STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
Noua
Medicină 2020 - Introducere (11)
A venit momentul să închei
această „introducere generală” în care am căutat să prezint cât
mai multe despre ceea ce va urma, cel puţin din punct de vedere
al ideilor de bază… Despre structură, mod particular de
abordare, etc, veţi vedea la momentul oportun…
Voi starta acest post cu
două "vorbe de duh" a doi mari români:
Lucrurile nu sunt greu de
făcut. Ceea ce este mai greu este să intrăm în starea de a le
face (Constantin Brâncuşi).
Această „primă vorbă” este,
poate, mai importantă decât orice înainte de a pleca pe drumul
noii medicini, de este ea dacică sau nu. „Să intrăm în starea de
a face”… De ce consider (şi autorii care i-am parcurs,
sintetizat, asimilat, etc) că acesta este cel mai important
lucru?!?
În primul rând deoarece
percepţia umană (demonstrat de psihanalişti, psihologi,
parapsihologi, specialişti în dezvoltare personală,
spiritualişti, etc) este modificată de un număr neimaginat de
factori „deformatori” (chiar dacă am pus ghilimele nu înseamnă
că expresia nu trebuia luată ca atare). Şi, iată despre ce este
vorba!
Cercetările recente
(publicate în 2014), de natură psihologică (International
Journal of Psychology), relevă că fiecare dintre noi percepe
mediul în mod diferit, chiar dacă este vorba despre indivizi din
aceeaşi familie, de sânge sau de „alianţă”, din acelaşi spaţiu
(casă/ apartament, cartier, oraş, ţară, etc), ceva definibil cu
expresia „individ sau grup de percepţie”.
Nu vă voi prezenta aici prea
multe detalii (de exemplu se ţine cont şi de recunoaşterea
comportamentelor pro-mediu, obiectivele de mediu cum ar fi modul
de economisire al banilor, de „investiţiile” în îmbunătăţirea
sănătăţii, etc dar acestea ar complica mult prea mult
consideraţiile noastre), totul urmând a se rezuma la „strictul
necesar” (de exemplu, influenţele sunt grupate în 18 „mari”/
„semnificativi” factori personali şi sociali).
Aşadar, factorii personali
sunt (într-o prezentare „spartană”, deoarece voi aborda pe larg
totul în postări viitoare):
1. Experienţele copilăriei –
Aceste experienţe afectează deosebit de puternic atât dacă s-au
„petrecut” în cadru familial dar, mai ales, când s-au petrecut
în afara acestuia şi au atras consideraţii ample la nivelul
individului reper sau al grupului din care face acesta parte;
2. Cunoaşterea şi educaţia –
Este evident că nivelul de cunoaştere este cel care determină
aproape toate consideraţiile unei persoane, educaţia fiind una
din principalele căi ale cunoaşterii, fie prin „orientarea”
acesteia fie prin lipsa „asimilării”/ „acceptării” educaţiei
care nu mai are efect asupra cunoaşterii;
3.
Personalitatea şi auto-interpretarea – Cu referire la tipurile
de personalitate („Cele 4 mari personalităţi”) dar şi
„incluziunea” psihologică actuală reprezentată de deschiderea
către experienţă (gradul de curiozitate intelectuală,
creativitate, preferinţa spre noutate şi varietate),
conştiinciozitatea (cu referire la tendinţa spre autodisciplină,
acţiuni responsabile pentru atingerea unui obiectiv, a unor
realizări, prin angajamente planificate în detrimentul
reacţiilor spontane, printr-o bună organizare şi acţiuni
majoritare independente de factorii/ colaboratorii din jur),
extrovertirea (care este o dominantă a felului în care persoana
reper se raportează în comparaţia la celelalte persoane; de
exemplu, „egoistul” are un mod de percepţie total diferit de
ceilalţi, diferenţiindu-se de ceilalţi (scări de valori
diferite, preocupări diferite, etc), fără preocupări faţă de
mediu/ persoane/ relaţii/ acţiuni, aflat permanent în
competiţie, fără capacităţi reale de a interschimba majoritatea
elementelor de mediu, etc; „dependentul” se concentrează asupra
relaţiilor cu ceilalţi simţindu-se permanent conectat din toate
punctele de vedere, cooperant, etc dar depinde în toate
percepţiile sale de „predominantele din jur”, etc), caracterul
agreabil (cu referire la tendinţa de a fi empatic şi colaborativ
în dezavantajul suspiciunii şi antagonismului cu cei din jur) şi
stabilitatea emoţională (în sensul de acea stare constant
manifestată în care este diminuată sau anulată tendinţa de a
experimenta emoţii negative/ neplăcute cum ar fi furie,
anxietate, depresie sau diferite vulnerabilităţi);
4. Sensul
controlului – Reprezentat de intenţia/ capacitatea individului
de a dori/ susţine controlul asupra evenimentelor din viaţa
proprie sau a altora, echilibrul dintre „aplecarea” spre
persoana proprie sau spre persoanele din exterior determinând
(în anumite ponderi) capacitatea acelei persoane de a accesa
cunoaşterea, interpretarea, etc, determinând deschiderea spre
cunoaştere sau accesarea dogmatismului, a limitării, funcţie de
propriile decizii sau de consecinţele acţiunii mediului
înconjurător;
5.
Valorile – Poate cel mai important „filtru” al cunoaşterii,
inclusiv din punct de vedere personal (am făcut această
subliniere deoarece are o pondere imensă şi la nivel de grup),
fundamentat pe tendinţa persoanei de a fi deschisă spre
cunoaştere şi schimbare versus conservatorism şi „comoditate”
(fără a mai aminti de tendinţele spirituale sau altele asemenea
care ar putea naşte un fel de determinism a trei mari categorii
de „bază suport” pentru „dezvoltarea” valorilor, categoriile
amintite fiind reprezentate de egocentric, exocentric (a nu se
confunda cu introvertit şi extrovertit) şi altruist – un fel de
delimitare clar „populară” de tip materialist versus nehotărât
versus spiritual);
6.
Percepţia asupra lumii, inclusiv din punct de vedere politic,
social, cultural, etc – la prima vedere poate părea o
„desprindere” forţată de factorul anterior (valorile) dar acesta
se delimitează clar, în special datorită influenţelor majore de
tip social/ politic; astfel că, de exemplu, multe din valorile
persoanelor egocentrice pot părea similare cu cele ale
exocentricilor dar reprezentarea lor în acţiune este total
diferită, cum are fi cazul în care ambele „caractere” au
tendinţa de a acumula suport material, influenţă etc dar cu
„orientări” total diferite; apoi apare un fel de fenomen de
„autocenzură” în ceea ce priveşte acţiunile, cum ar fi
autoritatea, care, aparent, repet, la egocentrici se doreşte a
fi emanată fără condiţionare externă pe când la exocentrici se
doreşte a fi exersată pe baza cunoaşterii şi adaptării reale (şi
ar fi multe alte exemple, dar despre asta în postări viitoare);
nu în ultimul rând este vorba despre valori morale emanate de
mediul înconjurător, valori care sunt folosite în cazul
egocentricilor şi îmbunătăţite în cazul exocentricilor; cultura
locală este, de asemenea, un factor determinant în ceea ce
priveşte manifestarea/ acceptarea cunoaşterii atât de ego cât şi
de exo; apoi, de ce nu, „liberalii” adepţi ai pieţelor libere
pun preţ major pe controlul cunoaşterii, din toate punctele de
vedere comparativ cu „conservatorii” care, chiar dacă ar a avea
aceeaşi „orientare” ei pun preţ major pe controlul percepţiei
cunoaşterii (nuanţă care este mai importantă decât v-aţi
imagina);
7.
Obiectivele proprii – O altă „determinantă” asupra percepţiei şi
interpretării acesteia deoarece, deseori, acestea nu au nici cea
mai vagă legătură cu realitatea (din varii motive), cum ar fi
cazul în care eşti determinat şi „determinat” să joci un anumit
rol în viaţă, fapt ce te face să elimini orice element al
percepţiei şi orice act al interpretării ce poate interfera;
apoi ar fi deformarea indusă de scopul propus/ impus, că este
propriu sau legat de mediul înconjurător, că este legat de
realitate sau nu; ar fi de amintit aici şi un fel de clasificare
a scopurilor (3 în total) realizată de psihologi: a. scopuri
hedoniste care conduc individul să caute căi care să îi
îmbunătăţească sentimentele şi să îi mărească gradul de confort,
b. scopuri „de câştig” care sensibilizează individul în raport
cu pierderea sau câştigul (cu privire la orice reper, nu numai
cel material) şi c. scopuri normative care se referă la norme,
etică, corectitudine, etc;
8.
Percepţia responsabilităţii – Este un factor real dar deosebit
de controversat, contestându-se influenţa sa reală pe motiv că
această raportare este fie excesiv de personală (procesele de
conştiinţă în raport cu fapte proprii sau în incidenţă cu mediu
înconjurător, inclusiv elemente impuse de tip religie, credinţe
sau altele asemenea) fie excesiv de externă, impusă de mediu, la
care individul trebuie să se adapteze şi, astfel, să îşi
modifice percepţia pentru a se integra în mediu (dar, în postări
viitoare veţi vedea că este un factor de influenţă majoră);
9.
„Înclinarea” cognitivă/ prejudecăţile cognitive – creierul uman
este plin de prejudecăţi, acesta fiind construit funcţional
major pe aceste prejudecăţi care scurtează timpul necesar luării
unor decizii (vom discuta pe larg în postări viitoare); din
punct de vedere psihologic, grupele majore de prejudecăţi
cognitive sunt reprezentate de: efectul „actor – observator”, b.
prejudecăţile auto-construite şi c. prejudecăţile egocentriste
(de genul a-ţi asuma merite pentru reuşite şi a respinge
responsabilitatea pentru nereuşite, deseori atribuind altcuiva
efectul, etc – nu mai intru în detalii acum) fără a mai lua în
considerare şi un fel de prejudecăţi legate de elemente care nu
au nici cea mai mică legătură cu procesele de cunoaştere fiind
efectiv frâne reale ce vor să menţină un echilibru atins fără
intervenţia cunoaşterii care, obligatoriu, atrage schimbare,
acceptare sau alte elemente legate de funcţionarea sistemului
nervos vegetativ simpatic (dar, este doar o introducere,
dezbateri ample urmând);
10.
Ataşamentul de locuri/ persoane – aici trebuie perceput prin
termenul „locuri” nu doar o simplă prezenţă geografică, eventual
doar căminul părintesc sau conjugal ci întreg ansamblul de
factori, persoane, acţiuni, etc atras de acesta, motiv pentru
care este evident că putem discuta obligatoriu despre un
ansamblu între un loc şi o persoană, că este ea individul reper
şi sau mulţi alţi indivizi; acest ataşament intervine
predominant în deformarea percepţiei în raport cu trecutul
(fiind un fel de retrăire a percepţiilor trecutului cu tot ceea
ce atrage acest lucru) şi, evident, ce impune modificarea
percepţiei asemenea unui fel de inerţie la schimbare, indiferent
dacă aceasta atrage regres real sau chiar prejudicii;
11. Vârsta
– aici nu cred că este nevoie de comentarii; într-un fel „văd”
ochii la 4 ani, într-un fel la 18, etc, într-un fel „crezi” la 4
ani, în alt fel la… Dar, să nu uităm că, în anumite „condiţii”
de îmbătrânire omul îşi poate pierde interesul, îşi schimbă
valorile deseori, se schimbă vremurile, valorile, creşte
capacitatea de „îngrijorare”, etc (vom discuta mai amănunţit
decât vă puteţi imagina);
12. Genul
(sexul) – Creierul masculin este orientat către obiectiv pe când
cel feminin este orientat spre trăire, acumulare, etc; apoi, să
nu uităm de faptul că femeilor nu prea le este teamă de
socializare cu toate efectele asupra cunoaşterii atrase de
aceasta pe când bărbaţii socializează doar „din interes”/ pentru
un scop, fapt ce limitează percepţia funcţie de interferenţele
întâlnite (restul în alte postări);
13.
Activităţile alese – Sunt, din punctul meu de vedere, cel mai
important factor de deformare al percepţiei chiar dacă, la prima
vedere par a fi elementele care concentrează atenţia, o
focalizează spre o percepţie anume; dar, tocmai acest „anume”
este actorul ce schimbă total scenariul cunoaşterii prin
importanţa lui, prin acţiunea lui, etc (De exemplu, gândiţi-vă
la militari sau orice altă structură militarizată! Marile
confruntări militare nu au fost câştigate de cei care îşi asumă
atât de multă importanţă, atât de multă putere, militarii „plini
de grade” care defilează în zile de sărbătoare, care beneficiază
de atâtea şi atâtea „avantaje” sociale, materiale, etc. Ele au
fost câştigate de adevăraţii eroi, cei concentraţi, voluntari pe
baza unor anomalii ale gândirii politice şi altele asemenea,
„luaţi cu japca”, „cu arcanul” sau altele asemenea. Dovadă stau
statisticile oricărui „mare război” în care ponderea civililor
deveniţi militari este de 98% din totalul pierderilor pe când
militarii atât de plini de ei reprezintă sub 2%. Şi, în fond, ce
trebuie ei să cunoască mai mult decât să ucidă oameni cât mai
eficient, eventual să aprovizioneze maşina morţii cât mai repede
şi cât mai bine cu „efectele” militare?!? Şi, adevăraţii eroi,
noi, cei de rând, cei care inventăm şi muncim ca ei să
beneficieze de cele mai bune „resurse”. Nu deseori am trăit
dispreţul unor gunoaie umane dar militari cu grade maxime de
genul „Voi civili ieftini şi proşti” sau altele mult mai
„grele”, uitând că un civil poate să se „militarizez” dar un
militar nu are nici o şansă să se civilizeze. Apoi, ar fi vorba
despre paznicii de puşcărie care se cred mari susţinători ai
societăţii, mari valori ale justiţiei, dar sunt oameni care au
ajuns să fie paznici, indiferent de facultăţile finalizate
pentru că evident nu sunt în stare de altceva, sau pentru că
doresc imensele avantaje nejustificate atrase de această
ocupaţie şi altele asemenea. Cât despre cunoaştere, cât despre
prejudecăţile lor are rost să mai discutăm măsura în care le-a
fost afectată percepţia. Interesant, nu-i aşa?!? Iată cum
activităţile alese modifică radical percepţia, cunoaşterea).
Iar factorii sociali sunt
reprezentaţi de (cu aceeaşi abordare „sumară”):
1. Religie
– De departe este un factor de o importanţă majoră în
totalitatea manifestărilor ei, atât la nivel material cât şi la
nivel spiritual, tocmai fiindcă este cert bazată pe dogme, care
elimină cunoaşterea, nu neapărat o deformează; sau, cel puţin,
cu referire la actualele forme de credinţă (vom mai discuta);
2.
Diferenţele urban-rural – Aici nu este vorba neapărat despre un
fel de diferenţă de „cantitate” de cunoaştere care, evident,
intervine în percepţie ci, pur şi simplu, este vorba despre un
fel de diferenţă de prejudecăţi care interferă cu prejudecăţile
personale şi, astfel, se ajunge la o modificare cu efect
maximal, incalculabil, asupra percepţiei; apoi, stilul de viaţă
este diferit între urban şi rural, valorile sociale, culturale,
etc diferă, ş.a. ajungându-se la un fel de diferenţiere clară
între cunoaşterea unui individ din mediul rural faţă de unul din
mediul urban;
3. Legile/
normele – Chiar dacă sunt un factor constrictiv (rareori au fost
un factor de încurajare, de suport, chiar şi în actualele
condiţii „democratice”, bla, bla) acestea sunt cele care
concentrează „oportunităţile” de cunoaştere şi, astfel, se
ajunge la un fel de factor de influenţă asupra percepţiei; apoi,
ar fi de luat în seamă faptul că normele, normativele, legile,
creează grupuri sociale, încurajând deformarea percepţiei, fie
şi prin simpla delimitare de tip „clasă socială” („introdusă”
mai jos), ce să mai discutăm de reorientarea intereselor, de
necesităţile adaptative atrase de aceasta, etc. (şi aici vor fi
multe de discutat);
4. Clasa
socială – Multe elemente legate de clasele sociale sunt
discutabile din punct de vedere al influenţelor asupra
percepţiei dar nu se poate pune la îndoială că acesta nu ar
exista cel puţin din punct de vedere al accesului la percepţie,
clasele de mijloc şi peste având un acces net superior celor
inferioare, din toate punctele de vedere, indiferent de
„ambiţiile” care apar; Mai mult, este evident că o apartenenţă
la o clasă, la o castă, schimbă total „atenţia” membrilor
acesteia şi, deseori, dogmatizările forţate „de clasă” atrag
deformări masive în ceea ce priveşte prelucrare informaţiei din
mediul înconjurător; apoi, de ce nu, este vorba despre
posibilitatea de acces la informaţie, lipsa resurselor
materiale, de exemplu, definind clar un fel de prag de nivel de
acces şi, prin urmare, de posibilitate de prelucrare a
informaţiei şi, implicit, o deformare clară în ceea ce priveşte
realitatea elementelor admise în cunoaştere; există, evident,
influenţe şi în sens negativ din punctul de vedere al claselor
sociale „înalte”, al căror „elitism” corupe grav percepţia (nu
voi da exemple şi, oricum, voi dezbate pe larg toate aceste
probleme);
5.
Proximitatea de locuri cu probleme culturale, etnice, de mediu,
etc. – Apropierea de astfel de zone devine un fel de apropiere
de „zone de deformare” a percepţiei mai puternice decât v-aţi
imagina (de aceea am realizat această delimitare – de exemplu,
gândiţi-vă la zonele etnice care se tot întrepătrund, variază
permanent şi produc percepţii diferite asupra aceluiaşi reper de
percepţie indiferent de factorul deformator)
Şi, credeţi-mă, lucrările de
specialitate descriu multe, multe elemente „de deformare”. Pe
final aş mai aminti doar de departajarea între motivaţiile
bazale ale oamenilor, aşa numitul echilibru între „a fi” şi „a
avea”, care reprezintă principala „problemă” pe baza căreia
fiinţele umane îşi delimitează comportamentul, acceptă şi
prelucrează percepţia ş.a.m.d. Dar, pentru a nu lungi mult
finalul acestei prezentări introductive, să vedem rapid ce este
cu „a fi” şi „a avea”!
Conform Dex-ului limbii
române, „a fi” înseamnă, ca verb predicativ, a exista, a avea
fiinţă, sau, a trăi, a vieţui, a o duce (despre lucruri,
situaţii, acţiuni, etc), sau, a se afla, a se găsi într-un
anumit loc, la o anumită persoană, sau, a-şi avea originea, a se
trage din, sau, a dura, a dăinui, a ţine, sau, a se îndeplini, a
se întâmpla, a se petrece, a avea loc şi multe, multe alte
conotaţii.
„A avea” înseamnă a poseda
ceva, a stăpâni ceva sau pe cineva, a deţine ceva sau pe cineva,
a şti, a dispune de, a domina, sau, a primi, a căpăta, a obţine,
a câştiga şi multe, multe alte conotaţii.
Mai este nevoie de
comentarii suplimentare?!? Iată la ce drum ne angajăm (sau, cel
puţin, mă angajez eu în tot ceea ce urmează)! Împreună vom trece
prin tot felul de elemente ale cunoaşterii pentru ca, având
acces la aceasta, indiferent de „prelucrările” ce vor urma, să
putem discerne în ceea ce contează, adică orice este legat de
viaţa noastră reală, palpabilă, că este a trupului, a minţii, a
ambelor sau că vom lua în calcul şi spiritul.
Mulţumesc pentru răbdarea de
care aţi dat dovadă să treceţi prin atâta introducere (nici mie
nu îmi vine să cred ce întindere a „atins”).
Şi, după cum vă anunţam, voi
începe cu un material destul de însemnat legat de…
Apă…
Să ne bucurăm de zile bune!
Dorin, Merticaru
