STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Limbajul
subconștientului (11)
În postarea de ieri am aflat ce este cu cele trei tipuri
principale de sentimente şi cum „stau” lucrurile cu distragerile
care nasc dependenţe. Într-un scurt rezumat, sentimentele
primare neinterpretate corect (sau ignorate) sunt compensate
eronat prin distrageri, apar dependenţele şi apoi, în urma
nerezolvării cauzei, apar sentimentele secundare, cum ar fi
frustrarea. Continuarea lipsei de acţiuni pentru rezolvarea
cauzelor semnalizate de sentimentele primare, sub acţiunea de
amplificare a sentimentelor secundare va atrage apariţia
sentimentelor terţiare din care se remarcă depresia. De aici vom
merge mai departe!
Constanta de manifestare a acestui ciclu este reprezentată de un sentiment general de disconfort compatibil cu durerea, boala şi/sau alte percepţii neplăcute. La toate acestea se adaugă efectele colaterale ale comportamentelor de distragere, a dependenţelor, cum ar fi luarea în greutate, problemele fumătorilor, experimentarea problemelor asociate consumului de alcool sau abuzului de medicamente/ droguri, problemele de integrare datorate comportamentelor relaţionale „necompatibile” şi multe, multe altele. La toate acestea se adaugă frustrarea corelată întotdeauna cu unele din cele mai nesănătoase manifestări în tandem cu stresul corporal (şi psihic) al nesatisfacerii problemelor semnalizate de emoţiile/ sentimentele (cazanul emoţiilor începând să îşi manifeste presiunea; lanţul stresului începând acţiunea sa de rupere a verigii slabe – vezi postările anterioare). „Vârful durerii” va fi reprezentat de apariţia sentimentelor terţiare, depresia.
Depresia, asemenea frustrării, este, de fapt, un fel de supapă de presiune (sper că vă amintiţi că subliniez de fiecare dată că orice emoţie/ sentiment este bun/ bună) chiar dacă percepţia generală este legată de disconfort, de durere, chiar dacă este caracterizată de un status nesănătos. Acest status, această constantă de manifestare este tot un semnal, starea de rău, de ne-bine, de disconfort este dată de nerezolvarea cererilor semnalizate de sentimentele primare, sentimentele secundare şi cele terţiare nefiind altceva decât tot un semnal.
Aşadar, depresia este un semnal care ne spune că a venit vremea să renunţăm la ciclul erorilor noastre, că trebuie să ne predăm pentru a nu exploda, a nu ne topi (vezi metafora cu cazanul emoţiilor), că trebuie să ne oprim din acţiunile noastre eronate pentru ca lanţul stresului să nu rupă veriga lipsă a organismului nostru (în totalitatea manifestărilor sale fizice şi psihice). Este modul în care natura ne spune că este nevoie de o pauză care trebuie făcută imediat, acum pentru a evita autodistrugerea.
Subconştientul nostru procedează astfel la un fel de limitare a libertăţii generale de acţiune obligându-ne să luăm o pauză de reîncărcare, să ne odihnim, să luăm o pauză pentru o perioadă din toată nebunia erorii în care ne-am înscris. Dar această pauză are doar scopul de a ne reîncărca bateriile şi, dacă este posibil, de a ne reconsidera acţiunile. Ea nu rezolvă problemele iniţiale, nevoile, necesităţile sau dorinţele eronat interpretate ci doar ne permite o introspecţie ce poate releva o cale de rezolvare şi, bineînţeles, o pauză de la tensiunea ce ne solicită, cu siguranţă, veriga lipsă ce este gata să cedeze. Ne câştigă timp, şi atât… Aşadar, mesajul principal al depresiei este că trebuie să facem ceva cu totul diferit faţă de ceea ce am făcut până atunci. Altfel, vom recădea în depresie, ciclic, până ce vom ceda definitiv, până ce trupul nostru va înceta să mai funcţioneze.
A venit vreme, odată ce aţi
„accesat” şi înţeles acest ciclu din trei paşi ai emoţiilor, să
înţelegeţi că, de fapt, există doar două forme de bază ale
emoţiilor: satisfacţia şi insatisfacţia. Dacă vom satisface
nevoile de moment vom avea parte de… satisfacţie, bineînţeles,
şi, dacă nu le satisfacem avem parte de dependenţe, vicii,
frustrare, depresie, adică de… insatisfacţie, bineînţeles.
Aceste două statusuri se află într-o permanentă evoluţie, starea
noastră generală variind între diferite grade de satisfacţie şi
insatisfacţie.
Din fericire, nu aveţi prea
multe „chestii” de reţinut… Sentimentele primare sunt cele ce ne
pot da starea de satisfacţie şi sunt reprezentate de: 1.
Plictiseală, 2. Furie, 3. Vină, 4. Tristeţe, 5. Singurătate, 6.
Nepotrivire (contradicţie, contrast), 7. Stres şi 8. Frică.
Apoi, sentimentele secundare, de fapt numai frustrarea şi cele
terţiare, de fapt numai depresia, sunt cele ce ne pot da starea
de insatisfacţie.
Cercetătorii se opresc aici
chiar dacă în vocabular există mult mai multe cuvinte care să
descrie sentimentele. Dar, la un studiu mai atent, se poate
sesiza că toate aceste cuvinte se referă, de fapt, la
circumstanţe sau la nivelurile de intensitate a celor opt
sentimente considerate primare. Iritat, mânios, nervos,
îngrijorat, speriat de moarte sunt numai câteva exemple. Toate
acestea nu ne sunt necesare deoarece nu ne dau informaţiile
necesare, ele descriind doar un status emoţional al
disconfortului sau durerii dar nu ne indică nimic despre natura
disconfortului ce poate indica sursa, nevoia nesatisfăcută.
Numai o descriere clară ne poate apropia de cel mai bun răspuns,
de înţelegerea mesajului transmis către conştientul nostru şi,
astfel, să nască acţiunile care să satisfacă nevoia, necesitatea
sau dorinţa neîndeplinită.
Şi, a venit momentul
primelor clarificări…
Plictiseala se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a ne dezvolta prin competiţie;
Furia se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a experimenta corectitudinea
pentru sine dar şi pentru cei din jur;
Vina se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a fi corecţi cu alţii şi unii cu
alţii;
Tristeţea se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a avea şi a păstra lucrurile şi
oamenii consideraţi (considerate)/ dovediţi (dovedite) a fi
valoroşi (valoroase);
Singurătatea se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a avea relaţii semnificative (cu
alţi oameni, bineînţeles);
Nepotrivirea (contradicţia,
contrastul) se naşte din necesitatea, nevoia, dorinţa de a ne
simţi bine îndeajuns, de a ne simţi majoritar în rezonanţă cu
ceea ce trăim;
Stresul se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a avea succes în „conducerea”
vieţii noastre;
Frica se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a fi în siguranţă, de a percepe
stabilitatea posibilă a vieţii noastre;
Frustrarea se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a rezolva orice apare semnalizat
din partea celor opt de mai sus, prin eforturi proprii, fără
interferenţele factorilor de deviere, compensatorii sau, mai
ales, a rezultatului lor dependenţele;
Depresia se naşte din
necesitatea, nevoia, dorinţa de a fi eficient, de a rezolva
orice apare semnalizat din partea celor opt sentimente primare
sau, cel puţin, din nevoia de a avea speranţa posibilei
soluţionări a necesităţilor, nevoilor şi dorinţelor semnalizate
de acestea.
Şi, ce bine ar fi fost dacă
totul ar fi fost atât de simplu… Cu puţine excepţii, unde totul
poate fi uşor controlat prin abordarea de acţiuni pe baza listei
de mai sus, nu trebuie să uităm de faptul că, toate acestea ţin
atât de noi cât şi de persoanele din jurul nostru (nu trebuie să
uităm de rezonanţă – despre care am discutat în postările
anterioare). Pe înţelesul tuturor, când utilizez ideea de
rezonanţă mă refer la simplul fapt că ne simţim rău când cineva
din jurul nostru este rănit, se simte rău, în condiţii de
rezonanţă emoţională, bineînţeles. Subconştientul nostru, dacă
deţine informaţii stocate din experienţele anterioare la rezona
emoţional la simpla prezenţă a unei alte persoane faţă de care
avem anumite percepţii, faţă de care rezonăm emoţional. Dar, voi
clarifica, atât cât pot, multe din potenţialele „probleme”… Să
mergem mai departe!
Din ceea ce am aflat până
acum (fişe de ancore, fişe de persoane şi acumulările de moment
despre limbajul subconştientului cu emoţiile şi sentimentele
sale) ajungem la o mică concluzie: „Cunoaşterea nu este putere,
este potenţial. Aplicarea cunoaşterii, implementarea, este
putere!”. Deci, a venit vremea să implementăm, să mergem mai
departe în aplicarea a ceea ce am acumulat!
Ca şi în cazul fişelor de
ancore şi de persoane, vom utiliza un proces determinare. De
data aceasta, acest proces se va face în trei paşi: 1.
Identificarea/ numele sentimentului, 2. Identificarea cauzei
sentimentului (necesitatea, nevoia, dorinţa neîndeplinită) şi 3.
Identificarea unui răspuns satisfăcător, a acţiunii care va
împlini, rezolva, etc necesitatea, nevoia sau dorinţa. Este
simplu dar nu este uşor! Mulţi dintre noi, chiar şi după o
autoexaminare atentă, nu au nici o idee despre ceea ce simt, în
afara rezultantei de bine sau de rău.
Dar, trecând prin paşii
identificării ancorelor, apoi prin gruparea acestora în jurul
persoanelor din viaţa Dumneavoastră (în care zeul, şeful,
liderul, etc sunteţi chiar Dumneavoastră) deja vă apropiaţi de o
relativă clarificare.
Iată ce urmează! Vom proceda la cei trei paşi prezentaţi puţin mai sus. Luăm fişa rezultantă (cea „născută” din fişele de ancore, cea grupată pe persoane) şi ne oprim la prima, la Dumneavoastră. Şi, ne legăm de primul reper „descoperit” acolo. Ce sentiment simţim că este corelat cu acest reper? Atenţie, este vorba despre un efort al Dumneavoastră de a identifica corelaţia cu unul din cele opt sentimente considerate a fi primare (prezentate mai sus). Nu trebuie să uităm că, dacă îl identificăm putem spune că ne-am apropiat de nevoia, necesitatea, dorinţa legată de acel reper şi, astfel, există posibilitatea de a proceda la o acţiune în sensul rezolvării acesteia (da, aţi citit bine, „există posibilitatea de a proceda” – şi vom vedea despre ce este vorba în postările viitoare).
Evident că, pentru unele persoane va fi mai uşor decât pentru altele. S-a dovedit că femeile identifică mult mai uşor sentimentele decât bărbaţii dar, de partea cealaltă, bărbaţii identifică mult mai uşor cauzele. Dar, greutatea identificării s-a născut anterior prin acţiunile Dumneavoastră de reprimare, de suprimare constantă. Nu vă grăbeşte nimeni! Şi intimitatea şi liniştea sunt atuuri destul de importante în finalizarea cu succes a acestei operaţiuni (am menţionat asta şi în postările anterioare). Nu vă sfătuiţi decât cu cine merită, dar nu din punctul de vedere al Dumneavoastră ci din punctul de vedere al pregătirii persoanei (cu referire la procesul de analiză).
Aşadar, analizaţi atent
lista de ancore personalizate şi, în timp, nimic nu vă va opri
să identificaţi sentimentele conexe ancorelor personalizate şi,
astfel să putem trece la pasul următor… Trebuie să daţi atenţie
doar asupra a ceea ce simţiţi, vocilor interioare care vă vor
spune cu siguranţă ceea ce trebuie. Mai mult, pentru un anumit
reper, o anumită ancoră personalizată veţi sesiza că pot fi
„conexe” mai multe sentimente primare. Notaţi-le, nu pierdeţi
nimic!
Detecţia ancorelor personalizate, efectuată în paşii anteriori, nu este altceva decât un fel de identificare iniţială a celor mai importante cauze de percepţii legate de emoţii/ sentimente. Şi, când ai identificat cauza emoţiei/ sentimentului, este imposibil să nu îţi dai seama de numele sentimentului (inspiră-te din lista celor opt sentimente primare şi caută legăturile). Dacă nu te descurci, pune întrebări legate de ancorele personalizate.
Ceva de genul: „Ţi-ai
pierdut o rudă, un prieten, slujba, casa, sau ai muncit în
van?!?” Probabil te simţi trist. Sau: „Cineva te-a trata
nedrept, te-a jignit, te-a înmulţit cu zero?!?”. Probabil te
simţi furios. „Sau ai făcut tu asta altcuiva (legat de
întrebarea de mai înainte)?!? Probabil simţi vină… Şi exemplele
ar putea continua… Evident va fi nevoie să folosiţi scurta listă
care identifică „corelaţiile” sentimentelor primare, cea
prezentată mai sus!
După acest efort lung, lung
de tot (credeţi-mă!!!) vine momentul celui de-al doilea pas,
chiar dacă acesta, conştient sau nu, deja a fost rezolvat… de ce
afirm asta. Deja ne-am antrenat în corelarea ancorelor
personalizate la sentimentele legate de acestea şi la notarea
cauzelor. Avem deja o listă importantă, dar cea mai importantă
abia acum vine. Este vorba despre abordarea celorlalte ancore
personalizate şi de determinarea sentimentelor corelate la
acestea. Veţi vedea că ancorele personalizate, altele decât cele
identificate ca fiind ale Dumneavoastră sunt în directă relaţie
cu cele identificate ca fiind ale Dumneavoastră.
Voi da câteva exemple în
acest sens… Eşti trist deoarece există o pierdere. Această
pierdere se poate „concretiza” şi într-o persoană, rudă, prieten
sau „model”. Ancora personalizată identificată a fi a acestui
personaj va avea „notate” de către Dumneavoastră sentimentele
asociate. Evident că se va ajunge la… aţi ghicit, comasarea
acestora… Dacă percepi singurătatea, evident că vei descoperi
ancora personalizată a ceea ce lipseşte din viaţa ta… Şi vei
descoperi „notiţele” cu sentimentele corelate şi posibilitatea
de comasare a ancorei personalizate externe ţie la, exact,
persoana ta. Cu cât mai specific ai fost în descoperirea
ancorelor, apoi în personalizarea lor, apoi în identificarea şi
corelarea sentimentelor de acestea, cu atât vei avea mai mult
acces la determinarea cauzelor şi, implicit, la găsirea
soluţiilor…
Şi, pentru a finaliza
această postare, vom trece la cel de-al treilea pas, cel de
identificare a unui răspuns satisfăcător, a unei acţiuni
posibile… Am parcurs un drum lung dar lungimea acestuia este
direct legată de ignoranţa Dumneavoastră dar şi de ignorarea
sentimentelor Dumneavoastră, deci, în consecinţă a nevoilor
Dumneavoastră. Şi, de fapt, partea cea mai importantă abia acum
vine.
Evident că, în urma descoperirilor noastre, ca rezultat al întregului efort, ce poate fi doar iniţial dar se poate derula pe parcursul întregii noastre vieţi, ulterioare efortului iniţial, vom avea posibilităţi de rezolvare imediată sau ceea ce va pare a fi imposibil de rezolvat. Asta credeţi Dumneavoastră!!! Sau, mai pe şleau, „S-o credeţi voi!!!”. În primul rând, orice rezolvare a cerinţelor, nevoilor, dorinţelor legate de un sentiment primar, va slăbi lanţul stresului, va răci cazanul emoţiilor şi vă va da energia de a trece mai departe. Stresul (sentimentul de stres) ne indică că avem foarte multe de făcut şi nu avem destul timp sau resurse de a face totul bine.
Dar el poate dispare, pur şi
simplu, deseori prin „rezolvarea” unei singure nevoi. Nu mai
trebuie să amintesc că prin simpla rezolvare a „rezolvare” a tot
ceea ce este legat de un sentiment primar dispare frustrarea şi/
sau depresia conexă, şi, nu în ultimul rând, dispar dependenţele
ce pot întreţine stări nefavorabile din cele mai tenace.
Deci, orice pas veţi face,
oricât de mic, poate avea o importanţă mai mare decât că puteţi
imagina… La treabă sau nu mai accesaţi niciodată informaţiile
care le prezint aici sau în altă parte! Mulţumiri pentru că vă
înţelegeţi (dacă este cazul)!!!
Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!
Dorin, Merticaru