Practici și control - Introducere (4)

         Să continuăm efortul nostru de a determina elementele de bază necesare pentru identificarea şi soluţionarea conflictelor! În cele trei postări anterioare am încercat să prezint ceea ce este legat aproape complet de individ. Dar, după cum vom vedea mai departe (şi probabil v-aţi dat seama) totul nu ţine numai de individ ci, în mod zdrobitor, de „legăturile” acestuia cu mediul, în special cu semenii săi mai mult sau mai puţin apropiaţi. Şi, un prim pas ar fi reprezentat de capacitatea noastră de a primi şi de a da.

Totul „ţinând” de capacitatea noastră de a ne crea un univers propriu, care este destul de diferit de cel real, apare ca imperativ un efort de a prelua corect cât mai multe elemente din mediul real pentru a putea dispune de cât mai multe şi, bineînţeles, pentru a folosi cât mai multe la modul conştient. Am precizat/ subliniat „la modul conştient” deoarece inconştientul nostru este mult mai vigilent decât elementele noastre conştiente care au nevoie de ajutorul percepţiei conştiente, de focalizare, fixare, memorare.

Pe cărările străbătute de tine zilnic, pot înflori flori oricât de frumoase. Dacă, scufundat în gânduri sau fixat asupra obiectivelor tale, treci în goană pe lângă ele, n-ai să te poţi bucura de frumuseţea lor. dacă n-ai învăţat să recunoşti un ciocan şi să ştii că-şi poate folosi atunci când baţi cuie, chiar dacă în jurul tău s-ar găsi zece ciocane, vei continua să baţi în perete cuiele cu care fixezi tablourile tot cu tocul de la pantof sau altceva mai puţin potrivit (eficient). Fii atent la lucrurile care se întâmplă în jurul tău şi încearcă să le descoperi sensul. Acesta este esoterismul (ceea ce este ascuns) aplicat.

O veche zicală spune „Culegi ceea ce semeni” (atunci când ai ajuns la ţintă nu capeţi decât ceea ce ai semănat pe drum). Cel care nu percepe nimic pe parcurs, nu poate lua cu el nimic, şi în final se va afla în aceeaşi poziţie ca la început (sau mai rău, sau pe alt drum). Este posibil să se investit mult efort şi mult timp pentru ca să ne învârtim în cerc şi posibila schimbare ulterioară să nu mai fie posibilă sau să „vină” prea târziu. Deci, concentrarea pentru a prelua cât mai multe se poate rezuma şi pe o introspecţie „de fixare” cu ajutorul subconştientului. El adună constant, meticulos, fără eroare, deformare sau alte probleme de interpretare. Cu ajutorul lui ne putem fixa rapid şi sigur ceea ce „ne-a scăpat”.

Altfel, este posibil ca la finele drumului să fi adunat cu ajutorul subconştientului multe dintre cadourile pe care ni le-a oferit acesta. Astfel, un învins hărţuit şi frustrat, mai poate deveni un învingător strălucitor, care nu va uita cel puţin una dintre lecţiile vieţii: „A fi conştient este cheia norocului!”…

Dar, acumularea şi interacţionarea cu mediul naşte şi nevoia de responsabilitate. Aşadar, cu cât te consideri mai responsabil faţă de tot ceea ce te priveşte, cu atât devii mai liber. Fiecare individ care se consideră o victimă a împrejurărilor, o persoană lipsită de putere (din orice punct de vedere, oricât de „particular” ar pare acesta), va avea mai puţine posibilităţi să capete ceea ce are nevoie pentru a fi fericit. El este dependent de bunăvoinţa „altora”, mai puternici decât el (mai mult în sensul de dependenţă decât de putere la modul concret). dacă te decizi să fie aşa, politicienii, părinţii, copiii, societatea, industria, karma (negativă, bineînţeles) şi altele, toate pot decide în ce te priveşte şi tu eşti total dependent de aceste „forţe”.

Şi asta deoarece, dacă te-ai decis să nu ai putere, creezi un vid de putere. Natura se străduieşte să umple orice vid pe cât se poate de repede. Deci nu este vina „altora” dacă renunţi să fii responsabil pentru viaţa ta. Desigur că, într-un anumit fel este comod să fii un fel de sclav. Dar vrei oare cu adevărat acest lucru?!? Dacă nu, decide pentru tine, pentru individualitatea şi libertatea ta! Recapătă puterea şi începe a-ţi lua viaţa în propriile mâini. Nu cunosc pe nimeni care să fi făcut acest lucru (cu adevărat, şi nu doar încercând) şi care să nu fi devenit foarte curând vizibil mai mulţumit decât în trecut, faţă de perioada în care nu era responsabil. Tu eşti maestra/ maestrul propriei tale vieţi!

Numai cel care preia şi foloseşte darul libertăţii de decizie personală pe care i l-a dat forţa creaţiei poate colabora cu Dumnezeu (fie şi cu reprezentarea lui legată de semenii noştri) şi-şi poate accelera dezvoltarea vieţii din toate punctele de vedere. Ceilalţi doar se vor scuza afirmând că, fiind lipsiţi de putere, nu sunt răspunzători de nimic…

Şi, din viaţa de zi cu zi, se poate deduce fără probleme faptul că majoritatea gesturilor „de preluare a destinului în propriile mâini” are la bază o motivaţie emoţională (de orice sens). Apoi, ca un corolar, se poate „constata” că, un om cu o motivaţie emoţională mai mare pentru o anumită schimbare a modului său de viaţă, învaţă mai repede şi mai uşor acest lucru decât cel cu o implicare emoţională mai redusă. din motive practice, nimeni nu schimbă lucruri profunde în propria sa viaţă. Trebuie să existe o motivaţie „caracterizată” de o forţă mai mare decât inerţia funcţională (sau decât motivaţiile emoţionale anterioare). Aceasta fiindcă, pentru a o face, necesită un consum extrem de mare de energie, iar mobilizarea energiei vitale este o problemă care ţine de sentimente.

Ca o excepţie în această privinţă, ştiinţa modernă are aceeaşi opinie cu învăţăturile străvechi. Când sentimentele devin puternice, subconştientul a remarcat că se întâmplă ceva important. Acum, un lucru nu mai este obiectiv important ci devine un interes personal. Subconştientul a hotărât că, „De aici pot obţine ceva plăcut!”. Sau, mai este posibil să constate „Atenţie, aici aş putea pierde ceva plăcut. M-aş putea răni!”.

Ca de obicei, în aceste cazuri, pentru a putea ţine situaţia sub control, se mobilizează forţe emoţionale. dacă vrei să înveţi să creşti, nu uita că pe drumul dezvoltării să iei cu tine şi forţele tale emoţionale. Dacă le tratezi cu amabilitate, ele te vor conduce în siguranţă, pe cele mai abrupte cărări ale vieţii, atât în susul cât şi în josul muntelui!

Ar mai fi ceva de „punctat” înainte de a merge mai departe… Să nu uităm că orice om este format din mai multe sfere funcţionale (personalităţi parţiale). Am mai discutat despre asta dar revin cu o mică descriere. Nu este ceva de genul „îngerul pe un umăr şi demonul pe celălalt”. În primul rând ar fi fost bine dacă aceste personalităţi parţiale ar fi fost atât de puţine numeric (de cele mai multe ori avem umerii plini de astfel de „persoane”). Apoi, nu este vorba despre contradicţia dintre aceste „persoane”… Cu cât se iau în considerare mai multe dintre acestea, în cadrul procesului de structurare a vieţii, cu atât individul va fi mai puternic, mai flexibil, mai sănătos, mai fericit (şi liste „chestiilor bune” ar putea continua).

Pe parcursul vieţii dezvoltăm un număr imens de „specialişti” care, în marea lor majoritate, activează în inconştient. Şi aceştia au o putere deosebită deoarece acţionează, în general, în afara posibilităţilor noastre de control, funcţie de „forţa” diferită care a acumulat-o respectivul „specialist”. ca să fiu mai explicit, într-un fel de exemplu concret, avem un „specialist” pentru a putea relaţiona cu anumiţi oameni, dificili, iubibili, etc, un „specialist” pentru a dansa tango, unul pentru a şofa, unul pentru a „merge prin cartier”, unul pentru a putea fi prieteni, pentru a fi tandri, ş.a.m.d. Unii dintre ei sunt apreciaţi conform calităţilor pe care le au şi „sfaturile”, „comenzile” sau alte acţiuni ale lor sunt mai preţuite şi, prin urmare, mai „aplicate”, iar alţii vegetează efectiv la periferia personalităţii ca genii neînţelese şi, de multe ori, nedorite. Am discutat pe larg despre aceste „prezenţe” în postările unde am abordat masca şi submasca.

Dar, ce vrea să subliniez acum, este că, dacă relaţionezi conştient şi amabil cu tine însuţi şi cu calităţile tale, cu timpul, aceste genii subterane vor deveni deosebit de utile şi, de multe ori, cunoştinţele lor speciale îţi vor uşura viaţa, fie şi prin simpla alimentare cu energie ce se obţine prin colaborarea cu acestea.

Şi, de aici, ajungem la ultimul pas, pentru ziua de azi… Din tot ce am prezentat azi rezultă că învăţând permanent din ceea ce trăim şi învăţând permanent de la „personalităţile” cu care suntem „dotaţi” nu facem altceva decât să mergem înainte din ce în ce mai bine. Deci, cine învaţă, şi-i învaţă şi pe alţii, trăieşte (nu este greu să extindem aria procesului de la noi cu „personalităţile” noastre şi la cei din jur, inclusiv „personalităţile” lor). A învăţa şi a-i învăţa şi pe alţii sunt două acţiuni ce se deosebesc numai prin faptul că o anumită atitudine, importantă pentru cei implicaţi, este percepută şi trăită dintr-o perspectivă diferită.

Pentru experienţele sale, profesorul are nevoie de elevi, în aceeaşi măsură în care şi aceştia au nevoie de el pentru a-şi putea trăi experienţele lor. Este un drum comun pe care se poate circula cel mai bine atunci când nu este pierdută din vedere comunitatea şi relaţiile ce apar când o privim din cele mai diverse perspective. În esenţa sa, viaţa este sinonimă cu a învăţa şi a-i învăţa pe alţii. De aceea ne aflăm aici, în această lume (bineînţeles, particularizat… probabil). Prin aceasta evoluăm şi ne aducem contribuţia, atunci când dorim (şi putem) să o facem, la dezvoltarea întregii creaţii.

Cel care crede că nu mai trebuie să înveţe nimic, s-a decis, în fond, pentru moarte, pentru despărţirea de această lume. El nu-şi mai doreşte să crească şi ceea ce nu mai creşte, moare. Acest lucru poate fi observat zilnic în natură. Cine nu doreşte să înveţe, nu se va implica prin cunoştinţele sale, prin experienţa sa de viaţă şi prin angajamentul său în dezvoltarea întregului sistem al creaţiei (care, după cum am mai discutat este, de fapt, Unul). Deci, nu-i pasă de sistem. Căci ceea ce nu dă fructe, nu ajută la hrănirea altora şi nu ajută nici la menţinerea propriei vieţi prin înmulţire. Şi, cine nu stimulează creşterea, cu toate că ar putea să o facă, este convins într-o oarecare măsură, că menţinerea sistemului este neimportantă. Căci dacă ar fi fost important pentru el, s-ar fi preocupat de acesta… Nu este nici religie, nici filozofie. Aceasta este realitatea…

La rândul său, sistemul în ansamblu, reprezintă şi el acest plan al creaţiei. Cine nu vrea să aibă încredere în el însuşi, s-a decis, indiferent de motivaţie, să plece (nici nu mai este nevoie de a se recurge la sinucidere).

Este posibil ca, pur şi simplu, să aibă nevoie de puţină linişte înainte de a se arunca din nou, pe deplin motivat, în tumultul vieţii. Acest lucru poate face parte din compensarea naturală a contrariilor. Indiferent de decizia pe care o vei lua, trebuie să fii sigur că ceea ce vrei rezultă din consecvenţă şi atunci te vei implica în susţinerea hotărârii pe care ai luat-o. Tu însuţi eşti maestra/ maestrul care-ţi structurează viaţa…

Ajunge pentru azi! Mâine vom „discuta” despre motorul vieţii, reprezentat de emoţii, în special cele legate de dragoste, responsabilitate (recunoştinţă) şi conştientizare (înţelegere)… Pe mâine!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!

Dorin, Merticaru