STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
Noua
Medicină 2020 - Introducere (9)
Noțiuni generale.
Conform „teoretizării” realizate în posturile anterioare, este
evident că există un întreg ansamblu ce stă „în spatele” a ceea
ce noi denumim stare de sănătate, „lucruri”/ „statusuri”/
„interacţiuni” care depind de „triada” noastră
(trup-minte-suflet) dar şi de cele ale altora, „mediul” fiind,
de fapt, principalul element de influenţează totul chiar dacă
avem impresia că am fi „stăpânii totali” ai unui reper sau al
altuia, reper „cuprins” de un fel de senzaţie a noastră că este
„totul”.
Da, concluzia globală de mai
sus este demonstrată de numeroşi oameni de ştiinţă din aproape
orice domeniu „de interacţiune” (fizică de orice nivel, chimie,
biologie de orice nivel şi specializare, medicină, psihologie,
etc) la detaliile stării noastre de sănătate. Da, există o
relativă „focalizare” de idee că, aproape orice afecţiune a unui
individ apare în urma activităţilor creierului (cât despre
activitatea spiritului vom discuta mult mai târziu)... Dar
aceasta se datorează tendinţei de a simplifica abordarea unei
acţiuni de intervenţie într-un status al sănătăţii unui „individ
asistat”, un fel de simplificare care caută o „ajustare”, o
„compatibilitate” la nivelul „pacientului”/ „asistatului” pentru
a se putea ajunge la un rezultat care, oricum, cel mult, poate
fi „comun” (realitatea fiind, de fapt, că numai pacientul poate
face ceva atât timp cât este vorba, fie şi simplificat, de
mintea lui).
Dar, revenind la o
particularizare ce poate da un curs de continuitate, conform
ultimelor descoperiri ştiinţifice, principalul element
declanşator (dar şi susţinător) al afecţiunilor este reprezentat
de şocul emoţional (care şoc poate beneficia doar de colaborarea
creierului/ minţii).
Atenţie, şocul emoţional, la
care se referă afirmaţiile şi demonstraţiile cercetătorilor, nu
este determinat direct de un anumit eveniment (căruia i s-ar
putea atribui statutul de provocator de şoc), ci de modul în
care persoana respectivă resimte la nivel psihic (şi,
bineînţeles organic) evenimentul declanşator. În funcţie de
această dimensiune interioară a evenimentului poate să apară sau
nu, un conflict emoţional, iar intensitatea şi localizarea
efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii
interioare.
Dar, revin, există unele
corelaţii legate de minte. De exemplu, un factor de stres, fie
şi emoţional, poate ţine de „minte”, prin capacitatea
imaginativă, trupul nefăcând distincţia dintre real şi imaginar,
un şoc imaginar putând avea efecte mai devastatoare decât cel
real. Apoi, nu trebuie să uităm că există emoţiile (până la
nivel de şoc emoţional) real intuitive, cum ar fi presimţirile
care, iniţial fără o focalizare anume (un obiect de concretizare
ca iniţiator al emoţiilor) ajung să identifice „iniţiatorul” şi
să determine un val/ şoc emoţional mult inferior trăirilor
„realizate” la nivelul percepţiei directe. Dar, despre toate
acestea în postări următoare (doar „trudesc” la introducerea la
ceea ce veţi găsi aici).
Deci, vă voi da acum câteva
detalii legate de modul cum încep din ce în ce mai mulţi
promotori, cercetători, etc ai medicinii să „vadă lucrurile”, să
structureze viitorul medicinii, oricare ar fi acesta, dar,
bineînţeles, o nouă medicină.
Din cercetările realizate de
pionierii acestei medicine s-au identificat mai multe (enorm de
multe) legături între conflictele emoționale şi zonele/ organele
unde se „resimt” acestea și apare prezența manifestă a unei
afecțiuni/ boli. Acestea sunt reprezentate de:
Boli la/ organe sau părţi
ale corpului afectate (vă rog să consideraţi această listă una
efectiv „telegramă”, lista reală a corelaţiilor prezentate sumar
făcând obiectul multor tratate medicale de tip „nouă medicină”,
chiar dacă unele dintre ele au fost scrise acum 100 de ani – da,
aţi citit bine, nu este, de fapt, o nouă medicină ci doar una
sufocată de iluzionismul tehnologic, de senzaţia de magic fără
rezultat real ci doar de percepţie, alopat):
Cortexul cerebral - Conflict
teritorial manifestat prin frică/ temeri (până la senzaţie de
copleşire) cu privire la teritoriul nostru (cu referire la casă,
familie, intimitate, servici/ slujbă, afaceri sau altele
similare), la intruziunea cuiva sau a ceva în acesta sau chiar
pierderea acestuia, conflict sexual reprezentat de respingere
sau frustrare sexuală.
Cortexul motor - Conflictul
de mişcare, starea sau sentimentele născute de o situaţie fără
scăpare cu senzaţii de blocare, de imobilitate, de
imposibilitate de control, sau scăpare.
Cortexul vizual (inclusiv
legăturile cu retina şi corpul vitros al ochiului) - Conflictele
cu privire la pericolele care amenință din spate/ pericolele
necunoscute, temeri de efecte colaterale unor gesturi, situaţii
sau altele asemenea.
Cortexul post-senzorial
(controlează periostul, pielea inclusiv linia oaselor) -
Conflict de separare, cele care sunt deosebit de brutale sau
severe, cum ar fi cele legate de separarea de părinţi, copii,
familie, în special în urma unor conflicte reale, certuri, etc.
Lobul frontal (cu legături
pe linia conductelor tiroidiene și a celor faringiene) -
Conflict de confruntare directă/ frontală, teamă (teama de
poziționare într-o direcție periculoasă).
Piele - Conflictele de atac
(fizic, verbal, sau atac împotriva integrității dvs.), lipsa
integrității, percepţia proprie sau generală de om interpretabil
a fi coruptibil ”fără coloană vertebrală”.
Urechea internă –
Sentimentul de imposibilitate de a afla ce vrei sau de a afla
”adevărul”.
Gura – Conflictul de
inacceptabil, sentimente de genul că nu poți ”mesteca” (suporta)
o problemă/situație, de ceva insuportabil.
Gâtul - Conflictul de
auto-devalorizare intelectuală (examen nereuşit sau sentimentul
dominaţiei unei alte persoane pe această linie de activitate),
pierderea de sine la nivel intelectual.
Căile respiratorii (trahee,
bronhii) – Conflict teritorial (nesigur în privința casei,
familiei, afacerilor, serviciului, etc.).
Laringe - Conflict
teritorial, frică și îngrijorare pentru un anumit eveniment care
poate aduce pierderi sau pierderea efectivă.
Tiroida - Conflictul de
neputinţă, sentimentul de a te simți neputincios, fără control.
Esofag - Conflictul
incapacităţii de refuz, dorința acută de a refuza, de a nu
”înghiți” ceva anume, incapacitatea de a accepta ceva anume.
Plămâni – Conflictul de
pericol mare iminent sau perceput, conflict declanşat de o
ameninţare reală, palpabilă, situaţie sau diagnostic cu
estimarea/ confirmarea punerii în pericol a vieţii (la propriu)
sau a modului de viaţă ameninţat de la care nu se poate vedea o
continuitate a vieţii, frică puternică față de altă persoană.
Inima – Conflict de pierdere
teritorială (pierderi în afaceri, la slujbă, acasă), sentimentul
de copleşire în faţa problemelor, situaţiilor de rezolvat,
frustrare legată de copii.
Splina - Conflict de sânge
sau de conflict de prejudiciu, de rănire (inclusiv percepţii de
sângerări abundente sau rezultatele testelor de sânge
neașteptate).
Oase şi tendoane - Conflict
de autodevalorizare, lipsa stimei de sine, sentimente de
inferioritate față de cineva sau ceva, sentimente de lipsă de
valoare şi inutilitate (în funcţie de intensitatea conflictului
influenţele acestuia sunt: sever = afectează oasele, moderat =
afectează ganglionii limfatici şi muşchii, uşor = afectează
tendoanele) - osteoporoza apare în urma sentimentelor de
auto-devalorizare, dar mai ales a celor de pierdere indiferent
de direcţia acesteia. Problemele de coloană vertebrală sunt
născute în special din trăiri îndelungate de "micime", de
neînsemnătate dar şi de sentimentul pierderii utilităţii,
feminităţii sau masculinităţii în raporturi directe sau într-o
situaţie anume.
Mâinile şi degetele -
Conflict de dexteritate, teamă de angajament care solicită
precizie şi îndemânare.
Sânii - Sânul stâng -
Conflict care pune în pericol copilul, casa, familia; Sânul
drept - Conflict cu partenerul sau cu persoanele rivale.
Stomacul - Conflict de furie
teritorială, sentimentul dominant că ai înghițit prea multe
împotriva voinței tale, inclusiv anunţul unei intervenţii
chirurgicale, mai ales în zona abdominală.
Ficat - Conflictul foamei,
frică (stress) inconștientă de a rămâne fără mâncare (bani
pentru a procura mâncare, de a asigura minimum necesar de
decenţă) sau îți simți viața în pericol, inclusiv incapacitate
de a "înghiţi" ceea ce există şi este la îndemână pentru
rezolvarea unor situaţii/ probleme.
Pancreas - Conflict cu
membrii familiei, inclusiv anunţul unei intervenţii
chirurgicale, mai ales în zona abdominală.
Intestinul subțire –
Conflictul de intoleranţă, ură care nu poate fi ”digerata”,
stinsă, închisă (aşa-numitul conflict de "bucăţică nedigerabilă"
sau "eu nu pot digera sau absorbi aşa ceva")…
Colon – Conflict peste care
persoana nu poate trece nicicum, nu acceptă închiderea
conflictului; sentimentul că este inclus într-un mediu plin de
mizerii manifeste ale celor din jur (aşa-numitul conflict de
"bucăţică nedigerabilă" sau "eu nu pot digera sau absorbi aşa
ceva").
Glandele suprarenale
(cortexul suprarenal) – Conflict de eroare de decizie,
sentimentul că te îndrepți într-o direcție în care refuzi să
mergi/ să te găseşti.
Rinichi - Conflictul de
abandon (senzație de izolare concretă sau forţată, excludere sau
debarasare, sentimentul de "lăsat în urmă"), conflictul
refugiatului (care a fost obligat să fugă din propria casă/
propriul grup/ propria afacere sau altele similare), conflictul
existențial (viața sau mijloace de trai puse sub semnul
întrebării sau incertitudinii), conflictul "aproape de înec"
(percepţie constantă de pericol în asociere cu imposibilitatea
de reacţie şi sentimentele de neputinţă şi/ sau copleşire), de
scufundare morbidă şi/ sau mortală, conflictul de spitalizare
(teama de boală şi de suferinţă brutală şi/ sau îndelungată)
Uter – Sentiment de
inferioritate sexuală; Cervixul (partea de început a uterului,
partea subţire, care face legătura cu vaginul) – Conflict născut
din frustrare adâncă și persistență, respingere, abuzuri
(inclusiv cu referire la manifestările sexuale sau de
posesivitate ce se nasc din acestea).
Prostata - Conflict/ ceartă
pe latura sexualității, conflictul de procreare, conflictul de
urâţenie/ de nepotrivire în raport cu sexul opus.
Testicule, Ovare (inclusiv
falopienele) - Pierdere valoroasă ce nu poate fi recuperată (cu
referire la familie, copii, casă şi alte elemente socotite a fi
de o valoare inestimabilă, inclusiv pierderea unui animal
"favorit"), inclusiv conflictul de procreare sau conflictul de
urâţenie/ de nepotrivire în raport cu sexul opus.
Rectul - Frica de a fi
nefolositor asociat cu elemente ce sunt greu de acceptat, de
trăit (aşa-numitul conflict de "bucăţică nedigerabilă" sau "eu
nu pot digera sau absorbi aşa ceva")…
Şi asta ar fi un fel de
„generalizare iniţială de start” în cazul unui fel de
diagnostic, fără a mai încerca să intrăm în detaliile unui fel
de tratament de corectare a problemelor.
Acum vă pot da unele
detalii, „de descriere generală”, privind modul de diagnosticare
al noii medicine. Aici s-au demarcat două etape principale ale
manifestării oricăror afecţiuni:
1. Faza de conflict activ
(de îmbolnăvire) - numită şi faza rece.
Este faza de start a
manifestărilor psihice reflectate în corpul individului care, cu
timpul avansează în a deveni „dezordine” la diferite niveluri
ale organismului (trupului). În această fază se instalează o
stare generală de tensiune continuă, de nelinişte, însoţită de
lipsa poftei de mâncare şi pierderi în greutate, precum şi lipsa
somnului (insomnie).
Caracteristica acestei faze
este reprezentată de extremităţi reci (mâinile şi picioarele),
motiv care a atras denumirea de "faza rece". Toate acestea sunt
o certitudine că boala/ tumoarea este în ascensiune/ în plină
dezvoltare/ în creştere (indiferent de „faţetele” interpretative
că starea este rezultatul deprecierilor organice sau
deprecierile organice sunt cele care determină starea).
2. Faza de conflict rezolvat
(de vindecare) - numită şi faza caldă.
Această fază este
caracterizată de extremităţi calde (mâini, picioare), motiv
pentru care a fost denumită şi faza caldă. Ea apare deîndată ce
individul conştientizează şi rezolvă conflictul emoţional care a
declanşat şi susţinut faza de conflict activ. În funcţie de
anumite elemente de evoluţie, această fază poate prezenta cel
puţin o fază de odihnă "forţată" caracterizată de o stare de
epuizare şi oboseală excesivă (în care se resimte nevoia de
puternică de a dormi mult, deoarece corpul are nevoie de toate
resursele disponibile pentru a se vindeca, regenera, echilibra).
Vindecarea se poate
manifesta şi prin boli şi stări de oboseală prelungite
(aşa-numita criză de vindecare - menţionată şi de homeopatie).
Aceste boli sunt întotdeauna "călduroase", însoţite de febră şi/
sau hipertensiune. În această fază de vindecare procesele
apărute în timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile
sunt eliminate sau încapsulate (calcifiate, închistate), iar
leziunile existente sunt reparate (leziunile tip necroză sau
ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor).
La sfârşitul fazei de autovindecare ţesuturile şi organele
afectate sunt refăcute complet şi, deseori, devin mult mai
rezistente decât au fost înainte de apariţia şocului deoarece
mecanismele de apărare şi prevenţie ale organismului au tendinţa
de a întări respectiva zonă pentru a face mai uşor faţă unui nou
şoc de acelaşi tip.
De reţinut acest fapt:
Mâinile şi picioarele reci sunt caracteristice fazei de
îmbolnăvire (de conflict)... Niciodată nu vei avea mâinile şi
picioarele reci dacă de afli în faza de vindecare!
Principii de bază de
declanşare a fazei de vindecare şi de aplicat în faza de
vindecare.
1. Pacientul este stăpânul
absolut al "tratamentului" (rezolvarea şocului emoţional şi a
manifestărilor psihice ale acestuia). Este 100 % responsabil
pentru condiţia lui şi nu-şi poate pune speranţele în nimeni mai
mult decât în el însuşi. De reţinut că un individ sănătos, bine
hrănit, odihnit, relaxat, cu activitate fizică zilnică şi care
are convingeri pozitive despre ceea ce este şi ce face, are
capacităţi ridicate de a face faţă şocurilor şi de a le rezolva
rapid şi eficient. În rezolvarea conflictelor se poate apela la
medic şi la terapii cum ar fi psihoterapiile, hipnoza,
regresiile şi altele similare.
2. Pacientul va lucra la
înţelegerea cauzei care a provocat conflictul şi implicit boala.
Atenţie: frica de moarte/ cancer poate genera alt conflict, pe
lângă cel existent. Este necesar să se renunţe total la astfel
de gânduri pentru a se trece la faza de vindecare sau aceasta să
se desfăşoare fără probleme.
3. Va colabora constructiv
cu medicul pentru a crea un plan eficient de rezolvare a
conflictului atât mental cât şi practic. Din multe puncte de
vedere mulţi indivizi nu pot dezvolta concentrarea necesară pe
rezolvarea conflictului. Astfel, procesul de vindecare se poate
prelungi sau poate chiar regresa, existând posibilitatea de
concurenţă de noi şocuri şi apariţia de complicaţii şi eforturi
suplimentare pentru a se trece la faza de vindecare. În aceste
cazuri colaboraţi strâns cu medicii "clasici" dar nu uitaţi că
ei sunt doar o amânare către finalizarea/ rezolvarea problemelor
dumneavoastră.
Poate vi s-a părut
interesantă această abordare introductivă, dar, în postarea
următoare voi intra puţin într-un fel de „particularizare
generală”… Pentru a vă da seama ce ar putea urma, vă detaliez un
fel de iniţiere de diagnostic „la nimereală”. Să zicem că… vom
discuta despre… anchiloză (starea caracterizată prin limitarea,
de obicei temporară, a mişcărilor uneia sau mai multor
articulaţii).
Anchiloza este parţială, dar
poate fi şi totală, dacă persoana devine total inactivă,
indiferent de motiv (motive reale, organice rareori există cu
adevărat, simpla reluare a circulaţiei sangvine la nivelul
„anchilozat” fiind suficientă pentru eliminarea relativ rapidă a
oricărei „probleme”). Dar, lucrurile stau aşa deoarece acesta
este primul pas spre o incapacitate motrice, un fel de semnal al
paraliziei gândurilor celui care trăieşte şi raportează
respectiva anchilozare. Primul pas ar fi reprezentat de (în
„paralel” cu masaje, frecţionări, aplicaţii care să redea
circulaţia normală la nivelul anchilozat) necesitatea ca
pacientul să conştientizeze responsabilitatea pe care trebuie să
şi-o asume dacă acesta decide să rămână imobil, să nu mai
facă nimic, să nu mai mişte deloc partea „considerată”
anchilozată sau, efectiv, să nu se mai mişte deloc. El trebuie
să identifice cât mai rapid şi corect care este frica acestuia,
acel ceva care, la propriu, în face să „îngheţe de frică”.
Şi, aici, la „faza” de
identificare a fricii, poate că este vorba despre un câine,
poate este vorba despre un şarpe dar, adevărul stă de cele mai
multe ori în ceva similar dar mult mai amplu… Cum ar fi frica de
necunoscut, de ceea ce îl aşteaptă pe pacient, inclusiv de ceva
nou, frici care îl scot pe acesta concret din starea de confort,
deranjând. La fel ar fi vorba despre un fel de identificare dacă
ar fi vorba despre ceva ce pacientul nu are chef/ dorinţă să
facă, indiferent de utilitatea consideraţiilor sale. Sau, în
cine sau în ce să aibă acesta încredere, dacă frica sa are
tangenţă la aşa ceva.
Bineînţeles că, pentru diagnostician, cel care asistă pacientul în rezolvarea problemelor proprii, poate verifica semnificaţia părţii afectate a corpului pentru a obţine informaţii suplimentare despre cauza anchilozei. Dacă, de exemplu, aceasta apare la braţ, acest lucru înseamnă că pacientul se află într-o stare în care refuză noile experienţe ale vieţii, un fel de sentiment global de mutilare, fie datorită neputinţei fie datorită refuzului (aici problema este ceva mai avansată, fiind, de fapt, un conflict între consideraţiile „părţilor” triadei).
Mai mult, acesta poate avea o furie nestăpânită, ceva care naşte inclusiv o dorinţă ascunsă de a anihila pe cineva (evident, nu fizic – sau, mai ştii, este mare grădina lui Dumnezeu). Dacă este vorba despre umăr, pacientul consideră cu certitudine că viaţa sa este prea grea, sau că ceva sau cineva este o povară, percepută sau nu, pentru el. La fel, singurătatea sau nevoia de a face faţă necunoscutului induce blocaje masive la nivelul gândurilor, ce vor avea „răspuns” prin anchiloza umerilor.
Dacă este vorba despre
picior, pacientul trebuie să identifice direcţia pe care nu
doreşte să meargă şi faţă de care resimte necesitatea de a
„înţepeni”/ anchiloza. Când sunt afectate părţi importante ale
corpului, inclusiv tot corpul, este vorba despre o tendinţă din
ce în ce mai generală de a fugi de ceva, de cineva, nicidecum
cea manifestă, singura pe care o poate aborda trupul (fiind
vorba, de fapt, despre un fel de acumulare de energie pe
fundalul blocajului reprezentat de dorinţa de a rămâne pe
poziţie până la găsirea unei soluţii, a unui răspuns).
Şi, primul pas de rezolvare
a problemei, de tratament (pe lângă acţiunile de redare a
circulaţiei în zonele anchilozate) este reprezentat de
acceptarea de către pacient că a venit momentul ca acesta să
meargă mai departe începând chiar din acel moment, să
conştientizeze şi să asimileze greşelile făcute (de sunt fapte
făcute dar şi fapte nefăcute) sau, mai degrabă,
responsabilităţile acestuia, să accepte şi să recunoască
experienţele trăite, etc. Procesul este descris uşor de un fel
de predare şi acceptare a ceea ce este şi să revină dorinţa de
mişcare oprită temporar, începând cu gândurile, apoi cu
somaticul. Totul trebuie abordat cu deschidere şi
conştientizarea că pacientul are nevoie, din acel moment de
manifestarea spiritului său creator.
Pare ciudat, nu-i aşa?!? Veţi vedea că nu este aşa, că este, de fapt, realitate obiectivă şi nenumăratele vindecări sunt cele care dovedesc că aceasta este realitatea, aceasta este medicina adevărată şi nu administrarea de antalgice sau alte prescrieri alopate.
Să aveți zile bune şi fără
şocuri (de orice fel)!!!
Dorin, Merticaru
