diverse finanţări, adresat publicului „de rând”, etc), unde excelam prin cei peste 10 ani de experienţă în cele mai de „elită” domenii şiii... esoterice... Chestiile legate de zodiace, ghicit în cărți, scormonitul sorții şi numerologie le-am socotit atunci ca fiind cele mai indicate pentru a trece peste ”impasul slujbașului” (din punctul meu de vedere fiind persoana care depinde de un angajator și destinul acestuia, în dorința lui de a deveni dependent doar de eforturile sale) dar şi pentru a atrage către situl meu o masă mai largă de oameni şi nu doar economiştii „dedicaţi”. Nemulțumit de evoluția şi rezultatul eforturilor mele am ajuns şi la grupele de sânge, nutriție şiii... pas cu pas... iată-mă ajuns și la ”chestiile” legate de sănătate. Dar nu cum s-ar crede la o primă citire...

„Învârtindu-mă” prin elita „omenirii” (fie ea şi ramura restrânsă a României) am avut un fel de acces nelimitat la orice resursă informaţională. Şi, acest acces la un adevărat torent de informație mi-a alimentat foamea de materiale de calitate şi am tot acumulat, sintetizat, analizat, etc. dar, niciodată finalizat... Pur şi simplu reacţionam la simpla cerere a medicului „X”, a prietenei medic „Y”, participam la redactările de materiale de doctorat pentru medicii „Z”, „W”, „etc”… Aşa că...

Timpul a trecut mai repede decât puteam percepe, situaţia mea financiară (personală, a familiei) întra în „vrie” şiii…

În anul 2006 trupul meu a cedat în urma a 15 ani de eforturi ”tinerești”, conflicte, contradicţii şi, mai ales, de ”avânturi profesionale”… Urmarea: iată-mă încadrat în ”divizia bolnavilor cronici cardiovasculari” cu şanse infime de a „răzbate” în special datorită HTA maligne...

Culmea este că şocul principal nu a fost reprezentat de o oarecare formă de infirmitate. Nu… Efectul devastator maximal l-a avut felul cum au început să pună colaboratorii mei problema: „Păi, cât timp îţi ia să termini asta?!?” – „Maxim 2 ani”, venea răspunsul meu. – „Dar, îmi poţi garanta că mai trăieşti atât?!?” – „Păi, nu! Venea răspunsul sincer al „prostului”. – „Ei bine, înţelegi de ce nu facem treaba, nu-i aşa?!?”.

Aşa a ajuns un om cu experienţa mea să fie angajat la „stat”, printre oameni care nu aveau nici cea mai vagă comparabilitate cu mine, dar fiind un sistem în care era nevoie de IT-şti mi-am făcut loc foarte uşor şi confortabil, chiar dacă eram singura „oaie neagră” fără pile (atenţie, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar acesta este adevărul gol goluţ), angajat doar pe baza a ceea ce putea face şi era absolut necesar, mult peste orice „vârf” al acelui sistem dar ţinut mereu cu cel mai mic salariu, etc (scuze, parcă încep să fac politică, nu altceva)…

Dar, nedreptăţile şi umilinţele imense, pentru mine, cel de atunci, erau incomparabile cu sentimentul şi neputinţa care m-a „făcut” să ajung în cea mai „jignitoare” poziție profesională imaginată de mine, să fiu angajat la stat şi să devin bugetar (”mugetar”, bla, bla)... Hmmm, nu a fost uşor, deloc. ”Privații” nu mai pot avea ”bază în tine” atât timp cât eşti bolnav şi nu contează capacitatea ta de muncă, profesionalismul tău sau altele asemenea că, ajungi aruncat la gunoi cu o grijă mult mai mică decât cu cea cu care se aruncă o batistă de unică folosință... Şi, ca în gluma cu „Nu oricine te aruncă în gunoi îţi vrea răul şi nu oricine te scoate din gunoi îţi vrea binele”, am ajuns să văd că, „la buget” este mult mai umilitor şi mai nedrept totul, comparativ cu aproape orice sector privat… Așa că... Offf... Oare mai contează?!?

