Viața Omului – Fătul (1)

Nu pot trece mai departe în ceea ce vă prezint până ce nu "subliniez" cumva cele prezentate ieri.

Ajung tot la a aborda ”dezechilibrul”, eventual ”lipsa de conlucrare” dintre materialiști și creaționiști, dintre ”vederile” materialiste ale medicilor și cele creaționiste ale ”adoratorilor”, a celor care au ”credință oarbă” indiferent de punctul lor de referință fără a lua în considerare o ”cale de mijloc” așa cum abordează noua medicină, fără a elimina nimic din ”știința” celorlalți…

Materialiștii, medicii, abordează totul mecanic, ”uitând” permanent informațiile deosebit de utile ce le dețin, și le-am prezentat în postări anterioare, simplificând procesele conform intereselor sau posibilei lor ”cunoașteri utile”.

La fel fac și creaționiștii, care abordează totul dogmatic, eliminând brutal realitățile, fie ele considerabil a fi lucrarea Puterii Divine… Sunt doar dovezi ale unei manifestări malefice, potrivnice dogmei lor…

Și, din aceste puncte de vedere, cel puțin la momentul realizării acestei postări, creaționiștii elimină orice detalii despre făt, fiind interesați doar de suflet, materialiștii încep să ”deschidă ochii” începând să ia în considerare fătul, momentele importante ale ”creației” unui nou trup.

Apoi, destul de simplist, avem perioada ”pediatrică” pentru materialiști și copilăria pentru creaționiști…

Perioada pediatrică își regăsește importanța mai mult în lumea psihiatriei la materialiști, eventual în perioada educării religioase și a ”botezului” la unele credințe, la creaționiști.

Vine apoi perioada adolescenței, cea marcantă, din toate punctele de vedere pentru toate ”curentele” ideologice… Și, apoi, ce de adult…

Deci, în cât mai puține cuvinte am conturat de ce voi aborda ”viața omului” în aceste mari perioade, din toate punctele de vedere… Un fel de abordare a "perioadelor" vieţii umane... Și, primul pas este cel de făt, deoarece el este cel mai puțin abordat de cunoașterea actuală…

Nu voi începe cu părinţii noştri deoarece oricum se va ajunge la stadiul de adult sau de bătrân chiar dacă pornesc de la momentul în care suntem "la mama înăuntru, în burtică"... Voi da doar unele detalii sumare despre ceea ce înseamnă părinții, ca un fel de punct de plecare…

În mod cert, incontestabil, părinții vor concepe viitoarea ființă umană, din toate punctele de vedere… În cazul creaționiștilor îi vor transmite ”blestemele” lor sau ale înaintașilor lor, în cazul materialiștilor vor transmite un fel de potențial atribuit a fi transportat de ADN-ul celulelor ”sexuale”.

Deci, din toate punctele de vedere, cercetările relevă că părinţii acţionează ca ingineri geneticieni pentru copiii lor în lunile dinaintea concepţiei fără a mai aminti de transmiterea pură de ”elemente genetice” realizată prin ADN-ul participanților la procreare.

Proces care se derulează pe întreaga durată a vieții părinților până la momentul procreării. Ați citit corect… Dacă doresc să am un copil cu o anumită caracteristică determinantă, atât eu cât și soția va trebui să exersăm acea caracteristică cât mai mult și mai ”corect” pe întreaga perioadă de când am gândit să întemeiem o familie…

De ce avem nevoie de atâta ”concentrare” pe acest obiectiv?!? Este destul de simplu… Transmiterea genetică funcționează destul de aleatoriu, mult mai complicat decât un simplu ”dat cu banul” pe calitățile părinților… El vine ”cu mult timp în urmă” pe linia acumulărilor genetice…

Și, acesta ar fi motivul ”esențial” pentru care să nu ne bazăm pe liniile noastre genetice și să realizăm un efort clar în direcția a ceea ce dorim să se manifeste concret, majoritar, în viitorul nostru pui. Mai direct, așa vom avea șanse maxime de a avea parte de ceea ce ne dorim…

Nu uitați că discutăm de timpul de înaintea procreării și nu despre ceea ce va urma!

În această perioadă, studiile științifice au relevat că, în etapele finale de maturizare a ovulului şi a spermei, se ”manifestă” un proces numit "imprimare genomică" ce ajustează activitatea grupelor specifice de gene care vor forma inclusiv caracterul copilului ce urmează a fi conceput.

O ajustare ce poate fi un fel de manifestare ”de inerție” a modului de viață al părinților dar, mai ales, din punct de vedere al magnitudinii ce se manifestă în această perioadă de imprimare genomică, perioada din imediata proximitate a actului procreării și puțin după, când se inițiază procesele de diviziune majoră la nivelul ovulului fecundat…

Rețineți, în toate studiile efectuate se relevă că ceea ce se întâmplă în vieţile părinţilor în timpul procesului de imprimare genomică are o influenţă profundă asupra minţii şi organismului viitorului lor copil (un gând înfricoşător, dat fiind modul în care majoritatea oamenilor fac copii)...

Concret, există o diferenţă clară dacă suntem concepuţi din dragoste, cu dragoste, cu ură sau în grabă, de unul sau de ambii părinți, dacă o mamă doreşte să rămână însărcinată, indiferent de motivația momentului concretizată în ”calcule raționale” sau ”dorință sexuală pură”, sau nu dorește să rămână însărcinată, indiferent de motivație, dacă părinţii procedează bine trăind într-un mediu calm şi stabil, fără dependenţe şi ajutaţi de familie şi prieteni și multe alte detalii...

Și, stupoare, în aceste vremuri ale unei avansate ”cunoașteri” materiale și/ sau spirituale este destul de evident că aceste diferențe sunt cele care contează cel mai puțin și, la ”dispoziția” publicului parvin deosebit de rar materiale care să ”responsabilizeze” acest public…

Cât despre ”cunoașterea” acestor detalii este bine să subliniez că ele sunt ”știute” din cele mai vechi timpuri, indiferent dacă se plica sau nu această cunoaștere… De exemplu, interesant este că aborigenii australieni au recunoscut de mii de ani influenţa mediului în care va avea loc concepţia şi că înainte de concepţie cuplul era necesar să își purifice ceremonial minţile şi corpurile...

Să mai amintesc și de alte grupuri umane, culturale sau cum doriți?!? Populațiile europene din zona balcanică, Egiptul, zona Chinei, fără a mai aminti de celebrul caz al grecilor cu celebra lor insulă ”Lesbos”…
Totul se știa dar era omis, în timp, pas cu pas, din interese strict materiale, pe măsură ce societățile umane ”avansau” și această responsabilitate a cunoașterii devenea incomodă, indiferent de ”inserția” materialistă sau creaționistă a intereselor.

La creaționiști intervenea ceea ce ar fi un fel de trecere peste ”moștenirea păcatului”, eventual o perfecționare a lucrării de neperfectat a puterii divine, la materialiști ar fi dispărut ”linia de sânge albastru” a posibililor nobili, eventual chiar întâietatea lor ca indivizi prin imposibilitatea lor de a face față progresului celorlalți indivizi care ar fi făcut lucrurile așa cum trebuie…

Dar, ajunge cu această introducere și să ”trecem” la particularizări!

Deci, acest drum al fătului, ”simplificat”, pleacă de la reunirea unei "celuloaie" (ovulul) cu o "juma’ de celulică zvârcolitoare" (ştiţi despre ce este vorba)... Vine fecundarea când se împlineşte ameninţarea celulicii care se dă mare la celuloi, "Dacă te prind om te fac!" şi... Începe diviziunea...

După cum aţi citit în posturile anterioare, celula are inteligenţa ei, are pachetul ei cu elemente utile, etc. Dar, atunci când celulele creează comunităţi celulare, ele încep să urmeze "vocea colectivă", chiar dacă acea voce impune uneori un comportament autodestructiv.

Dar, permanent, se manifestă un adevăr, fiziologia şi modelele noastre comportamentale se conformează "adevărurilor" vocii centrale, indiferent dacă este vorba despre credinţe constructive sau distructive.

Această voce centrală, subconştientul, este o bază de date lipsită de emoţii, constituită din programe a căror funcţie este legată strict de citirea semnalelor provenite din mediul înconjurător şi de angajarea în programe comportamentale înnăscute, fără întrebări, fără raţionamente (fiind în mod fundamental comportamente de tipul "stimul-răspuns").

Ea este un fel de "hard disc" programabil în care sunt descărcate experienţele noastre de viaţă. Stimulii care activează comportamentul pot fi semnale detectate de sistemul nervos din lumea exterioară şi/ sau semnale care apar din corp, cum ar fi emoţiile, plăcerea şi durerea.

Atunci când este perceput un stimul, el va determina automat răspunsul comportamental care a fost ”învăţat” și, când a fost experimentat pentru prima dată semnalul respectiv, el se va ”fixa” ca activ dintr-o formă a sa ”potențială”, ”imprimată” genetic și, deseori, conformată de ocrotitorul și coordonatorul sistem ”omolog, cel al mamei”. De fapt, oamenii care realizează natura automată a acestui răspuns admit frecvent că "s-a apăsat pe butonul care trebuie"...

Şi, înainte de evoluţia minţii conştiente, funcţiile creierului constau doar în cele pe care le corelăm cu mintea subconştientă. Deci, acum, în această fază a diviziunilor celulare şi a structurării noului organism se poate vorbi despre acumularea inconştientă, despre ceea ce va sta la baza oricărei reacţii viitoare (până la corectarea parţială sau totală cu ajutorul reacţiilor "educate")...

Acum se structurează ceea ce se va evoca mai târziu, după naştere şi mult timp după aceea, în mod "conştient" astfel de comportamente, care de fapt, pot să rămână necunoscute individului până la un stimul de activare...

Pentru a "completa" mai bine ceea ce am afirmat anterior, este bine să continui cu o mică prezentare... Neuroanatomia comparativă ne relevă că, cu cât un organism se află mai jos pe firul evoluţiei, cu atât este mai puţin dezvoltat sistemul său nervos şi cu atât mai mult se bazează pe comportamentul neprogramat, înnăscut (reflex, instinctiv, natural).

Organismele aflate mai sus pe lanţul evolutiv au sisteme nervoase integrate mai complexe, conduse de creiere tot mai mari care le permit să dobândească modele comportamentale complicate prin învăţare experimentală.

Complexitatea acestui mecanism de învăţare pe baza factorilor de mediu culminează, evident, la oameni care sunt în vârful actual al lanţului evolutiv pământean (atât cât se cunoaşte)... Astfel, pentru a supravieţui, fiinţele umane sunt mai dependente de învăţare decât alte specii.

Există, la acesta instincte cum ar fi instinctul de a suge, reflexele la durere, diferenţe termice, etc., inclusiv de a înota automat (teama de apă fiind doar dobândită de la părinţii lor)... Dar, omul nu mai are instincte care să îl protejeze automat şi care să îl facă să găsească fără probleme, de exemplu, mâncare şi adăpost.

Dar, un alt dar, există şi avantaje din urma acestei "probleme"... Prin evoluţie, percepţiile noastre "educate" au devenit mai puternice, în special pentru că pot să nu ţină seama de instinctele programate genetic (de exemplu, este cazul persoanelor antrenate care îşi pot controla conştient instinctele programate ce susţin mecanismele fiziologice ale organismului cum ar fi pulsul, tensiunea arterială, modul de sângerare, temperatura corpului, etc.)...

Acest proces se desfășoară odată cu fiecare pas evolutiv al embrionului, trecând prin acea ”refacere” a drumului evolutiv de la vierme, pește, amfibian, reptilă, mamifer și ajung la primate apoi la om, într-o etapizare clară și certă ce reia posibilitățile de manifestare ale formelor de viață prin care am trecut.
Proces la care concură fiecare pas emoțional, vegetativ și altele similare prin care trece primordial mama și secundar tatăl și persoanele din jurul mamei…

Deci, ca să revenim la subiectul declarat, fetușii, apoi bebeluşii, nu sunt fiinţe simple care se dezvoltă, cresc, și care îşi perfecţionează reflexele, învaţă să meargă şi să vorbească, ci sunt fiinţe complexe şi fără vârstă - mici creaturi cu gânduri neaşteptat de mari...

La chestia cu ”gânduri neașteptat de mari” intervin doar cu o mică paranteză legată de ”percepțiile” din lumea sufletelor care ne transmit că intervin în aceste etape și alte individualități, fie și doar cea a sufletului ce va coexista cu acel organism…

Acum voi veni cu o veste care are o vârstă oficială de minimum 10 ani (față de data acestei postări)... Cu toate că mulţi dintre noi intuiam acest lucru dintotdeauna... Cercetările recente arată că părinţii îşi influenţează și în mod subconştient copiii chiar înainte de naştere... Şi consecinţa... Acest act, efectuat în mod conştient, poate duce la naşterea unor copii mai inteligenţi, mai sănătoşi şi mai fericiţi comparativ cu situația neimplicării, și așa penibil de greu de identificat.

Și, trăim vremuri în care părinţii (ambii) sunt din ce în ce mai ocupaţi şi, din păcate, din ce în ce mai stresaţi. Apoi, decizia de a face un copil vine deseori în momente "de conformare" şi mai rar de dorinţă reală...

În consecinţă, ambii părinţi îşi continuă fără nici un fel de probleme viaţa chiar dacă se "face loc unui suflet" în burtica mamei, apoi îşi continuă viaţa pe care o duceau înainte de naşterea copiilor, ei putând să lase, pur şi simplu, copiii la creşă, cu îngrijitorii de copii sau la grădiniţă.

Dar, vine un moment ”al plății” în care vedem că ceva nu este conform cu felul nostru, al părinţilor... Copilul (sau copiii) au personalităţi diferite, deseori antagoniste...

Unde este mimetismul? Unde este efectul transmiterii genetice (din punct de vedere clasic)? La urma urmei copiii au crescut în acelaşi mediu, sub aceeaşi educaţie...

Şi vin acum lucrările medicale, descoperirile despre care vorbeam la începutul postului...

Dr. Thomas Verny afirma că, este confirmat fără îndoială că părinţii au o influenţă copleşitoare asupra atributelor mentale şi fizice ale copiilor pe care îi cresc, şi această influenţă începe nu după, ci înainte de naştere.

Apoi, specialiştii în neurologia şi psihologia experimentală au demonstrat că sistemul nervos al fetuşilor şi al nou născuţilor are posibilităţi senzoriale şi de învăţare foarte vaste, precum şi un tip de memorie pe care neurologii o numesc "memorie implicită"...

Care ”memorie implicită” are capacitatea de a asimila inclusiv informațiile ne-senzorial umane, cum ar fi cele ale bio-câmpurilor înconjurătoare. Studii deja aprofundate au identificat ”preluări” informaționale de la nivelul subconștientului părinților, forme nemanifeste aparent, dar foarte pregnante în subconștientul și conștientul unuia sau ambilor părinți…

În sensul, că un părinte poate cenzura manifestării ura, gelozia, invidia, etc față de partener sau decepția sau alte sentimente dar acestea vor fi regăsite la copilul ce se va naște cu o manifestare imposibil de ”evitat”… O manifestare a submăștii, eventual a ”rănilor” sau altele, subiecte despre care vom discuta mai târziu.

Iată de ce, chiar dacă există termenul de "amnezie infantilă" (faptul că majoritatea oamenilor nu îşi amintesc nimic din ceea ce s-a întâmplat înaintea vârstei de 3 - 4 ani) asta nu înseamnă că această perioadă trebuie ignorată din punct de vedere al dezvoltării şi al eforturilor celor din jur în acest sens...

Tot ceea ce s-a acumulat în această perioadă va fi stocat permanent, neselectiv, în subconștientul nostru și va sta la baza majorității reacțiilor ”umane” ca un fel de potențial incontestabil valabil, manifest cu valoare de ”adevăr absolut” (după cum ne demonstrează majoritatea ”cuceririlor” psihologiei).

Repet, de reținut, în pântecele mamei (casa noastră temporară de dinainte de a ne naşte), noua viaţă primeşte elementele care îi vor influenţa profund comportamentul şi sănătatea pe termen lung, fiind cele care ne programează predispoziţia pentru bolile arterei coronare, infarct, diabet, obezitate şi o mulţime de alte condiţii ale vieţii ce va urma - Dr. Peter Nathanielsz.

Şi la ceea ce am prezentat se adaugă o gamă chiar mai largă de boli cronice specifice vieţii adulte, incluzând osteoporoza, psihoza şi altele, care nu vor avea nici cea mai vagă legătură cu structura ADN-ului atât de ”cercetat” spre a fi identificate ”rădăcinile” sau predispozițiilor unor astfel de afecțiuni...

Deci, chiar de la startul dezvoltării fătului, noi, părinţii (şi chiar cei din jur cum ar fi bunicii, fraţii şi surorile existente, etc.) avem de a face cu un fel de conformare la adevărate mecanisme de programare, cum sunt denumite ele de oamenii de știință, cele ”epigenetice”.

Iată de ce avem de a face cu acest efort introductiv atât ca ființe ce putem procrea, atât ca ființe ce putem identifica prin analize structurate care ar putea fi problemele, ce abordare putem avea asupra lor și, de ce nu, ce probleme trebuie să acceptăm că sunt insurmontabile și va fi absolută nevoie să le acceptăm… De altfel, acesta este primul pas în abordarea oricărei ”poziții” din punct de vedere al noii medicine.

Dar, revenind la subiectul acestei postări, astfel noi, ca părinţi, putem interveni la îmbunătăţirea mediului prenatal, acţionând ca adevăraţi ingineri geneticieni pentru copiii noştri. Şi asta deoarece capacitatea de răspuns a indivizilor la condiţiile de mediu percepute de mamele lor înainte de naştere le permite să-şi optimizeze dezvoltarea genetică şi fiziologică pe măsură ce se adaptează la mediul înconjurător perceput.

Dar, nu uitaţi, aceeaşi plasticitate genetică ce favorizează dezvoltarea umană o poate lua într-o direcţie greşită şi conduce la "programarea" unei game de boli conice, dacă un individ experimentează condiţii adverse de alimentaţie şi de mediu în timpul perioadelor de dezvoltare în etapa fetală şi în cea neonatală.

Şi ar mai fi de scris multe dar subiectul "solicită" o abordare prea amplă ca să îl "epuizez" simplist în acest post... Aşa că mâine voi termina ceea ce este introductiv pentru făt...

Hai că am ajuns şi la mijlocul săptămânii... Mai avem puţin şi vine week-end-ul... Dar avem atât de multe realizări de "încasat"...

Spor în toate cele bune şi dorite!!!

Dorin, Merticaru