Terapiile alfa - Introducere (7)

Bine ne-am „regăsit” (după o „pauză” de mai bine de o lună în care am reuşit să iniţializez „translarea” tuturor materialelor de noua medicină pe situl meu – încă lucrez la restructurarea materialelor dar, de azi, reiau postările cât de cât zilnice doar aici, pe www.dorinm.ro, renunţând la postările pe www.dorinm.wordpress.com şi cele de pe facebook unde am postat un ultim material de „deviere” către situl meu)!

Să continuăm cu materialele despre relaxare, în ideea de a trece la tehnicile efective de lucru, continuând prezentarea elementelor legate de terapiile alfa!

Majoritatea celor care „iniţiază” tehnici de acest fel nu înţeleg atât importanţa relaxării cât şi modul de „aplicare” al acesteia (orice formă de relaxare reală şi/ sau meditaţie) motiv pentru care ori renunţă rapid la aceste tehnici procedând la blamare, ori încearcă fără rezultat să „meargă mai departe”. Printre altele, fără relaxare, nimic nu va funcţiona, relaxarea fiind cheia către reuşita oricărui procedeu, a oricărei tehnici. Dar, cu înţelegerea acestui fapt este mult mai greu decât mă aşteptam…

În materialele postate de-a lungul timpului, lungi, istovitoare datorită eforturilor de realizare, am avut tot timpul ca obiectiv ideea de a explica şi de a face înţelese toate elementele ce stau la baza acţiunilor ce pot atrage proceduri reale, palpabile, care să nu nască dubii celui ce doreşte să îşi îmbunătăţească viaţa (din toate punctele de vedere şi nu numai al sănătăţii) şi, astfel, să se nască ideea, percepţia de încredere în ceea ce face. Acesta este motivul pentru care voi continua cu unele prezentări „introductive” până ce să „ajung” la tehnicile efective de relaxare. Deci, la treabă!

Pentru un cititor interesat, care a parcurs aşa cum se cuvine materialele, am evidenţiat de mai multe ori că, de exemplu, muzica/ sunetul structurat vindecă şi chiar modifică structura materiei (a se vedea, în special, postările despre apă). Am completat cu termenul „sunetul structurat” deoarece până şi cuvântul rostit (sau nerostit - gândul) are acţiunea sa asupra materiei. Deci, cuvântul rostit, nerostit sau chiar scris vindecă sau ucide, armonizează sau distruge structura apei (şi prin aceasta structura oricărei fiinţe vii) dar acţionează şi asupra materiei, cristalelor etc. Deci, nu mai revin cu noi argumente ci voi merge mai departe.

În occident există o întreagă industrie de înregistrări audio pentru relaxare, gândire pozitivă, terapie (vindecări psihosomatice, pentru creşterea performanţelor, pentru susţinere psihologică, pentru slăbit, pentru abandonarea fumatului, etc), şi multe altele (până şi youtube este plin de aşa ceva). Credeţi că sunt atât de mulţi creduli care văd rostul a ceea ce se întâmplă în acest sens?!? De ce nu vedeţi şi partea cealaltă a paharului, în sensul de a privi câţi dintre noi nu găsesc alte soluţii în viaţa reală şi apelează, fie şi prin simpla lor credulitate la aşa ceva?!?

Chiar trebuie să credem câteva persoane care contestă aceste metode de vindecare şi reprogramare, care fac apel tot la cuvânt atunci când afirmă că nişte vorbe nu ar putea avea influenţă asupra oamenilor pe fondul milioanelor de oameni care cred, fie şi instinctiv (de exemplu, pe youtube apare numărul de vizualizări ale respectivelor clipuri; dacă veţi acorda puţin timp să totalizaţi numărul de accesări pe care le înregistrează doar o gamă de astfel de clipuri veţi vedea de ce afirm că sunt zeci de milioane de oameni care „procedează” la aşa ceva)?!?

Sau, pot aminti de înregistrările audio cu muzică de relaxare instrumentală, înregistrări cu muzică ambientală, înregistrări audio ale ritmurilor cerebrale din stările de calm, linişte, somn profund sau transă, implantate într-o muzică ambientală, generatoarele de unde cerebrale care produc ritmuri specifice somnului profund (unde delta), care induc somnolenţa (unde teta) sau care induc starea de reverie, de visare cu ochii deschişi, starea în care omul este concentrat dar în stare de veghe, alert (undele alfa)… Toate create şi dovedite în ceea ce priveşte intensificarea refacerii, relaxării, meditaţiei sau stimulării atenţiei.

Sau, pentru a merge şi mai departe, de ce nu vedem realitatea ce stă în spatele eforturilor medicale. De exemplu, noi simţim că ceva nu este în regulă cu noi. OK… După posibilităţi, fiecare dintre noi apelează la ceva. Unii merg la medic, alţii studiază, etc. Deci, fără să ne dăm seama apelăm instinctiv la cuvinte, la informaţie (ce altceva sunt cuvintele?!?). Şi, în baza acestor informaţii, sfaturi, etc noi începem să acţionăm într-un sens anume. Fie ne supunem necondiţionat cuvintelor medicului, fie facem acest lucru dar începem să ne putem unele întrebări, ş.a.m.d., eventual „schimbând” medicul sau chiar forma de medicină la care apelăm. Deci, cine acţionează, noi sau medicul, noi şi medicul sau altă variantă?!? Oricum veţi suci problema se va trage imediat concluzia că noi suntem cei care acţionează indiferent de situaţie. Noi facem diferenţa…

Că este vorba despre placebo sau despre altceva… Noi apelăm la medic sau la alte surse de informaţie care să ne indice ce avem de făcut, atât timp cât noi nu deţinem controlul acestor situaţii să putem acţiona de la sine, atât timp cât avem un semn de îndoială în ceea ce priveşte capacitatea noastră de a interveni şi, de ce nu, noi discernem care este rezultatul procedurilor noastre, al colaborărilor noastre cu alte persoane. Ba, mai mult, chiar şi în cazul internărilor unde se poate comenta că nu mai avem soluţie de reacţie, tot avem activă gândirea noastră, reacţia noastră.

Unii acceptă necondiţionat tot ceea ce se întâmplă deoarece simt că nu au informaţia, puterea de a face altceva, unii pot merge până la a refuza ceea ce le cere medicul, cum ar fi cazul mamei mele care a refuzat internarea la oncologie (la sfatul şi insistenţele medicului – spun insistenţe deoarece acesta nu a mai depus nici un efort de a vedea eroarea diagnosticului pus, diagnostic infirmat de toate analizele efectuate chiar la cererea acestuia şi, metodic, indiferent de evoluţia stării de sănătate a mamei mele recomanda doar „replasarea” de la medicină internă la oncologie) ce iar fi atras cu certitudine moartea. Deci, iată reacţii la informaţiile existente ce nu pot fi „traduse” decât prin reacţia noastră la informaţiile primite, prin evaluarea noastră a posibilelor sau existentelor rezultate, la energia cuvintelor şi imaginilor ce au ajuns până la noi, la mintea şi/ sau spiritul nostru.

Dar, să revin la subiectul postării mele analizând suplimentar cuvintele (şi nu numai), mesajul, ce poate face diferenţa în aplicarea tehnicilor de relaxare, de meditaţie! Încep cu elementele despre mesajul auditiv deoarece aceasta este cea mai simplă formă de control, de „participare” a Dumneavoastră la toate formele de terapie ce vor fi prezentate în continuare (de-a lungul timpului, a multor postări viitoare), forma vizuală, cea mai eficientă, fiind „accesibilă” numai după „stăpânirea” acestei forme auditive, mai „primitive”, mai accesibile (vezi şi toate postările realitate la grupului „Tehnici şi control”!).

Cercetările recente asupra persoanelor aflate în comă sau care au trăit experienţa morţii clinice au confirmat faptul cunoscut încă din antichitate că simţul auzului rămâne una din punţile principale de legătură dintre planul nostru de existenţă şi planul în care se manifestă (se deplasează) conştiinţa. Pentru necunoscători pot aminti de una din manifestările antice ale acestor percepţii, de exemplu tradiţia hindusă consideră că simţul auzului se află în corespondenţă cu elementul „ether” (în limba sanskrită „akhasha”). Revenind, progresul metodelor de reanimare a făcut să crească în aşa măsură numărul oamenilor care „s-au întors la viaţă” (peste 10 milioane doar în SUA – statistică a anilor 2003) încât relatările tot mai numeroase despre continuitatea, deci importanţa auzului, nu mai pot fi ignorate. Chiar şi în acest caz este vorba despre relaxare, despre încetarea unui fel de luptă şi trecerea la relaxare, la „de la sine”, „puterea divină” sau altele asemenea.

Apoi, într-un fel de inserenţă forţată de logica mea, ar trebui să amintim de descoperiri simple (în special cele legate de homeopatie) dar şi altele relativ „nevinovate”. De exemplu, în episodul 4 din sezonul 6 al unui serial de succes pe Discovery Science (Through the Wormhole), printre altele, se dă ca exemplu efectul puterii relaxării în atingerea unor performanţe „neumane”. Un institut de cercetări orientat spre performanţa sportivă descoperă ceea ce era descoperit încă din antichitate că, omul, odată ce atinge stadiile de relaxare alfa şi teta este capabil de performanţe deosebite (este vorba despre persoane antrenate în atingerea acestor stadii care, chiar dacă nu au tras cu arcul niciodată în viaţa lor, după atingerea acestor stadii devin trăgători de elită ce surclasează campioni în acest „domeniu” sportiv).

Tehnicile utilizate pentru a se ajunge în aceste stadii au la bază efectul cuvântului structurat transmis de un colaborator (asistent) ce este iniţiat în tehnicile de hipnoză… Apoi, cercetări asupra undelor cerebrale ale maeştrilor care practică meditaţia zen şi yoga relevă că, vindecarea miraculoasă a unor boli considerate incurabile sau creşterea performanţelor extrasenzoriale se face relativ uşor în aceste stări caracterizate de coerenţă intra şi intercerebrală a undelor alfa, teta, delta sau gama, atotprezente în stările de transă mistică (starea beta este anulată). Mai mult, s-a constatat că în aceste procese se realizează o sincronizare a acestor unde şi vindecarea survine nu numai la nivelul celui care se „sincronizează” ci şi la nivelul celui asupra căruia se orientează atenţia celui în transă. Cumulat cu restul de materiale postate mă voi opri aici (cine vrea să înţeleagă a înţeles).

Ori, se pune întrebarea: „De ce nu se dă atenţia cuvenită relaxării?”… Sau: „De ce sunt eliminate într-un efort susţinut adevăratele căi ale relaxării fiind înlocuite cu altele, considerate „active” dar care nu au nici pe departe efectul urmărit?!?”. Mp refer aici la celebrele şi constantele „invitaţii” la a face sport, la a bântui munţii şi, în general, la orice formă de „odihnă activă”… Deci…

Avem acum totul acum şi aici în noi înşine dar continuăm să căutăm în afară. Iisus spunea: „Aveţi ochi dar nu vedeţi; aveţi urechi dar nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte de nimic”… Lumea în care trăim, universul, este holografic, dar trăim într-o realitate „secundă”, o realitate deformată, rupţi de contactul nemijlocit cu adevărata realitate, majoritatea dintre noi nefiind capabili să perceapă decât „oglindirea” acesteia, într-o minte „virusată” (programată, condiţionată), prin mijlocirea ferestrelor senzoriale ale corpului fizic, adaptate planului material de existenţă şi, mai ales, capacităţilor noastre de a interpreta concret şi corect realitatea. Despre acest adevăr vorbesc atât cercetările recente de neurofiziologie, din biologie (clonare), din fizica cuantică cât şi toate tradiţiile antice.

Dar o cunoaştere teoretică a unei realităţi unice nu înseamnă nimic dacă nu este trăită experimental.

Asemenea raţiunii încarnării sufletelor în această dimensiune materială. Degeaba ştim spiritual totul acum şi aici dacă nu ştim la ce foloseşte… Aşa cum… Degeaba ştim raţional că avem totul acum şi aici, dacă vom continua să căutăm în afară, dacă rătăcirea se menţine (dacă nu căutăm în ceea ce suntem, înăuntru, şi să conştientizăm la ce foloseşte). Această interconectare nu este superficială ci mult mai profundă şi se poate realiza numai dacă ieşim din starea beta, adică numai dacă ne relaxăm cu adevărat.

Trăim într-un univers a cărui identitate dintre parte şi întreg este mai mare decât tot ce ne-am putea închipui azi. Ignorarea acestei unităţi dintre parte şi întreg a condus atât la afectarea echilibrului personal dar şi la afectarea echilibrului social şi, de ce nu, la afectarea echilibrului planetar (ecologic şi climatic), dar şi la o educaţie eronată, axată pe „privitul în afară” şi, mai ales, nu înspre tradiţiile spirituale autentice. Acolo trebuie să privim atât timp cât mai avem timp, către izvor, înainte ca acesta să fie capturat, acoperit, modificat şi transformat în ideologie de colonizare a conştiinţelor umane.

În practica spirituală taoistă şi în zen (budismul chan) contactul cu realitatea suport sau cu „temelia informaţională a universului” (akasha, banca de date a universului) se realizează experimental în interior, „acum şi aici”, în stare de relaxare, de detaşare faţă de real, faţă de orice vibraţie beta. Doar într-un univers holografic autocunoaşterea înseamnă simultan omnicunoaştere, iar autocontrolul înseamnă simultan omnicontrol sau omnipotenţă. Unitatea dintre parte şi întreg se manifestă în toată lumea cuantică, deci în toată lumea anorganică, fiind evidentă la cristale.

Aceeaşi unitate dintre parte şi întreg s-a descoperit şi la fiinţele vii care pot fi regenerate fidel din oricare dintre celulele lor. Clonarea, reconstituirea întregului organism pluricelular dintr-o singură celulă a sa, nu ar fi posibilă dacă în fiecare dintre celulele sale componente nu ar exista întreaga informaţie necesară refacerii întregului din parte. Şi, pentru toate, pierderea unităţii între parte şi întreg înseamnă pierderea identităţii, fiinţării, adică moartea…

Mesajul lui Iisus subliniază importanţa păstrării conştienţei („vegherii”) în cursul procesului de aşezare, de încetare a rătăcirii, de centrare, de interiorizare sau de reîntoarcere a fluxului atenţiei. „Calea către împărăţia lui Dumnezeu” cere practicantului să intre în starea de împăcare cu lumea şi cu sine însuşi din adevărata „Rugăciune”, să intre în starea de „predare sau dăruire către Dumnezeu”, în starea de „renunţare sau de detaşare de comorile efemere din lumea de afară”, pentru a reveni la „ascultarea în tăcere”. Doar respectarea simultană a tuturor acestor condiţii deschide calea audiţiei („Însămânţării Cuvântului”) şi face posibilă „trezirea” sau descoperirea adevăratei noastre identităţi. Ori, aceasta este doar calea relaxării, a reîntoarcerii la natură… Despre care vom discuta în postarea viitoare…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru