Limbajul subconștientului (15)

         Singurătatea… Cu siguranţă am fost creaţi pentru a fi creaturi sociale. Sau am evoluat spre aşa ceva (contează?!?). Noi prosperăm şi ne dezvoltăm când suntem înconjuraţi de oamenii pe care îi iubim şi de care ne pasă, care ne iubesc şi cărora le pasă de noi. Aşadar, când sună o voce interioară şi ne spune „sunt singur”, când experimentăm sentimentul de singurătate, acea voce ne spune, de fapt, „am nevoie de cineva, am nevoie să fiu cu cineva de care îmi pasă şi căreia îi pasă de mine”…

Oricât ar părea de ciudat, cu toate că planeta este din ce în ce mai aglomerată, oamenii încep să fie din ce în ce mai izolaţi, pierzându-se capacitatea de a se lega relaţii de prietenie „adevărate”. Poate pentru că oameni sunt mult mai mobili, sau poate mult mai sofisticaţi. La toate acestea se adaugă şi efectele tehnologiei (este mult mai uşor pentru noi să deschidem televizorul sau internetul decât să ne angajăm fizic în relaţii interumane adevărate).

În trecutul nu prea îndepărtat, oamenii trăiau nu prea departe de oraşul în care se născuseră şi, ca rezultat, comunităţile umane erau foarte strânse şi relaţiile dintre oameni aveau cu totul alt nivel (de calitate dar şi de intensitate) comparativ cu zilele noastre. Deci problema reală se naşte din faptul că suntem efectiv programaţi genetic de a avea satisfacţii direct din relaţiile umane şi societatea modernă ne oferă din ce în ce mai multe surogate. Nu este nici o activitate în acest sens din punct de vedere al televiziunii, mâncării, alcoolului, cumpărăturilor şi al altor activităţi, care nu sunt altceva decât dependenţe, elemente de compensare.

De foarte multe ori singurătatea este confundată cu plictiseala. Mulţi dintre noi gândesc „Nu sunt interesat cu adevărat în…” când sentimentul real este „Aş dori să am un prieten să fac împreună cu el ceva”. La fel ca şi în primul caz, singurătatea poate fi confundată cu tristeţea chiar dacă aceste sentimente sunt realmente diferite. Tristeţea „atrasă” de o pierdere duce la senzaţii compatibile cu cele de singurătate.

Dar, să vedem cum se poate identifica („izola”) sentimentul acesta de singurătatea sau orice alt nume care exprimă un nivel particular de intensitate al lui, cum ar fi părăsirea, izolarea, respingerea sau neacceptarea. Iată câteva întrebări ce ne pot veni în autor: „Eşti cu adevărat părăsit, respins, izolat sau trebuie să îţi schimbi perspectiva, modul de a vedea lucrurile?”, „Dacă ai nevoie să îţi schimbi perspectiva, cum vei dezvolta una?”, „Dacă eşti cu adevărat izolat, atunci te poţi întâlni cu oamenii din jurul tău.” şi „Ce trebuie să învăţ pentru a stabili relaţii umane bune şi sănătoase?”… A nu se confunda sentimentul de singurătate cu tristeţea sau plictiseala (sunt lucruri diferite).

Cauza acestui sentiment este experimentarea unei bune şi sănătoase dorinţe pentru relaţiile umane, deoarece relaţiile care au dus la apariţia sentimentului respectiv sunt inexistente, slabe sau false. Cea mai bună soluţie, în acest caz, este de a realiza un fel de listă a lucrurilor care doreşti să le rezolvi în compania altor oameni care contează pentru tine sau care îţi împărtăşesc interesele. În ajutor pot veni consideraţii cum ar fi: „Cheamă pe cineva cunoscut pentru a beneficia în comun de ceva util”, „Planifică o masă (întâlnire) cu prieteni cu care nu te-ai mai văzut de mult timp”, „Caută să ai o slujbă unde să faci ceva ce îţi place împreună cu alţi angajaţi”, „Participă la activităţi în cercuri tematice sau în cluburi tematice (de grădinărit, de literatură, etc)”, „Ia lecţii de dans sau de muzică”, „Participă la activităţi de voluntariat pentru o cauză bună”, „Porneşte activităţi spirituale în biserică sau comunităţi spirituale”, „Întâlneşte-te cu vecinii”, „Apucă-te de politică” ş.a.m.d.

Să trecem acum la sentimentul de nepotrivire (momentan nu am identificat un termen mai bun). Nepotrivirea (contradicţia, contrastul) se naşte din necesitatea, nevoia, dorinţa de a ne simţi bine îndeajuns, de a ne simţi majoritar în rezonanţă cu ceea ce trăim. Este vocea interioară care ne spune că „Mă simt de parcă ar fi ceva greşit cu mine”. Pe măsură ce creştem, ce trecem prin viaţă, întâlnim oameni care decid dintr-un motiv sau altul că este ceva în neregulă cu noi, exprimându-şi părerea prin vorbe sau fapte.

Cu alte cuvinte ei ne trimit mesajul, sau noi în primim, interpretăm, simţim, ce ar putea suna aşa: „Nu eşti bun de ajuns, deştept, isteţ, puternic, etc de ajuns”. Vorbele rostite au darul, deseori, de a avea puterea de a răni mai mult decât ne aşteptăm, născând în noi sentimente intense. Astfel de cuvinte ar fi: „Eşti rău”, „Faci lucruri rele”, „Îmi este ruşine cu tine”, „Ce este cu tine de faci asta?”, „Nimeni nu vrea să fie în jurul a cuiva ca tine” şi altele. Aceste „dezinformări” au de cele mai multe ori un efect devastator şi vor rămâne în noi pentru mult timp de la evenimentul care le-a declanşat.

Dar toate acestea nu sunt decât rezonanţă emoţională. În realitate este vorba despre adevărata noastră percepţie, credinţă, dezinformată şi deviată de la adevăratul sens, cel perceput subconştient de noi. Este vorba despre ceea ce credem noi şi, nicidecum de adevăratele noastre „poziţii”. Şi, astfel, noi vom continua să ne simţim nepotriviţi, de neiubit sau răi. Aici se află manifestarea majorităţii „percepţiilor” noastre din copilărie, atunci când sugestibilitatea noastră este maximă. Acum este momentul în care acceptăm necondiţionat „lucruri” incredibile, ce ne vor împinge spre acţiuni de acelaşi fel, pur şi simplu fiindcă ne sunt transmise aşa de către adulţi, în special de către părinţi.

Astfel este posibil ca dezinformări ce rănesc să fie considerate bune îndeajuns pentru a fi luate în considerare şi de a deveni parte a sistemului nostru de credinţe  Şi, chiar dacă mergem mai departe, neluând în considerare acest bagaj subconştient, neprelucrat al copilăriei el va acţiona până când adunăm un bagaj suficient de cunoştinţe despre lumea înconjurătoare astfel încât să fim capabili să controlăm, eventual să îndepărtăm acest tip de „poziţii” negative, în neconcordanţă cu realitatea noastră. De ce?!? Fiindcă majoritatea acestor „percepţii” (credinţe, etc) nu sunt legate doar de iepuraşul de paşte, de zâna măseluţa sau altele asemenea ci deoarece multe, mai multe decât vă imaginaţi, sunt legate de puternice emoţii negative cum ar fi „bau-bau”, „străinii cei răi” şi altele asemenea (care, de exemplu, vor întreţine teama noastră de întuneric, teama de a avea contacte cu persoanele străine, ş.a.m.d.).

Ca adulţi ajungem, aşadar, să respingem multe din aceste dezinformări, chiar dacă va fi necesar, de multe ori, un efort susţinut de a corecta conştient aceste probleme. ŞI, acest efort susţinut este necesar deoarece discutăm despre ceva ce este păstrat în subconştient, acolo unde nimic nu se uită ci doar se corectează (prin sugestii pozitive, prin consideraţii organizate la nivel conştient şi altele, ce vor fi descrise, „la vremea lor”).

Dar, de reţinut, este faptul că, de câte ori ne simţim „nepotrivit” (nepotriviţi), sentimentele ce vin în cascadă din trecutul nostru „prezent” în subconştient vin în prezent, determinându-ne să avem poziţii „greşite”, deseori caracterizate de „ieşit din comun”, în neconcordanţă totală cu ceea ce se întâmplă. Şi, de ar fi numai atât. Să nu uităm de rezonanţa emoţională şi, mai ales, de faptul că se creează premisele unor reacţii similare în ceea ce priveşte evenimentele viitoare. Un exemplu în acest sens este manifestarea sentimentului de nepotrivire la muncă (în activităţile noastre) unde deseori avem senzaţia că „nu suntem la înălţime”, că „nu facem (nu suntem capabili de a face) ceea ce ni se cere” (mai ales). Este clar că percepem „informaţii” din trecutul nostru deoarece, evident, suntem puşi în faţa a ceva ce nu am mai făcut până în acel moment (cum ar fi să învăţăm un nou program de calculator sau să ne antrenăm într-o nouă activitate).

Concluzia este mult mai „amplă”. Dacă nu înţelegem că acest sentiment de nepotrivire este principalul agent care ne face să evităm situaţiile noi, deci să ne îmbogăţim viaţa, acesta poate fi cu adevărat paralizant, sau, deseori, să ratăm oportunităţi reale. Şi, de unde vine el?!? Direct din activitatea subconştientului care, din comoditate, intenţie de protecţie, etc vrea să acţioneze în baza a ceea ce are la dispoziţie. Atât doar.

Deci, avem de a face cu o reacţie protectivă ce se bazează de unele dezinformări „vechi”. Şi, de aici, iată de ce trebuie să avem grijă de percepţia reală a acestui sentiment, de ceea ce semnalizează subconştientul prin intermediul acestuia.

Şi, ce trebuie să facem mai întâi?!? Evident că trebuie să identificăm corect sentimentul de nepotrivire, sau altă denumire asociată unui nivel particular de intensitate al acestuia, cum ar fi, sentimentul de prostie, stupiditate, prostie, inepție, viciere, etc. Abia apoi se va proceda la identificarea cauzei sentimentului, provocată, de obicei, de un eveniment din prezent unde apar diverse semne de întrebare cu privire la capacitatea de a îl duce la o finalitate (de a îndeplini o misiune, o problemă, o obligaţie, etc), sentiment care, cu certitudine, va rezona cu percepţiile trecutului, cu ceea ce este depozitat în subconştient (programat, perceput sau altceva) în legătură cu… „nu eşti bun de ajuns pentru asta”.

Găsirea unui răspuns satisfăcător se poate grupa în două mari „rezultante”, pentru care vor fi de ajutor următoarele întrebări: „Eşti cu adevărat nepotrivit sau doar ai nevoie de o schimbare a percepţiei cu privire la calităţile tale?”, „Recunoaşte care sunt zonele vieţii tale unde te integrezi cel mai bine şi care îţi folosesc calităţile reale” sau „Dacă este nevoie de folosirea calităţilor tale, realizează un plan pentru a îndeplini asta”…

Asemenea majorităţii oamenilor, probabil că găseşti a fi dificil să separi sentimentele tale de ceea ce se merită sau este bun pentru abilităţile şi dorinţele tale de finalizare. Dar asta se datorează faptului că ai învăţat să te legi de trecut, de cea ce ai făcut în trecut (şi, bineînţeles, de rezultatele, sentimentele, etc de atunci). Când nu ne sunt atinse aşteptările te simţi de parcă este în neregulă ceva cu tine, ceva adânc, greu de identificat, că nu eşti bun de ajuns. Această credinţă poate fi atât de puternică, de persuasivă încât deseori ajungi să simţi că nu eşti bun îndeajuns indiferent de ceea ce trebuie să faci, ceea ce este iraţional, neadevărat.

De ce atâtea probleme?!? Pentru că foarte mult timp din viaţa ta ai antrenat această credinţă, reală de cele mai multe ori (nu poţi fi medic când ai doar 4 ani) şi această credinţă este, evident, aproape imposibil de eliminat. Este necesar un exerciţiu permanent de a respinge aceste credinţe de fiecare dată când ele apar. Să existe permanent un fel de „prieten” din minte care să spună „Anulează, anulează!”, pentru a elimina aceste percepţii, aceste sentimente. Dar, în acelaşi timp, este nevoie de un efort de a înlocui această percepţie, acest sentiment cu altceva, de sens opus, cum ar fi eforturile noastre de a ne îmbunătăţi calităţile deţinute (eventual să cerem ajutor pentru îndeplinirea obiectivelor noastre).

Dar, vom discuta pe larg totul mult mai târziu (în postări viitoare)… Mai sunt multe lucruri care trebuie înţelese. Înţelegerea limbajului subconştientului, prin emoţiile şi sentimentele sale este şi aşa destul de dificilă şi noi trebuie să facem mereu faţă asaltului trecutului din subconştient. Aşa că voi trece doar la prezentarea unor întrebări ajutătoare, aşa cum v-am obişnuit: „Sunt cu adevărat nepotrivit sau trebuie doar să schimb modul de a vedea asta să schimb perspectiva din care privesc?”, „Dacă trebuie să schimb perspectiva, cum pot dezvolta una nouă?”, „Dacă este nevoie de noi calităţi, sau activarea altora, cum să fac asta?”, „Cum să practic în permanenţă exerciţiul de a elimina, de a anula percepţiile negative despre ceea ce face parte din viaţa mea?”… Şi altele… Cum spuneam, în postările viitoare când vom şti mai multe.

Ajunge pentru azi! Vor urma postările de week-end care vor fi ceva mai ample (mai ales că mâine voi aborda stresul)…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru