STUDIU - Tehnic - SCRIERE
O
nouă dimineață a unui vechi sfârșit
Dragoste
pentru bucuria vieții sau melancolie pentru fragilitatea ei?
Dragostea
ei... Sau a lui... Cine a fost? Și-a pierdut cunoștința destul
de des și, cu fiecare întoarcere, a încercat să conecteze
logica percepțiilor anterioare.O voce, cineva, un suflet? Fiecare întoarcere aducea noi amintiri, noi personaje, pierdute prin șirul pierdut de amintiri... Câte mai erau acolo...
De ce se lupta atât de mult? De ce s-a tot întors? A simțit durere și regret. Dar cine era el, sau ea?
În intervalele de conștiință, ale sufletului care se pregătea să se întoarcă acasă, ea și-a amintit că el sau ea i-a spus, cu o voce pierdută:
Cred că vei pleca azi dimineață! Totul s-a terminat!
El a fost! L-am recunoscut și îl regăsesc printre amintirile mele. Din cele petrecute, când plângea disperat de durerea care îi sfâșia pieptul.
Îl simțise înainte în zilele lungi de agonie. Cumva simțea asta...
Ea își adună forțele pentru a nu izbucni în lacrimi împreună cu el. Apoi, simți nevoia să-i spună să aibă grijă de el, să...
Dar nu avea puterea să... La ce se gândea? Dintr-o dată, a vrut doar să se uite la el încă o dată.
Ea deschise ochii vag, privind prin pleoape. A fost surprinsă. Era altcineva. Dar la fel de îndurerat, cu obrajii și pumnii plini de lacrimi de suferință și durere...
Percepțiile
zilelor trecute o obișnuiseră cu prezențe surprinzătoare, cu
oameni pe care îi iubea din toată inima, cărora dorea să le
dea ultimul sfat, să fie alături de durerea ei. Sau durerea
lor?Halucinații? Ce vede și ce simte în realitate?
Dorința de a transmite ceva copiilor ei... Dar, parcă, n-a avut copii în viața ei prea scurtă! Dar de ce simt asta? De ce simt că sunt doar halucinații?
De ce simt că am ceva de transmis copiilor mei? Chiar acum, a simțit nevoia să le spună ceva... Și lui Alexandrion, și Cleopatrei și...
Sunt ei sau nu sunt copiii mei?
Era din nou obosită... Epuizată, nici măcar nu se putea concentra pentru a finaliza un gând sau pentru a putea spune ceva...
O durea sufletul. De ce? Doar ea acceptase să plece, că totul s-a terminat... Era uimită că durerea fizică dispăruse, înăbușită doar de valul de cuvinte nerostite pe care voia să le transmită într-un ultim mesaj.
Iubește în tăcerea faptei tale față de ei,
Trăiește în zgomotul bucuriei în jurul ei,
Încălzindu-ți sufletul cu raza luminii zâmbetului,
Încremenit în frici adunate spre amăgirea lui.
Și
m-am pierdut în plecarea iminentă... Sunt cu ea, cu dragostea
mea, plecând, ca de obicei, mult prea repede...Ce ciudat că îl lovise poezia! Câtă durere a trăit urmărind cum i-a părăsit pe cei dragi, tocmai când aveau cea mai mare nevoie de el...
Patricienii mei, legiunea mea, camarazii mei... Familia mea...
Avea atâtea planuri, atâtea dorințe neîmplinite pentru el, pentru ea, pentru ei... Sau copiii lui...
Dar
asta e, a rămas singur, fără chip, cu sufletul trist. Simțind
acum durerea rănilor de moarte... Sau doar oboseala luptei a
pus capăt din nou prea devreme? Ca și cum durerea fizică ar fi
trecut?În mijlocul ciocnirii oțelului și al strigătului crud al războiului,
Cad, eu Kentou, un războinic, departe de îmbrățișarea căminului,
Ultima bătaie a inimii mele, un oftat tăcut și jalnic,
Pentru cei dragi rămași în urmă, este urletul durerii, cel mai tainic.
Îmbrățișând câmpul de luptă, un pat rece și neiertător,
Unde visele de pace, legăturile prețuite se-neacă-n dor,
Duhul meu tânjește după inima și cei dragi la un loc,
După cum hotărăște soarta, călătoria mea finală trebuie să aibă loc.
Soarele coboară jos, trecând totul în umbre tainice.
Pe măsură ce amurgul pictează cerul cu nuanțe jalnice,
Închid ochii, îmbrățișând moartea, pe patul de flori.
Suflet războinic, dorind mereu să fie perfect, dar între nori.
De ce mă lovește poezia? Simt că trebuie să transmit ceva mai departe! Oricât de poetic... Dar sunt atât de singur... Unde este perfecțiunea momentului?
Kentou, „Sabia Înțelepților”, moare încă mormăind. În tăcerea neputinței... Nu curge sângele din arterele rupte mai repede pentru a scăpa de această agonie?
Durerea
fizică este atroce, dar draga mea nu trebuie să simtă lupta
mea. Singurătatea mea în fața plecării... Să nu fie conștientă
de singurătatea ei, care vine necruțătoare...Să mă adun și... Să-i pot spune... Da, mesajul...
Întotdeauna, cei dragi cădeau ca spicele de grâu, indiferent de iluziile vieții lor, indiferent de cât de mult i-am iubit, de grija mea, indiferent de cât de mult m-am luptat cu ei, pentru ei... Indiferent cât de mult m-au iubit...
Copiii mei... Draga mea... Le lăsasem tot ce aveau nevoie pentru o viață confortabilă, indiferent de cât de lungă ar fi viața lor... Și viața copiilor lor...
Îi simt mâna tremurândă pe pieptul meu zdrobit de jocul sorții... Și mă doare... Mă doare atât de tare, dar nu-i voi refuza atingerea... Mă pierd în durere, mă pierd în dorul de ea, în durerea ei...
Îmi apăsă pieptul... Parcă mă îmbrățișează... Dureroasă... Simt că leșin de atâta dragoste... Sau de frică?
Se
știe că voi pleca. Marie a fost strănepoata mea preferată. O
copie fidelă a sensibilității fiicei mele, Ana... Nu mă
așteptam ca strănepoata mea Joan să țină atât de mult de mine.
Draga mea nesățioasă!Vreau să o țin în brațe. În mod ciudat, mâinile sunt pe piept. Neclintit... Ca și mai devreme, aveam o mână însângerată, mângâindu-i pe cei dragi. Sfârșitul meu este aproape. o simt acum...
Și va veni timpul să uităm ce a fost atunci.
Uitând fiecare zâmbet care a fost cândva, aici.
Când îți vei aminti doar de viața ta împreună,
Chiar dacă nu ați fost niciodată, în suflet, împreună.
Dar încă îmi vine să lupt pentru a lăsa un fel de ultim mesaj. Tuturor celor, am fost cu... Tuturor celor care acum trăiesc separarea de mine...
Simt că zbor spre lumină... Sau sunt eu lumina? Un final vechi perfect!
Dragii
mei!O bucurie ciudată îmi umple ființa...
Mesajul! Ce merge mai departe prin fiecare existență a mea...
Și asta merge de la ființa mea la toți cei prezenți...
Timpul meu aici s-a terminat! Dar mă voi întoarce, ca întotdeauna... Te las puțin în pace!
Un sfârșit vechi care va anunța mereu un nou început...
Ești atât de tulburat, dar este timpul să mergi mai departe, indiferent de ceea ce vei experimenta.
Da, am fost cu tine. Dar nu am eșuat... Ai nevoie doar de ceva timp pentru a realiza ce ai pierdut! Abia atunci vei aprecia tot ce urmează!
Înțelegeți că dragostea pentru fiecare dintre voi este totul! Iubește-l pe cel apropiat ca pe tine însuți!
Și cât de rău îmi pare că te las în pace!
Doar o clipire și sunt acasă! Dragii mei... Dar nu sunt toți copiii mei adunați? Dar ei se adună, mi-au simțit întoarcerea… Eu îi simt așa cum mă simt ei pe mine. Marea noastră familie...
Și
am atât de multă dragoste depozitată, neîmpărțită, încât vreau
să o împărtășesc cu voi, copiii mei, chiar acum!Și vouă, dragii mei, celor care strigați în cor: „Înțeleptul nostru care a trăit printre ceruri!”!
Acum sunt printre voi! Cu voi toți! De aici, de acolo...
Cât de perfect mă simt!
Notă: Imaginile sunt create de mine, Merticaru Dorin Nicolae, folosind Microsoft Bing Image Creator.
Dorin,
Merticaru (21.01.2024)