Ideea este că, pe lângă faptul că trăiam în mizeria absolută a societăţii, unde calitatea umană nu conta, unde calificările/ potenţialul foloseau doar altora, unde faptele palpabile nu contau, unde subordonaţii aveau salariu mai mare, libertate absolută de a face ce vor şi când vor fără nici un fel de răspundere, unde semianalfabeţi terminau cursuri universitate şi ”mai mari” pe „bandă rulantă”, unde „soaţele” sau „soţii” „cui trebuie” din „nimeni în drum” ajungeau „instant” lideri, ofiţeri "de elită", etc indiferent de bunul simţ, de scandalurile din presă ce relevau aranjamentele mizere, etc, etc, etc, am exersat şi smerenia celui obligat să supravieţuiască, să meargă mai departe, să închidă ochii şi să îşi ducă familia „înainte” cu şanse infinit mai mici decât „merituoşii” plini de succes, bani, funcţii, putere, etc. Greu să rezişti cu un „orgoliu” ca al meu, al celui care are cuvânt, care dă valoare valorii, care are onoare, care luptă ca cei din jur să fie mâine mai buni decât azi, care simt că lumea este rea şi nu pot participa la orice poate face ca ea să fie şi mai rea şi alte "chestii" ucigaşe în vremurile acestea. Poate, de aceea, medicii nu aveau nici o şansă să îmi reducă tensiunea arterială, să găsească o soluţie care să mă poată salva…

Da, oricât de ciudat v-ar părea, tocmai această smerenie m-a salvat…A fost dublată, cel puţin, de o furie a căutării de soluţii. Care m-a determinat să caut soluţii ceva mai spirituale decât de obicei, atât timp cât cele materiale, palpabile, oneste nu aveau nici cea mai vagă posibilitate de a putea da rezultate. Şi, am citit mai avid ca niciodată, dornic să mă salvez, să îi salvez pe cei dragi, să înţeleg ceva, să aplic ceva din cele ale psihologiei, parapsihologiei, religiei, etc, mulţi autori, multe cărţi, aproape manelistic evaluabile prin expresia „fără număr”.

Oricum ar fi, nu s-a petrecut ceva deosebit… Marea majoritate a celor pe care îi cunosc sau am luat cunoștință de ei prin intermediul a diferite materiale/ documentații, medicale sau nu, devin puternic dependenți de cunoașterea a cât mai multe amănunte despre boala lor și posibilitatea de a trece peste ea.

Ajunge aproape o preocupare de tip profesional, atât de mult efort va depune bolnavul cronic (la această afirmație vă rog să luați în calcul și ”nivelul” de cultură al individului, starea generală „de trezie”, gradul de preocupare, de responsabilitate, ş.a.m.d.). Eu... ?!? ... N-am procedat așa... Eram mult prea preocupat de toate cele ce doream să le duc la bun sfârșit, de familie, etc. etc. etc... În ideea că mă găsesc pe ”lista scurtă a morții” şi trebuie să las lucrurile cât de bine se poate... Totul era haotic, acaparam şi asimilam orice, selecţia făcând-o doar un fel de „bun simţ” al cunoaşterii din ce în ce mai „holistice”, într-un fel de evoluţie cronologică în care zilele însemnau „cărţi”, „tratate” etc parcurse.

Printre altele, bunul Dumnezeu, Duhul Sfânt, cu minunatele sale surprize, a dăruit vieții mele cea de-a doua fiică, pe Ioana (în anul de graţie 2007 - Maria este prima, apărută în tumultul meu ”economistic”, în anul de graţie 1996)... Eeeh, de aici a apărut un nou obiectiv, cel de a participa cât de mult posibil la creșterea ei, copil neprihănit, complet nevinovat și imposibil de pedepsit cu plecarea timpurie a tatălui ei și să recuperez la maxim apropos de drumul alături de Maria.

Dar, să delimitez un fel de „paşi” ai evoluţiei descrise anterior. Mai întâi, după mai bine de 2 ani de boală, când lucrurile atingeau un fel de apogeu al suferinței şi lipsei de speranță, am decis că trebuie să fac şi altceva față de simpla conformare la restricțiile medicale (indiferent cum vreți să vedeți asta: regim alimentar, intoxicare cu medicamente, strivire a oricărei vieți personale sau profesionale, bla, bla, bla). Şi așa am ajuns la medicina homeopată... Nu vă pot spune nimic altceva decât că a funcționat, dar există unele ”incidente” care m-au marcat ulterior.

