Practici și control - Introducere (1)

Iată că am reuşit să mai rezolv câte ceva din problemele mele personale şi, astfel, să am timp să reiau postările la Noua Medicină…

Am încercat să găsesc o cale de trecere cât mai rapidă spre ceea ce contează, spre posibilitatea fiecăruia dintre noi de a face ceva pentru sănătatea noastră (şi nu numai), dar aceasta se „prelungeşte” din ce în ce mai mult (datorită cerinţelor de „precizări” ce apar cu fiecare etapă de lucru). Aşa că, fără a mai pierde timpul, voi trece direct la practici şi control… La ceea ce se poate constitui în calea Dumneavoastră de a vă regăsi şi de a putea controla sănătatea mult mai eficient, poate chiar perfect.

Din start este nevoie să revin cu precizarea legată de tot ceea ce este prezentat pe acest blog. Remediile, tehnicile de control, descrierile şi tot ceea ce este prezentat pe acest blog nu intenţionează a fi, a deveni, o suplimentare sau un substitut pentru îngrijirile, practicile, tratamentele, etc medicale profesioniste şi legal manifestate/ manifestabile. Toate aceste materiale reprezintă doar materiale informative, motiv pentru care nu sunt acceptate/ acceptabile nici un fel de impuneri sau responsabilităţi ce derivă direct sau indirect din parcurgerea acestor materiale, aici (pe acest blog) sau în altă parte (pe clonele de informare realizate de mine, Dorin Merticaru, aprobate a fi publicate de mine sau, pur şi simplu însuşite de alţii fără acordul meu – din punctul meu de vedere această „însuşire” se numeşte furt dar, fiind în direcţia sănătăţii semenilor mei, nu mă voi opune, şi, în consecinţă acţiona pe toate căile legale, decât când se depăşeşte limita bunului simţ – dar, oricum ar fi, sunteţi obligaţi să menţionaţi sursa şi autorul, Merticaru Dorin Nicolae). Pe scurt, responsabilitatea este a Dumneavoastră indiferent de acţiunile ce le veţi aborda în urma parcurgerii informaţiilor inserate aici.

Terminând cu porcăriile acestea, menite să mă protejeze de imbecilităţile legale ce pot apare de la tot felul de gunoaie de oameni sau grupuri de oameni, care nu văd eforturile mele de a împărtăşi din timpul vieţii mele pentru binele celor din jur ci doar o cale de justificare, de plasare a responsabilităţilor sau, pur şi simplu, de câştig de bani nemeritaţi, să trecem la treabă!

Să analizăm puţin „chestiile” legate de sănătate, ca un fel de analiză globală, şi să vedem care sunt considerentele de start!

Luăm în considerare, ca exemplu, un caz perfect, al unei familii compuse din soţ, soţie, copii. Pentru a acoperi toate ariile deductive vom considera că această familie are 6 copii, băiat, fată, gemeni univitelini (băieţi sau fete proveniţi din acelaşi ovul – monozigotică – gemeni adevăraţi, care sunt întotdeauna de acelaşi sex şi reprezintă o treime din totalul sarcinilor gemelare) şi gemeni bivitelini (băiat şi faţă proveniţi din ovule diferite – dizigotică – gemeni „falşi”, care reprezintă două treimi din totalul sarcinilor gemelare), chiar dacă sarcinile gemelare reprezintă doar 1% din „volumul total de sarcini”… Toate naşterile de copii au avut loc la intervale de maxim un an, pentru a „evita” posibilele evoluţii majore ale oricăror statusuri „de viaţă” ale acestei familii.

Fiind un „caz perfect”, vom considera că, părinţii nu au antecedente heredo-colaterale (afecţiuni ale părinţilor sau predecesorilor ce au fost manifeste) şi starea lor de sănătate este perfectă până la un anumit moment al analizei noastre, ulterior naşterii tuturor celor 6 copii. La fel, mediul de „evoluţie” până la acest „ulterior naşterii tuturor copiilor”, se consideră în mod ideal că nu are schimbări faţă de un reper de optim relativ. Deci, până la un anumit moment dat, când se vor schimba aceste constant „perfecte” totul este perfect.

Dar, „cândva”, vrem sau nu, ajungem la schimbarea parametrilor… Acest moment, să presupunem că nu se datorează părinţilor (care sunt deja pe un fel de poziţie stabilă care nu „permite” modificări de parametri). Evident, el va fi „rezervat” copiilor… Pentru „perfecţiunea” exemplului (analizei) nostru vom considera că primul copil îşi va modifica aceşti parametri la momentul obligativităţii de a intra la şcoală al primului născut (de convenienţă alegând pentru acest exemplu băiatul, prim-născut)… Până la acel moment stabilitatea familiei a permis selectarea partenerilor de joacă perfecţi, bla, bla, bla (doar este un caz „perfect”)…

Ajungând primul copil la şcoală… apare diferenţa de educaţie şi modificarea percepţiei şi evoluţiei primului copil, a băiatului… Putem considera şi fata şi gemenii ca fiind primii, dar lucrurile tot acolo ajung, la contactul cu primele dezechilibre… Degeaba intervine aici educaţia perfectă dată de părinţi deoarece avem de a face fie lipsa de „maturitate” a copiilor reper în ceea ce priveşte adaptarea la noile situaţii fie cu situaţii în care este imposibilă adaptarea puişorului din exemplul nostru… Ca lucrurile să fie şi mai rele, şcoala începe în intervalul de vârstă între 6 – 8 ani, când încă nu se finalizează „stabilirea” fundamentelor psiho-comportamentale (estimată a fi în intervalul 7-10 ani, uneori mai mult – chestia atotştiută de noi cu „cei şapte ani de acasă”).

Şi, indiferent de „atenţia perfecţiunii” acordată de familie, copilul va ajunge să aibă interacţiuni de diferenţiere. Un alt caz ideal ar fi cel al amânării încadrării în societate al copilului dar, unanim acceptat, acest lucru va atrage carenţe masive în ceea ce priveşte „socializarea” copilului care va deveni un „retardat” social cu toate problemele mult mai ample, care nu mai beneficiază de adaptabilitatea copilăriei şi, astfel de aplatizarea manifestărilor lor.

Fără a mai intra în alte detalii „de plasament” temporal sau de altă natură, este evident că interacţiunea copiilor cu mediul va trage apariţia de „disonanţe” de la perfecţiunea mediului familial (considerat de noi ideal, dar, în realitate, hmmm, cât de real sau accesibil este un astfel de mediu)… Şi, această interacţiune nu se referă numai la simplele tangenţe psihice/ psihologice, la interferenţele „contagioase” (virale, bacteriologice dar şi de natură comportamentală) ci şi la propriile percepţii, ambiţii şi programe cu care se realizează interacţiuni, asimilări sau respingeri. Deci, oricum am considera problema, mediul iniţial perfect, face cunoştinţă cu primele dezechilibre…

Şi, aceste dezechilibre se vor propaga obligatoriu la toţi membrii familiei care trebuie să se adapteze la mediul extern „adus” în interior de primul, apoi al doilea ş.a. copil. Aceste „disonanţe” se vor observa, din start, mai ales la gemeni, indiferent dacă luăm în considerare uni sau bivitelinii. Cu toţii (mă rog, o mare parte dintre noi) cunoaştem gemeni şi ştim că sunt diferiţi din punct de vedere psihologic (prin urmare comportamental. Comportamentele diferite atrag preferinţe diferite care, în timp, induc diferenţierile majore percepute atât din punct de vedere psihologic cât şi al stării de sănătate a indivizilor, nu numai a gemenilor)…

Ca lucrurile să se complice şi mai mult, cercetările recente demonstrează că există un fel de răspuns automat de tip psihic bazat pe acumulările existente deja… Acest răspuns automat este atât de puternic încât psihologii au ridicat deja întrebarea dacă dispunem de un fel de liber arbitru care să ne dea un rol în alegerile făcute fie ca răspuns la un conflict fie ca iniţiator. Mai mult, la baza funcţională a organismului nostru stă sistemul nervos vegetativ, denumit şi autonom, deoarece el ia decizii în baza unor algoritmuri care nu au nimic de a face cu posibilitatea noastră corecţională, decizională sau de orice alt fel de nivel…

Fără a mai continua comentariile pe aceste teme, nu cred că are cineva ceva împotrivă în a afirma că avem două elemente de bază în „naşterea” diferenţierilor: una internă (dată de modul de interacţionare, evaluare şi comportare a individului) şi una externă (dată de persoanele şi particularităţile de orice fel ce compun mediul exterior al individului reper). Când afirm toate acestea nu mă refer numai şi numai la componentele psihologice.

Astfel, unul din copii se află la un status imunologic mai ridicat decât ceilalţi şi o afecţiune virală, de exemplu, nu îl va afecta, pe când ceilalţi vor fi afectaţi în diferite grade. Fondul genetic este acelaşi, mediul este acelaşi dar, cu toate acestea, unul „scapă” şi ceilalţi nu. Apoi, din punct de vedere comportamental, unul din cei „mai slabi imunologic” adoptă o „poziţie” profilactică mai bună/ corectă decât a celorlalţi şi va suporta mai uşor consecinţele tangenţei virale (născându-se diferenţierile de răspuns diferit ale membrilor familiei la virusul nostru)…

La fel, chiar dacă este afectat, un alt membru al familiei are „consideraţii” diferite despre starea de rău şi, chiar dacă este mai afectat decât ceilalţi membri va acuza „o mică răceală” şi acţiunea virusului va trece neobservată pe lângă acesta… Şi „cazurile” de dezbătut ar putea continua, dar aţi prins ideea… Chiar şi în cazul comportamentului extern care reprezintă un mediu aproape de necontrolat ce depinde doar de factori independenţi eforturilor de control al unei persoane date. La fel, prin extensie, un individ al unei familii este imposibil să interacţioneze cu acelaşi mediu, aceeaşi indivizi, cu care are tangenţă celălalt.

Cert este că, indiferent de ce veţi încerca să „potriviţi” este evident că familia dată de exemplul ideal, prin simpla evoluţie, este imposibil să aibă aceleaşi evoluţii ale parametrilor de sănătate. Şi, acum este acum…  Plecând de la această familie ideală, ajungem la pasul următor, cel al mariajului copiilor, cel al constituirii de noi familii faţă de cea originală. Considerând tot un caz ideal, vom lua în considerare că toţi partenerii îşi vor găsi partenerii perfecţi. Totul va fi plin de dragoste, fidelitate, respect şi alte bla, bla-uri ale familiei perfecte.

Credeţi că „disonanţele” se vor diminua?!? Da, aveţi dreptate. Totul se va amplifica, diversifica şi, mai ales, manifesta. Apar noi afecţiuni, dispar cele vechi, ce contează?!? Cert este că şansele de existenţă a afecţiunilor se înmulţesc.

Dar, ceea ce nu am menţionat până acum, există posibilitatea existenţei unei educaţii adecvate şi toţi membrii familiilor noastre au acces la „poziţii” corecte de răspuns (nu contează de unde vin acestea). Credeţi că va exista o acurateţe terapeutică perfectă, uniformă tuturor membrilor reper?!? Că este posibil acest lucru?!? Să spunem că da… Acum vine surpriza vieţii…

În vreuna din cărţile sfinte, religioase sau nu, scrie cumva că este un suflet unic multiplicat în toate trupurile celor vii (cei morţi sunt în stază, pe undeva, aşteptând judecata, sau atârnaţi în raiul simplu sau dotat cu verdeaţă sau cu multe fecioare, sau hălăduiesc de colo, colo fie ca fantome fie ca spirite îndrumătoare sau alt statut, etc, etc, etc.). Deci, evident, cea mai accesibilă consideraţie este că, în fiecare trup, este un suflet unic, o manifestare unică. Şi, acest suflet are părerile lui (indiferent dacă un ateu spune că sunt răspunsurile conexiunilor neuronale sau un acceptant al ideii de spirit spune că este, de fapt, trupul/ recipientul – contradicţia între „chestii”/ entităţi este imposibil de contestat).

Nu cred că poate afirma cineva, indiferent dacă este papă, allatoyah, brahman, şaman, etc sau nu, că într-o situaţie dată nu a avut simţăminte diferite faţă de ceva anume. De exemplu, un individ vede o minunată făptură de sex opus (sau acceptat) şi nu remarcă manifestarea instinctelor primare până ce mintea îi spune „Nu, golanule, păcătosule, bad boy/ girl ce eşti, ce-ţi veni?!?” şi intervine cu o corectură posibil aplicabilă („Yeah, ce ochi minunaţi are, nu ai cum să nu îi remarci” sau alte concentrări motivaţionale de corectare a percepţiilor iniţiale „eronate”). Părerea mea este că, oricare dintre noi a trăit aşa ceva, indiferent de nivelul de pregătire spirituală, de dotarea organismului sau alte repere (măcar la vârste mai „proaspete”, când nivelul de exersare a controlului era ceva mai diminuat de lipsa de exerciţiu)…

Deci, iată că, indiferent de ceea ce facem, apar contradicţiile, indiferent din direcţia din care vin acestea şi, mai ales, indiferent de „punctul de presiune” care îl vor manifesta acestea…

Abordările actuale presupun „unităţi de contradicţie”. Astfel, materialiştii în contradicţie cu spiritualiştii formează una din unităţile de contradicţie cele mai cunoscute. Tratează acelaşi lucru dar privit cu alţi ochi (condiţii de acceptare, aprobare, susţinere, etc.). De exemplu, evoluţioniştii spun că suntem o sumă de acumulări şi manifestări genetice. Acest lucru presupune că „tragem” după noi multe chestii din vechime, exterioare şi independente de poziţia noastră. Creaţioniştii spun că suntem din start nişte păcătoşi care trebuie să se ilumineze, electrocuteze, bla, bla. Deci, acelaşi „bagaj” nesimţit de independent de noi şi reacţiile noastre de start… Contradicţii, contradicţii, contradicţii…

Şi, pentru a fi totul bine trebuie să rezolvăm aceste contradicţii. Repet, când spun contradicţii nu mă refer la cele psihologice sau biologice, ci la termenul general valabil. Biologic, am o stare imunologică slăbită şi procedez la dopajul cu AINS, administrarea de antioxidante, antipiretice, antiinflamatorii, etc. (ce poate elimina alopat disconfortul interpretat a fi stare de rău) pentru a rezolva conflictul de lipsă a ceva pentru a se ajunge la posibilitatea de a răspunde la ceva… Sau, dacă sunt mai puţin dotat informaţional, merg la dom’ doctor şi să îşi bată el capul să mă facă bine. Sau merg la ciudaţii ăştia cu medicina alternativă sau bioenergia lor sau noua medicină, sau chiar la baba Chioara… Sau fac totul de unul singur… Fiecare cu posibilitatea sa de percepţie, selecţie şi acţiune… Ideea de bază este că fiecare dintre noi simte că trebuie să facă ceva…

Dar, oare suntem capabili să distingem, care sunt aceste contradicţii?!? Avem o posibilă cale de abordare a aşa ceva? Ştim exact ce vrem de la noi şi/ sau de la trupul nostru pentru a face ceva în sensul corectării stării rele, de disconfort sau care o fi cea care „ne dă dureri de cap”?!? Se pune întrebarea, chiar avem capacitatea să alegem unde să mergem pentru a fi ajutaţi şi, chiar pentru a ajuta pe cineva (copii, aparţinători, etc)?!?

Dar, despre acestea, vom discuta începând de mâine…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!

Dorin, Merticaru