STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Relaxarea - Meditația (5)

Deci, după cum anunţam, trec la tehnica de relaxare efectivă. Va urma un număr de 3 – 4 postări care vor fi, de fapt, toată tehnica din punct de vedere conceptual. Ulterior va urma o postare care va clarifica elementele de particularitate ce pot apare pe parcursul tehnicii, funcţie de fiecare individ în parte.

Aşadar, la startul tehnicii propriu-zise, să trecem la aşezarea corpului într-o poziţie imobilă şi confortabilă! Pentru o mai uşoară înţelegere a procedurii voi folosi persoana întâia pentru a realiza un fel de participare directă a Dumneavoastră, a cititorului, la un astfel de exerciţiu.

Dacă mi-am rezervat timpul necesar ascultării pot începe exerciţiul de relaxare. Dacă sunt gata încep pregătirea pentru a intra într-o poziţie de repaus pentru a intra într-o poziţie imobilă, naturală şi confortabilă. Mă ridic în picioare, din orice poziţie m-aş afla. Acum încep să mă scutur bine, aşa, îmi scutur bine mâinile, picioarele, acum încep să-mi întind bine tot corpul, aşa, îmi ridic braţele deasupra capului, întind braţele cât mai mult, mă întind tot mai bine, întind picioarele, aşa, întind mâinile şi picioarele cât mai mult, casc, aşa, întind bine corpul, casc, aaa, şi mă întind bine. Procedez la fel ca atunci când vreau să mă culc, să adorm.

Acum încep să mă aşez, sunt atent să urmez instrucţiunile, de aşezare, acum încep să mă aşez lent pe spate, calm, atent, îmi aşez spatele foarte lent, sunt atent la contactul fiecărei vertebre cu suprafaţa pe care mă aşez, mă aşez pe spate foarte lent, mă aşez pe spate pe suprafaţa plană pe care am ales-o pentru exerciţiul de fiecărei vertebre cu suprafaţa de relaxare, aşa, acum sunt aşezat pe spate din ce în ce ai confortabil, mă observ, aduc propriul meu vehicul în stare de repaus.

Las corpul meu aşezat într-o poziţie naturală, confortabilă, şi imobilă, închid ochii, relaxez pleoapele, simt cum pleoapele mele devin din ce în ce mai grele, pleoapele mele devin din ce în ce mai grele, nu le mai pot ridica, las corpul în repaus, abandonat, inert, nu mă deranjează nimic din afară, sunt atent doar la indicaţiile care mi le transmite vocea care mă însoţeşte, mă aşez, intru într-o poziţie cât mai naturală, cât mai comodă, şi cât mai confortabilă.

Orice proces de adormire începe cu aşezarea într-o poziţie fixă şi comodă a corpului, care este menţinută pe toată durata somnului.

Acum încep să aşez membrele într-o poziţie cât mai stabilă şi comodă, închid ochii, rămân cu ochii închişi până la sfârşitul exerciţiului.

Acum îmi îndrept atenţia braţul drept la 10 – 20 cm deasupra suprafeţei de sprijin, îl ţin ridicat câteva clipe, pe măsură ce ţin braţul drept ridicat încep să simt cum braţul meu drept devine din ce în ce mai greu, sunt atent la senzaţia de greutate din braţul meu drept, simt cum braţul meu devine tot mai greu, parcă s-ar îngreuna, parcă ar fi de plumb, am senzaţia că nu mai pot să-l ţin ridicat, îi dau drumul să cadă, liber, las braţul drept să rămână aşezat imobil, aşa cum a căzut, acum braţul meu drept se află aşezat în poziţia cea mai stabilă, îl las, abandonat, imobil, las braţul drept să rămână aşezat în această poziţie.

Acum îmi îndrept atenţia asupra braţului meu stâng. Ridic braţul la 10 – 20 cm deasupra suprafeţei de sprijin, ţin ridicat braţul stâng câteva clipe, încep să simt cum braţul stâng devine din ce în ce mai greu, sunt atent la senzaţia de greutate din braţul meu stâng, simt cum braţul meu stâng devine greu ca de plumb, am senzaţia că nu mai pot să-l ţin ridicat, îi dau drumul să cadă, las braţul stâng imobil, să rămână aşezat aşa cum a căzut. Acum braţul meu stâng este aşezat în poziţia cea mai stabilă. Îl las să stea în această poziţie.

Acum ambele braţe sunt bine aşezate în poziţia naturală. Observ ambele braţe aşezate în poziţia cea mai confortabilă, las braţele imobile, le abandonez în această poziţie pe toată durata călătoriei interioare. Pe tot parcursul şedinţei de relaxare am senzaţia că braţele mele nu mai pot fi mişcate deloc, ca şi cum ar fi paralizate, abandonate, grele.

Acum încep să-mi aşez picioarele într-o poziţie cât mai stabilă şi cât mai comodă. Pentru a aşeza picioarele procedez în acelaşi fel, re ridic pe rând, conştientizez senzaţia de greutate, le dau drumul să cadă, le las nemişcate în poziţia naturală în care au căzut.

Acum îmi îndrept atenţia asupra piciorului drept. Ridic piciorul drept la 10 – 20 cm deasupra suprafeţei pe care sunt aşezat, ţin ridicat piciorul drept, încep să-l simt tot mai greu, simt cum piciorul meu devine din ce în ce mai greu, tot mai greu, sunt atent la senzaţia de greutate din piciorul drept, încep să am senzaţia că este atât de greu încât am senzaţia că nu mai pot să-l ţin ridicat. Las piciorul drept să cadă, dau drumul piciorului drept, las piciorul drept aşa cum a căzut, renunţ la orice dorinţă să mai mişc piciorul drept până la sfârşitul exerciţiului de relaxare, abandonez orice intenţie să mişc piciorul drept, simt piciorul drept din ce în ce mai greu, complet abandonat, complet imobil, nemişcat, simt piciorul drept abandonat, moale şi greu, ca o cârpă îmbibată cu apă.

Acum îmi îndrept atenţia asupra piciorului stâng. Ridic piciorul stâng la 10 – 20 cm deasupra suprafeţei de sprijin. Pe măsură ce îl ţin ridicat îl simt tot mai greu, conştientizez senzaţia de greutate din piciorul stâng, încep să am senzaţia că este tot mai greu, am senzaţia că nu mai pot să-l ţin ridicat, îi dau drumul să cadă.

Îl las aşezat aşa cum a căzut, renunţ la orice dorinţă să mişc piciorul stâng până la sfârşitul exerciţiului de relaxare. Abandonez orice intenţie să mişc piciorul stâng, simt cum piciorul stâng devine din ce în ce mai greu, complet abandonat, complet imobil, nemişcat, simt piciorul stâng moale şi greu, ca o cârpă îmbibată cu apă.

Acum ambele picioare sunt aşezate într-o poziţie naturală, ambele picioare sunt aşezate în poziţia cea mai confortabilă. Las ambele picioare să zacă, să rămână imobile pe tot parcursul şedinţei de relaxare.

După ce am încheiat aşezarea membrelor, mă ocup de zona capului. Ridic puţin capul, îl ţin ridicat, îi simt greutatea, îi dau drumul să cadă, îl las să rămână aşezat aşa cum a căzut.

Acum sunt aşezat confortabil pe spate. Corpul meu este abandonat, inert, dezactivat. Încep să simt cum mă scufund în suprafaţa pe care stau, ca şi cum aş fi alezat pe nisipul cald al unei plaje pe malul mării.

Rămân cu ochii deschişi şi sunt atent doar la ce aud. Am senzaţia că îmi vorbesc mie însumi. Tot ce aud trezeşte în mine, în mod natural, ca un ecou, senzaţia că ceva mă cheamă să mă întorc acasă din rătăcirea în afară de până acum. Tot ce aud mă face să las deoparte orice preocupări străine şi intru în ascultare într-o stare de calm şi de armonie, las deoparte orice preocupări străine şi nu mă interesează nimic altceva în afara ascultării sunetelor pe care le aud. Respir liber, aştept să mă liniştesc, îmi imaginez că sunt o apă din ce în ce mai limpede, am senzaţia că impurităţile din apă se aşează, se sedimentează. Pe măsură ce mă liniştesc am senzaţia că mă limpezesc, am senzaţia că atenţia mea devine tot mai cuprinzătoare, tot mai clară. Pe măsură de impurităţile din apă dispar, pe măsură ce agitaţia se stinge devin ca şi apa, din ce în ce mai limpede, din ce în ce mai senin, tot mai clar. Ascult şi tot ceea ce aud se repetă în gând ca un ecou firesc, ca şi cum ar fi o melodie dragă pe care o fredonez fără efort, fără voia mea.

Asist la un proces firesc de oglindire interioară a tot ceea ce aud sub formă de senzaţii, de trăiri, de imagini.

Tot ceea ce aud îmi trezeşte amintiri vii ale unor experienţe senzoriale concrete, pentru a nu face eforturi de memorie.

Ca să-mi amintesc ceea ce trebuie să fac în fiecare fază a exerciţiului de relaxare îmi amintesc că mi-am înregistrat propriile gânduri.

Metoda de pilotare prin ascultare ne permite să ne menţinem centraţi în conştienţă. Nu trebuie să ne amintim formulele sugestive din fiecare fază a exerciţiului de relaxare, nu trebuie să continuăm vorbirea, dialogul interior. Ea ţine cont de faptul că „cel conştient nu vorbeşte iar cel ce vorbeşte nu este conştient”. Ea îmi uşurează procesul de abandonare, de predare. Aşa pot să mă las în voia ascultării.

Dacă am luat toate măsurile să nu fiu deranjat pe parcursul antrenamentului stau câteva clipe şi examinez cu atenţie dacă toate condiţiile expuse în faza preliminară sunt respectate. Dacă am luat toate măsurile să nu fiu perturbat, pe toată durata exerciţiului de relaxare, mă observ, dacă am luat toate măsurile să nu fiu perturbat de sonerii, de telefoane, de îmbrăcămintea strâmtă, de nevoi fiziologice, pot să încep antrenamentul pentru a învăţa conducerea propriului vehicul.

Acum dezactivez musculatura feţei, acum îmi îndrept atenţia asupra feţei. Stau cu ochii închişi, relaxez pleoapele, pleoapele devin grele, pleoapele devin din ce în ce mai grele, simt cum pleoapele devin grele, tot mai grele, nu le mai pot ridica. Pleoapele sunt din ce în ce mai grele, ca şi cum ar fi de plumb, pleoapele sunt închise ca şi cum ar fi lipite, las pleoapele închise pe toată durata exerciţiului.

Relaxez musculatura mimicii, obrajii atârnă grei, abandonez orice încordare, îmi imaginez că sunt absolut singur şi nimeni nu mă priveşte, abandonez orice tentativă de comunicare prin tonusul mimicii sau prin vorbire, simt cum obrajii mei sunt căzuţi şi atârnă grei, din ce în ce mai grei pe oasele feţei, abandonez orice tonus al feţei. Nu mă priveşte nimeni, renunţ la orice comunicare prin mimică, faţa mea este complet lipsită de expresie, devine inertă, lipsită de orice urmă de încordare. Simt obrajii grei, simt obrajii cum atârnă, grei, moi, inexpresivi. Descleştez maxilarele, maxilarele devin moi, relaxate, las gura întredeschisă, buzele moi se întredeschid ca la un copil mic, buzele se întredeschid. Abandonez orice dorinţă de a mai vorbi, limba se relaxează, renunţă la orice dorinţă de a mai vorbi. Amân orice discuţie sau comunicare verbală pentru mai târziu, după terminarea şedinţei de relaxare. Acum mă interesează doar plonjarea în tăcere, abandonarea tuturor legăturilor cu lumea din afară şi cufundarea în ascultare.

Acum încep inducţia relaxării musculare şi vasculare a braţului drept.

Îmi îndrept atenţia asupra podului palmei drepte. Apare o căldură plăcută, percep apariţia unui izvor de căldură plăcută. Îmi imaginez că în palma dreaptă ia naştere un izvor de apă caldă. Simt cum în podul palmei drepte apare o senzaţie de căldură ca aceea pe care o am când introduc mâna dreaptă într-un lighean cu apă caldă. Văd cum căldura  izvorăşte în palma dreaptă. Îmi îndrept atenţia asupra podului palmei drepte şi văd cum acolo apare o senzaţie de căldură care inundă degetele. Simt cum degetele devin din ce în ce mai calde. Măna dreaptă este din ce în ce mai caldă, tot mai caldă, din ce în ce mai moleşită de căldură. Simt mâna dreaptă moale şi grea ca de plumb, înmuiată de căldură, din ce în ce mai grea, complet abandonată, imobilă, inertă. Căldura începe să curgă, se extinde şi cuprinde încheietura mâinii drepte.

Căldura urcă în antebraţ, se extinde spre cot. Senzaţia de căldură se răspândeşte şi urcă spre umăr. Căldura moleşitoare cuprinde întreg braţul drept. Simt braţul drept din ce în ce mai cald, din ce în ce mai moleşit, înmuiat de căldură. Braţul drept este cald, greu, din ce în ce mai greu, imobil, complet abandonat nemişcării, inert.

Acum încep inducţia relaxării musculare şi vasculare în braţul stâng. Îmi îndrept atenţia asupra podului palmei stângi şi aştept să percep cum acolo îşi face apariţia un izvor de căldură plăcută. Îmi imaginez că în palma stângă ia naştere o senzaţie de căldură ca aceea care o simt când introduc mâna într-un lighean cu apă caldă. Văd căldura ca pe un şuvoi de apă caldă care izvorăşte în palma stângă. Îmi îndrept atenţia spre podul palmei mâinii stângi şi văd cum acolo apare o senzaţie de căldură care inundă degetele. Îmi imaginez că mâna stângă este o cârpă care se îmbibă în apă caldă. Simt o căldură plăcută ce cuprinde palma stângă.

Palma stângă este din ce în ce mai caldă, tot mai caldă, din ce în ce mai moleşită de căldură. Simt mâna din ce în ce mai grea, ca de plumb, înmuiată de căldură, din ce în ce mai grea, complet abandonată, imobilă. Căldura cuprinde încheietura mâinii stângi, căldura se extinde spre cot, senzaţia de căldură urcă spre umăr, căldura moleşitoare curge şi invadează întreg braţul stâng. Simt braţul stâng din ce în ce mai cald, din ce în ce mai moleşit, înmuiat de căldură, din ce în ce mai greu. Braţul stâng este cald, greu, din ce în ce mai imobil, complet abandonat nemişcării.

Acum încep inducţia relaxării musculare şi vasculare a picioarelor. Simt picioarele din ce în ce mai obosite, din ce în ce mai grele. Simt picioarele obosite şi grele ca atunci când am mers pe jos foarte mult. Simt că după atâta mers pe jos de abia pot să mai îmi târăsc picioarele. Picioarele devin din ce în ce mai grele, tot mai grele, ca de plumb, grele de oboseală. Picioarele sunt aşa de grele şi de obosite că nu mai pot să le urnesc din loc. Picioarele sunt foarte obosite, o oboseală tot mai mare le cuprinde. Se amplifică senzaţia de greutate. Picioarele sunt în aşa măsură de grele încât nu le mai pot mişca din loc. Senzaţia de greutate se extinde, corpul devine din ce în ce mai greu, din ce în ce mai pasiv, din ce în ce mai inert. Am senzaţia că trupul este inundat de greutate, de inerţie, de pasivitate, de indiferenţă iar corpul devine imobil, moale şi cald ca o cârpă grea de apa care a îmbibat-o. Corpul devine tot mai greu, s-a dezactivat şi a devenit insensibil la toate eforturile de a-l mişca, ca şi cum aş fi paralizat, anesteziat, inert. Sunt din ce în ce mai pasiv, ca şi cum am dezactivat corpul.

Acum îmi îndrept atenţia asupra tălpii piciorului drept. Îmi imaginez cum acolo se deschide un izvor de căldură moleşitoare. În talpa piciorului drept ia naştere o căldură plăcută care inundă toată talpa piciorului drept. Aştept să percep cum acolo apare un izvor de căldură plăcută ca aceea care o am când piciorul drept se află într-un lighean cu apă caldă. Văd cum căldura invadează talpa piciorului drept şi vizualizez un şuvoi de căldură ce inundă degetele. Simt degetele din ce în ce mai calde, talpa piciorului drept este din ce în ce mai caldă, tot mai caldă, din ce în ce mai moleşită de căldură. Am senzaţia că talpa piciorului drept este moale şi grea ca de plumb, înmuiată de căldură, din ce în ce mai grea, complet abandonată, imobilă, inertă. Căldura începe să curgă şi cuprinde glezna piciorului drept, căldura urcă şi se extinde spre genunchi. Senzaţia de căldură se răspândeşte şi urcă spre şold. Căldura moleşitoare cuprinde întreg piciorul drept. Simt piciorul drept din ce în ce mai cald, din ce în ce mai moleşit, înmuiat de căldură, din ce în ce mai greu. Piciorul drept este cald, greu, imobil, inert. Piciorul drept este greu, înmuiat şi zace inert ca o cârpă îmbibată cu apă caldă, complet abandonat, din ce în ce mai imobil, complet abandonat, complet nemişcat.

Acum încep inducţia relaxării musculare şi vasculare a piciorului stâng. Îmi îndrept atenţia asupra tălpii piciorului stâng. Îmi imaginez că acolo se deschide un izvor de căldură moleşitoare, plăcută, care inundă toată talpa piciorului stâng. Aştept să percep cum acolo apare un izvor de căldură plăcută. Îmi imaginez că introduc piciorul într-un lighean cu apă caldă. Văd cum căldura izvorăşte din talpa piciorului stâng. Îmi îndrept atenţia spre talpa piciorului stâng şi văd cum acolo apare o senzaţie de căldură care inundă degetele. Simt degetele din ce în ce mai calde, talpa piciorului stâng este din ce în ce mai caldă, tot mai caldă, din ce în ce mai moleşită de căldură. Simt talpa piciorului stâng moale şi grea ca de plumb, înmuiată de căldură, din ce în ce mai grea, complet abandonată, imobilă. Căldura începe să curgă şi cuprinde glezna piciorului stâng. Căldura se extinde spre genunchi. Senzaţia de căldură se răspândeşte şi urcă spre şold. Căldura moleşitoare cuprinde întreg piciorul stâng. Simt piciorul stâng din ce în ce mai cald, din ce în ce mai moleşit, înmuiat de căldură, din ce în ce mai greu. Piciorul stâng este din ce în ce mai cald, din ce în ce mai greu, mai imobil, complet abandonat, din ce în ce mai imobil, complet abandonat, complet nemişcat.

Întreg corpul este cald, moleşit, greu, complet abandonat imobilităţii, complet predat, dezactivat, imobil ca şi cum ar fi legat şi îngropat până la gât în nisip. Căldura începe să curgă şi cuprinde întregul corp. Căldura se extinde spre abdomen. Senzaţia de căldură se răspândeşte şi urcă spre piept. Căldura moleşitoare cuprinde întregul corp. Simt spatele din ce în ce mai cald, coloana vertebrală se înmoaie. Am senzaţia că întregul corp este din ce în ce mai moleşit, înmuiat de căldură, din ce în ce mai greu. Întregul corp este din ce în ce mai cald, din ce în ce mai greu, din ce în ce mai imobil, complet abandonat. Simt cum mă scufund într-o imobilitate tot mai adâncă, din care nu mai vreau să ies. Am senzaţia că nu mai pot să ies din starea de imobilitate până la sfârşitul exerciţiului, ca şi cum aş fi paralizat, legat, îngropat. Sunt din ce în ce mai imobil, complet abandonat, complet nemişcat, dar conştient. Mă simt treaz, diferit de corpul dezactivat, martor la starea corpului dezactivat, abandonat.

Îmi îndrept atenţia spre abdomen. Sunt atent la apariţia unei senzaţii de căldură care cuprinde zona abdominală. Îmi imaginez că pe abdomen se află un mic sac cu nisip cald, simt căldura. Abdomenul este inundat de o căldură moleşitoare, plăcută, care mă linişteşte profund. Îmi imaginez că sunt aşezat la soare, pe o plajă, de unde aud valurile mării. Abdomenul se încălzeşte de la razele aurii ale soarelui. Respir liniştit, respir liber, inspir, expir, inspir, expir, inspir, expir, şi sunt atent la zona ombilicală. Când inspir absorb lumina prin zona ombilicală, când expir absorb lumina prin „poarta vieţii” (un punct situat pe coloana vertebrală vis-a-vis de zona ombilicală). Expir dând drumul la ultimele griji, expir ca într-un oftat eliberându-mă de ultimele tensiuni. La inspiraţie simt cum absorb energie cosmică, ca o rădăcină. La expiraţie simt cum emit lumină aurie în zona ombilicală. La inspiraţie simt cum absorb energia cosmică, ca o rădăcină. La expiraţie simt cum în zona ombilicală se deschide un izvor de lumină aurie, caldă, plăcută. Absorb la inspiraţie, ca o rădăcină, energia cosmică. Vizualizez energia cosmică ca o ceaţă aurie de lumină caldă, plăcută. Văd lumina ca un nor format dintr-o pulbere scânteietoare din aur. Inspir absorbind lumina aurie, expir ceaţa aurie luminoasă, inspir absorbind lumina caldă, plăcută, expir şi dau drumul la lumina ca o ceaţă aurie.

Acum încep să elimin firele care mă leagă. Când expir simt cum dau afară firele pe care ceilalţi le-au plantat în mine. Dau afară firele care mă ţin legat de suprafaţă. Când expir mă eliberez de firele care mă ţin legat de ceilalţi oameni care au plantat în mine dorinţe, vinovăţii, programe, aşteptări, identificări. Când inspir simt cum trag înapoi firele lansate de mine, când inspir trag înapoi firele prin care i-am ficat pe ceilalţi. Expir şi expulzez firele pe care ceilalţi le-au ancorat în mine, inspir şi trag înapoi firele trimise fără să vreau de mine spre ceilalţi oameni. Expir şi dau afară firele de legătură, inspir şi vizualizez că firele trimise de mine către ceilalţi oameni se întorc. Iert pe toţi oamenii şi mă iert pe mine. Las oamenii să facă ce vor, dau drumul oamenilor. În raza mea de influenţă rămân doar cu mine însumi. Dau drumul oamenilor pentru care mă cred responsabil, dispare orice urmă de identificare cu oamenii din afară, uit de ei, le dau drumul. Mă eliberez tot mai mult de influenţele semenilor. Pe măsură ce practic acest exerciţiu mă eliberez de identificări cu ceilalţi. Încep să mă întorc progresiv la starea de nou-născut, la starea în care eram liber de identificări. Zilnic voi practica recapitularea şi eliminarea firelor care mă ţin legat.

Încep să urmăresc respiraţia fără să intervin. Respir calm, respir liber, urmăresc respiraţia fără să o perturb. Sunt detaşat, observ respiraţia. Mă imaginez că sunt un paznic care urmăreşte de pe un mal curgerea unui râu, fără să intervin. Sunt un martor imparţial care asistă la curgerea unui râu. Urmăresc valurile respiraţiei. Îmi imaginez respiraţia ca pe un val care vine când inspir şi care pleacă când expir. Urmăresc detaşat ridicarea şi coborârea abdomenului, care însoţeşte respiraţia. Urmăresc ridicarea abdomenului la inspiraţie, văd expiraţia urmată de coborârea abdomenului. Inspir, expir. Ridicare, coborâre. Observ ridicarea, coborârea, ridicarea, coborârea. Las respiraţia din ce în ce mai liberă, dau drumul la respiraţie. Respiraţia începe să se aşeze, încep să respir din ce în ce mai adânc ca şi cum m-aş preface că dorm. Respiraţia devine din ce în ce mai profundă, respiraţia devine din ce în ce mai naturală, respiraţia este din ce în ce mai liberă.

Abdomenul devine din ce în ce mai cald şi din ce în ce mai relaxat. Cu fiecare expiraţie mă eliberez de ultimele încordări, cu fiecare expiraţie mă eliberez de ultimele griji şi mă abandonez. Respir liber, profund, respir natural ca un nou-născut. Sunt aşezat confortabil şi imobil. Las corpul liber, abandonez orice altă preocupare. Simt corpul greu, abandonat. Corpul este greu ca atunci când am ieşit dintr-o cadă plină cu apă, corpul este greu ca atunci când ieşeam dintr-un bazin de înot, intru într-o stare din ce în ce mai profundă de pace, intru progresiv într-o stare din ce în ce mai profundă de calm. Cu fiecare expiraţie mă eliberez de ultimele încordări, de ultimele griji. Cu fiecare expiraţie mă scufund într-om stare de împăcare, de împlinire din ce în ce mai profundă. Acum sunt aşezat comod, memorez starea în care mă aflu.

Data viitoare când voi auzi cuvântul „calm” voi intra mult mai uşor în această stare de dezactivare şi de liniştire. Când aud cuvântul „calm” deja mă scufund într-o stare de dezactivare şi de liniştire mult mai profundă. Intru în starea de pace, de împăcare, de armonie. Înainte ca orice deprindere să devină un automatism ea trebuie practicată în mod repetat. Îmi propun să repet practicarea acestui exerciţiu de relaxare pentru vindecare de două opri pe zi, după amiaza şi înainte de a intra în somnul de noapte. Înainte ca orice deprindere să devină un automatism ea trebuie învăţată conştient (precum mersul).

Ascult sunetele din fundal şi intru într-o stare de calm tot mai profundă. Mă las legănat de ritmul valurilor, mă las purtat de valuri, ascult valurile şi uit de tot, uit de orice altceva. Îmi imaginez că sunt întins confortabil pe spate, sunt întins pe nisipul fin şi cald al unei plaje însorite, mă văd aşezat confortabil pe o plajă de vis, simt că mp scufund în nisipul fin şi cald. Am senzaţia că sunt îngropat în nisip şi nu mp mai pot mişca deloc. Nisipul cald în care m-am scufundat numi permite nici o mişcare. Am senzaţia că zac confortabil scufundat în nisip. Am abandonat orice tentativă de mişcare şi ascult valurile îndepărtate care mă liniştesc, mă scufundă într-o pace tot mai profundă.

Aud doar vocea care mă pilotează. În afara vocii pe care o ascult nu mă mai interesează nimic altceva. Mă detaşez progresiv de lumea din afară, mă abandonez, mă simt în deplină siguranţă, mă interesează tot mai mult să mă regăsesc, să evadez de lumea din afară. Am hotărât să mă întorc acasă, în singurul loc sigur, unde mă simt cu adevărat bine, în siguranţă, unde sunt invulnerabil. În cursul acestei călătorii voi ajunge într-un loc care îmi va permite să mă regenerez, să-mi refac forţele, să întineresc, să regăsesc sinceritatea bucuriei din copilărie, să regăsesc pacea, împăcarea cu lumea şi cu mine însumi. Voi regăsi bucuria de a trăi şi mă voi vindeca. În cursul acestei călătorii mă voi regăsi pe mine însumi. Vocea pe care o aud mă conduce spre mine însumi. Ascult vocea şi încerc să vizualizez sugestiile sau instrucţiunile pe care le aud.

Termin aici postarea de azi. Atenţie, postarea de mâine va fi continuarea directă a celei de azi. Mulţumesc pentru înţelegere!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru