Început de an 2015 (1)

Notă 2017 (21.10): Reparcurgerea materialelor postate pe wordpress („trecere pe curat” a „notiţelor de clasă” de care v-am anunţat încă de la începutul postărilor mele) mă determină să iau în considerare o restructurare a acestora conform unei noi logici, descoperite în timp, pe măsura avansului în studiile şi postările mele.

Atunci, în 2014, continuam „drumul” postărilor cu un capitol intitulat „Viaţa”… Dar, după completările ce au „intervenit” în capitolul anterior („Apa”), cred că cea mai bună continuare ar fi „dezbaterea” de la startul anului 2015, urmată de trecerea la energie, viaţă, etc… Aşadar…

Aşa cum am startat "lucrările" mele despre Noua Medicină, anul trecut (postările din 1 - 3 ianuarie 2014... pentru uşurinţă "de parcurgere" puteţi descărca pdf-ul cu toate postările mele din 2014, deci, inclusiv cele menţionate anterior, de la adresa www.dorinm.ro/nouamedicina.pdf - acum, 2017, nu mai există postat), aşa voi proceda şi în acest an...

Voi începe cu o notă personală, este drept, mai evoluată (cel puţin în scris, sau în postări wordpresso-facebook-iste)... Şi, la fel de adevărat, puţin mai întârziată...

Condiţia umană m-a "găsit" ceva mult mai obosit şi ocupat decât eram anul trecut, pe vremurile acestea. Dar, de azi, voi începe iar să vă scriu, cât de cât zilnic... Asta şi deoarece eforturile de sintetizare şi acumulare sunt mult mai mari... Şi, mai ales, pentru că, din acest an voi trece cu adevărat la noua medicină şi nu doar la introducerea în aceasta (care a cerut deja un an de eforturi)...

Oricum, în ceea ce va urma, cel puţin în acest an, va fi o continuă dezvoltare şi îmbunătăţire a materialelor existente deja (în stare de "introducere") cu unele postări suplimentare într-un fel de paralelism la activităţile dedicate noii medicine de pe dorinm.ro (care întârzie mai mult decât mă aşteptam)... Chiar şi această postare cred că o voi finaliza pe parcursul mai multor zile...

Aşa că... 3, 2, 1, START (la fel ca şi anul trecut, 2014) !!!

Pierre Teilhard de Chardin (iezuit, teolog, geolog, paleontolog, fizician şi antropolog francez) este cunoscut de noi prin lucrările sale în direcţia concilierii religiei cu ştiinţa modernă, concepţia sa cosmogonică şi antropologică promovând evoluţionismul şi transformismul.

Pentru mine, şi nu numai, el a devenit cunoscut prin afirmaţia: "Cândva, după ce vom fi stăpânit vânturile, valurile, mareele, gravitaţia, vom pune în slujba lui Dumnezeu energiile iubirii. Atunci, pentru a doua oară în istoria omenirii, omul va descoperi focul."

Era pe vremea când descopeream că medicii, în marea lor majoritate, văd în sălile de aşteptare (sau în sălile de operaţii, saloanele de spital şi altele asemenea) nu oameni ci cazuri, boli, sau altele asemenea. Am sesizat cu stupoare că, la fel este chiar şi în secţiile de psihiatrie sau în cabinetele de psihologie, un fel de procent majoritar "de consideraţie" plecând tot în direcţia afecţiunilor, dezechilibrelor bolilor... şi altele asemenea...

Privind în ceea ce simţeam eu, ceva legat de intuiţia internă, proprie, spre ceva uşor de asociat cu noţiunea de suflet al meu, eu, un umil asistent medical generalist, mă întrebam, cum de pot iubi medicii bolile?

Cum de se înghesuie majoritatea dintre ei (inclusiv cei din celelalte "componente" ale lumii medicale) pe cazuri rare asupra cărora să intervină ştiinţa şi cunoaşterea lor fără a lua în considerare omul care avea acea afecţiune (exceptând, bineînţeles, cazurile de notorietate publică, cele de notorietate "de portofel" sau cele "de sânge"), fără a găsi o soluţie cât de cât în ceea ce priveşte omul respectiv ci, numai şi numai legată de boala lui. Da, boala era (şi este) mai presus de orice... Şi atât...

Şi, siderat, puţin dezgustat, indiferent de condiţia mea de „profan”, am renunţat după mai puţin de 5 ani la meseria de asistent de "service medical". Nu puteam fi un asistent al unor mecanici de maşini umane. Am simţit că îi pot ajuta pe cei din jur mai bine dacă nu sunt înregimentat în "armata halatelor albe" (cum aveam să denumesc mai târziu corpul medical, în totalitatea membrilor/ participanţilor lor).

Cu timpul am învăţat (experimentat şi convins) că oamenii pot opri dezvoltarea, deseori urmată de eliminarea diverselor boli eliminând gândurile conflictuale, resentimentele şi disperarea. Mai mult, dacă aceste gânduri nu vor să dispară de la sine, le putem alunga cu ajutorul gândurilor de iubire şi iertare, atunci când mulţi dintre noi descoperă pacea minţii. Atunci când fiecare celulă a corpului persoanei respective face diferenţa odată ce s-a făcut această descoperire, pacea minţii. O pace care ar trebui să o avem toţi.

Aceste gânduri, această pace, este "mijlocul" principal de luptă contra... Stresului. Stresul este principala cauză a problemelor de sănătate, a problemelor din viaţa noastră de zi cu zi, probleme între care sunt incluse şi accidentele. Oamenii care trec printr-o stare de stres (acută sau cronică) suferă deseori tot felul de accidente, cad sau se confruntă cu tot felul de întâmplări nefericite (stresul diminuând stăpânirea de sine şi atenţia).

Pe scurt, stresul este principalul ucigaş al omului (chiar dacă, prin extensie, este ucigaşul general al vieţii, a tot ceea ce există). Şi el acţionează indiferent de "direcţia" de acţiune. Practic, nu există nici o modalitate în care să putem coexista cu stresul.

La puţin timp după această percepţie clară, descoperea unele detalii despre sistemul nervos vegetativ, despre simpatic şi parasimpatic, despre „luptă sau fugi” sau „iubeşte şi construieşte”… Deci, activitatea nebună „ucide”, activitatea ordonată, bazată pe alegere, pe conştiinţă… Veţi vedea!

La fel, tot cu trecerea timpului am învăţat că medicii, marea majoritate sunt oameni de calitate (şi atât... sunt destul de "contra" consideraţiilor de genul "preotul, învăţătorul şi medicul" sunt elita societăţii, sau alt fel de elită... Fără alte comentarii din care toţi cei care aparţin "claselor elitiste" autodeterminate menţionate anterior ar ieşi "super-şifonaţi" într-o discuţie directă cu mine...

Onor doar celor care mă "depăşesc" real, că noi fi eu, nici pe departe, "buricul târgului" şi pe care îi voi recunoaşte de la "prima vedere" reală, nu virtualo-web-istă)...

Ei sunt parte integrantă în eforturile oamenilor spre sănătate şi trebuie doar convinşi că ceea ce fac ei (cel puţin marea majoritate dintre ei) este doar "mecanică umană".

Utilă, este drept, în multe cazuri, dar evident doar "de urgenţă"/ „acute” sau utilă câştigului de timp necesar rezolvării de către fiecare a problemelor proprii. Ar mai putea fi considerată utilă prin faptul că reprezintă o a doua cale de eliminare a problemelor de sănătate şi, acolo unde sunt două acţiuni concertate există mai multe şanse de rezolvare... Dar, doar atât.

Nu uitaţi, cu adevărat, în afara cazurilor de urgenţă reală, medicii nu au altă utilitate decât să vă dea timp pentru a vă rezolva propriile probleme! De aceea ei participă cu adevărat doar într-un mic procent la vindecarea pacienţilor... Nu sunt integri, în sensul că, cea mai mare parte dintre ei sunt conştienţi de "invaliditatea" cunoştinţelor lor dar nu fac nimic în acest sens. Banii şi respectul "fraierilor" vin şi fără aceste eforturi de completare a cunoştinţelor...

Deci, pentru cei mai cârcotaşi dintre medici, afirm cu maximă convingere că, ei nu pot fi "integri" decât dacă recunosc faptul că, "placebo" (chiar şi contrariul său, "nocebo") este un termen medical, acceptat în totalitate.

Şi, dacă fac acest lucru, îi provoc să îmi demonstreze că această recunoaştere nu îi obligă să îşi îndrepte atenţia, eforturile şi cunoaşterea şi spre noua medicină şi, astfel, să devină medici adevăraţi, integri, care să merite respectul atribuirii termenului de "elita intelectualităţii", "elita societăţii" sau altele asemenea (caz valabil şi în cazul preoţilor şi, mai ales, în cazul învăţătorilor/ profesorilor, care ar trebui să facă ceva destul de deosebit faţă de ceea ce fac acum pentru a fi integraţi în elitele reale şi nu cele autodeclarate).

Asemenea termenului "placebo", intervine "influenţa" termenului "stres". El este utilizat de medici, recunoscut de medici. Ei ştiu că stresul este cauza problemelor de sănătate, oricare ar fi acestea. Poate vreun medic să afirme că nu este aşa?!? Câţi dintre medici pot afirma că, în practica lor "pe oameni", în loc să utilizeze tot felul de elemente chimice de intervenţie nu ar fi fost mult mai bine dacă se intervenea asupra stresului? Prin prevenţie sau chiar prin exerciţiu direct (în cazurile "mai uşoare")...

De exemplu, practica alopată a demonstrat, că este preferabil (mai bine) a se lupta împotriva proastei funcţionări a rinichilor prin medicamente diuretice în loc să se lupte, în continuarea exemplului, preventiv, împotriva anxietăţii...

Medicii ştiu că este mai bine să se atace o problemă de la origine decât să fie lăsată să se dezvolte, şansele de a ne lupta cu acea problemă "bine dezvoltată" fiind mult mai mici sau nule. De exemplu, medicii ştiu că oamenii care au de luat în permanenţă decizii "de viaţă şi de moarte" (controlorii de trafic aerian, funcţionarii care aplică legile, oamenii de stat şi, chiar ei, cadrele medicale, mai ales medicii) trăiesc într-un stres continuu şi trec prin perioade de mari nelinişti. Astfel, ei se confruntă cu din ce în ce mai multe cazuri de boală, depresie şi alte afecţiuni. Mai mult, viaţa în astfel de condiţii le limitează capacitatea de a lua decizii, le diminuează eficienţa şi le creează o stare de încordare în viaţa personală. Şi, nu este suficient să fim capabili să ne relaxăm în condiţii de stres (şi ei, medicii, ştiu asta). Chiar şi în astfel de condiţii/ situaţii putem să o păţim.

Ei, medicii (inclusiv cadrele medicale, cele cu pregătire în acest sens - nu mă refer aici la şoferii de ambulanţă, personalul auxiliar, distribuitorii de medicamente sau alte persoane cu asemenea ocupaţii), au la dispoziţie toate uneltele necesare schimbării totale a lumii în BINE. Da, pare exagerată această afirmaţie dar este adevărul gol, goluţ. Dacă se mulţumesc să rămână "mecanici umani" este problema lor. Scopul activităţii lor, ceea ce îi obligă jurământul lui Hipocrat înseamnă cu totul altceva.

Pe vremuri, medicul vizita pacienţii proprii la domiciliu, îşi făcea fişe cu pacienţii în care erau incluse toate elementele mediului de viaţă, ocupaţii, etc. ale pacienţilor. Acum, dacă veţi privi o fişă medicală veţi sesiza că, în afara datelor generale de identificare totul, dar absolut totul, nu este decât un istoric al afecţiunilor şi tratamentelor pacientului respectiv. Atât... Boala este cea care îi interesează.

Şi sunt atâtea şi atâtea metode certificate de vindecare sau de eliminare a stresului. Ele ar trebui cunoscute în primul rând de medici care să se adapteze pacientului şi să prescrie adevărate tratamente şi nu medicamente paleative, chestii stupide gen regim/ dietă. Dacă ei, medicii, nu sunt capabili să aplice tratamentele certificate ci nu mai cele învăţate, ei trebuie să instruiască pacienţii, ca aceştia să ştie ce să facă pentru a elimina stresul, pentru a vindeca rănile trupeşti şi/ sau sufleteşti, respectiv bolile şi afecţiunile atât de comune în ziua de azi.

Ba, mai mult, trebuie să instruiască pacienţii să se concentreze asupra unei anumite probleme de sănătate şi, implicit, asupra soluţionării ei. Această "concentrare" nu este genul de muncă mentală grea la care ne gândim de obicei (ceva şamanic, yoghinic, şi altele asemenea) când percepem acest termen. Nu este nevoie să ne frământăm bărbia cu mâinile şi să ne încruntăm sprâncenele. Nici pe departe...

Este doar o simplă stare de atenţie relaxată, cea care îi permite minţii să se implice într-o mai mare măsură decât atunci când este "strivită" de stres. Doar în această stare (de pace) este amplificată capacitatea de a găsi răspunsuri care să ne ajute să remediem o anumită problemă de sănătate (şi, după cum veţi vedea, mult mai multe "lucruri" decât simpla stare normală de sănătate). Lumea fizică exterioară este sursa stresului. Lumea mentală interioară, acolo unde suntem noi înşine cu adevărat şi nu "masca" afişată mediului exterior, este sursa lipsei de stres. Şi aici intervenim noi şi nu medicii...

Deci, la fel şi noi, toţi cei care avem cât de cât o capacitate de percepţie, de prelucrare şi "de aplicare" trebuie să ne implicăm. Împreună cu familiile noastre trebuie să oferim dragostea şi iertarea care hrănesc viaţa oamenilor. Dumneavoastră şi ceilalţi membri ai familiei trebuie să oferiţi iubirea, iertarea, râsul, bucuria, muzica, speranţa şi rugăciunea care sunt necesare vindecării cu ajutorul minţii aşa cum va fi mai uşor să "vindecăm" (rezolvăm) şi alte probleme cu ajutorul minţii. Odată ce am oferit toate acestea nu vom avea altceva de făcut decât să urmărim producerea miracolului.

Ajungând în acest "punct", nu pot să nu amintesc de fizicianul Rupert Shelldrake care a dezvoltat un concept pentru a explica funcţionarea intuiţiei. În viziunea sa, ajunge de fiecare dată, indiferent de cursul analizei, la un fel de minte mai mare pentru fiecare formă de viaţă. Mai mult, fiecare formă de viaţă programează această minte mai mare. În concluzie, Dumneavoastră şi cu mine, trăind şi învăţând, alimentăm această minte mai mare cu propriile noastre cunoştinţe.

Această minte este denumită de doctorul Shelldrake "câmp morfogenetic", care ne duce cu gândul la "inconştientul colectiv" al doctorului Carl Jung. În mod similar, Peter Rusell are şi el viziunea unui creier global, el "vizualizând" că planeta Pământ este capabilă de autoreglare prin intermediul unei inteligenţe vaste. Fritjof Capra concepe o fizică nouă coroborând înţelepciunea vechilor filozofi chinezi, care atribuiau lumii materiale o bază spirituală.

De aici la toţi cei care au muncit la structurarea şi completarea fizicii cuantice nu este decât un pas. Conform acesteia, din start, totul este energie pe "stigmatul" că totul este "nimic" şi pe "platforma" a numeroase universuri intercorelate. Ba, mai mult, fizicieni de marcă din "grupul cuantic" susţin prin cercetările lor înţelepciunea universală, activităţile umane sub conducere cel puţin duală după conceptul minte-spirit... Şi multe, multe altele...

Aşadar, în rândul oamenilor de ştiinţă există acum pionieri care explorează o nouă frontieră: spaţiul interior. Aceştia recunosc rolul important pe care conştiinţa îl joacă în lumea fizică. Nu cu mult timp în urmă, savanţii adoptaseră un punct de vedere mecanicist, o filozofie mecanicistă, o filozofie materialistă, respingând sau ignorând total puterea conştiinţei.

Mulţi oameni de ştiinţă se menţin încă pe aceste poziţii, în ciuda multiplelor demonstraţii ale efectelor conştiinţei asupra materiei. Dar cei care cutează să-şi apere convingerile sunt pionierii unui mod de înţelegere nou şi curajos asupra lumii, care susţine că existenţa este mai mult decât rezultatul accidental al unui "big bang". Începem să vedem lumea într-o lumină nouă, lumina conştiinţei şi a inteligenţei. Aceasta ar putea fi suprema noastră iluminare.

N-am terminat... Voi continua în altă repriză!

La mulţi ani tuturor! Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!

Dorin, Merticaru