Terapiile alfa - Introducere (9)

Ieri, într-un exces de oboseală, am bătut puţin câmpii şi am deviat de la adevăratele subiecte ale postărilor mele. Totul a plecat de la ignoranţă, termen care mi-a amintit de eforturile mele de sintetizare spre accesibilitatea materialelor (la care lucrez de ceva timp). Deci, am rămas la ignoranţă… Să continuăm!

Pentru toţi maeştrii spirituali pe care i-a avut omenirea, cauza reală a suferinţei şi a neputinţei omului, decăzut sau nu, a fost dintotdeauna ignoranţa, orbirea (în limba sanskrită „avidya” care vine de la „a” care semnifică „fără” şi „vidya” care semnifică „vedere”). Şi asta în condiţiile în care ştim cu toţi că nu ne lipsesc „ochii” necesari pentru a vedea realitatea. Ba. Mai mult, avem de a face cu o adevărată virusare cu credinţe greşite şi acceptate indiferent de justificarea socială, culturală etc. ce se atribuie acestei „înregimentări” a noastre într-o mare de neadevăruri sau adevăruri parţiale, identificându-ne eronat cu ceea ce nu suntem.

Pentru a înţelege enunţurile anterioare că voi descrie un experiment. Se „aranjează” o cameră cu cuburi dispuse în interiorul acesteia. Aceste cuburi au culori diferite şi sunt destul de mari pentru a împiedica accesul persoanei „în studiu” prin trecerea peste acestea. Apoi, persoanei respective i se sugerează prin transă hipnotică să nu mai vadă/ perceapă o anumită culoare, de exemplu roşu. După trezire, această persoană nu mai vede nici unul dintre cuburile de culoare roşie amplasate în încăpere.

Concluzia: omul programat să nu vadă (deşi are ochi, funcţionali, neafectaţi fizic), nu mai vede cuburile roşii şi se loveşte de ele neînţelegând ce se întâmplă, deseori reacţionând cu furie asupra obiectelor „invizibile” (pentru el). Ba, mai mult, acesta, după finalizarea experimentului, întrebat despre ceea ce crede că a trăit, a emis nişte teorii din cele mai halucinante (cu un conţinut legat de paranormal chiar dacă la „analiza” psihologică persoana se dovedise a fi „materialist pur-sânge”), imposibil de corelat la realitatea care o trăia (că nu vede obiectele de culoare roşie). Aşadar, prin extensie logică, credinţele, dogmele, mentalităţile, aşteptările, „locul comun” reprezentat de ceea ce denumim a fi „bun simţ”, nu reprezintă decât nişte programe implantate şi acceptate de noi, ridicate la rang de „însăşi realitatea”, dovedind că programele ce ne-au fost inoculate se substituie realităţii, fiindcă noi nu vedem realitatea direct ci ca o realitate iluzorie, prin mijlocirea acestor „ochelari” sau „filtre conceptuale”.

Pentru a ne trezi din acest „somn” (fie şi hipnotic), în care se manifestă, evident, amnezia (nu mai ştim cu adevărat cine suntem şi cu ce avem de a face) şi orbirea (nu mai folosim conştient decât ochii corpului fizic, cu valoare de simpli senzori ai manifestărilor luminii reflectate şi/ sau emise) trebuie să parcurgem acelaşi drum dar în sens invers prin cunoaştere şi recunoaştere (în cazul hipnozei este vorba de a proceda la hipnoza centripetă în locul celei centrifuge).

Această orbire se datorează ignorării semnalului trimis de ochii „subtili”, dovadă stând numeroasele cazuri în care încetarea orbirii s-a manifestat invariabil la toţi oamenii care au trăit detaşarea de corp în cursul unor accidente operatorii (chirurgicale) sau la cei care au fost reanimaţi după trecerea prin experienţa morţii clinice.

Şi, din vechime, ne parvin o serie de procedee pentru a „scăpa” de această „orbire”. Prima dintre acestea, cea mai celebră, este tehnica moşirii (maieutica) a lui Socrate. Ea constă din trei paşi (fie ei şi modalităţi separate, dacă sunt aplicate corect) reprezentaţi de:

1. Conştientizarea identificărilor care ne-au fost inoculate persoanelor/ indivizilor reper în cursul condiţionării sociale, culturale, de „breaslă”, etc. În acest sens se folosesc o serie de întrebări care vizează eliminarea identificării cu ceea ce posedăm sau utilizăm. Principiul acţiunii şi al reacţiunii face ca tot ceea ce posedăm (nume, faimă, avere, putere, poziţie într-o ierarhie socială ori profesională reală sau iluzorie, titluri, limbă, familie, popor, sex, etc) ne şi posedă într-o mai mare sau mai mică măsură, mai ales atunci când uităm să ne exercităm capacitatea ce ne defineşte ca oameni. Mă refer aici la cazurile de manifestare a conştiinţei de sine când cel care se identifică cu averile sale se sinucide în caz de faliment, cel care se identifică cu posesia persoanei iubite se sinucide sau o ucide în caz de despărţire, cel care, de exemplu, se identifică cu rangul său într-o ierarhie şi face infarct sau este „distrus” psihic în caz de „decădere”, de retrogradare, în rang… Şi exemplele ar putea continua… Iisus concentra cele prezentate anterior când spunea: „Acolo unde se află comoara noastră, acolo ne este şi inima” (identificarea, atenţia, vulnerabilitatea). Deci, iată un „efort” simplu prin care putem vedea ce erori de percepţie şi manifestare avem la baza a tot ceea ce facem, erori care nu sunt altceva decât condiţionări… Iată un prim procedeu suplimentar de „rafinare” a tot ceea ce am dedus din analizele noastre cu ocazia realizării fişelor de ancore, apoi a celor personalizate, apoi celor cumulate cu sentimentele atrase, „alipibile” ancorelor şi deducţiilor noastre.

2. Vidarea prin întrebări paradoxale. Este vorba despre o serie de întrebări care fac apel la minte, la procesarea raţională a informaţiilor, care sunt întrerupte pe neaşteptate (atenţie, este nevoie de un asistent, fie el şi imaginar) de întrebări care suspendau mintea (procesele metale sau traficul mental). Calea întrebărilor paradoxale, folosită de Socrate pentru „moşire” s-a păstrat în metoda „koan” din budismul zen, unde se pun întrebări de genul: „Cum treci un fir de aţă simultan prin urechile mai multor ace?”, „Care este sunetul unei singure palme (atunci când batem din palme)?”, „Cine sunt eu?”, „Ce creşte cu cât luăm din el (ghicitoare românească)?” sau orice altă întrebare utilă dacă practicantul renunţă la răspunsurile raţionale. Un exemplu de „continuitate” pot da la întrebarea „Cine sunt eu?”. Dacă se utilizează în mod permanent repetarea întrebării „Cine sunt eu?” şi dacă practicantul renunţă la răspunsurile care ne definesc prin ceea ce avem sau utilizăm (nume, corp, minte, poziţie socială, şi alte detalii de pe parcursul acestei călătorii pe care o numim viaţă) atunci cel ce caută „adevărata sa faţă” sau identitate (sinele, atman), se adânceşte în golul care urmează după fiecare întrebare, până descoperă adevărata sa identitate. Această metodă ce poate fi denumită „Cine sunt eu?” era folosită şi de nativii din Australia, Paul Bruton descrie aceeaşi metodă în cartea sa despre autocunoaştere („Calea interioară”), etc.

3. Toate acestea, utilizate constant, duc ireversibil spre cunoaştere, spre eliberare (în limba greacă „catharsis”), „trezirea” sau „naşterea”, iluminarea sau „coborârea luminii sfântului duh”. Şi, toate acestea nu se pot realiza decât într-o stare modificată a conştiinţei pe care, în zilele noastre, o numim enstază, transă sau stare de meditaţie. Şi, oricare dintre acestea nu poate fi realizată decât în stare de relaxare, devenind din ce în ce mai profundă, din ce în ce mai „de efect” cu cât starea este mai accentuată, mai completă. Şi aceste stări sunt relevate, confirmate, de ritmurile activităţii noastre cerebrale. Alfa este cel mai uşor stadiu de atins, cel mai legat de realitatea curentă, materială, teta este stadiul de mijloc, iar delta este stadiul cel mai eficient.

Voi mai veni cu câteva detalii relevante în ceea ce priveşte continuitatea şi aplicabilitatea în timp a metodelor „de relaxare”. Ştiinţa sophorologiei este o ştiinţă care a încercat sistematizarea tuturor metodelor de inducţie a transei şi a reetichetat utilizarea terapeutică a transei hipnotice şi mistice, a întemeiată de Alphonso Caycedo şi îşi trage numele de la „sophros logos”, adică de la metoda de vindecare care apelează la „cuvintele blânde”, descrisă de Socrate, care nu se putea realiza fără inducerea stării de relaxare fie înainte fie simultan, procedura însăşi fiind orientată spre inducerea şi/ sau menţinerea relaxării. În hinduism, „iniţierea” (în limba sanskrită „upayana” de la „upa” care înseamnă „aproape de” şi „yana” care înseamnă „vehicul”, „canal de legătură”, „mijloc”) era o ceremonie de tipul celei a pilotării auditive, folosită de maestrul spiritual pentru a-şi conduce adeptul pe calea spre trezire, deşteptare sau iluminare (în sanskrită „bodhi”).

Şi aceasta se poate realiza numai în stare de relaxare, de meditaţie, scopul acesteia fiind de a menţine această stare şi, cu ajutorul acesteia să se ajungă la rezultatul ei. Apoi, termenul hindus „upanishade” (ce se traduce „a sta jos în apropierea maestrului şi a asculta instrucţiunile”, de la „upa” care înseamnă „aproape de”, „ni” care semnifică „jos”, „shad” cu semnificaţia de „a fi aşezat”) desemnează ultima parte a „shruti” („partea auzită”, relevată de vede) indică folosirea audiţiei (a simţului întemeiat pe substanţa ultimă a universului manifestat, adică pe omniprezentul „eter” desemnat în sanskrită prin „akasha”). Deci, cam totul este orientat pe pilotare auditivă şi pe relaxare.

Tot aici, în upanishade, într-o limbă care este considerată a fi mama tuturor limbilor indo-europene, se descoperă şi semnificaţia silabei sacre „OM”, afirmarea identităţii dintre sinele individual (atman) şi sinele universal (brahman) şi sunt enumerate mijloacele de centrare, care ulterior au fost sistematizate în yoga-sutra de către Pantajali. Aceleaşi mijloace de centrare sunt consemnate în shivaismul din Kasmir (Vijnana Bhairava) încă din 2.500 înaintea erei noastre.

În China, pilotarea auditivă folosea textul lui Lao Zi, a cărui recitare era zilnic ascultată pentru efectul benefic asupra oamenilor, asupra casei şi asupra vremii (dacă oamenii practicau ancorarea în tao atunci oamenii şi natura intrau în armonie, anotimpurile şi ploile veneau la timp, ş.a.m.d.). Există chiar un proverb chinez care ne spune „Cuvântul rostit este vocea spiritului”. Din cauză că efectul era benefic se manifesta şi asupra celor ce părăseau acest tărâm, textul lui Lao Zi fiind plasat şi în mormântul membrilor familiei imperiale, în imediata vecinătate a corpului (recunoscându-se valoarea cuvântului scris care în rândul popoarelor din China are o mare importanţă). De altfel, s-a observat că textul scris al lui Lao Zi acţionează asupra conştiinţei colective într-un mod misterios, influenţând modul de cristale al apei (vezi postările despre apă) şi multe, multe alte efecte benefice.

Apoi se poate aminti de tradiţia tibetană în folosirea pilotării auditive prin ascultarea textului cunoscut în zilele noastre sub denumirea de Bardo Thodol (în limba tibetană însemnând „eliberare prin audiţie în starea intermediară”) atât în momentele care preced adormirea cât şi în clipele premergătoare morţii. În budismul tibetan se consideră că viaţa este un proces ciclic holografic atât spaţial cât şi temporal, la nivel cosmic şi individual. Acest proces ciclic care începe cu naşterea şi se sfârşeşte cu moartea, se repetă ciclic, pe parcursul mai multor vieţi până la eliberare (nirvana), dar este prezent şi pe parcursul unei singure zile (ciclul diurn) sau a unui singur an, sau în viaţa unui singur om (trezirea, adormirea). De fapt, toţi anticii foloseau pentru diagnostic faptul că într-o singură zi din viaţa unui om se repetă fazele întregii vieţi.

Tradiţia tibetană consideră că procesul morţii (dar şi procesul adormirii) şi al renaşterii (procesul trezirii) este alcătuit din faze sau stări intermediare (în limba tibetană „bardo”) în număr de şase (trei care caracterizează viaţa întrupată aici, jos, ca un fel de fază flotantă, denumită chiar „viaţă flotantă”, şi următoarele trei care înglobează procesul de transformare de 49 de zile, care separă moartea de renaştere). Faza flotantă, desemnează „deriva” sau rătăcirea în realitatea secundă, iluzorie, care încetează doar atunci când este realizată ancorarea în temelia imuabilă şi „vederea directă”, adică atunci când descoperim centrul.

Dacă pe parcursul vieţii nu s-a petrecut deja metamorfoza (a doua naştere, trezirea, iluminarea) şi dacă este ratată şi identificarea cu spiritul în adevărata sa natură, care este perceput sub forma unei strălucitoare lumini albe (la capătul unui tunel, când realitatea exterioară dispare) în cursul bardo al momentului morţii (dharmakaya), începe un proces de transformare, care are loc pe parcursul celor 49 de zile. Dacă cel ce moare nu reuşeşte să se identifice cu această viziune (lumina albă) el cade pentru 3 – 4 zile în zile de inconştienţă, moment în care începe dezorganizarea funcţionării corpului fizic (3 zile), ca efect al dezagregării celor cinci învelişuri (skanda – corpuri, învelişuri).

Mumificarea faraonilor egipteni copia tehnologic imperfect efectul de incoruptibilitate al corpului sfinţilor care au dorit să lase urmaşilor o dovadă a suspendării dezagregării, fiindcă ei puteau părăsi complet planul nostru fenomenal. Anticii foloseau suspendarea proceselor vitale, pentru a efectua călătorii interplanetare sau interdimensionale sau de izolare şi supravieţuire în cursul perioadelor de dizolvare a universului manifestat (pralaya) sau de dezastre planetare. De amintit este faptul că respectul pentru „moaştele sfinţilor mirositoare de mir” este mult mai vechi decât creştinismul, acesta doar perpetuându-l.

Apoi se poate aminti de calea folosită de misticii islamici (sufi), izolarea ocultă folosită în Egiptul antic şi în evul mediu de cei ce practicau alchimia internă (echivalenta alchimiei interne taoiste – „nei-tan”).

Şi, nu în ultimul rând, se poate vorbi despre hipnoză. Multe persoane, chiar practicanţi ai hipnozei, au o imagine eronată despre transă şi despre hipnoză. Această imagine eronată a fost creată de cei care nu vor să piardă monopolul manipulării sociale. Toate mijloacele de influenţare pot fi folosite în folosul sau în defavoarea noastră, orice lucru (televiziunea, avionul, cuţitul, organizarea statală) nu este în sine ceva bun sau ceva rău. Un lucru poate fi folosit benefic sau nociv, funcţie de nivelul de conştiinţă atins de utilizatorul acestuia, un bisturiu aflat în mâna unui chirurg putând salva viaţa pe când în mâna unui criminal este folosit pentru a lua viaţa semenilor.

Deci, hipnoza nu trebuie etichetată drept bună sau rea. Osho spunea că, „hipnoza este scara pe care am coborât în lumea în care am căzut prizonieri dar aceeaşi scară poate fi utilizată şi pentru a urca, pentru a ne elibera din robie, din ignoranţă, de identificări, pentru a ne putea trezi la realitate”. Asemănarea superficială cu somnul a unor manifestări din timpul hipnozei a condus la etichetarea acesteia după „hypnos” (din limba greacă semnificând somn, Hypnos este zeul somnului). O astfel de etichetare nu ţine cont de existenţa transei la persoane care par a se afla în stare de veghe. Dar, în lumina cercetărilor neurofiziologice actuale această identificare superficială dintre hipnoză şi somn s-a dovedit falsă, descoperindu-se că ritmurile electro-encefalografice relevă o stare de veghe paradoxală, cunoscută în lumea antică sub denumirea de turiya (în limba sanscrită „a patra stare”).

Iată de ce tehnicile alfa, teta, etc. (de nivel similar) se „asimilează” uşor atât cu tehnicile de relaxare cât şi cu cele de pilotare auditivă sau cele de autohipnoză (şi, în cazul asistării, de hipnoză). Pentru a înţelege unele „superlative” ale metodei vă pot da unele exemple dintr-o realitate în care persoanele nu au urmărit ceva anume dar s-au aflat sub directa acţiune a autohipnozei. Un orator, cunoscut om politic american, cunoscându-şi slăbiciunea de a se concentra pe ceea ce face uitând efectiv de lumea din jur (autohipnoză, şi nu lipsă de concentrare sau altele asemenea), şi-a rugat prietenul ca atunci când discursul său se termină să îl înţepe în picior cu un ac.

Absorbţia concentrativă a oratorului a fost atât de puternică, atât de profundă, încât acesta nu a simţit nimic şi nu s-a oprit decât când a considerat că a finalizat, cu toate că avea de mult timp acul adânc înfipt în picior. Aceeaşi anestezie s-a observat şi la piloţii de avioane, ruşi, cu răni foarte grave, incompatibile cu viaţa, care erau atât de preocupaţi să salveze aparatele de zbor din dotare încât, în ciuda rănilor, aduceau aparatele de zbor la sol şi abia apoi decedau.

Şi ar mai fi multe de prezentat dar, ajunge cu gargara de „convingere”! De mâine continuăm cu ceea ce interesează, tratând relaxarea.

Oricum, multe ar mai fi de prezentat aici dar… Atenţie! V-am prezentat aceste informaţii, fără a le detalia mai mult decât este necesar, deoarece ele vor fi sintetizate, încorporate, în toate tehnicile ce le voi posta în viitor. Eventual, pentru „studioşi” voi reveni la prezentarea lor atunci când voi avea timp sau le-am indicat ce să studieze în căutările lor. Mulţumesc pentru înţelegere! Şi am ajuns, iar, la „Ajunge pentru azi!”…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru