Cum funcționează... "Trupul" nostru (6)

Din ceea ce am prezentat în postările imediat anterioare se poate vorbi acum despre descoperirea unui model informaţional al vieţii, în sensul unei logici de sistem care dictează execuţia unor programe complexe. Este o afirmaţie "curajoasă" sau... ?!? Să vedem!

Formarea unui om pornind de la un simplu ou fecundat (fără a aminti de celelalte forme de viaţă) reprezintă un miracol de exactitate şi precizie. Cum este posibil ca dintr-o singură celulă să apară mii de miliarde de celule, în linii specializate, conform unei ordini stricte în timp şi spaţiu?!? Asta nu desfide orice fantezie?!?. Şi asta numai dacă ne referim la structura organică, şi atât. Dacă "alăturăm" şi preluarea unor "parametri comportamentali" şi/ sau psihologici, deja totul capătă altă dimensiune...

Mai mult, refacerea unui ţesut va împrumuta întotdeauna morfologia specifică regiunii în care se află, chiar şi configuraţia bioelectrică a zonei fiind împrumutată de ţesutul cutanat transplantat din altă parte a organismului. De exemplu, celulele izolate de organismul uman, păstrate în culturi de ţesuturi, îşi pierd identitatea. În alţi termeni, pierd modelul organismului din care provin. Şi, dacă în acest moment, al pierderii "identităţii", se adaugă ser de cal, ele vor împrumuta modelul de dezvoltare al acestui animal, iar dacă sunt aduse în organismul donator vor relua modelul originar. Celulele luate din regiunea oculară a unui embrion de broască şi transplantate în alte zone vor duce în final la ţesuturi specifice zonei în care au fost aduse şi nu vor dezvolta ochi, cum ar fi fost de aşteptat.

Astfel, aceste "date" (şi multe, multe altele), vor duce la o concluzie evidentă că, se impune ideea existenţei unui model informaţional, a unei scheme structurale şi funcţionale specifice fiecărui organism viu, neidentificabilă cu codul genetic, dar transmisă. Şi, unica "soluţie" de transmisie descoperită şi, ca atare, demonstrată, este doar un fel de schemă energetică a organismului înscrisă în structura biocâmpului acestuia (cel puţin - fără a extinde "limitele" acestui câmp). Cea mai evidentă "dovadă" în acest sens este chiar dezvoltarea embrionului uman.

Acesta pare că trece prin toate etapele de evoluţie "anterioară" ale vieţii, de la "statut" unicelular, la o izbitoare asemănare cu embrionul peştilor, apoi al amfibienilor, ş.a. până ce "grotescul" este înlocuit treptat de modelul uman, lăsând impresia că în dezvoltarea sa embrionară omul îşi caută forma, după cum, mai târziu, îşi va căuta sensul. Munca de sculptor a naturii (fie şi doar a mamei) se aproprie aici izbitor de mult de arta omului, "regăsindu-se" aici aceleaşi eforturi de a cizela în carne, asemenea artistului în piatră, aceeaşi asiduitate de a modela în formă viaţa.

Apoi, ideea de model de structurare psihologică o găsim încă din antichitatea elenă. Descrierea de către Hipocrate a patru tipuri comportamentale (coleric, sangvin, flegmatic şi melancolic) nu reprezintă decât sesizarea posibilităţilor de a reda întreaga diversitate a firilor omeneşti prin câteva tipuri sau modele constituţionale. Nu rareori ne aflăm în situaţia de a constata asemănări frapante între două persoane care nu au nici un grad de înrudire între ele, uneori analogiile mergând până la a friza identitatea. Dar, dincolo de sursa de confuzii, rămâne constatarea că natura creează o infinitate de tipuri, plecând de la câteva modele generale.

Mergând pe "firul" unui posibil determinism, nu pot să nu amintesc de faptul că organizarea materiei de la particule elementare până la nemărginirea cosmică reprezintă în sine informaţia existentă pretutindeni în toate structurile materiei, atât a celei vii cât şi a celei nevii (mă refer aici la acea cuantă de energie unică, ce poate lua formele "necesare" locului în care se "manifestă"). Am putea spune că nimic din ceea ce se câştigă prin evoluţie nu se pierde ci rămâne fixat într-o structură informaţională.

Este inerentă tuturor structurilor din univers şi o vedem ca o structură de câmp purtător de informaţie, în care sunt conţinute toate elementele necesare organizării şi funcţionării sistemului. Şi, cum fiecare sistem este o parte a unei alte clase de sisteme până la macrosistemul Cosmos, vom ajunge, mergând din aproape în aproape, până la câmpul universal de informaţie. Printr-una din verigile acestui lanţ sunt conectate şi fiinţele vii la acest sistem informaţional. Bioritmurile, fluctuaţia funcţionalităţii tuturor organismelor vii în funcţie de anumite periodicităţi, fie şi la nivelul evenimentelor cosmice este de necontestat.

Ca să nu pară că mă aventurez în afirmaţii "de poveste" voi da câteva exemple... Să ne gândim numai la explozia mortalităţii prin accidente vasculare în anii de intensă activitate solară (acea perioadă din 11 în 11 ani "marcată" de "petele negre" solare). Sau, să observăm, de exemplu, viermele Eunice din Oceanul Atlantic, care îşi detaşează o parte din corp, plină cu elemente sexuale, exact în a 8-a noapte după prima lună plină de la începutul toamnei, la orele 2 noaptea. data variază calendaristic, dar fenomenul respectă întocmai momentele ce se succed lunii pline. Este interesant că altă subspecie a acestui vierme din apele Pacificului şi-a "ales" alt moment pentru înmulţire, şi anume, începutul primului pătrar de lună nouă din iulie. Sunt convins că puteţi "identifica" şi Dumneavoastră "exemple similare", fără a apela la esotericele zodiace sau ceva similar...

Revenind la psihic, noţiunea de arhetip paternal "creată" de Jung, am putea să o traducem azi prin sintagma de model informaţional general, în care este sedimentată informaţia acumulată prin experienţa speciei şi din care se desprinde modelul informaţional al individului. Într-un organism uman, de complexitatea căruia uităm, format din miliarde de celule, fiecare celulă presupunând mii de reacţii biochimice pe secundă, ar fi greu de înţeles, prin simpla dirijare de către sistemul nervos vegetativ şi informaţia genetică, modul în care acest univers de reacţii funcţionează, bine orientat către o finalitate biologică, dacă nu admitem ideea de model, de tipar informaţional al organismului. Este foarte probabil ca modelul informaţional individual să aibă el însuşi o comandă, un punct de referinţă în structurile inconştiente, punct unde găsim, probabil, centrul "gravitaţional" al fiinţei noastre, instanţa prin care ne integrăm ca fiinţă, specie, viaţă.

După cum substanţa din triada ce defineşte materia (substanţă-energie-informaţie) este integrată în niveluri succesive din ce în ce mai mari până la infinitul cosmic, în acelaşi mod ne putem imagina o integrare pe niveluri de succesivitate pentru modele informaţionale. Un exemplu simplu, susţinut de mine (şi nu numai) ar fi cel al triadei trup(substanţă)-minte(energie)-suflet(informaţie). Dar să revenim! Interdependenţa şi integrarea subsistemelor în sistemele mai mari explică funcţionarea corectă şi coerentă a întregului, indiferent dacă aceasta se numeşte atom, moleculă, celulă, organism (om), biocenoză sau Cosmos.

Admiţând această ipoteză am putea răspunde multor întrebări care nu au încă un răspuns complet. De exemplu, s-ar putea înţelege relativa stabilitate a speciilor în timp, ca şi păstrarea noilor achiziţii ce se adaugă în evoluţia lor, am putea înţelege modelarea formelor, a ţesuturilor în funcţie de regiune şi necesităţi, incomplet explicate de genetică, fenomenul membrului fantomă, etc. Văzută astfel, lumea nu ne mai apare ca o aglomerare de obiecte şi fiinţe disparate, ci ca părţi ale unui ansamblu între care se stabilesc conexiuni legic determinate, conexiuni care îi determină un sens, o finalitate, un destin.

La nivelul conduitei umane, omul fiind singura fiinţă capabilă să intervină în demersul naturii, o astfel de înţelegere ar avea adânci implicaţii. Cunoscând rosturile şi semnificaţiile adânci ale lumii ce ne înconjoară, probabil că relaţiile noastre interumane, încă grevate de agresivitate şi destructivitate, raporturile dintre noi şi animale, plante, natură în general, ar putea suferi mutaţii care ar avea consecinţe din cele mai benefice pentru viaţă. Dar, ideea existenţei unei structuri informaţionale în care s-ar acumula şi s-ar păstra toate informaţiile necesare manifestării materiei ar putea să pară bizară şi rămâne criticabilă atâta vreme cât ştiinţele actuale nu ne pot încă furniza suportul necesar unei astfel de fundamentări.

Trebuie, totuşi, să subliniez că ideea nu este inedită, amintind aici despre ideile lui Platon în care există expresia unui model informaţional preexistent al tuturor fenomenelor din natură. Apoi, plecând de la constatarea că la nivelul lumii există o bază informaţională, M. Drăgănescu se întreabă dacă n-am putea să considerăm că aceasta există şi ar fi prezentă la nivelul întregii materii din Univers. Vieţii însăşi i-ar fi specifice "informaţii şi mai adânci decât manifestarea genetică". Informaţia ar exista înscrisă în profunzimea materiei ca "o nouă realitate materială cu proprietăţi informaţionale". De aici s-ar putea imagina "existenţa unui câmp informaţional care poate fi şi substanţa câmpului mental".

Lumea materială ar avea în structura sa acest câmp ca una din substanţele "primordiale" din care s-a format materia, totul fiind perfect "acordat" pentru a "răsuna muzica vieţii". Acestei "substanţe informaţionale" şi-ar datora lumea materială caracterul său "autoconsistent". "Informaţia este în esenţă structură", subliniază autorul şi citează printre altele, ca structuri informaţionale, programele şi legile naturii, modelele interne ale omului şi ale celorlalte vieţuitoare. Astfel, omul şi animalele nu ar dispune numai de structuri nervoase, ci şi de un câmp informaţional asociat.

În concluzie, am putea prezenta organizarea materiei prin imaginea unei piramide construite în timp - piramida timpului. În această viziune, structura informaţională înseamnă acele "fire" subţiri, subtile şi nevăzute, care se întreţes în Univers, legând într-o singură pânză toate formele de viaţă, om şi galaxii...

Şi, uite aşa, ne apropiem de biocâmpuri şi, mai ales, de a finaliza "explicaţiile" modului de identificare a "stărilor de funcţionalitate" ale creierului care nu sunt altceva decât extensii ale unei stări generale a organismului, acel ceva detectat de noi în actualul stadiu de dezvoltare şi percepţie la care ne putem raporta pentru a starta lungul şir al eforturilor noastre de a înţelege sănătatea noastră, modul nostru de acţiune şi de ce nu, rolul nostru în ţesătura informaţională. Detalii în postările viitoare...

Şi, încă ceva... În cadrul ultimelor întâlniri cu auditoriul (o interacţiune mult mai puternică decât cea cu Dumneavoastră, cititorii acestor rânduri) am început să "fixez" din ce în ce mai mult ideea că este necesar ca "să se încerce ceva de către persoanele ce au tangenţă la informaţiile prezentate, în sensul aplicării noii medicine, al noii cunoaşteri"... Nu este acum momentul dar, în scurt timp, voi pune punct tuturor acestor "informări" al căror rost nu este altul decât să argumenteze la maxim posibil (mie şi celor de la care m-am informat) realitatea celor ce vor fi prezentate ca modalităţi, practici, etc. Deci, se naşte un fel de motto al tuturor eforturilor mele:

NU COMBATE! ÎNCEARCĂ!

Şi din acest efort se va naşte capacitatea Ta de a combate ceea ce nu ai înţeles nu ceea ce nu este real. Deci...

DACĂ VEI ÎNCERCA, VEI REUŞI!

Fie şi doar să mă combaţi pe mine şi miile de autori care transmit mesaje similare (cei cu ajutorul cărora cunoaşterea şi înţelegerea mea postează aceste rânduri, modifică numai şi numai în bine viaţa celor din jurul lui prin acţiuni directe, palpabile, constituind un grup de martori ai veridicităţii acestor cunoaşteri şi, de ce nu, îmi dovedeşte că, dacă am încercat, am reuşit... oricât de puţin ar însemna acest "am reuşit")... Mulţumesc pentru înţelegere şi efortul Dumneavoastră de a cunoaşte şi înţelege alături de mine.

Şi, ar mai fi ceva. Am amintit despre cunoaştere şi înţelegere... OK... Dar cu Dragostea şi Recunoştinţa cum rămâne? În cazul meu ştiu câte ştiu. Nu îmi pot minţi mintea că ştiu mai multe. Într-o "raportare" la Dumneavoastră pot sublinia că nu am prezentat nici măcar un procent (1%) din câte ştiu numai legat de acest subiect. Dar rămân "ancorat" în valoarea a ceea ce am prezentat. Deci, nu pot epata mai mult decât ştiţi Dumneavoastră până acum. Şi, dacă ştiu că ştiu destule, ce rost ar mai avea aceste rânduri (şi toate cele scrise şi cele care le voi scrie)?!? Nu cumva puteţi simţi Dragostea mea către Dumneavoastră?!?

Aş putea proceda asemenea majorităţii medicilor, să mă consider aparţinând unei caste "constrânse" de propriile reguli de a ne menţine în neştiinţă pentru "individualizarea" lor în mari cunoscători ai secretelor chimice şi fizice ale organismului uman, să îmi fac treaba doar cu cei care "calcă pragul cabinetului meu contra "arginţi" (care, bineînţeles, nu există deoarece nu am bani pentru aşa ceva, nu am autorizaţii pentru aşa ceva, nu am dreptul decât la aceste "bla, bla-uri", etc.)"...

Dar, de 15 ani, cu peste 40 de milioane de cititori (da, aţi citit bine, peste patruzeci de milioane), îmi dedic timpul, resurse, energia (deseori luată "de la gura copiilor mei") pentru a-mi manifesta Dragostea faţă de voi. Fără a câştiga măcar un singur leu (mă refer aici la gluma de monedă ce interferă permanent în raportările noastre valorice care exced materia şi etalonează din ce în ce mai mult omul)... Şi, de 15 ani, îmi exprim mai ales, Recunoştinţa... Faţă de voi, şi, de ce nu, faţă de acel ceva care mi-a permis să cunosc şi să înţeleg atâtea şi atâtea lucruri. "Darul primit trebuie să îl dai mai departe", scrie şi în biblia ce a putut ajunge în mâinile mele... Toate îşi au rostul lor... N-am de gând să vă mai plictisesc...

Dar mama mea este la terapie intensivă (la propriu - secţia de "Terapie intensivă") de aproape o lună de zile. Mai întâi a fost aproape o săptămână la Brăila şi în restul perioadei până acum (şi cât va mai fi) la Bucureşti. Şi, în tot acest interval m-am lovit de o groază de medici opaci, mai puţin Doamna Medic de la primire UPU care a intuit gravitatea stării de sănătate a mamei mele şi a trimis-o la Terapie Intensivă, apoi Doamnei Medic de la Terapie Intensivă care, iniţial, intenţiona să respingă pacientul dar ulterior a pus tot sufletul care îl avea în salvarea şi transferul ei la Bucureşti, apoi bunului meu prieten neurochirug Marian care a intuit un diagnostic corect, din punctul meu de vedere şi, de ce nu, întregului colectiv de la "Poli 2", cum este denumită secţia de terapie intensivă unde se află acum mama (din respect aş povesti tot ce pot despre ei dar... ei rămân doar la statutul de îngeri, de unelte "neştiute" ale lui Dumnezeu în drumul mamei către starea ei actuală şi, sper, mult mai bună în viitor). Şi, să nu uit de minunaţii mei colegi, asistenţii medicali care au trudit clipă de clipă alături de mama mea, aşa cum s-au priceput ei, aşa cum au putut ei să se implice (alţi îngeri neştiuţi). Cât despre "opacii" de care aminteam... Hmmm... Şi ei fac parte din aceeaşi categorie, a "îngerilor neştiuţi" chiar dacă furia mea în direcţia lor este evidentă.

Am învăţat multe în această perioadă (şi sunt sigur că voi mai învăţa). De exemplu, cât de groaznică este neştiinţa. La nivelul mamei mele, care nu a beneficiat de o "cultură" medicală, neştiinţa ei a adus-o aici unde este.  Dar, la toate acestea a contribuit şi neştiinţa mea, cel care nu a fost în stare să o convingă să facă ceea ce îi trebuie pentru a avea ceea ce vrea. Nu am reuşit să o determin în nici un fel să ÎNCERCE pentru a ÎNVINGE. Mă "scapă" doar un raţionament de genul "Mulţi văd dar nu ştiu ce-au văzut".

Când îi descriam o tehnică utilă de a nu ajunge unde a ajuns ea mă întreba dacă nu a pus prea multă scorţişoară în plăcinta de dovleac ce aburea pe masă. Poate şi de aici eforturile mele de a "face lumea să înţeleagă toate mecanismele" şi de a trece la treabă. La fel şi cum medicii... Fie se socot "suficienţi", fie nu vor să piardă timpul necesar achiziţiei arginţilor, fie... treaba lor. "Bieţi medici cu arginţi"... Şi, apropo de arginţi... În mod cert, dacă nu aveam cunoştinţele (în sensul de persoane) care le am, mama mea era moartă de aproape o lună. Voi, cei ce nu aveţi arginţi, ce veţi face într-o situaţie similară?!? Sau voi, cei cu arginţi dar fără cunoaştere?!?

Şi, pentru a termina, aceste ultime rânduri cred că îmi erau destinate mie... Să merg mai departe, să nu renunţ la a argumenta "necredincioşilor" materialişti în loc să trec direct la fapte, la prezentarea a ceea ce vă foloseşte în mod real (proceduri, tehnici, etc. care să aducă printre noi sănătatea, succesul, liniştea, dragostea, înţelegerea şi recunoştinţa). Recunoaşterea celor din jur o am, chiar şi recunoştinţa. Chiar mai multă decât cred că merit. Dragostea la fel. Şi, evident, mai multă decât cred că merit (poate de aceea mă mai zbat atât). Dar nu poţi cumpăra cu un kil de faimă un kil de cartofi. "Biată (nu beată) fiinţă fără arginţi" ce sunt... Sper să rezist financiar să scriu mai departe (eforturile mele în direcţia arginţilor fiind cele care m-au determinat să scriu mult mai rar şi, astfel, să fiu doar în acest stadiu - acesta fiind şi un răspuns către multele solicitări legate de "lentoarea" eforturilor mele)...

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!

Dorin, Merticaru