În timpul vizitelor periodice la medicul homeopat (care este, de fapt/ printre altele, medic de medicină internă, medic de întreprindere, etc.) au loc adevărate dialoguri prin intermediul cărora medicul colectează date cât mai complete despre mediul în care trăiești, stările de ”tensiune” la care te expui, etc. Cu toate că era evident progresul meu, Doamna Doctor, venea mereu cu sfatul că trebuie să rezolv conflictul ”cutare”, că trebuie să fiu mai atent la situația ”cutare”... Conflicte, conflicte, conflicte… Total diferit de medicul cardiolog care constata problema, prescria restricțiile şi gata (vă rog să luați în considerare că Doamna Doctor cardiolog este o persoană deosebită, atentă, care pune şi ea cât suflet poate... Dar aceasta este medicina alopată)... Ehhh, să revin...

Şi, uite așa, starea mea de sănătate s-a îmbunătățit până ce vine minunatul an 2009. Atunci ”a dat faliment” statul român și au început tăierile salariale pe fondul crizei, incompetenței administrative, jafului „legal” sistematizat, „retrocedat”, etc. ajungându-se la tot valul de ură ”tip antibugetari” (de fapt, „anti-orice”) ce s-a declanșat începând cu 2010...

Şi, uite așa, 2011 devine anul în care revirimentul afecțiunilor mele devine din ce în ce mai evident... Totul într-o ascensiune lentă, perversă/ insidioasă... Medicul alopat creștea concentrațiile şi cantitățile de medicamente, la cel homeopat am pus pauză din varii motive independente de medic sau de dorința mea de ”stare de bine”, așa că am ajuns în postura ca, la finele lui 2012, să iau medicamente în ”doze de cal”, după afirmațiile medicului cardiolog... Şi cum aceste ”doze de cal” costă de ”leșini”, din minunatul salariu de bugetar nu am mai putut face față la costuri și m-am văzut nevoit să apelez, pentru prima dată în viața mea, la medicația compensată. Acest fel de ”tratament” necesită vizita lunară, obligatorie, la medicul de familie (altă persoană de adevărată valoare din viața mea care, spre deosebire de cardiolog sau homeopat, aborda o tactică de prelevare în anamneză ușor de poziționat ”la mijloc”)...

Aici au început să curgă sfaturile, pe lângă un tratament alopat adaptat activ la simptome... Evoluția bolii mele era ”după cum bate vântul”... Când eram bine (şi mă bucuram ca un copil că nu dezamăgesc medicul), când eram rău (şi găseam motive să sar peste vizita medicală şi să plec cu tratamentul... şi gata)... Cert este că, datorită acestor vizite au apărut noi ancore ”de exprimare” cum ar fi: ”Dacă doriți să se rezolve situația dumneavoastră ar fi bine să vă dați demisia de la servici!” (în urma prelevării de detalii cu privire la stress-ul de ”bugetar”), ”... să vă dați demisia din familie” (... detalii legate de problemele vieții de familie în noile condiții sociale)... Şi altele, legate în mod special de modul de viață...

Şiii, tot în 2012, prietenia mea cu persoane implicate în activităţile medicale şi paramedicale a atras ”cunoașterea” lucrărilor unor oameni cum ar fi Dan Mirahorian, Crina Vereș, Bruce Lipton, Wayne Dyer şi/ sau Ryke Geerd Hammer (oricum, mult mai mulţi).

Timpul a trecut și, la finele lui 2013, mă găseam într-un stadiu destul de ușor asociabil ”începutului” din 2006 dar... cel puțin din punctul meu de vedere, gata să abordez, suplimentar față de tot ceea ce îmi prescrie medicul cardiolog împreună cu cel de familie și cu cel homeopat, sfaturile/ tehnicile sau ce or fi, ale acestei Noi Medicini.

Subliniez, suplimentar. Deoarece nu poţi renunţa la ajutorul calificat chiar dacă îi constaţi ineficienţa dar eşti obligat să cauţi alternative pentru ca lucrurile să se îndrepte cât de cât spre „mai bine”. Ce spun medicii ceilalți, oameni de valoare, care m-au ținut în viață până acum, care mi-au câştigat timpul necesar pentru a ajunge „aici”, este important.

Noua medicină este, de fapt, o nouă speranță, eventual chiar un fel de completare a tot ceea ce reprezintă medicina, aşa cum o ştim noi în aceste zile, şi după aproape doi ani de studiu (la finele lui 2014), de corelații, de multe altele sunt sigur că toate ”ancorele” colectate de mine de-a lungul vieții (descrise în cele două părți ale ”rațiunii efortului meu”) vor da roade.

Şiii... Totul va fi scris pe acest site (dorinm.ro), în postările de pe dorinm.wordpress.com, pe facebook şi pe unde mai apuc din dorința mea de a oferi o speranță atât mie cât și altora (trebuie să recunosc că, de fapt, acest impuls se datorează prietenului meu Viorel Neagu care mi-a solicitat ”să nu mă mai irosesc aiurea” cât pot face cu adevărat ceva).

Şi vă anunț oficial pe toți cititorii tuturor posturilor ce sunt și vor urma: Tot ceea ce veți citi este o sinteză analitică realizată de mine pe baza materialelor autorizate sau nu, dar publicate de alții şi asimilate, sintetizate, acceptate de mine. Eu nu voi face altceva decât să pot spera cât mai mult și mai bine, împreună cu voi, în baza unor materiale care îmi vor da liniștea că fac ceea ce trebuie atât pentru mine (de fapt pentru soția mea, în primul rând, care la finele lui 2013 devine din ce în ce mai suspectă de o afecțiune deosebit de grea, incurabilă, şi apoi pentru mine care încă ”mai pot păcăli moartea pentru multă vreme”, după afirmațiile unui alt bun prieten) cât şi pentru voi, cei ce citiți aceste rânduri sau multele viitoare...

(Notă: La jumătatea anului 2015, fiind împreună cu fiica mea la examenele la facultate, am ajuns să iau tangenţă cu materiale deosebit de „grele” despre lumea sufletelor… Un fel de apogeu al celor care parcurg enorm de multe materiale în căutarea de cunoaştere sau soluţii, dar nu aşa cum ar pare la prima vedere… Fizică cuantică „la greu”, medicină de toate felurile „la greu”, inclusiv medicină cuantică, religie la greu, dar nu în sensul habotnic, „evanghelistic” ci în strânsă corelaţie cu bunul simţ, cu psihologia şi parapsihologia, cu filozofia, ajungând, mai mult sau mai puţin întâmplător la „medicina cu îngeri”, la studiile de „hipnoză regresivă trans-secvenţială” şi multe altele… De atunci, totul a început să capete contur, sens, valoare. Aşa că, la începutul anului 2016, şocul căderii stării de sănătate al soţiei, cu o SM foarte avansată, şi ceea ce a urmat prin spitale şi printre medici neputincioşi, apoi „plecarea” mamei, „moartea” credinţei în „oamenii din jur” în perioada dintre finele lui 2016 şi începutul lui 2017 urmate de plecarea mea undeva departe, departe de toată viaţa mea de 50 de ani de brăilean, nu au mai părut „cine ştie ce”… Totul avea acum un sens şi soluţia o aveam de mult timp: „Mi-am dat demisia din orice” – mai puţin familia de sânge. Şi, am ajuns în locuri în care nimănui nu îi vine să creadă că un om ca mine poate veni acolo. Nimeni nu crede nimic din realităţile vieţii mele indiferent de dovezile palpabile oferite. Dar, nu mă mai interesează decât să termin ceea ce am început şi să trăiesc „vacanţa restului vieţilor noastre”… Se pare că sunt destul de consecvent…)

Ehhh, sunt mulțumit dar am cam obosit... Ne ”citim” și mâine (sper)...!!! Sănătate şi spor!!!

Dorin, Merticaru