Cum funcționează... "Trupul" nostru (14)

Deci, să "vorbim" puţin despre lumea plantelor, în care nu există un sistem nervos... care să "localizeze" într-un fel biocomunicarea ce se realizează la acest "nivel". S-au realizat nenumărate experimente referitoare la capacitatea stranie (atât de stranie încât este deosebit de "combătută") a lumii vegetale de a comunica pe un canal necunoscut, diferit de sistemul nervos, şi de a sesiza intenţiile şi sentimentele noastre.

Neexistând ceva asupra căruia se poate realiza o "concentrare de efort senzitiv", în ciuda experimentelor de laborator sau chiar a  unor observaţii empirice, aceste informaţii sunt privite cu rezerve nu numai prin nota lor de senzaţional, ci şi pentru motivul că în lumea vegetală nu s-a putut descrie încă o structură nervoasă, singura considerată de ştiinţă ca aptă să prelucreze informaţie. Şi, totuşi, plantele agăţătoare îşi găsesc suportul necesar, situat chiar după obstacole, sau îşi schimbă direcţia de înaintare dacă acesta este mutat în altă parte, ca şi cum l-ar vedea. Există şi plante care se orientează după miros şi altele care reacţionează la atingere prin plierea frunzelor.

Un studiu interesant este cel al sensibilităţii manifestate la atingere de Mimosa Pudica. Timpul de răspuns al plantei, calculat din momentul atingerii până la plierea frunzelor este uşor mai crescut în raport cu cel al reactivităţii la regnul animal. Amploarea răspunsului este funcţie de intensitatea stimulării. Prelungind timpul de excitaţie prin presiunea pe frunză, planta îşi flexează mai întâi ramul cu frunza, apoi întreaga tijă, acţiunea de extindere a excitaţiei din aproape în aproape prin plantă producându-se întocmai ca difuziunea excitaţiei prin sistemul nervos. Graţie capacităţii de a se plia la atingerea cu un corp solid, s-a studiat la Mimosa Pudica şi fenomenul de habiatuare (de adaptare la un anumit stimul), care este considerat o expresie a învăţării.

Astfel, la stimuli aplicaţi constant asupra frunzelor sale, de exemplu picături de apă, după circa 20 de minute planta nu-şi mai strânge frunzele. Apare habituarea, adică obişnuinţa la stimuli. Astfel, nemaireprezentând o noutate pentru plantă, aceasta nu mai reacţionează în prezenţa lor. Planta "a învăţat" din experienţă, având o "reacţie" ca şi cum ar fi dotată cu sistem nervos (şi, chiar dacă luăm în considerare unele comentarii cum că, planta ar fi obosit, tot la ideea unei reacţii similare cu cea a sistemului nervos vom ajunge).

Observăm astfel că plantele, ca şi alte fiinţe fără sistem nervos sau cu un sistem nervos rudimentar, se integrează complet în lumea lor, uzând de toate atributele specifice oricărei fiinţe dotate cu sistem nervos evoluat (dacă se poate spune astfel). Percep sunetul, lumina, frigul, căldura. Sunt capabile să discearnă natura obiectelor cu care vin în contact.

De exemplu (dacă nu aţi parcurs postările anterioare), o plantă carnivoră poate distinge în experiment insectele de pietre sau alte materiale inerte de greutate egală (necesară declanşării senzoriale), la care rămân indiferente. Plantele manifestă ritmicitatea oricărei fiinţe înzestrate cu sistem nervos, perioadele de activitate alternând cu cele de repaus. Prelungirea artificială a zilei de activitate conduce la surmenarea lor, repausul nopţii fiindu-le necesar ca şi omului. Dincolo de experienţele de laborator, sunt foarte multe observaţii care atestă că un pom, o plantă sau o floare faţă de care, în afară de hrana ce i-o dăm, manifestăm şi tandreţe, are o dezvoltare mult mai prosperă decât dacă avem o atitudine indiferentă sau chiar ostilă.

Pentru a înţelege o astfel de capacitate la plante trebuie să revenim la unele acţiuni prezentate anterior. Ca orice structură vie, plantele sunt sisteme deschise care fac schimb de substanţă, energie şi informaţie cu mediul. Schimbul de informaţie presupune o prelucrare, indiferent dacă ele au sau nu o structură nervoasă, după cum rezultă din experimentele efectuate. Ca urmare, perceperea mediului de către plante face parte din condiţia întregii lumi vii. Pe de altă parte, am amintit că sunt experienţe care impun ideea existenţei unui câmp energetic emis de neuroni, concomitent cu formularea mentală a gândurilor noastre.

Ideile, sentimentele noastre, exprimate sau nu, circulă în spaţiul ce ne înconjoară şi sub forma de câmp energetic purtător de informaţie. Coloratura tandră sau ostilă a sentimentelor noastre sunt, în consecinţă informaţii conţinute în câmpul energetic emis de creier. Acest câmp va fi recepţionat, ca atare, şi de către plante. Spuneam că este posibil ca tot ceea ce este viu să comunice dincolo de limbajul articulat printr-un canal mediat energetic  pe care l-am numi limbajul universal al vieţii. Ar fi o cale de comunicare accesibilă tuturor celulelor/ fiinţelor vii. Viaţa este indisolubil legată de posibilitatea de comunicare la toate nivelurile sale de organizare.

Deducem, deci, că toate celulele vii sunt capabile să emită şi să recepţioneze informaţii codificate în semnale. Neuronii nu ne apar decât ca nişte celule specializate în emiterea şi receptarea de informaţii, dar nu exclud această posibilitate pentru celelalte celule. Toate experimentele impun ideea unui "limbaj celular", a unei "percepţii primare" la nivel celular. Şi, dacă un semnal este recepţionat de către o celulă, atunci, în mod cert, trebuie să poată decodifica şi semnificaţia acestuia (fie doar la nivelul ei de "prelucrare"), altfel funcţia nu şi-ar justifica existenţa. O ierarhizare a modalităţilor de comunicare în lumea vie ne permite să distingem în prim plan limbajul articulat, urmat de cel exprimat prin gesturi, mimică şi privire.

Există apoi un nivel de codificare în semnale bioelectrice şi altul în mediatori biochimici. Planul primar al comunicării ar fi cel al câmpului energetic modulat în semnale purtătoare de informaţii. Dacă noi suntem materie, în ultimă instanţă o energie, atunci nu este o aberaţie să vorbim de un substrat energetic al întregii funcţionări a materiei vii?!? Toată lumea (mai "citită", este drept) ştie acest lucru, simplu de înţeles, dar nu se hazardează să extindă discursul logic până la ultimele sale consecinţe. Şi, dacă aţi parcurs posturile despre apă (de anul trecut, cam pe vremea asta), până şi materia are propria reacţie la stimulii "telepatici" stocând chiar informaţiile primite, "reţinându-le" pentru a avea o reacţie de adaptare sau de rezistenţă la schimbare bruscă. Dar, să revin!

La acest nivel primar, energetic, nemediat de sistemul nervos, ne intersectăm, ne întâlnim şi comunicăm cu lumea vie lipsită de un limbaj articulat, inclusiv cu plantele, care ne pot sesiza intenţiile. În definitiv, noi nu puteam avea decât probe indirecte despre această comunicare cu lumea ce ne precede filogenetic, pentru că majoritatea dintre noi am pierdut contactul iniţial cu lumea subconştientului conectată la câmpul informaţional fundamental sau universal. Sunt însă oameni care prin dotare, antrenament sau condiţii de viaţă deosebite au o arie de percepţie mult mai extinsă şi confirmă informaţiile impuse de experimentele de laborator.

Analiza soluţiilor la care a recurs natura pentru a rezolva multitudinea de probleme ridicate de evoluţie impuse de asemenea ideea că s-au utilizat o multitudine de forme, nu întotdeauna cele mai simple şi nici întotdeauna aceleaşi. Inventivitatea naturii este nesfârşită. iar uneori sunt folosite soluţii complicate şi cu randament redus, cu un mare consum de energie, când erau la dispoziţie căi mult mai simple şi mai rentabile. De aceea apariţia prin evoluţie a unei structuri nervoase specializate în prelucrarea şi transmiterea de informaţie nu exclude şi alte căi de utilizare în acelaşi scop. Şi există o întreagă lume lipsită de sistem nervos care utilizează aceste căi. În concluzie, vom spune că există o dimensiune informaţional-energetică a lumii vii.

Întreaga lume vie emite câmpuri energetice purtătoare de informaţie, expresie a substratului său funcţional. Biocâmpul este variabil după starea funcţională a biosistemului, fiecare aspect al său purtând această semnificaţie (sau, o anumită semnificaţie). Toate celulele vii, indiferent de treapta evolutivă pe care se află, inclusiv cele vegetale, sunt capabile să recepţioneze biocâmpurile emise de alte fiinţe şi să discearnă semnificaţia lor în vederea unei conduite adecvate. În acest mod se realizează fenomenul de biocomunicaţie, înţeles de noi ca limbaj primar, universal al viului, nemediat de către sistemul nervos, eventual doar "concentrat" şi "coordonat".

Şi, pentru a da un final acestei postări, să procedez la deducerea unor concluzii asupra fenomenului de biocomunicaţie. Deci, pare posibil transferul de informaţie de la un creier la altul pe un canal ce nu poate fi atribuit cu certitudine unuia dintre organele de simţ cunoscute. Transmiterea exclusiv mentală a unui mesaj între două creiere presupune un suport material, un câmp energetic modulat în semnale purtătoare de informaţie. Trebuie să admitem, ca urmare, existenţa unui biocâmp generat de subiectul transmiţător şi decodificat de subiectul receptor.

Consecinţa logică imediată este ideea că sub această perspectivă, gândurile noastre reprezintă o forţă materială exprimată prin energia emisă de creier şi modulată în semnalele purtătoare de informaţie. Văzută astfel, gândirea nu mai apare ca o expresie abstractă a unui substrat material reprezentat de creier, ci produsul său material concret. Dacă gândul reprezintă o forţă materială, atunci apare evidentă posibilitatea de a exercita o dublă acţiune asupra omului, semantică şi energetică. În această accepţiune sugestia, ca şi unele practici terapeutice empirice, psihoterapia, relaţiile interumane, etc., ne apar ca fondate pe un substrat material real.

Între semnal şi zgomot, în procesul de transmitere a informaţiei pe cale mentală este un raport foarte mic, fiind necesară o repetare insistentă a semnalului pentru a obţine o bună recepţionare a sa (sau poate fi vorba despre o confirmare a acelui semnal, prin "susţinere"/ repetiţie pentru a se putea considera a fi semnal). Informaţiile recepţionate în acest mod sunt de un ordin puţin elaborat, subiectul recepţionând mai uşor impulsul unei mişcări comandate decât sensul său semantic.

Aceasta înseamnă că în decodificarea mesajelor sunt implicate structuri cerebrale arhaice şi mai puţin acelea de o achiziţie filogenetică mai nouă, care servesc ca suport de analiză psihologică complexă (ce nu pot fi întâlnite, de exemplu, în lumea unicelulară sau în lumea plantelor, după cum am descris anterior). Din constatarea că se transmite doar sensul dispoziţiei, indiferent de limba în care se gândeşte şi vorbeşte, se poate conchide că ar exista un limbaj, un cod universal, prin care s-ar exprima tot ceea ce este viu. Acesta ar putea fi denumit limbajul universal al vieţii (poate chiar şi al materiei, după cum vom vedea chiar în postarea următoare).

Raportul semnal/ zgomot fiind mic, deducem că medierea energetică a comunicării este o cale rudimentară, la care natura a renunţat masiv, la momentul apariţiei limbajului articulat, mult mai abstractizat şi particularizat decât cel intuitiv, ca formă mult mai eficientă de transmitere a informaţiei. Medierea energetică ar putea fi însă folosită pentru comunicare în lumea animalelor fără limbaj articulat. La om este posibil ca această modalitate de comunicare să persiste în stare latentă ca fenomen atavic (atavism - apariţie la un descendent vegetal sau animal a unor particularităţi fizice sau psihice proprii ascendenţilor/ strămoşilor îndepărtaţi şi care nu s-au manifestat/ nu au fost percepute la generaţiile intermediare) şi să se manifeste în situaţii de excepţie sau nepercepute (de exemplu, sistemul nervos vegetativ este denumit şi autonom deoarece el nu ţine, în mod direct, de conştienţă dar reacţionează la mesaje, cum este în cazul terapiilor alfa, teta, etc.).

Autoinducerea unei stări intermediare de conştienţă constituie încă un argument pentru implicarea în acest fenomen de comunicare a unor niveluri premergătoare stării de conştienţă, adică la nivel de subconştient. Cenzura conştienţei ne apare în acest caz ca un obstacol pentru accesul informaţiei. Pledează pentru aceasta şi facilitatea mai mare de a obţine comunicări mentale în timpul somnului, respectiv prin vis şi al hipnozei. De reţinut că, subiectul nu este permeabil execuţiei, în această stare, a unor ordine contrare raţiunii, induse din afara sa (ci toate că, întrebuinţarea unui anumit registru de frecvenţe pentru a influenţa deciziile inamicului, în sensul dorit, în caz de război, după cum ne "asigură" unele experienţe - nu numai experimente, pare să o contrazică).

Ajunge şi pentru azi! Week-end plăcut şi spornic în cele bune!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!!!

Dorin, Merticaru