STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Limbajul
întregului (9)
Să vedem cum se poate da drumul lucrurilor ca acestea să se
petreacă!
Deci, dacă avem o dorinţă puternică şi suma îndoielilor dă o rezultantă puternică, dorinţa noastră nu se va realiza. Pe măsură ce îndoielile noastre îşi diminuează intensitatea sau dispar, dorinţa noastră începe să îşi urmeze cursul dar, evident, cu o oarecare încetineală până când, nu mai există nici o urmă de îndoială (ceea ce credem că este rezident, de fapt, sunt amintiri ale îndoielilor noastre – ceva de genul „Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat” sau altele asemenea). Deci, viteza cu care legea rezonanţei vă duce la îndeplinirea dorinţelor noastre este direct proporţională cu măsura în care dăm voie lucrurilor să se petreacă, deci cu măsura în care eliminăm îndoielile.
Dar, să vedem, de unde provine îndoiala! Cea mai obişnuită sursă de îndoieli o reprezintă propriile credinţe, propriile convingeri limitatoare. O credinţă, o convingere limitatoare, este o idee implantată în timp, reţinută şi acceptată de subconştientul Dumneavoastră, ce devine un fel de gând repetat care vă împiedică să rezonaţi şi să atrageţi ceea ce vă doriţi. De exemplu, fraza „Munceşte ca să ai o pâine (ca să ai bani)!” emite o corelaţie a prezenţei muncii la pâinea de toate zilele care nu are nici o legătură cu „Dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele!” şi care se constituie ca o credinţă, o convingere limitatoare. „Extensia” acestei fraze, „Trebuie să munceşti din greu ca să ai bani”, este mai limitatoare în sensul că lansează vibraţia negativă de lipsă de bani, care va împiedica multe din dorinţele Dumneavoastră. La fel şi „Sunt prea bătrân ca să fac …”, „Nu ştiu cum să fac …”, etc.
Iată o metodă simplă de a vă
identifica crezurile limitatoare, care se află, de obicei, după
formula „pentru că”, de exemplu utilizată în afirmaţia „Nu pot
pentru că…” sau de formula „deoarece”. Dar, iată mai multe
exemple: „Mi-ar plăcea să scriu o carte, dar nu pot pentru că…
nu am o diplomă universitară”, „Mi-ar plăcea să încep propria
afacere, dar nu pot pentru că/ deoarece… nu am bani/ sunt prea
bătrân/ piaţa este saturată/ mafia este prea mare/ etc.”, „Mi-ar
plăcea să am un corp mai suplu, dar nu pot pentru că/ deoarece…
nu am timp de sport/ nu am bani pentru o dietă adecvată/ toţi
din familia mea sunt supraponderali/ etc.”, „Nu pot avea
partenerul ideal, pentru că/ deoarece… sunt prea timid/ sunt
prea gras/ nu mă place nimeni/ sunt prea bătrân/ etc.”.
Există mai multe mijloace pe
care le puteţi folosi pentru a da voie lucrurilor să se
petreacă. Primul dintre acestea este reprezentat de formulele
pentru a da voie. Scopul acestor formule este de a slăbi, de a
înlătura orice îndoială care vă împiedică să primiţi ceea ce vă
doriţi (uşor de identificat de o senzaţie de uşurare ce
însoţeşte şi certifică veridicitatea şi corectitudinea
afirmaţiei). Altfel spus, cu ajutorul lor veţi avea convingerea
că atrageţi într-adevăr ceea ce vă doriţi. Convingerea aceasta
este, de asemenea, tot absenţa îndoielii, la fel ca şi credinţa.
Şi, există două modalităţi mai accesibile pentru a şti dacă aţi
dat voie lucrurilor ca să se petreacă: 1. După felul în care vă
simţiţi (atunci când înlătură sentimentul negativ de rezistenţă,
cei mai mulţi oameni au un sentiment de uşurare sau spun ceva de
genul „Aşa este mult mai bine!”), 2. Observând când se
materializează dorinţele în viaţa noastră (atunci când apar
dovezile concrete şi avem certitudinea că am dat voie lucrurilor
ca să se petreacă).
Deci, ori de câte ori ne
auzim gândind, rostind, o convingere limitatoare (sau exprimând
o îndoială), putem proceda la „contramăsura” de a corecta
aceasta cu o formulă proprie, care se „constituie” după cum
urmează: 1. Începeţi prin a vă întreba dacă mai există cineva
care face în mod curent ceea ce vreţi voi să faceţi, sau are
ceea ce vreţi Dumneavoastră să aveţi, 2. Dacă da, atunci, câţi
oameni au făcut acel lucru astăzi? Dar ieri, dar săptămâna
trecută, luna sau anul trecut?, 3. Scrieţi-vă propriile
Dumneavoastră formule la persoana a treia, pentru că a face
referinţă la voi înşivă creează mai multă îndoială şi 4.
Asiguraţi-vă că aceste formulări sunt plauzibile! Iată, mai jos,
unele exemple în acest sens!
Să plecăm de la „grasul” din
postările anterioare! „Aş vrea să am un corp mai suplu, dar nu
pot pentru că toţi din familia mea sunt supraponderali”.
Întrebare: „Mai există cineva pe planeta asta care să aibă
corpul de altă mărime decât cei din familia sa?”. Răspuns:
„Evident, da.”. Întrebare: „dacă da, atunci câţi oameni au acest
lucru azi, ieri, săptămâna, luna, anul trecută/ trecute?”.
Răspuns: „Mii de oameni, chiar din vecinătatea mea, arată
diferit de membrii familiilor lor. Există milioane de oameni pe
această planetă care au un corp mai suplu decât al tatălui sau
fratelui lor.” (Această frază este scrisă în termeni foarte
generali, la persoana a treia, pentru a exclude orice referinţă
la propria persoană).
Sau… „Mi-ar plăcea să încep
propria afacere dar nu pot pentru că am aproape 50 de ani!”.
Întrebare: „Mai există pe această planetă cineva de vârsta mea,
care şi-a început propria afacere?”. Răspuns: „Da”. Întrebare:
„dacă da, atunci câţi oameni au făcut acest lucru azi, ieri,
săptămâna, luna, anul trecute?”. Chiar în clipa aceasta există
sute, poate chiar mii de oameni de 50 de ani care-şi încep
propria afacere şi o conduc cu succes. Există milioane de oameni
peste 50 de ani care au propria afacere plină de succes. Acum
procedaţi la a scrie propria formulă pentru a da voie (la modul
general – folosind persoana a treia)!
Mai departe să luăm
exemplele Mariei şi ale lui Alin, din postările anterioare!
Iată, de exemplu, formulele Mariei: „Mii de oameni şi-au
întâlnit luna trecută perechea ideală. Mii de oameni întâlnesc
chiar astăzi pentru prima dată pe cineva care va deveni
partenerul lor de viaţă ideal. Sute de mii de oameni au deja
relaţia perfectă pe care şi-o doresc. În fiecare zi, din ce în
ce mai mulţi oameni îşi întâlnesc perechea ideală. Milioane de
cupluri participă la diverse activităţi sociale împreună,
inclusiv vacanţe şi călătorii.”. Pe măsură de Maria citeşte
aceste formule, ea începe să capete speranţă şi simte cum încep
să-i dispară îndoielile. Legea rezonanţei funcţionează. În cazul
lui Alin, iată formulele: „Milioane de oameni primesc azi bani/
cecuri. În fiecare zi banii se plimbă dintr-un cont într-altul.
Cineva a primit bani chiar în această secundă. Sute de mii de
oameni câştigă premii şi bani în fiecare zi. Cineva a găsit bani
chiar în această secundă. Din ce în ce mai mulţi oameni atrag
metode creative de a realiza un câştig suplimentar.”. Pe măsură
ce vor fi parcurse aceste formule, îndoielile lui Alin dispar.
Legea rezonanţei poate să îi aducă acestuia situaţia financiară
ideală.
A sosit momentul să vă
creaţi propriile Dumneavoastră formule pentru a da voie! Deci,
pentru fiecare reper al dorinţelor Dumneavoastră, identificate
şi consemnate în fişele anterioare, va trebui să aveţi formula/
afirmaţiile care vor elimina îndoiala. Citiţi fiecare enunţ al
dorinţei în parte şi fiţi atent la sentimentele care le aveţi
(ca un sfat, citiţi-le cu voce tare) şi dacă ele sunt
„compatibile” cu îndoiala. Faceţi o listă cu aceste îndoieli
(dacă este cazul – o listă care urmează paşii prezentaţi în
postările anterioare vor permite cu greu să existe îndoieli),
acest prim efort fiind cel de „a descoperi îndoielile”.
Apoi, citiţi fiecare îndoială consemnată în parte şi fiţi atenţi
la sentimentele care le aveţi când parcurgeţi enunţul lor. Poate
vă auziţi spunând „pentru că”, „deoarece”?!? Apoi, pentru
fiecare îndoială descoperită procedaţi după cum am descris mai
sus (întrebare, apoi formulele generale de contracarare).
În afara acestei proceduri
există şi alte instrumente care să vă ajute să vă ridicaţi
frecvenţa de vibraţie şi pentru a da voie lucrurilor să se
petreacă. Acestea sunt reprezentate de: 1. Sărbătorirea când
aveţi dovada apropierii idealului dorit, 2. Păstrarea dovezilor
că legea rezonanţei funcţionează, 3. Aprecierea şi recunoştinţa,
4. Folosirea expresiilor „Atrag acum…”, „Am hotărât că…”, „O
mulţime de lucruri pot să se petreacă”, 5. Cererea de
informaţii, 6. Construirea unui jurnal, a unei „cutii-magnet”,
7. Crearea unui vid sau vacuum şi, de ce nu, 8. A da voie legii
rezonanţei să găsească cea mai potrivită cale de realizare (a fi
martor la aceste realizări). Să le „analizăm” pe rând!
Sărbătorirea atunci când aveţi dovada apropierii idealului dorit… cea mai bună cale de eliminare a îndoielilor este reprezentată de dovezi. De exemplu, oamenii de ştiinţă nu cred o teorie decât atunci când aceasta este dovedită. Tot astfel sunt şi cei mai mulţi dintre noi. Atunci când cineva demonstrează ceva, spunem „Bine, acum te cred, pot vedea dovezile cu ochii mei. Nu mai este nici o îndoială”. Deci, iată că putem folosi dovezile în avantajul nostru. Aţi observat cum vă bucuraţi atunci când ceva ce vă doriţi începe să îşi facă apariţia în viaţa Dumneavoastră – chiar dacă doar un pic? De exemplu, atrageţi câteva informaţii pe care le căutaţi, sau pe cineva care se aproprie de atributele pe care le doriţi la partenerul ideal, prietenul ideal, clientul ideal.
Toate acestea sunt dovezi ale legii rezonanţei. Şi, este foarte important modul cum reacţionaţi când observaţi astfel de dovezi. În unele cazuri oamenii pot spune „O, dar asta nu este tocmai ceea ce îmi doresc”, „El nu este tocmai ceea ce căutam eu”, „Este destul de aproape, dar nu este acelaşi lucru”, etc. Toate acestea sunt vibraţii negative şi va îndepărta împlinirea dorinţei când aceasta este chiar sub nasul Dumneavoastră. Aşadar, atunci când găsiţi şi vă confruntaţi cu dovezi ale acţiunii legii rezonanţei, sărbătoriţi evenimentul devenind conştienţi de cât de aproape aţi ajuns de ceea ce vă doreaţi. Şi, poate că aveţi dreptate, poate că nu este exact ceea ce vă doreaţi, dar, evident, este o manifestare a legii rezonanţei, o dovadă în acest sens şi, înseamnă că trebuie să sărbătoriţi pentru că împlinirea dorinţei este aproape, atât timp cât legea rezonanţei vă dovedeşte că funcţionează.
Prin această sărbătorire a
apropierii de dorinţa Dumneavoastră emiteţi vibraţii referitor
la ceea ce vă doriţi şi, evident, legea rezonanţei va răspunde.
Nu uitaţi că legea rezonanţei nu ţine cont dacă voi vă aduceţi
aminte, vă prefaceţi, vă jucaţi, vă alintaţi, cochetaţi, creaţi,
vă plângeţi sau vă îngrijoraţi. Ea, pur şi simplu, răspunde
vibraţiei Dumneavoastră. Aşadar, când apar dovezile,
bucuraţi-vă!
Păstrarea dovezilor că legea
rezonanţei acţionează/ funcţionează… Ţineţi un jurnal sau un fel
de registru de evidenţă a modului cum acţionează legea
rezonanţei în viaţa Dumneavoastră, pentru a vă ajuta să credeţi
mai mult, să fiţi mai entuziasmat, să daţi voie mai multor
lucruri să se petreacă şi să aveţi mai multă încredere (acest
„jurnal” va avea şi darul de a lupta cu uitarea atât de
caracteristică nouă). Indiferent de mărimea manifestării (fie că
aţi găsit un bănuţ sau aţi câştigat un mare premiu), dacă este
ceva ce voi v-aţi dorit, consemnaţi-l! Ţineţi această evidenţă
şi ea vă va ajuta permanent să vă ridicaţi frecvenţa de
vibraţie.
Găsirea acestor dovezi face
să se risipească îndoielile. După câteva pagini de astfel de
evidenţe, vă veţi da seama cât de mult acţionează legea
rezonanţei în viaţa voastră. Şi, pe măsură ce veţi folosi mai
conştient legea rezonanţei, veţi avea mai multe confirmări care
vă vor ajuta să căpătaţi mai uşor, tot mai multă încredere în
procesul de a da voie lucrurilor să se petreacă, micşorând
astfel îndoiala (rezistenţa). Prin urmare, ori de câte ori veţi
avea îndoieli în ceea ce priveşte legea rezonanţei, tot ceea ce
trebuie să faceţi este să citiţi jurnalul. Vă veţi aminti, cu
siguranţă, cât de ascultătoare este rezonanţa…
Ceva similar „jurnalizării”
descrise mai sus este „cutia-magnet” (o altă formă de jurnal).
Aceasta este o cutie (sau o altă formă de container) folosită
pentru a aduna lucrurile care reprezintă dorinţa noastră: poze
sau anunţuri decupate din ziare, reviste, broşuri de călătorie
sau chiar cărţi de vizită ale oamenilor pe care doriţi să îi
contactaţi. Şi, de fiecare dată când adăugăm ceva în
cutia-magnet, emitem imediat speranţă (de multe ori numai gândul
la aceasta emite speranţă), iar acest sentiment este de vibraţie
pozitivă. În loc să aruncaţi cataloagele şi fluturaşii primiţi,
spunând ceva de genul „Nu-mi pot permite aşa ceva” sau „Nu voi
fi niciodată în stare de aşa ceva”, acum începeţi să faceţi loc
acelor lucruri, măcar puţin de tot. Faceţi acest gest deoarece
nu este treaba Dumneavoastră să planificaţi de unde sau când
anume veţi primi acele lucruri. Doar puneţi-le în cutia magnet
şi lăsaţi restul pe seama legii rezonanţei. Sunt multe cazuri
celebre în care această cutie a funcţionat fără nici un alt
efort de „alimentare” vibraţională ulterioară.
Similar cutiei-magnet este
crearea unui vid sau vacuum. Acest procedeu funcţionează mai
ales în cazul „atragerii” de persoane/ clienţi. De exemplu, se
va achiziţiona o măsuţă de televizor care, prin lipsa
televizorului, va crea un vid care va atrage (prin efect de
vacuum) achiziţionarea televizorului. Apoi, în loc să spuneţi
„Aştept televizorul” trebuie să folosiţi „Am loc de televizor”.
Pentru clienţi se pot crea dosare etichetate cu numele
viitorilor clienţi. Apoi, în loc să folosiţi „Aştept clienţi” să
spuneţi „Am loc pentru următorii mei clienţi”. Un alt tip de vid
este cel neintenţionat, atunci când un client îşi anulează
programarea. În loc să vă plângeţi, îngrijoraţi etc
focalizându-vă asupra contramandării, deci, emiţând vibraţii
negative, puteţi schimba vibraţia (în pozitivă) spunând că
„Tocmai am făcut rost de timp pentru un nou client” (sau pentru
odihnă, familie sau orice altceva). Asta înseamnă, într-adevăr,
a da voie.
Aprecierea şi recunoştinţa…
Vă ajută să emiteţi vibraţii pozitive puternice, vibraţii de
bucurie pură. Gândiţi-vă la un moment când aţi fost
recunoscători că există o anumită persoană în viaţa
Dumneavoastră! Ceea ce simţeaţi atunci a fost înălţător?!? Cu
alte cuvinte, nu aveaţi nici o îndoială şi nu opuneaţi nici un
fel de rezistenţă… Iată un nou lucru de notat în jurnalul
Dumneavoastră, care va deveni şi mai folositor! Notaţi zilnic
lucrurile, persoanele, evenimentele pentru care simţiţi
recunoştinţă. Atunci când vă acordaţi timp pentru a vedea
fiecare zi ca pe un lucru de preţ, emiteţi vibraţii pure,
puternice şi pozitive şi le includeţi în sfera Dumneavoastră de
vibraţie. Puteţi să vă opriţi şi să admiraţi orice. Ceea ce
contează este sentimentul care însoţeşte aprecierea
Dumneavoastră. Faceţi-vă timp pentru a aprecia lucrurile, oricât
de mărunte ar pare!
Folosirea expresiilor „Atrag acum…”, „Am hotărât că…”, „O mulţime de lucruri pot să se petreacă”… Uneori este greu să crezi că vei primi lucrul care ţi-l doreşti cel mai mult... Aceasta este cu atât mai valabil, cu cât te focalizezi asupra faptului că încă nu ţi-ai atins scopul. Şi, atunci când vă concentraţi asupra a ceea ce nu aveţi, emiteţi vibraţii negative care opresc procesul, eventual îl amână. Asta deoarece, atunci când spuneţi/ gândiţi că nu aveţi un lucru, nu faceţi decât să vă focalizaţi asupra lipsei, să o alimentaţi şi, astfel, să emiteţi vibraţii negative intereselor Dumneavoastră.
Deci, ori de câte ori vă surprindeţi gândind/ spunând că nu aveţi ceva, opriţi-vă şi spuneţi în schimb „Atrag acum…” (sau ceva similar) legat de „inversul” gândului/ spuselor care au iniţiat „schema”. Mulţi ar putea să spună „Bine, asta înseamnă că în fiecare clipă tocmai faci ceva”. Este adevărat, în fiecare clipă facem ceva, legea rezonanţei derulându-se în permanenţă participând la un fel de regizare a evenimentelor care se petrec sau se vor petrece în circumstanţe care să corespundă vibraţiei Dumneavoastră, aducându-vă lucrurile, persoanele şi evenimentele care îi corespund. Atunci când atrageţi ceea ce v-aţi dorit, veţi genera o nouă dorinţă şi din nou veţi fi în situaţia de-a spune că tocmai… Chiar în momentul în care vă gândiţi la o nouă dorinţă, vorbiţi despre ea, o însemnaţi într-un fel de calendar, sau pe un fel de bileţel lipit pe frigider, care să vă aducă aminte de ea.
Tocmai faceţi ceva, pentru
că în fiecare din aceste cazuri îi acordaţi noii dorinţe
atenţie, energie şi focalizare. Aşadar, este adevărat… tocmai
faceţi ceva! Un exemplu de astfel de „contraziceri imediate” ar
fi: „Tot nu am atras perechea ideală”, contrazis imediat cu
„Acum atrag perechea ideală”, „Încă mai aştept să-mi găsesc
slujba ideală” contrazis imediat cu „Tocmai sunt pe punctul de a
obţine slujba ideală”, „Încă nu mi-am atins greutatea ideală”
contrazis imediat cu „Tocmai lucrez la dobândirea unui corp mai
suplu şi mai sănătos”, ş.a.m.d. Amintiţi-vă să folosiţi această
expresie ori de câte ori vă focalizaţi asupra îndoielii că aţi
putea să vă atingeţi scopurile sau să vă materializaţi
dorinţele.
Un alt mod de a vă reformula
exprimările pentru a emite o vibraţie pozitivă este folosirea
expresiei „Am hotărât că…”. Aţi observat că în majoritatea
cazurilor, atunci când spuneţi „m-am hotărât că…” se creează o
vibraţie pozitivă puternică. Majoritatea oamenilor folosesc
destul de rar verbul „a hotărî”, cu toate că el este o
modalitate excelentă de a vă redirecţiona atenţia dinspre lipsă
către dorinţa Dumneavoastră. Exemple în acest sens sunt: „am
hotărât că voi avea mai mulţi bani”, „Am hotărât că voi lucra
doar trei zile pe săptămână”, „Am hotărât că voi avea o relaţie
de cuplu sănătoasă şi fericită”, „Am hotărât să-mi încep propria
afacere”, „M-am hotărât să atrag slujba ideală pentru mine”,
etc. Poate aţi observat că oamenii, când sesizează elementele de
contrast, declară cu voce tare „Până aici! M-am hotărât ca de
acum înainte lucrurile să fie altfel!”. Aşadar, a te decide
înseamnă a lua o hotărâre odată cu care emiteţi o vibraţie clară
despre ce anume vă doriţi. Hotărâţi-vă mai des! Veţi simţi
instantaneu o anumită uşurare datorită emoţiilor pozitive care
apar odată cu fiecare acţiune de a vă decide.
După cum am menţionat, în
ajutor vine şi folosirea expresiei „O mulţime de lucruri pot să
se petreacă/ o mulţime de lucruri se pot întâmpla… (în
următoarea perioadă)”. Oricât de ambiguă este această formulare
ea are „darul” de a transforma îndoiala, vibraţia negativă,
într-un pozitivă printr-o plasare într-un „cadru” neutru şi o
redirecţionare a atenţiei de la lipsa sau îndoiala care a atras
raţionamentul nostru spre alte posibilităţi „neprecizate”.
Apoi, adesea, atunci când ne definim dorinţele şi ne entuziasmăm la gândul de a le atrage, îndoielile apar datorită lipsei de informaţii. Apoi, în consecinţă, apare nevoia de informaţie care să vă ajute să atingeţi scopul. Încercaţi să faceţi acest lucru şi nu să vă manifestaţi îndoiala (care, oricum, aţi corectat-o imediat, nu-i aşa?). După ce aţi obţinut informaţii v-aţi simţit iar plin de speranţă, risipind îndoielile, lucru care va da voie legii rezonanţei să vă facă să obţineţi ceea ce doriţi mai repede şi mai sigur. Simţiţi cumva că vă zbateţi prea tare?!? Este scopul sau viziunea Dumneavoastră prea copleşitoare?!? Vă îndoiţi de posibilitatea Dumneavoastră de a vă realiza?!?
Atunci poate că este nevoie
ca dorinţa Dumneavoastră să fie împărţită în „bucăţi” mai mici,
care să fie mai credibile. Exemplu: „Aş dori să atrag mai multe
informaţii referitoare la cum să încep să-mi îndeplinesc
dorinţa!”, completate de una din cele care urmează „Aş dori să
încep să atrag mai multe informaţii referitoare la dorinţa mea,
care să îmi permită să trec la fapte”, „Aş dori ca legea
rezonanţei/ Creatorul să îmi ofere nişte soluţii inspirate, care
să îmi permită să îmi materializez dorinţa”, etc. Opunem mai
puţină rezistenţă informaţiei şi drept urmare aceasta vine mai
uşor spre noi, deoarece nu există vibraţii negative care să o
oprească.
Şi, în finalul acestei
postări, să vorbim despre a da voie atracţiei să găsească cea
mai potrivită cale de realizare. Uneori devine puţin cam
copleşitor să trebuiască să te gândeşti la ce-ţi doreşti şi la
tot ceea ce este nevoie să faci pentru a obţine acel lucru.
Ideea este că nu trebuie absolut deloc să fiţi copleşiţi pentru
că legea rezonanţei vă va aduce toate răspunsurile. Chiar în
clipa în care vă surprindeţi spunând: „Nu ştiu cum să mă descurc
cu lucrul acesta”, „Nu ştiu unde să mă uit”, „Nu ştiu cum să
găsesc această informaţie”, „Nu ştiu ce să fac mai departe”,
„Mi-e dificil să fac acest lucru”, „Nu-mi pot da seama” (şi
altele asemenea), opriţi-vă! Spuneţi-vă: „Asta nu este treaba
mea! Voi lăsa legea atracţiei să găsească cea mai potrivită cale
spre realizare”. Atenţie, nu este un îndemn spre a nu face nimic
şi a lăsa totul „să curgă”! Sunt momente de-a lungul acestui
proces când trebuie să treceţi la fapte (chiar dacă până atunci
aţi fost spectatori). Odată ce lăsaţi legea rezonanţei să
găsească soluţii şi începeţi să primiţi lucrurile care corespund
dorinţelor voastre, urmează să treceţi la acţiune. Nu trebuie
absolut deloc să încercaţi să înţelegeţi lucrurile mintal/
intelectual, că să lăsaţi legea rezonanţei să vă aducă
răspunsurile.
Şiii, gata, ajunge pentru
azi! Vor mai urma vreo două postări de „clarificări” şi demarăm,
în sfârşit, tehnicile alfa/ terapiile alfa.
Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!
Dorin, Merticaru