Practici și control - Introducere (6)

         Într-un fel de încercare de finalizare a celor prezentate până acum, ca noţiuni introductive, pentru acest week-end vom trage concluzii „de introducere”…

Conflictul este principala problemă ce apare în tot ceea ce facem. Conflict din interes, conflict din dragoste, conflict cu cei din jur, conflict cu noi înşine, ş.a.m.d. Pentru abordarea conflictelor, identificare şi/ sau rezolvare am „propus” unele elemente „de lucru”. Aşadar, cea mai mare parte dintre conflicte se întâlnesc în interacţiunile dintre oameni, între noi şi cei din jur. Dacă vrem să rezolvăm conflicte, trebuie să căutăm obiectivele majore comune ale părţilor aflate în conflict şi să le ajutăm să se urmărească împreună, sprijinindu-se una pe cealaltă.

Conflictele între diferiţi oameni sau chiar cele din interiorul unui individ apar fiindcă fiecare din părţile implicate în conflict are necesităţi personale foarte importante şi se pare că nu există posibilitatea  ca toţi să şi le poată satisface în acelaşi timp şi că, prin pretenţiile pe care le au, necesităţile părţilor se exclud reciproc. Dacă se încearcă, aşa cum, din păcate, se mai obişnuieşte încă, să se impună un obiectiv în ciuda rezistenţei celor implicaţi, nu numai că se deplasează conflictul în timp şi spaţiu, dar nici nu se rezolvă, evoluţia sa fiind destul de des spre amplificare.

Oricine este învins, neîndeplinindu-şi nevoile, nu aşteaptă decât momentul în care el va fi cel care „ia caimacul”. Bineînţeles că, în momentul în care altora le este refuzată satisfacerea nevoilor, şi aceştia vor încerca, la rândul lor să facă acelaşi lucru… Este un cerc vicios pe care fiecare din noi îl poate constata zilnic.

Există totuşi o modalitate de rezolvare integrală, experimentată atât în domeniul social cât şi în cel individual. În acest cadru, se caută obiectivul comun, care conţine obiectivele diferitelor părţi, partea de exprimare a liberului arbitru a fiecărei părţi, un fel de „împăcare” a părţilor. De exemplu, în terapiile alfa şi teta se realizează o concentrare iniţial imaginativă pe această „împăcare” fie reprezentată de o simplă îmbrăţişare cu celelalte părţi, fie de un fel de dialog imaginativ de stabilire a unor „căi comune”, reale (atenţie, propria minte nu poate fi minţită), urmată în timp de o reală închidere a conflictelor printr-un fel de conformare „inconştientă” sau, cel puţin, printr-o acceptare a condiţiilor existente (pare ireal dar milioanele de practicanţi ai acestor tehnici spun altceva). În NLP (programarea neurolingvistică) se stabileşte un „metaobiectiv” care va fi urmărit cu forţe comune. În acest fel, nimeni nu pierde şi nu se realizează o deplasare a conflictului. Acest mod de depăşire a conflictelor mai este desemnat şi ca metoda câştig/ câştig (în engleză „win/ win”), fiindcă, în cadrul ei, nu pierde nimeni.

Ca un exemplu rapid, unii oameni care au probleme cu supraponderabilitatea, vor să slăbească şi luptă cu kilogramele în plus pe care le au. Bineînţeles că aceasta nu funcţionează decât făcând sacrificii şi, de cele mai multe ori, pe termen scurt. De ce această luptă atât timp cât ceva a decis că este nevoie de kilograme în plus? Studiile psihologice şi ale noii medicine în toate formele ei au determinat că, latura personalităţii răspunzătoare de supraponderabilitate ar vrea să atingă ceva deosebit de important, de exemplu, o descărcare de stres pe termen scurt, pentru ca sistemul nervos să nu mai fie suprasolicitat. Când precizez sistemul nervos mă refer atât la cel vegetativ, inconştient, autonom cât şi la cel conştient.

Numai dacă, în exemplul nostru, ne rezumăm la conflictele ce apar la nivelul sistemului nervos vegetativ, avem un conflict între componenta simpatică ce se află în suprafuncţionare dorită unor lipsuri materiale, de exemplu, şi comandă organismului să adune cât mai multe rezerve necesare fie „luptei” de achiziţie, de rezolvare, ce va urma fie „fugii” de ceva nume. Ori, în aceste condiţii, latura parasimpatică care ar putea să se „ocupe” de soluţiile legate de reparaţii, de „construcţie” este anulată. Deci, rămâne „activă” doar partea cu acumularea de resurse şi, în consecinţă, menţinerea supraponderabilităţii indiferent de eforturile prestate sau, eventual, în lipsa acestor eforturi, de accentuarea stării de supraponderabilitate.

Latura responsabilă cu dorinţa de a slăbi (parasimpatică, inclusiv cea a sistemului nervos conştient) vrea, poate şi ea, să evite o criză, care poate părea pe termen lung, datorită schimbării aspectului exterior, suprasolicitării sistemului circulator şi a organelor interne. La o privire mai atentă, ambele vor să realizeze ceva bun. Dacă, prin intermediul unei metode oarecare, cele două laturi ale personalităţii sunt determinate să dialogheze, va dispărea o parte a stresului, fiindcă ambele vor învăţa să înţeleagă bunele intenţii ale celuilalt.

Dacă reuşesc să se accepte fundamental reciproc, inclusiv în legitimitatea dorinţelor lor diferite, procesul poate continua. Acest lucru are o finalitate prin ieşirea din starea de activitate simpatică („luptă sau fugi”) care va elibera calea spre funcţionalitatea parasimpatică („iubeşte, repară, construieşte” şi multe alte lucruri bune)… Dar, despre toate acestea ceva mai târziu, când vom detalia tehnicile şi când Dumneavoastră le veţi pune în aplicare şi, sesizând efectele, veţi constata cele afirmate mai sus. Astfel, prin intermediul unei tehnici „de continuitate”, eventual în prezenţa unui ajutor (a unei terţe persoane „avansate” în practica de soluţionare), ambele pot căuta o rezolvare realistă comună, care să satisfacă toate intenţiile.

Deci, dacă nu aţi parcurs celelalte postări „introductive”, chiar din exemplu de mai sus se poate realiza că vindecarea şi dezvoltarea sunt două aspecte care se referă la acelaşi proces. Dacă eşti bolnav sau nefericit, asta înseamnă că eşti agăţat de anumite dificultăţi, care-ţi depăşesc capacităţile de rezolvare a problemelor vieţii dobândite până acum sau, bineînţeles, ale vieţii în care vrei să te integrezi în viitor prin eforturile tale actuale neconforme cu disponibilităţile tale reale. Dacă vrei să rezolvi aceste probleme, nu există decât o cale sigură şi eficientă: învăţarea. Sau să înveţi să înveţi şi după aceea să înveţi. Nu are mare importantă.

Mergând pe această cale, la un moment dat vei descoperi marginile prăpastiei în care ai căzut atunci când erai încă mic sau marginile prăpastiei în care te-ai aruncat prin planurile tale ireale, neconforme cu realitatea, Acum este „ACUM”. De fapt, prima percepţie reală care o vei realiza este că trecutul „a fost” prin simpla constatare că nu mai poţi interveni asupra lui. Apoi, viitorul se naşte „acum” prin intervenţia, acţiunea în „acum”. Nu poţi influenţa, modela, etc. decât în „acum”. Acum poţi ieşi de acolo şi-ţi poţi continua drumul în siguranţă, până la eventuala nouă capcană. Dar acum cunoşti jocul şi poate că-ţi şi place să îl joci. „Acum” faci ceva pentru a putea lua în considerare viitorul…

Dar, concentrându-ne pe noua medicină, asta presupune, în primul rând să vorbesc despre boală. Boala înseamnă conflict cu rezultanta sa numită separare. Boala înseamnă separare pe când vindecarea înseamnă refacerea unităţii. Conform legilor esoterice enunţate de Hermes Trismegistos, un mare învăţat al antichităţii, „ceea ce este înăuntru este şi în afară” şi „ceea ce este sus este şi jos”. În concluzie, în fiecare om se regăseşte întreaga creaţie. Şi în creaţie se regăsesc toate părţile unui om. Un indiciu referitor la faptul că aceste afirmaţii sunt adevărate a fost găsit de ştiinţă, care a constatat că în fiecare celulă a corpului uman, fie ea cât de mică, se regăseşte informaţia modului în care a fost construit omul în ansamblu.

Lumea este o uriaşă hologramă (nu dau mai multe detalii deoarece am discutat pe larg toate acestea în postările anterioare). Şi, dacă ceva a fost respins în lumea exterioară, un ecou al acestei despărţiri va apărea şi în corp. Cu cât este mai mare respingerea, ura, scârba sau invidia (pot fi incluse aici multe, multe alte „trăiri”), cu atât este mai mare şi efectul rezultant, despărţirea de o parte a propriului eu (dacă luăm în considerare că există doar un singur eu, compus din eul meu, al Dumneavoastră şi al tuturor celorlalte euri – şi nu mă refer aici la „e”-urile alimentare, hmmm, problema se complică la propriu).

Bineînţeles că tot ceea ce este respins se sperie şi luptă pentru supravieţuire şi cunoaştere. Separările, la nivelul trupului, se manifestă prin diverse reacţii, de exemplu, prin cramponare şi încordare. Acestea au ca efect imediat o diminuare a alimentării sanguine, deci şi a celei de substanţe nutritive. De asemenea, are loc o diminuare a eliminării toxinelor şi otrăvurilor. Cine nu mai doreşte să treacă prin viaţă, este posibil să sufere de perturbări ale circulaţiei sanguine a membrelor inferioare. Cine nu mai doreşte să-şi poarte povara va suferi de o cramponare a musculaturii umerilor (dar, detalii complete ale acestor reacţii vor veni ceva mai târziu, în postările viitoare).

În acest fel, separarea favorizează orice formă de îmbolnăvire. Premisele oricărei forme de vindecare integrală se regăsesc în acceptarea plină de iubire a elementelor separate. Cel în cauză va învăţa să reconstituie unitatea şi, prin procesul renunţării conştiente la separare, va evolua spre o treaptă superioară a capacităţii de a iubi. Chiar şi „tehnic” lucrurile acestea se rezumă la a anula considerentele de funcţionare simpatice, de tipul „luptă sau fugi” şi a permite manifestarea considerentelor de funcţionare parasimpatice, de tipul „iubeşte şi construieşte”…

Poate de aceea, şamanii, marii vindecători ai popoarelor primitive, au fost iniţiaţi în capacitatea de a iubi, de a se contopi cu totul şi de a-l înţelege pentru obţinerea capacităţilor lor terapeutice necesare depăşirii unei îmbolnăviri grave. Am văzut cum au evoluat multe personalităţi puternice şi capabile de iubire după vindecarea completă a unor boli grave, sau după depăşirea, printr-o orientare mai mult spirituală decât alopată, a unor crize existenţiale majore. Aţi avut şi dumneavoastră asemenea experienţe?!?

Omul care a reuşit să înţeleagă aceste legături, poate acţiona reparatoriu sau preventiv. Dacă eşti sănătos şi te descurci bine în acest moment cu propria viaţă fii atent dacă nu cumva, brusc, ţi se prezintă aspecte ale lumii pe care le respingi profund, care te dezgustă, pe care, pur şi simplu, le consideri groaznice, inutile, lipsite de sens sau generatoare de anxietate. Dacă se întâmplă aşa, învaţă să construieşti o unitate cu ele, fără a te pierde, în acelaşi timp, pe tine însuţi, fără a pierde momentul acum în favoarea trecutului sau viitorului. Dacă îţi reuşeşte, vei putea ocoli cu succes şi „crize obsesive de dezvoltare” mai grave. Cert este doar un lucru: „Dacă nu faci nimic acum ce aşteptări concrete legate de tine poţi avea? Celelalte componente ale mediului sunt în permanentă mişcare”…

Dar, ajunge pentru azi… Week-end plin de…

Dragoste, Înţelegere şi Recunoştinţă (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru