Limbajul subconștientului (18)

Dacă ştii tot ce am postat până acum, chiar şi cele ce le voi posta, şi te plictiseşti, ce cauţi aici?!? Caută în tine şi vezi cât de frustrat eşti! Caută în tine şi vezi cât de nefericit eşti, deoarece acesta este motorul căutărilor tale. Senzaţia ta de fericire, oricât ai orbi-o cu dependenţe, cu justificări, dacă naşte căutarea ce te-a adus aici, nu este altceva decât frustrare (sper că nu şi depresie)!!!

Frustrarea este doar confuzia maximă ce există în noi, în lipsa noastră de a da curs rezolvărilor solicitate de semnalele reprezentate de sentimentele primare. Ea vine direct din exacerbarea, din ne-suportabilitatea (implicit a „durerii” insuportabilului) plictiselii maxime (frica de a trăi degeaba), a furiei şi vinovăţiei care vin din percepţiile nedreptăţilor ce pot afecta drumul nostru, a tristeţii şi singurătăţii care vin din frica pierderilor ce pot afecta acelaşi drum, a nepotrivirii ce vine din frica că nu suntem în rezonanţă cu drumul nostru şi a stresului ce vine din frica de noi înşine.

Deci, totul este legat de frica noastră de a rezolva necesităţile, nevoile şi dorinţele noastre. Şi, frica „la maxim” devine frustrare, confuzie, atotcunoaştere, autosuficienţă sau alte dependenţe şi justificări… Frustrarea înseamnă doar acea voce interioară care ne spune că tot ceea ce facem şi tot ceea ce credem nu funcţionează!!!

Voi reaminti sumar despre cum apare frustrarea şi, apoi, depresia. Frustrarea apare datorită naşterii unui cerc vicios de ne-întreţinere a nevoilor, necesităţilor, dorinţelor primare semnalizate de sentimentele primare la care se „adaugă” întreţinerea elementelor de deviere/ distragere reprezentate de diverse dependenţe. Acest cerc vicios întreţine starea de „rău” şi o amplifică până ce se ajunge la frustrare, care este un sentiment de nivel secundar, ce ajunge să înlocuiască prin intensitatea sa percepţia „cererilor” primare. Asta pentru că subconştientul ne semnalizează că ceea ce facem nu este bine, nu merge.

„Menţinerea” erorii noastre de dezacord cu subconştientul, cu nevoile, necesităţile şi dorinţele noastre primare, odată ce ne „aflăm” în status de frustrare, pe fondul acţiunii de deviere/ distragere a dependenţelor va întreţine cercul vicios al „intervenţiei” depresiei (sentiment de nivel terţiar) ce apare ca un fel de frustrare intolerabilă. Este momentul în care subconştientul ne transmite că este nevoie să se ia o pauză înainte de a încerca din nou să rezolvăm problemele semnalizate de sentimentele primare.
Acum, după ce ne-am reamintit ce este cu frustrarea, să trecem la treabă pe ziua de azi!

Deci, frustrarea nu este nimic altceva decât o chemare „la treabă”, de semnalizare a faptului că, chiar merită să ne orientăm atenţia către sentimentul/ sentimentele primare care au atras-o. Când suntem incapabili să ne satisfacem nevoile, necesităţile, dorinţele primare prin activităţile/ eforturile noastre frustrarea intervine pentru a ne semnaliza pierderea sentimentului de securitate şi a sensului nostru de a fi efectivi în mediul în care ne aflăm. Este vorba despre o manifestare particulară a fricii, ceea ce este frustrarea…

Şi, sunt doar două căi de a pune capăt frustrării. Prima este reprezentată de „abordarea” soluţiilor reale şi corecte de a satisface nevoile semnalizate de către sentimentele primare ce au atras-o iar cea de-a doua este reprezentată de încetarea acţiunilor deviante, eronate practicate până atunci. Pentru a înţelege despre ce este vorba aici, voi sa un mic exemplu. Dacă sunteţi singur şi tot acţionaţi greşit până ce apare frustrarea şi, pur şi simplu, încetaţi de a mai acţiona, după acea veţi resimţi doar singurătatea nu şi frustrarea. Poate, de aceea, mulţi oameni care renunţă fără să îşi de-a seama nu mai percep şi frustrarea. Asta deoarece durerea percepută scade din intensitatea semnalată şi de frustrare, gestul lor devenind unul corect, permiţându-le să „îşi îndrepte atenţia” spre sentimentul primar care a generat percepţiile de rău.

Iată că, simpla încetare a acţiunilor care le facem şi ne atrage starea de frustrare (prin percepţia unei diminuări a senzaţiei de rău) este un semnal clar care ne indică faptul că, ceea ce făceam nu era bine, nu satisfăcea real nevoile noastre.

Așadar, a venit momentul în care putem considera că frustrarea este o chemare către creativitate. Este momentul în care putem reconsidera ceea ce am făcut şi nu a fost bine şi de a trece la alte acţiuni… Aşadar, vom avea „capacitatea” de a identifica frustrarea sau orice alt nume care descrie un nivel particular de intensitate cum ar fi iritat, blocat, dejucat, înfrânt, dezamăgit, confuz etc şi ceea ce am făcut în greşeala noastră de nesatisfacere a nevoilor primare. Urmează pasul în care putem identifica un răspuns satisfăcător.

Evident că, pe baza informaţiilor de care dispunem, este necesară trecerea la identificarea sentimentului primar care a atras starea de frustrare (nu uitaţi că aţi identificat şi acţiunile greşite şi/ sau dependenţele care au dus la frustrare, acolo unde este cazul, prin simpla încetare a ceea ce făceam şi ajungeam la frustrare – simplă încetare care înlătură frustrarea). Dar, deseori, există situaţia în care frustrarea este atât de puternică încât vom avea probleme mari în a identifica sentimentul primar ce stă la baza ei. În acest caz trebuie să fim ceva mai atenţi în investigaţia care o vom face. În ajutor pot veni întrebări de genul: „Ce acţiuni îmi cauzează frustrarea?”, „Ce tot încerc să realizez?”, „Ce nevoie încerc să satisfac?”. Şi, imediat ce ai identificat nevoia primară este bine să te concentrezi pe identificarea exactă a ceea ce făceai şi nu mergea.

Poate că, în realitate nu făceai tot ce trebuie, nu depuneai nivelul de efort necesar ca lucrurile să meargă, să apară diferenţa. Poate că nu erai perseverent îndeajuns. Poate ideea ta de satisfacere a nevoilor primare era relativ bună dar putea fi mult mai efectivă prin mici corecturi. Dar nu trebuie uitat că frustrarea nu este neapărat o „chemare” pentru a face mai mult sau mai bine din ceea ce făceai ci, pur şi simplu, este o cerere de a face altceva. A încerca mai tare ceea ce făceai poate doar să îţi consume energia aiurea şi să garanteze eşecul semnalizat prin frustrare. Dar, şi acesta este un lucru bun deoarece „întăreşte” concluzia că ceea ce făceam era greşit.

Ar fi, pur şi simplu, o nebunie să continuăm să facem ceea ce făceam observând că, de fiecare dată ne face rău, chiar dacă aşteptăm prosteşte un rezultat diferit. Deci, după cum subliniam anterior, este nevoie de creativitate, de găsirea de soluţii noi, diferite de ceea ce făceam anterior. Deci, un fel de primă întrebare care trebuie să ne-o punem este „Sunt percepţiile mele despre rezultatul acţiunilor mele corecte?”. Abia apoi să vină întrebările: „Ce nevoie primară, necesitate sau dorinţă nu este satisfăcută?”. Nu mai trebuie să subliniez că lucrul pe fişe îşi are importanţa sa, nu-i aşa (vezi postările anterioare)?

Şi, am ajuns la depresie, sentimentul terţiar, „frustrarea la maxim”. Este vocea interioară care ne spune „Renunţ, răneşte prea mult să continui mai departe!”. El se naşte datorită rezistenţei noastre, încăpăţânării de a merge mai departe în tot cea ce facem greşit, indiferent de semnalele primite. Şi, cu cât mai mare este încăpăţânarea noastră, cu atât nivelul depresiei este mai mare, încercarea subconştientului nostru de a ne opri este mai intensă (ajungându-se deseori la necesitatea intervenţiei medicale, cu toate că nu îşi are rostul real).

Se ajunge la posibilitatea ca persoana respectivă să se afle în pericol de a se răni real, poate chiar mortal, fără a mai lua în considerare posibilitatea de a-i răni pe cei din jur (motiv pentru care, „resorturile sociale” vor aduce persoana respectivă la medic, cu ceea ce urmează, administrarea de medicaţie, spitalizarea etc – ceea ce este greşit atât timp cât există posibilitatea rezolvării fără traumele unui astfel de „ajutor”, care nu este altceva decât o altă cale de distragere, eventual de naştere a unor noi dependenţe – de medic, de medicaţie).

De ce? Pentru că este deosebit de accesibilă simpla satisfacere a nevoilor primare, a celor semnalizate prin sentimentele primare. Depresia nu este altceva decât un fel de supapă de siguranţă dată nouă pentru a ne opri din acţiunile greşite care ne-au adus la depresie. Este vocea interioară care ne spune: „Opreşte-te din ceea ce faci, din încercările tale! Nu funcţionează! Opreşte-te şi caută alte soluţii ce pot merge!”. Puteţi sesiza că este doar „Frustrare la maxim” cu particularitatea că se intră în oprirea sistemelor „de gândire”.

Este ceva similar cu o maşină ce tot accelerează pe gheaţă fără a se mişca în direcţia dorită (doar consumând energia şi deteriorându-se). În acest caz, cel mai bun lucru este să opreşti să accelerezi, eventual să opreşti complet motorul (mai ales dacă este nevoie să realimentezi şi/ sau să laşi motorul să se răcească) şi să te mişti cât de încet este posibil pentru a controla direcţia maşinii cât mai bine (eventual să apelezi la ESP, Electronic Stability Control, sau ESC, Electronic Stability Programme – dacă tot sunt „tare” la maşini). Dacă veţi privi depresia (sau frustrarea la maxim) în acelaşi mod, este evident că vom avea un răspuns diferit faţă de cel din trecut.

Şi repaosul forţat atras de depresie, ne poate opri şi din practicarea dependenţelor noastre (mâncare, alcool, tutun, etc) aşa cum, cu siguranţă, ne va permite să vedem lucrurile din altă perspectivă (în cazul fericit în care nu recurgem la medicaţie psihotropă sau altele asemenea, inclusiv somnifere… de fapt orice medicaţie, în acest caz, este bună pentru medici şi societate, mai puţin pentru noi). Şi, primul pas este de a vedea, de a identifica, ce facem greşit. Este evident că depresia este compatibilă cu percepţia „fără speranţă”. Pentru că ceea ce facem este fără speranţă.

Aşadar, iată că am descoperit un fel de mesaj de importanţă deosebită legat de depresie: Ea este cererea subconştientului nostru de speranţă. Depresie înseamnă fără speranţă, înseamnă că cererea subconştientului este către speranţă. Depresia nu este problema, ci doar un simptom al problemei. Simpla comunicare către o persoană depresivă a acestei „manifestări a subconştientului” va atrage întrebări de genul „Până la urmă, ce mă determină să fiu atât de frustrat?”. Şi răspunsurile vor apare imediat.

Deci, evident, primul lucru ce trebuie făcut este să se identifice depresia sau orice alt nume exprimă direct diferite nivele de intensitate ale acesteia, cum ar fi „căzut”, „împotmolit”, „prins”, „fără speranţă”, „debusolat” (Atenţie la posibila confuzie cu sentimentul de tristeţe). După aceasta, evident, se va proceda la a ne opri din a mai încerca ceea ce făceam anterior, ceea ce ne-a adus în această stare de depresie (de supra-frustrare). ŞI abia acum vine momentul în care să identificăm un răspuns satisfăcător… În cazul depresiei este foarte important să înţelegem ceea ce simţim, apoi să ne dăm permisiunea de a ne odihni, de a ne reîncărca.

Şi, când suntem gata de a încerca din nou, să identificăm ce ne atrage frustrarea (care, după cum spuneam anterior, are două căi de abordare). Se poate proceda astfel… Mai întâi ne pot veni în ajutor afirmaţii/ întrebări de genul: „Sunt frustrat deoarece încerc să … (se identifică astfel obiectivul care nu reuşim să îl atingem)”, „Am încercat să fac asta deoarece simţeam că … (se identifică astfel sentimentul primar)”, „Am simţit că … deoarece nu am împlinit nevoia, necesitatea, dorinţa de a … (se identifică astfel nevoia, cerinţa, dorinţa care a generat apariţia sentimentului primar)”. Nu uitaţi, recuperarea din depresie necesită atât odihna cât şi această nouă abordare.

Din nou „Atenţie!”… Posibilitatea de a veni cu noi idei, căi de acţiune poate să nu fie aşa de uşoară. Este foarte posibil ca în această perioadă de „odihnă-reinventare” subconştientul Dumneavoastră să fi creat o întreagă listă cu nevoi, necesităţi, dorinţe de îndeplinit. De aceea este nevoie să vă odihniţi (fără ajutorul medicaţiei, fie ea şi naturale) şi să vă permiteţi să nu mai resimţiţi vina, furia, sau singurătatea ce se autoalimentează cu frustrarea şi culmină cu depresia. Frustrarea, ca şi depresia, sunt părţi bune ale vieţii noastre.

Deci, odihna, bunătatea şi înţelegerea faţă de noi înşine sunt adevărate valori ce ne vor permite să găsim soluţii. În acest caz chiar se poate cere ajutorul familiei pentru sprijin în efortul Dumneavoastră de odihnă. Şi, după ce v-aţi încărcat bateriile, sunteţi gata de a aplica noile idei, noile căi ale vieţii Dumneavoastră, acele căi care nu vor mai urma drumurile anterioare. Călcaţi iar pe vechile drumuri şi imediat veţi resimţi frustrarea. Mergeţi încăpăţânat tot pe acolo şi vă veţi reîntoarce la depresie.

Ajunge! Iată că am terminat de „tratat” sentimentele primare şi supradimensionarea semnalelor lor. A venit momentul să mai tratăm unele detalii ale subconştientului cum ar fi rezonanţa emoţională, combinaţiile de sentimente şi elementele „bazale” de comunicare cu subconştientul (voi încerca să termin până miercuri, inclusiv, deoarece voi pleca cu fiica mea la examene, la facultate, şi nu ştiu cât timp voi avea la dispoziţie în perioada următoare, de aproximativ două săptămâni – mulţumiri pentru înţelegere)…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru