STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Limbajul
subconștientului (19)
Rezonanţa emoţională este declanşată de activarea emoţiilor din
trecut, depozitate la nivelul subconştientului, şi poate fi
benefică (rezultanta percepţiilor noastre fiind „bună”/
„pozitivă” şi ne simţim bine prin această rezonanţă) sau poate
fi neplăcută, „rea”/ „negativă”, caracterizată de o percepţie
generală de „rău” (în cazul rezultantei de sens invers). Acest
lucru este cauzat (poate fi) de către simpatie. În cazul nostru
nu voi aborda decât „tenta” de acţiune a acesteia care poate
avea urmări „negative”.
Din punctul meu de vedere
(şi al celor acceptaţi a fi sursa mea de documentare), simpatia
reprezintă capacitatea de a avea sentimente comune. Mai avansat,
simpatia reprezintă corelaţia care există între doi sau mai
mulţi indivizi, două sau mai multe corpuri capabile să îşi
comunice, perceapă şi să interpreteze energia lor
vibraţională prin intermediul unui mediu. Dacă această simpatie
este manifestată la nivelul nostru, în interiorul nostru este,
evident rezonanţă emoţională. Dar acest concept se poate extinde
şi asupra celorlalţi deoarece rezonanţa presupune interacţiunea
a cel puţin două elemente de mediu. Deci, diferenţa dintre
rezonanţă emoţională şi simpatie este dată doar de extinderea
numărului de unităţi de percepţie.
Aşadar, când simţim simpatie
pentru durerea altcuiva, dar şi a noastră (da, este posibil
acest lucru) suntem motivaţi să ajutăm, să trecem la acţiune în
sensul de a face ceva. Până ce suntem capabili de a separa
sentimentele şi nevoile noastre (în special legate de trecut) de
sentimentele şi nevoile altora, va fi dificil să recunoaştem ce
răspuns (dacă există) este apropiat, corect, localizabil.
Aşadar, abilitatea de a experimenta simpatia, sau rezonanţa
emoţională, demonstrează că noi avem o conexiune foarte reală
atât cu noi înşine cât şi cu cei din jur, în special cu cei din
jurul nostru. Această conexiune ne permite să funcţionăm într-un
sens pozitiv, compatibil cu noi înşine în orice grup social,
permiţând traiul în comun. Aşadar, oamenii sunt programaţi
genetic de a ajuta pe cei din jur, pornind de la proprii copii
(cel mai important aspect privitor la existenţa şi perpetuarea
speciei). De fapt, lipsa acestei conexiuni (sau manifestări de
disonanţă) reprezintă un simptom al existenţei unor dezordini
mentale.
Deci, nu este o surpriză să
simţim mai multă simpatie pentru şi faţă de persoanele de care
ne pasă mai mult, cum ar fi între mamă şi copii. Conexiunea
mamă-copil este atât de profundă încât naşte legături de
simpatie deosebit de puternice, fără a mai lua în considerare
masiva rezonanţă emoţională ce se va manifesta pe mari perioade
de timp, completând „înregistrările” subconştientului într-un
ritm accelerat (am folosit termenul „completând” deoarece
cercetările au relevat că multe astfel de „înregistrări” sunt
transferate pur şi simplu din momentul concepţiei până la
momentul naşterii, scopul evident fiind creşterea
compatibilităţii şi posibilitatea maximă de manifestare a
rezonanţei emoţionale ce va ajuta la creşterea copilului şi,
astfel, la perpetuarea speciei).
Rezultă că, simpatia
emoţională se va manifesta în grade diferite în funcţie de
nivelul de dragoste şi grijă care îl avem faţă de o persoană,
fiind maximă faţă de noi înşine, apoi faţă de copii, părinţi, de
iubit/ iubită, prieteni apropiaţi şi tot aşa, fiind minimă faţă
de o persoană necunoscută (care nu a interacţionat direct sau
indirect cu noi şi credinţele noastre). Deci, cu cât ne pasă mai
mult de o persoană cu atât vom avea niveluri de rezonanţă
emoţională mai mari, cu atât vom fi mai simpatetici, fiind
motivaţi să acţionăm în interesul altora, în special al celor pe
care îi iubim şi a celor care contează (şi aici mă refer la cei
care sunt asemănători nouă, care sunt de aceeaşi rasă, de
aceeaşi religie, naţionalitate în raport invers faţă de cei care
îi percepem a fi diferiţi de noi).
Dar, această abilitate permite şi percepţia durerii, lucru ce are consecinţe ce depind de punctul de vedere al fiecăruia. Istoria este plină de astfel de manifestări care au atras nedreptăţi din cele mai cumplite, crime, războaie, etc fiind sursa care atrage persoanele/ comunităţile împreună sau le desparte. Când cineva percepe frică, persoană sau naţionalitate, totul se datorează pericolului perceput a fi prezent în „partea cealaltă”. Astfel, frica resimţită ne motivează să ne ajutăm reciproc, probabil pentru a ne pregăti pentru a respinge sau evita circumstanţele periculoase.
Un exemplu restrâns ar fi
cel al unor fraţi unde fratele mai mic este hărţuit de un copil
vecin ceva mai agresiv decât trebuie. Fratele mai mare va
resimţi frica fratelui mai mic şi, de cele mai multe ori, va lua
contact cu agresorul informându-l că orice atac asupra fratelui
mai mic este un atac la persoana lui, a fratelui mai mare. Şi,
probabil, vecinul agresiv va înceta manifestările sale.
Naţiunile se unesc în acelaşi fel, realizând contacte, tratate,
alianţe ca suport împotriva unui anumit perceput inamic şi orice
atac împotriva uneia dintre ele se va considera un atac
împotriva tuturor.
Deci, simpatia ar fi capacitatea de a resimţi durerea (nevoile, necesităţile, dorinţele) altora prin rezonanţă emoţională, motivându-ne să avem grijă unul de celălalt, în special când unul este slab, are nevoie de ajutor din punct de vedere al unei situaţii considerate a fi corecte. Ceea ce se resimte în acest caz este o combinaţie de rezonanţă interpersonală cu alţii generată de necesităţile, nevoile, dorinţele neîndeplinite la care se adaugă rezonanţa emoţională cu propriul nostru trecut. Este un mix potenţial care poate atrage reacţii exagerate faţă de o situaţie care afectează primar o altă persoană.
Pentru a finaliza aceste
comentarii voi mai da un exemplu. Este vorba despre un tată care
a fost tratat nedrept şi fiul constată că este tratat în acelaşi
fel. Aceştia vor percepe o rezonanţă emoţională legată de
trecutul tatălui şi sentimentele de furie, frică şi frustrare
vor inunda în avalanşă prezentul. Tatăl va deveni
supra-protectiv cu fiul său în ideea de a-l proteja pe acesta de
ceea ce a trăit el în trecut, reacţie similară cu a fiului ce
extinde astfel eforturile tatălui. Deci, tatăl are o reacţie
motivată de dragoste şi reacţia de a-şi proteja fiul pe când
acesta va fi motivat de nevoia de a elimina nedreptatea, de a
corecta problema.
Acum să vedem ce este de făcut! Evident, în primul rând, va trebui să identificăm simpatia sau orice alt termen ce semnifică un nivel particular al acesteia cum ar fi „de acord cu”, „compasiune”, etc. Întrebări ajutătoare, de clarificare, ar fi: „Ce îmi creează rezonanţa emoţională care o resimt faţă de situaţia altora?”, „Ce nevoi, necesităţi, dorinţe simt că trebuie şi pot să le satisfac?”. Astfel se va proceda la identificarea rezonanţei emoţionale cu alte persoane (aici mă refer la percepţiile ce le pot atribuite atribute similare celui de „rău”, „dăunător” sau altele asemenea, acele percepţii care ne fac să ne simţim „prost”).
Abia după această identificare se va face un fel de verificare a realităţii pentru a vedea dacă trebuie luate măsuri faţă de noi sau faţă de cei din jur. Va fi o suită de întrebări de genul: „Percepţiile mele despre o persoană sau mai multe sunt durere emoţională?”, „Este acea persoană, sau eu, într-un anumit grad de pericol real, are o nevoie, necesitate, dorinţă ce poate fi rezolvată de altcineva sau de mine?”, „Sunt percepţiile mele despre problemele altora reale, corecte, precise?”, „Este nevoie imediată de acţiune?”, „Este posibil şi bine ca să acţionez astfel?”, şi altele. Mai mult, această verificare a realităţii percepţiilor se poate face în comparaţie cu alte persoane punându-vă întrebări de genul: „Sunt percepţiile ei despre situaţia existenţă corecte şi reale?”, „Există un alt mod de a privi lucrurile?”, şi altele asemenea.
În funcţie de ceea ce găsim
va trebui să facem un fel de planificare a gesturilor,
acţiunilor etc. ce sunt necesare să satisfacă nevoile,
necesităţile, dorinţele noastre sau ale celor din jurul nostru
de care ne pasă (sfatul meu este să nu extindeţi eforturile
Dumneavoastră mai mult de atât, deoarece, altfel, veţi face
politică)… Dacă dorinţele noastre de a acţiona sunt motivate de
o presiune emoţională (chiar şi de o rezonanţă emoţională
puternică) legată de un eveniment al trecutului, mai mult decât
de adevăratele nevoi ale persoanei reper, este aproape sigur că
nu este cazul. De ce?!? Deoarece, în acest caz nu interpretaţi
corect manifestarea sentimentelor, fiind nevoie să vă ajutaţi pe
Dumneavoastră şi nu pe alţii.
Este foarte posibil ca,
urmând aceşti paşi să percepeţi că este vorba despre ceva foarte
important. Sentimentele ce le veţi avea vă vor spune multe
despre problemele nerezolvate legate de trecutul Dumneavoastră
indicându-vă ce aveţi de făcut. Dar, evident, dacă este vorba
despre o nevoie de bază, despre un pericol iminent la care
trebuie şi puteţi răspunde, fiind cea mai apropiată persoană
care poate face asta, ia poziţie, acţionează! Dacă un copil, un
bătrân, o femeie sau orice persoană neajutorată are o nevoie ce
o poţi satisface, cel mai corect lucru este să acţionezi, să
satisfaci acea nevoie. Sentimentul de simpatie, rezonanţa
emoţională, a fost creată pentru a ne ajuta unul pe celălalt
spre binele tuturor.
Offf, nu mai am timp să
scriu... Trebuie să "trag" la o lucrare de licenţă să mai câştig
nişte bani, să merg la job... Şi plec de mâine la examene cu
fiica mea (şi nu poimâine)... Voi încerca să iau laptop-ul cu
mine şi să continui (mulţumiri pentru înţelegere)... O zi bună
tuturor!
Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!
Dorin, Merticaru