STUDIU - Tehnic - SCRIERE
O
nouă dimineață pentru o veche durere
O
nouă cale de a înțelege ceea ce se petrece
Capul
îi palpita de durere, se dizolva în starea generală de rău...
Pieptul îi era doar o gaură rece cufundată în groază,
împingându-i inima undeva în cap, spre ceafă, palpitând,
lovindu-l într-un ritm accelerat, ca un ciocan mic amețitor și
dureros...Din scurta sa existență ca pacient, știa că nu putea face mare lucru, că sfârșitul era aproape...
Dar își luase medicamentele! Ce altceva putea face? Telefonul era prea departe pentru a suna ambulanța... Neputincios a încercat să se roage, dar...
Nu avea decât putere să se ghemuiască pe podea, cu fața în jos, cu capul în brațe, ca să nu se lovească în cădere... A reușit!
Mai avea un gest de făcut... Pentru ca respirația să-l elibereze de senzația de sufocare... Să se întoarcă, cu fața în sus, să întâmpine infinitul cu o ultimă rugăciune...
Dar s-a pierdut în efortul mult prea serios necesar pentru această întorsătură...
Și
a perceput, cumva, că era deasupra lui... Ca în filmele în
care sufletul părăsește trupul...A încercat să-și dea seama ce se întâmplă, dar a început să se îndepărteze cu o viteză amețitoare de corpul său... Întinzându-se spre el într-un gest de agățare, să rămână acolo, cu el...
Totul se mișca prea repede... Nu putea să deslușească nimic inteligibil... Oricât ar fi încercat... Doar nuanțe de culoare în viteză...
S-a trezit într-o arena imensă, vastă și ușoară, plină de grupuri de... oameni...
Încetinind, a simțit căldură, prietenie, recunoștință, dragoste, empatie... Senzații copleșitor de plăcute, liniștitoare, atrăgătoare... Anulând groaza anterioară...
A ajuns la ceea ce părea a fi destinația lui, oprindu-se... Pentru o clipă... Pentru a identifica...
Ei sunt familia mea! Sentimentele pe care le trăia erau fără îndoială... Dar ei nu l-au recunoscut, doar ia simțit... În mod clar... Ei nici măcar nu își dau seama că sunt aici...
Sunt
eu o fantomă printre suflete?Ea este soacra... Ciudat, dar simt că vreau să ajung la ea, să vorbesc cu ea...
Dar simți că nu are voie să facă asta... El nu este la acel nivel de evoluție, nu se poate asocia... Chiar dacă a iubit-o de-a lungul vieții... Chiar dacă a avut multe cuvinte nerostite la adresa ei...
Îndepărtându-se, a înțeles că se mișcă în cerc, repetând un fel de traseu pe care fusese înainte...
Aceea este mama... Dar, ca și înainte, se simțea distras, îndepărtat... Era un suflet mult prea tânăr... Prea îndepărtat de el, de energia lui...
Dar...
mamă? Gândește-te sau plângi de dor... Îndepărtându-te fără să
accepți că nu poți merge nicăieri... Cel puțin acum...De ce? A venit întrebarea care părea să descrie suma emoțiilor lui acum...
Acum ești prea supărat pe ceea ce a fost ea! Când vei înțelege asta, vei putea să te întâlnești cu ea. Nu o poți deranja. Și așa, are prea multe regrete...
De unde vin aceste răspunsuri?
Apoi, atenția i-a fost atrasă de un grup care părea să fie locul în care trebuia să ajungă. Faptul că veneau spre el, plini de bucuria reîntâlnirii, îi identificară percepțiile, printr-un fel de armonie comună...
Bucurie, surpriză, dragoste, dor... Un amalgam de emoții minunate, copleșitoare... Atrăgătoare...
Percepție întărită de un sentiment clar, de apartenență „dintotdeauna”, de ființă comună într-o serie nenumărată de conviețuiri, de vieți pe același drum...
Hei,
mai rătăcești pe aici? Nu este timpul tău! Întoarce-te!Interogarea l-a uluit, neplăcut, în contrast cu ceea ce simțea și acum... Dar el a răspuns, jalnic:
Dar corpul meu este mult prea deteriorat pentru a continua!
Asta crezi tu? Corpurile au puterea de a merge mai departe... Tot ceea ce este necesar pentru a reveni pe drumul cel bun este în ființa fizică, tot ceea ce este necesar pentru asta este în ființa ta, întreaga viață este întotdeauna la îndemâna ta...
Nu ai altceva de făcut decât să te implici cu adevărat, cu un scop! Și, în timp, ce va creea armonia și trupul tău va avea timp și posibilitate să se repare...
Și cum fac asta? Mă simt atât de singur, atât de părăsit!
Oamenii din viața mea au dispărut cu toții! Cu fiecare aniversare eram din ce în ce mai puțini, mai slabi.
De aici ai devenit conștient de percepția morții apropiate. Dar asta nu este important, frica... Te face să fugi, dragostea te face sa te implici! Aceasta este armonia!
Tinerii împrăștiați în căile lor, în interesele lor, în...
Tocmai
s-au implicat în ceea ce iubesc, se tem, își doresc...
Absorbiți în implicare... Izolându-se pentru a face ceea ce
trebuie să facă... În niciun caz nu te părăsesc!De ce te porți ca un copil răzgâiat? Oricum, te naști și trăiești în scutece, mereu dorindu-ți să te întorci, să fii îngrijit de cei din jur... Restul vieții, pe care ți-o dorești cât mai mult timp...
Ca un fel de asigurare că vârsta îți va permite să porți scutece permanent... Că meriți asta pentru că toată viața ta ai avut grijă de toată lumea, fiind alături de ei, permanent, iar acum crezi că meriți să fii lăudat pentru că trăiești în scutece…
Pilda ta este puțin ciudată...
Nu este o pildă, este realitate! Nu te plângi constant că te simți ca și cum nu ai făcut mare lucru în viața ta, că nu ai realizat nimic? Chiar și din ceea ce crezi că ai vrut, că ai meritat...
Sau din comportamentul meschin care se naște din deznădejdea micimii de a cere ce au alții, tu însuți crezând din toată ființa că ești la fel ca ei, sau chiar mai bun decât cei care te-au stimulat să gândești așa, decretând că, și tu meriți asta?
Ești rezultatul acțiunilor tale! Pașii vieții tale au dus la asta! Oarecum personal…
Te-ai născut pe un drum… Poți să înnebunești, să bați câmpii, să schimbi drumul… Să constați că nu îți oferă ceva plăcut, compatibil cu tine, măcar la îndemâna ta… Sau chiar să găsești acel drum… Să faci, ce?
Dar, în cele mai multe cazuri, te vei pierde...
Calea
cunoscută este cea mai sigură! Ajungi mai repede acolo și poți
relua de unde ai rămas!Dar să acordăm credit alegerii tale, căutării schimbării! Nu vei întâlni un drum, altul, e adevărat, dar nu este totul un drum? Nu poți continua în „sălbăticie”! Și de acolo?
Importantă este
călătoria...
Mai ales că ești
obosit, muncești pentru plimbările tale... Că ești epuizat, că
corpul tău este epuizat, că ești obosit... „Bla, bla!” Crezi
că dacă erai tânăr, era diferit? Nu ai avut mai puțină
experiență?
Te poți plânge cât vrei! Nu vrei să mergi pe drumul tău, e în regulă... Este alegerea ta, aici te-au dus pașii tăi...
Dar vei relua acel drum... Pe drumul care nu ți-a plăcut și l-ai lăsat, acolo unde te-a adus întotdeauna alegerea ta... Deci cum facem asta?
Mai ales că, reluând drumul, este foarte posibil să alegi calea dorințelor tale, care dorințe le-ai trăit, te-au făcut să alegi un drum „cunoscut”…
Și, dacă te-ai trezit în deșert, în neputință, în disperare, vei căuta la nesfârșit o nouă cale? Care crezi că va fi?
Sau
vei trece la muncă? Taj Mahal, o minune a voastră, a
ființelor, un simbol al iubirii, s-a născut din durerea
pierderii... Pas cu pas... Indiferent de durerea retrăită cu
fiecare zi care trecea...
Dorința de a rătăci ici și colo, în jurul lumilor, prin tot felul de locuri minunate, dezirabile, chiar și pentru consemnare, nu vă va ajuta!
Mai mult, te va deruta... Vei avea mai multe locuri de văzut, de reluat efortul de a ajunge acolo, bla, bla... Amintiri care te vor îndepărta de drumul tău adevărat...
Crezi că poți rămâne aici! În ceea ce numești rai...
Pentru tine, mai repede decât îți poți imagina, va deveni un iad, câtă muncă vei avea să ai grijă de ființe... Cu toate confuziile și nedreptățile produse de ele...
Sau plictiseala... Același iad va fi... Aici nu e joc!
De ce glumim aici: își va face treaba?
Așa este mai bine să fii, să-ți faci mica ta treabă, dar minunată, reducându-te egoist la ceea ce trebuie să trăiești, sau să fii într-un iad mai mic, ajutând sau nu, cu ceilalți pe care îi întâlnești pe cărările tale, încercând să ajungi la fel de bine, cat mai aproape de rai...
Una dintre posibilitățile tale, pentru tine sau pentru cei din jurul tău...
Și nu uita că fiecare zi, indiferent de existența în care trăiești, se acumulează în drumul tău!
Haide, vine dimineața pentru tine... Intră înapoi în corpul tău și fă-ți treaba!
A deschis ochii privind tavanul...
Sunt
încă aici? Niciun sfat? Ceva înțelept? Ceva util pentru ceea
ce trebuie să fac...
Oftă și încercă să se ridice... Să perceapă, fără să vrea... Durerea de spate... Vechea lui durere...
Dar nu se putea plânge prea mult... Soarele răsărise de mult și simțea că are de lucru...
Hai, bătrâne, fă-ți treaba! Fiecare zi contează!
Te poți plânge cât vrei! Nu vrei să mergi pe drumul tău, e în regulă... Este alegerea ta, aici te-au dus pașii tăi...
Dar vei relua acel drum... Pe drumul care nu ți-a plăcut și l-ai lăsat, acolo unde te-a adus întotdeauna alegerea ta... Deci cum facem asta?
Mai ales că, reluând drumul, este foarte posibil să alegi calea dorințelor tale, care dorințe le-ai trăit, te-au făcut să alegi un drum „cunoscut”…
Și, dacă te-ai trezit în deșert, în neputință, în disperare, vei căuta la nesfârșit o nouă cale? Care crezi că va fi?
Sau
vei trece la muncă? Taj Mahal, o minune a voastră, a
ființelor, un simbol al iubirii, s-a născut din durerea
pierderii... Pas cu pas... Indiferent de durerea retrăită cu
fiecare zi care trecea...Dorința de a rătăci ici și colo, în jurul lumilor, prin tot felul de locuri minunate, dezirabile, chiar și pentru consemnare, nu vă va ajuta!
Mai mult, te va deruta... Vei avea mai multe locuri de văzut, de reluat efortul de a ajunge acolo, bla, bla... Amintiri care te vor îndepărta de drumul tău adevărat...
Crezi că poți rămâne aici! În ceea ce numești rai...
Pentru tine, mai repede decât îți poți imagina, va deveni un iad, câtă muncă vei avea să ai grijă de ființe... Cu toate confuziile și nedreptățile produse de ele...
Sau plictiseala... Același iad va fi... Aici nu e joc!
De ce glumim aici: își va face treaba?
Așa este mai bine să fii, să-ți faci mica ta treabă, dar minunată, reducându-te egoist la ceea ce trebuie să trăiești, sau să fii într-un iad mai mic, ajutând sau nu, cu ceilalți pe care îi întâlnești pe cărările tale, încercând să ajungi la fel de bine, cat mai aproape de rai...
Una dintre posibilitățile tale, pentru tine sau pentru cei din jurul tău...
Și nu uita că fiecare zi, indiferent de existența în care trăiești, se acumulează în drumul tău!
Haide, vine dimineața pentru tine... Intră înapoi în corpul tău și fă-ți treaba!
A deschis ochii privind tavanul...
Sunt
încă aici? Niciun sfat? Ceva înțelept? Ceva util pentru ceea
ce trebuie să fac...Oftă și încercă să se ridice... Să perceapă, fără să vrea... Durerea de spate... Vechea lui durere...
Dar nu se putea plânge prea mult... Soarele răsărise de mult și simțea că are de lucru...
Hai, bătrâne, fă-ți treaba! Fiecare zi contează!
Notă: Imaginile sunt create de mine, Merticaru Dorin Nicolae, folosind Microsoft Bing Image Creator.
Dorin,
Merticaru (27.01.2024)