Limbajul subconștientului (12)

Realizarea celui de-al treilea pas în identificarea „reperelor” subconştiente ale vieţii noastre (descris în postarea de ieri) va „urca” în conştient, în posibilitatea noastră de acţiune directă, multe elemente cărora nu le-am dat atenţie. Şi, într-un timp relativ scurt ne vom da seama că avem de a face cu o adevărată constelaţie de sentimente, chiar dacă, în esenţă, este vorba de doar opt sentimente primare (cu maxima extensie spre zece). Apoi, cu cât vom fi mai conştiincioşi în realizarea fişelor, cu atât mai uşor ne va fi să identificăm reperele, emoţiile, sentimentele, ajungând să ne cunoaştem „propriul vocabular” al subconştientului nostru.

Chiar dacă voi amâna momentul „trecerii la treaba efectivă”, cea de acţiune, voi proceda la descrieri de detaliu pentru ca Dumneavoastră să stăpâniţi totul (de fapt, cât este posibil), prin înţelegere completă (cât mai completă posibil). Asta este… Iar va părea că vreau să umplu cu cuvinte postările mele. Aşadar, să începem cu detalierea sentimentelor primare (în această postare vom începe şi totul va continua pe mai multe postări, funcţie de timpul care îl am la dispoziţie)!

Voi începe cu plictiseala… Cel mai decepţionant şi neînţeles sentiment s-a dovedit a fi cel de plictiseală, cel ce ne semnalizează necesitatea, nevoia, dorinţa de a proceda la acţiune, de a ne dezvolta prin competiţie. Este sentimentul ascuns, cel mai înşelător, care ne aduce de cele mai multe ori în frustrare, apoi în depresie, în special datorită faptului că el nu este altceva decât un complex deghizat de alte sentimente primare în manifestare. Este sentimentul cel mai des descris de noi toţi (cel puţin aşa confirmă practicienii), dar şi cel mai acceptat deoarece el nu atrage efectiv vreo percepţie negativă (sau pozitivă) ci doar este un fel de status şi un fel de suport pentru apariţia „combinaţiilor” de emoţii/ sentimente primare.

În esenţă, este un sentiment ce se naşte din incapacitatea şi/ sau refuzul nostru de a ne implica în viaţă, în diferite aspecte particulare ale ei, care ne sunt necesare (la propriu) şi la care avem acces dar nu facem nimic. De multe ori subliniez fiicelor mele: „Numai proştii se plictisesc”… În sensul că, numai dacă nu acţionezi (dacă nu faci nimic) ajungi să se plictiseşti… Motivul pentru care nu se procedează la acţiune este, de cele mai multe ori, incert, bazat pe justificări de genul „pot fi judecat negativ de alţii”, „dacă nu mă descurc”, „este nevoie de mai mulţi iar eu sunt singur”, „ce am de-a face cu prostia asta”, sau altele… De exemplu, cea mai frecventă „cauză” a lipsei de acţiune a fost identificată a fi credinţa că suntem mult superiori celor din jur şi inversa ei, constatarea că cei din jur sunt mult mai inteligenţi şi energici decât noi.

Dar, nu contează motivul pentru care nu acţionezi, ideea este că plictiseala survine ca semnal că trebuie să acţionezi, măcar pentru a te convinge că este sau nu aşa. Sau, oamenii greşesc deseori trăgând concluzii că sunt plictisiţi din alte motive. Când ei, din cauza sentimentului de plictiseală percep nervozitate sau, în general, disconfort, vor observa rapid că aceste sentimente sunt atenuate de trecerea la activităţi care să îi ţină ocupaţi. La prima vedere ar trage o concluzie din asta care pare să aibă sens. Şi, prin urmare, ei încep să îţi umple timpul cu tot felul de activităţi „de rutină” (cum ar fi curăţenia prin casă, hobby-uri, şi alte dependenţe) „reuşind” să se distragă de la a simţi alte sentimente ce atrag starea de disconfort prin diminuarea intensităţii sentimentului de plictiseală datorită activităţilor „de deviere”. Cu alte cuvinte, necesitatea, nevoia, dorinţa care „lansează” semnalele nu este îndeplinită.

Şi, după cum am descris şi în postările anterioare apar dependenţele (apoi frustrarea, apoi depresia), dar despre asta am discutat deja şi nu vreau să mai revin.

O problemă destul de semnificativă a plictiselii este o abordare de genul „a se lua viaţa aşa cum este” (în cazul nostru plictisitoare). Dar, nu facem altceva decât să amplificăm acţiunea acesteia, fie şi în timp. De exemplu, în cazul singurătăţii, „a lua viaţa aşa cum este” înseamnă să nu trecem la acţiune căutând să avem relaţii cu alte persoane şi sentimentul de plictiseală, evident, devine şi mai stabil, şi mai pregnant. Mai mult, mulţi dintre noi resimţim plictiseala şi acasă, şi la serviciu (în activităţile noastre) şi în relaţiile noastre fiind împinşi efectiv spre „a lua viaţa aşa cum este”. Dar, evident, ceva nu facem dacă există, dacă se manifestă plictiseala. Întocmirea fişelor de ancore care le-am descris până acum vă va da, cu siguranţă, indicii despre ceea ce nu faceţi… Dar mai avem multe de înţeles. Pentru asta voi proceda la descrierea unui scurt exemplu.

O persoană este deranjată de „greutatea” sa şi decide să facă ceva pentru a slăbi. La o scurtă autoanaliză sesizează sentimentul de plictiseală generală dar nu îi dă atenţie din cauza sumei destul de mari de activităţi în care este implicat. Şi, decide să facă jogging în parc pentru a slăbi (aşa a auzit şi crede că va fi bine pentru interesul lui). Plictiseala se amplifică iar el nu slăbeşte în ciuda eforturilor sale. În momentele sale de relaxare el continuă să se uite la programele TV, să vadă cu familia filme, să „stea” pe „face” sau internet, să joace „tancuri”, să îşi continue practicarea gastronomiei şi, astfel, să îşi satisfacă tendinţele gurmande, etc.

Dar, la un moment dat, plictiseala îl „împinge” să se apuce „să facă” nişte fişe cu ancore după un procedeu găsit pe internet. Plictisitor, dar cât a apucat să lucreze a sesizat o înclinaţie ciudată spre ancore legate de muzică, în special de chitară, cu care a „cochetat” cândva, în copilărie. Vine o nouă şedinţă de jogging şi, în timpul acesteia, discută cu companionii de alergare. Acolo decide, conştient sau nu de identificarea de ancore făcută anterior, să meargă să ia nişte lecţii de chitară (de exemplu). Timpul a trecut şi personajul nostru nu a mai avut timp de jogging deoarece s-a implicat rapid şi eficient în noua ocupaţie, cântatul la chitară (şi specializarea legată de aceasta).

Nu a ajuns un nou Santana sau Hendrix dar ne încântă, la propriu, în vacanţe, la picnicuri, când ne reunim în vizite pe la el pe acasă şi… a slăbit, după părerea mea mai mult decât trebuia, fără nici un efort sportiv suplimentar, a renunţat la veşnica „ronţăială a ceva”, nu mai pierde timpul cu iluzoriile programe TV şi informatice şi, poate, multe, multe altele. Apoi, la un moment dat, şi-a amintit de efortul său cu ancorele şi, de atunci… nu mai scap de el… dar îmi cântă (şi mă încântă) de câte ori poate… şi o face bine… Deci, totul este bine (sau spre bine)…

Dar, revenind la procedurile noastre, este evident că trebuie, mai întâi, să identificaţi plictiseala sau alt nume ce exprimă un nivel particular de intensitate  pentru plictiseală cum ar fi letargic, neliniştit, „fără ţintă” şi/ sau „fără speranţă” (mai ales în cazurile de plictiseală cronică) etc. Apoi se va trece la identificarea a ceea ce nu facem să ne de-a sentimentul de participare, de provocare, de cele mai multe ori direct din fişele de ancore (în special cele care ne aparţin în „exclusivitate”). Un monolog util în acest caz ar fi ceva de genul „Sunt plictisit. Nimic din viaţa mea nu îmi dă satisfacţie, nu mă interesează. Copiii au crescut şi nu mai au nevoie de mine. Soţul sau soţia nu prea mai are treabă cu mine. Pe net sau la TV totul este plictisitor, fără rost.

Ce să fac cu timpul meu, cu energia mea, cu viaţa mea?” Şi, apoi, ia fişele cu ancore la „puricat”. Ajută-te lucrând la o nouă fişă (verba volant scripta manent – vorba zboară dar scrisul rămâne), în special pentru a evita confuziile. Notează tot ce simţi, tot ce ai identificat şi are legătură cu ancorele tale! Iată un exemplu de asemenea fişă: 1. „Fă ceva nou sau diferit, ceva ce ai dorit să faci dintotdeauna (vezi ancorele)”, 2. „Achiziţionează acel ceva identificat şi învaţă să îl foloseşti (acolo unde este cazul)”, 3. „Caută să devii cât mai bun în ceea ce ai identificat”, 4. „Ia un animal nou şi învaţă totul despre el (inclusiv să îl antrenezi)”, 5. Urmăreşte ceea ce pare a fi un hobby (fotografie, lucru în lemn, pictură, etc), 6. Organizează fotografiile familiei şi, de ce nu, porneşte cercetări despre istoria familiei tale, 7. Cumpără seminţe de flori şi fă ce simţi cu grădina ta, 8. Implică-te într-o cauză a comunităţii din care faci parte, 9. Porneşte să studiezi pentru a-ţi putea schimba locul de muncă, 10. Învaţă diverse jocuri cum ar fi şah, table, etc, 11. Învaţă o limbă străină care te va ajuta să fii mult mai descurcăreţ în ţările pe care le vei vizita, 12. Planifică şi realizează vacanţe tematice, de exemplu pe teme istorice, de artă etc, 13. Înscrie-te şi acţionează într-un club tematic (de carte, auto, moto, de biciclism, de alpinism, speologic, de studiu al animalelor, etc), 14. Învaţă yoga sau alt timp de activitate de relaxare, de spiritualitate, etc, 15. Apucă-te de scris o carte, un blog, etc, 16. Fă orice nu am dat ca exemplu aici, atât timp cât simţi că te atrage, sau că rezolvă problemele ancorelor tale, sau nu este ilegal, imoral, etc… bla, bla, bla…

Atenţie, în primul rând, acesta este un re-plasament „conştient” al manifestărilor subconştientului nostru dar nu este panaceul care îl aşteptaţi. Până acolo mai aveţi multe de învăţat, de parcurs, şi de „stăpânit”. Acum abia pregătim „accesul” către tehnicile alfa, teta şi ce va urma. Dar, pentru start, este bine şi dacă faceţi asta chiar acum (am subliniat că orice nevoie primară satisfăcută diminuează nivelul de stres şi permite utilizarea mai eficientă a resurselor energetice de care dispunem). Apoi, în al doilea rând nu trebuie ca aceste preocupări să vă afecteze viaţa zilnică. Ele trebuie să o completeze.

Atât doar! Eliminarea plictiselii „nu are dreptul” de a provoca alte sentimente primare cum ar fi frica, stresul, nepotrivirea (sentimente primare de intensitate mult mai mare decât plictiseala). Plictiseala apare doar la persoanele neimplicate total în activităţi care să satisfacă nevoile primare de mâncare, adăpost şi altele asemenea. Şiii… ajunge pentru azi (vom continua)…

Dragoste, recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru