STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Relaxarea - Meditația (3)

Azi vom continua să „vorbim” despre relaxare, de fapt despre pregătirea necesară înainte de relaxarea efectivă.

Din ceea ce am discutat în multe postări se trage concluzia că, indiferent de manifestările noastre, de obiectivele noastre, avem de „lucrat” cu o adevărată ruptură între obiectiv şi subiectiv (sau dintre interior şi exterior) ce poate fi percepută la nivelul fiecărui individ în parte. Această ruptură se datorează faptului că oamenii au căzut într-o stare intermediară (starea obişnuită de conştienţă) sau într-o realitate secundă, în care s-a pierdut contactul nemijlocit cu realitatea, majoritatea oamenilor (ce pot fi denumiţi „obişnuiţi”, fără nici un fel de idee de legătură la termenul de „inferioritate”, de „comun”) nu văd realitatea ci oglindirea ei pe ecranul mintal. Mai mult, limbajul primordial a fost înlocuit (de fapt acoperit) de limbajul verbal, care ne-a fost implantat în cursul condiţionării sociale exercitate în cursul primei copilării.

Şi, dacă aţi citit postările anterioare, am putut constata împreună problemele legate de acest limbaj „modificat” şi de „micimea” puterii de prelucrare a conştientului nostru. Apelul constant, involuntar, dar considerat a fi voluntar, la aceste resurse diminuate, la această capacitate de prelucrare diminuată este „calea” care ne ţine în aceste momente pe drumul total eronat pe care ne găsim. De altfel, un indicator al evoluţiei unei civilizaţii sau unui individ este scurtarea intervalului temporal în care are loc trecerea de la un proiect (idee) la realizarea practică a acestuia.

În cazul nostru actual, mă rog, în marea majoritate a cazurilor „beneficiem” de această „întârziere” ce naşte justificări sau „alte obiective” ce ne abat de la drumul nostru real, de la a ne cunoaşte şi a acţiona în sensul utili nouă, sensul adevărat. Deci, iată de ce avem nevoie de multă voinţă pentru a ne putea relaxa, de ce avem nevoie de o „repetiţie” constantă a acţiunilor noastre pentru a putea elimina îndoiala şi a putea, la un moment dat să descoperim realitatea reală (ce nonsens poate fi perceput din această exprimare care nu este altceva decât o constatare). Deci, iată şi o concluzie a celor de mai sus, repetarea exerciţiului de relaxare (antrenamentul) duce la micşorarea intervalului de timp în care are loc transformarea subiectivului în obiectiv.

Acum, considerând că am înţeles de ce este atât de necesară relaxarea, să mergem mai departe. În cadrul pregătirii pentru relaxare apare necesitatea pregătirii locului de relaxare, pentru a elimina orice fel de perturbaţii (interferenţe, care pot fi interpretate de „ansamblul” nostru ca semne de reacţie) interne sau externe. Deci, pentru început avem grijă să nu purtăm haine strâmte, înlocuindu-le cu unele comode, se desfac curelele, şnururile care pot împiedica circulaţia liberă a sângelui şi a energiei, atenţie la îmbrăcămintea care poate limita respiraţia, în special cea abdominală, se scot agrafele din păr, părul se despleteşte, se poate proceda la scoaterea bijuteriilor (inclusiv a ceasului de la mână – pe mine mă deranja purtarea acestuia şi mi-a trebuit ceva timp până să îmi dau seama), în special a cerceilor care pot da dureri în cazul unei anumite poziţii a capului, etc.

Atenţie la mersul la toaletă, putând interfera astfel de nevoi fiziologice, se închid telefoanele, soneriile, se anunţă persoanele existente în casă să nu deranjeze, etc. fiecare după necesităţi (care le cunoaşteţi mai bine decât oricine) astfel încât să nu avem nici un deranj când ne întâlnim cu noi înşine. Apoi, vom alege o suprafaţă plană, pe care să ne întindem confortabil pe spate, într-un loc în care să ne simţim bine şi în siguranţă. Suprafaţa plană (de obicei un pat, o canapea) este indicată în special începătorilor, persoanele avansate în exerciţiul relaxării putând folosi şi un fotoliu, un scaun sau pot face asta inclusiv în picioare, în timpul mersului şi chiar al alergării (jogging), inclusiv în timpul unor activităţi (dar asta ţine de cei avansaţi cu adevărat).

Să revenim la „începători”! Se pregăteşte locul pe care ne vom aşeza (este indicat ca suprafaţa să fie o saltea mai tare – în fazele mele de începător foloseam cu deosebită plăcere şi eficienţă culcatul pe podea unde aveam întinsă o pătură peste covorul gros de lână ce acoperea parchetul) şi se caută ca acest loc să fie favorabil relaxării. Astfel, este necesar ca acest loc să fie lipsit de perturbaţii senzoriale, un loc în care să nu fim deranjaţi în cursul procesului de întâlnire cu noi înşine (cameră cât mai izolată fonic, loc protejat de zgomote şi vibraţii mecanice, spaţiu iluminat slab, indirect, cu o temperatură care să nu deranjeze, adică să nu fie „nici prea rece, nici prea cald” având grijă să nu uităm că frigul declanşează sistemul simpatic, deci încordarea, să nu fie curenţi de aer, etc, fiecare după sensibilitatea sau după nivelul de stres de care beneficiază – când veţi avansa în aceste proceduri veţi sesiza că aveţi din ce în ce mai puţine astfel de repere de „urmărit” ajungând o persoană „pe lângă care trece trenul fără să fie deranjat”, în condiţiile în care nu pierdeţi nici cea mai mică „legătură” dintre realităţi, cea obiectivă, reală, şi cea subiectivă, materială).

Şi, acum, a venit momentul să eliminăm orice perturbare internă, aici şi acum. Iată că a venit momentul să constatăm că aceasta este, de fapt, adevărata problemă. Mediul extern îl putem controla uşor dar cel intern este adevăratul cal nărăvaş. „Ce sunt perturbaţiile interne?”, ar fi primul pas în această analiză a ceea ce avem de făcut. Mulţi dintre noi suprapun perturbaţiile interne cu grijile de zi cu zi ce au „efect” la nivelul nostru atribuibil ca fiind interior. Dar, majoritatea dintre noi uită că noi trebuie să părăsim suprafaţa agitată a „oceanului lumii”. Ea nu are nici o treabă cu relaxarea, imersia, pacificarea, etc internă. Ea nu reprezintă ceva ce trebuie sau poate fi considerat a fi perturbare internă, interioară.

În şedinţa de relaxare se urmăreşte izolarea (detaşarea, ruperea de suprafaţă, desprinderea de mal) care se poate realiza numai prin pacificare la fiecare nivel al fiinţei. Şi, această călătorie de interiorizare nu o poate face altcineva în locul nostru, ci doar noi înşine (de aceea recomand atât de constant că nu este nevoie de o persoană care să vă asiste ci doar de una care să vă îndrume). Mai mult, nu putem aştepta să primim în dar starea de „centrare” pe ceea ce suntem, pe noi înşine, având astfel acces la puterea de a influenţa ceea ce se află în noi înşine.

Şi, mai mult de aceasta, avem nevoie, pe lângă a şti exact cine suntem, şi de a şti exact ceea ce dorim, ceea ce ne este util din suma dorinţelor noastre. Şi, toate acestea sunt mai greu de clarificat decât vă imaginaţi (poate de aceea am „redactat” peste 1.000 de pagini în efortul meu de clarificare – şi vor urma, poate, cu voia lui Dumnezeu, alte mii de pagini – nu vă speriaţi de volumul de informaţie, am început deja să lucrez la „segmentarea” informaţiei pe niveluri de cunoaştere, după cum am prezentat în postările anterioare şi, astfel, fiecare va avea acces strict la ceea ce îl interesează, îl reprezintă). Dar, să revenim!

Trăim şi acceptăm o lume în care am fost condiţionaţi să ne transformăm în pacienţi, în legume care aşteaptă ca o putere din afară să ne facă cadou vindecarea ori eliberarea, pierzând astfel puterea de a influenţa ceea ce suntem (mă rog, o mare şi semnificativă parte din ea). Dar, am repetat de atâtea ori, nimeni nu face nimic pentru noi, afară de noi. Deci, primul pas este să ne „regăsim”, apoi să constatăm care sunt „interesele” noastre şi, în baza a ceea ce am descoperit să alegem, să luăm decizii care să le punem în „mişcare” (conforme liberului nostru arbitru dar şi al celor din jur, conforme adevărului şi dreptăţii – cele trei principii de bază care stau la baza manifestării vieţii noastre). Da, trebuie doar să fim sinceri şi să facem ceea ce am decis.

Nimeni nu poate să facă o călătorie în locul nostru şi nimeni nu poate să ajungă în centrul fiinţei noastre în locul nostru. Şi, mai avem o mare problemă de rezolvat, un mare obstacol! Acesta/ aceasta este reprezentat de condiţionarea care ne-a fost inoculată că, pentru a dobândi ceva trebuie să luptăm, să muncim, pentru aceasta. Dă-o-ncolo de treabă! Păi, ceea ce avem de făcut este, în primul rând, să ne relaxăm! Deci, nu să muncim, luptăm sau alte aberaţii inoculate prin condiţionare. Nimeni n-a reuşit să combată insomnia (sau diversele dependenţe)  prin luptă, ci doar s-o prelungească. Dacă ne interesează starea de inhibiţie (dezactivarea, stingerea) nu acţionăm în sensul, în direcţia, intensificării stării de excitaţie (încordare, aprindere).

Trebuie înlocuită lupta printr-o stare de inconştienţă imparţială, printr-o stare de martor care programează, induce, aşteaptă, privind în afara sa, fără să se implice, cum se petrece intrarea în starea de dezactivare. Aşadar, nu este vorba despre muncă, atât timp cât la nivel somatic se caută realizarea dezactivării sau a relaxării musculaturii, a vaselor sanguine şi a respiraţiei, precum şi a multor alte repere. Trebuie doar să înţelegem că trebuie să ne rupem de lumea din afară şi totul va veni de la sine. Este ceva similar cu acţiunea noastră în lumea exterioară, dar redus la cea interioară. Ceva de genul acţiunii noastre la nivelul integrării psihosociale unde căutăm reducerea perturbaţiilor venite din lumea socială avându-se în vedere eliminarea conflictelor, dorinţelor, ataşărilor, aşteptărilor şi a identificărilor greşite.

„Sfaturi” în această direcţie am dat destule de-a lungul postărilor anterioare, Citiţi atent, sau neatent dar repetat, şi dacă vă va fi dat să înţelegeţi veţi înţelege. Deci, dacă nu înţelegeţi nu înseamnă că eu sunt un prost care nu ştie să expună (mai ales că în toate materialele se află munca unor somităţi reale, certificate în lumea ştiinţifică şi în „lumea mare” pe care eu mi-am permis să îi cumulez, sintetizez, etc pentru a da o coerenţă, un „sumum” cât mai accesibil Dumneavoastră – OK, OK, recunosc, este implicat şi mult din ceea ce simt, din ceea ce cred) sau că Dumneavoastră sunteţi un prost incapabil să înţeleagă. Nu! Aici este vorba doar despre „vă este permis să înţelegeţi”, atât, aici şi acum… Dar, să revin (iar)!

Pentru a ne detaşa de lume vom respecta Marele Legământ (în limba sanskrită „maha vratta”) urmând cele zece porunci: 5 porunci de pacificare cu lumea (yama) şi 5 porunci de pacificare cu noi înşine (niyama) reprezentate în percepţiile noastre prin împăcare, iertare, mulţumire, interiorizare, auto-observare, practica non-identificării şi altele. Numai astfel ne putem detaşa de condiţionările primite din prima copilărie unde am fost obişnuiţi să ne identificăm cu numele, cu părinţii, cu familia, cu trupul etc descoperind în urma practicii exerciţiului de relaxare experienţa a cine suntem, devenind conştienţi că nu suntem una cu trupul (trupul nu este decât un recipient, o haină pe care o purtăm temporar), vom deveni conştienţi că nu suntem una cu (identici) numele pe care l-am primit, că nu suntem identici cu un gen, cu un neam, cu o limbă vorbită, cu meseria care o practicăm şi nici cu ceea ce posedăm (avere, statut economic, profesional, religios, etc).

Dar, mai sunt zile. Vă las cu week-end-ul liniştit şi benefic al Dumneavoastră!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru