STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Noua Medicină 2020 - Introducere (10)

Scurtă organizare.

După cum aţi observat în postul anterior (9), am ajuns şi la implicaţiile minţii în ceea ce priveşte sănătatea noastră, a tuturor şi, mai ales, cea individuală. Offf, sunt atât de multe lucruri de prezentat încât nici nu ştiu cu ce să încep mai întâi sau să continui. Intenţia mea, cel puţin până azi, era să merg pe o linie ascendentă, pornind de la trup (medicina alopată inclusiv psihologia), continuând cu mintea (psihologia, formele de medicină alternativă şi noua medicină germană) şi să finalizez cu spiritul (credinţele - fără atingere la religie ci, eventual, doar la baza, punctul de plecare al acestora)...

Dar, asta ar însemna un volum imens de muncă nu numai pentru mine (care fac toate aceste postări mânat de ceva nebunesc, ciudat, asemenea unei căutări a confirmării căii descoperite de mine în problema "lecuirii" problemelor proprii sau a celor dragi mie, fie şi profilactic în cazul copiilor mei), cât şi pentru Dumneavoastră, cititorii, care aţi fi obligaţi să parcurgeţi totul de la zero pentru ca, după un lung drum (în care să încep cu afecţiunea prezentată complet, pe înţelesul tuturor, din punct de vedere al medicinei alopate, clasice, apoi să trec prin toate fazele ce pot fi inserate din punct de vedere al medicinilor alternative şi, într-un târziu, să ajung gâfâind la noua medicină) să ajungeţi şi acolo unde este esenţa, la spirit şi spiritualitate (totul din nevoia imperioasă de a vedea dumneavoastră că toate sunt bune numai şi numai dacă ţinem cont de tot ansamblul şi, mai ales, de spirit)... la întregul constituit de triada menţionată de mine (trup-minte-spirit) care nu este altceva decât răspunsul descriptiv al reacţiilor spiritului... Nu există boli!!! Există doar manifestări ale spiritului nostru, fie şi în interacţiune cu spiritele celor din jurul spiritului nostru (şi nu din jurul nostru ca indivizi)...

Pentru a înţelege unele din afirmaţiile mele, să intrăm în mici „detalieri” despre alfa şi teta terapie, forme declarate a fi independente faţă de noua medicină dar care sunt incluse de mult în aceasta, indiferent dacă ne amintim de daci sau nu… Care nu vindecau trupul până ce nu era vindecat sufletul, apoi mintea – da, aţi citit bine. Din vechimea lor, fie şi atribuibil medicinei isihastre, vine o „consideraţie” care ne spune că „Nu suntem aici pentru a trăi o experienţă spirituală ci suntem, un spirit care trăieşte o experienţă umană”…

Deci, particularizând pe terapia alfa, procedeele generale de „terapie” au ca punct de plecare identificarea conflictelor, eforturile principale ale acestei „tehnici” fiind orientate spre inducerea unei stări de relaxare cât mai profundă posibil şi iniţierea unui fel de proces de psihanaliză care să închidă aceste conflicte, fie prin intermediul acţiunii, fie prin intermediul „iertării”, iubirii sau altor procedee. Din punctul de vedere al practicienilor, procedeul nu are rateuri, excepţie doar imposibilitatea pacientului de a rămâne în starea de relaxare, care numai acesta şi-o poate induce, atunci, când, evident, este „dezbătut” conflictul.

Terapia alfa este ceva mai globală, fiind un fel de interstadiu către terapia teta, fiind orientată spre capacitarea pacientului/ asistatului către canalizarea adevăratelor energiei ale subconştientului şi/ sau ale sufletului (în accepţia unor practicieni/ autori), posibilitate uşor de realizat cu ajutorul unui fel de autohipnoză (vom discuta pe larg mai târziu, poate peste 200 de postări). Datorită „compatibilităţii” între cele două terapii (fiind diferit doar un fel de „profunzime”) şi timpului îndelungat solicitat (la propriu) până ce voi posta despre aceste terapii, vă voi da un mic exemplu despre acestea într-un fel de „cumul introductiv”.

Voi aborda inima şi sistemul circulator (chiar dacă, să nu uitaţi asta, totul se abordează la nivelul întregului şi nu pe „porţiuni”). Inima şi sistemul circulator reprezintă „nevoia de dragoste” (de iubire, apreciere, protecţie, etc).

Punctual, inima este centrul torului chakrelor (cele 3 chakre inferioare „materialiste”/ legate de viaţa materială şi cele trei chakre superioare „spiritualiste”/ ale Sinelui întâlnindu-se aici, în adevărata chakră a „şaptea”, Anahatra, chakra tuturor formelor de iubire/ dragoste, corespunzând totodată bucuriei şi respectului, compasiunii şi iertării/ renunţării). Dacă „spinul” (rotaţia şi/ sau amplitudinea energetică) intră în dezechilibru, în contradicţie, aici, la nivelul inimii se va produce o ruptură, o durere, un dezechilibru manifestat în ceea ce noi denumim boală. Aici se centrează cu adevărat orice formă de stres de la celelalte niveluri prin această posibilă „descentrare” cu efect de rupere.

Sistemul circulator este cel care are tangenţă directă cu toate celelalte chakre şi, aşa cum „motorul” acestuia are nevoie de dragoste, bolile de sânge sunt născute, în general, de imposibilitatea de a recepta dragoste, eventual bucurie… Cu referire la adevărata bucurie şi nu la ceea ce ar putea fi descris de realizarea unui obiectiv, de victoria echipei favorite, etc… Adevărata bucurie fiind un fel de echilibru în care viaţa noastră să „înregistreze” peste 70% bucurie per ansamblul ei… micile bucurii.

Este ceva similar cu pildele creştine legate de păcat… Un om face un păcat mare (nu din cele cu adevărat mari, cum ar fi crima) care se materializează într-un mare bolovan cu care acesta ajunge la judecată. Un alt om a făcut multe păcate mai mici, concretizate în pietricele… Dar multe, cât să umple un camion… Şi ajunge şi acesta la judecată… Care credeţi că va fi reacţia „judecătorului”?!?

Cam acesta este şi echilibrul la nivelul ansamblului nostru. Multe pietricele vor face ravagii, comparativ cu o piatra mare dar care „dacă nu te ucide te face mai puternic”, la fel şi cu bucuriile unde una mare nu contează prea mult dar un camion de mici bucurii face diferenţa.

Pare ciudat, nu-i aşa?!? Yogin sau altfel… Nu argumentez acum deoarece vor urma postări ample din care Dumneavoastră veţi trage concluzii. Acum este „vorba” doar o descriere introductivă şi… Să revenim!

Abordarea în cazul terapiilor teta iniţiază procesul printr-o amplă analiză care „trece” totul prin cele 7 planuri existenţiale (o similaritate destul de ciudată cu numărul chakrelor).

De aici începe un fel de proces imaginativ de concentrare asupra inimii („pe inimă”), de tip autohipnoză, pilotare proprie (eventual însoţită de pilotarea persoanei care asistă) prin intermediul căruia „pacientul” începe să imagineze „cufundarea” în lumină (tip reiki) sau în energia „Mamei Pământ”, aşa cum sunt ele (indiferent de forma imaginativă a subiectului). Apoi, acesta îşi imaginează cum energia urcă de la nivelul tălpilor sau coboară de la nivelul capului/ chakrei superioare (funcţie de metoda lumină sau Terra abordată) deschizând fiecare chakră care o întâlneşte sau, pur şi simplu, „simţind” ascensiunea sau coborârea energiei până ce este cuprins între trupul. Odată ce este cuprins întregul trup, la calea ascendentă se imaginea formarea unei mingi de lumină ce va pleca spre univers (la calea cealaltă se imaginează urcarea energiei într-un proces similar până la „evadarea” în univers). Apoi se imaginează un el de traseu prin univers trecând prin toate planurile existenţiale până la cel de-al şaptelea.

Aici, într-un fel de final, fără a exista un fel de formulări magice, subiectul trebuie să poarte un fel de dialog cu Creatorul a toate care sunt (sau, după alegere, Dumnezeu sau cu cine doreşte subiectul să colaboreze ca element suprem) unde subiectul va cere eliberarea părerilor de rău, va ierta şi va cere iertare, va mulţumi, va cânta, etc totul finalizându-se cu „Aşa este!”/ „Aceasta este realitatea!” sau altele similare (timp prezent, ceva ca şi cum acel lucru/ acea cerere este împlinit/ împlinită/ rezolvată) de trei ori. Expresia folosită de mine, „va cânta”, este evident la propriu. În timpul acestor procese de imersie subiectul îşi va imagina cum se „scufundă” în interiorul propriei inimi, ascultându-i cântecul şi acompaniindu-l (indiferent de capacităţile muzicale ale subiectului), prin acel cântec ajungându-se la un fel de dublu efect, primul de a asculta cântecul inimii (frică, ură, nedreptate, frustrare, orgoliu sau altele blocate în inimă), cel de-al doilea de a participa la eliberarea acesteia prin „efortul” de acompaniament (ce eliberează acele „trăiri” negative).

După eliberarea inimii se va proceda la reconectarea energiei Creatorului, însoţit de respiraţii profunde pentru a ajuta la relaxare după participarea la cântecul inimii. După aceasta, subiectul poate opri totul atunci când doreşte, poate relua „imersia” până ce toate elementele negative sunt eliberate maximal de la nivelul inimii.

Totul trebuie să se deruleze fără nici un fel de cenzură de partea asistentului (care trebuie să încurajeze orice formă de manifestare a acestei descărcări) sau autocenzură (care este cea mai destabilizatoare).

Pare ciudat dar, încercaţi! Nu combateţi ceea ce aţi citit până ce nu aţi încercat! Şi ajunge ca material introductiv! Să revenim la un fel de final cu ceva „aterizări” în înţelepciunea orientală!

Din vremuri imemoriale Buddha spunea "Calea nu este în cer. Calea este în inimă"... Şi, credeţi-mă, nu se referea pur şi simplu la organul denumit de noi inimă (ci la întreg „ansamblul” descris mai sus)... Tot el vine şi completează cu: "Primul adevăr spune că viaţa aduce cu sine suferinţă. Al doilea că suferinţa are o cauză (care este dorinţa), că nu este un rezultat accidental. Al treilea Adevăr afirmă că putem descoperi cauza (dorinţa) şi putem rupe lanţul cauzal pentru a preveni suferinţa. Îndepărtezi cauza, şi astfel îndepărtezi efectul. Al patrulea şi cel mai important Adevăr spune că trebuie să exersăm pentru a atinge adevărul explicat de cel de-al treilea Adevăr".

Ce poate fi "suferinţa" la care se referea el? Nu cumva este vorba despre emoţie? Despre conflictul nerezolvat (dar rezolvabil) de care aminteşte noua medicină germanică, de contradicţia despre care vorbeşte noua medicină? Oare poate fi pus la îndoială faptul că starea noastră emoţională (fie şi mental emoţională) ne influenţează sănătatea (dacă nu chiar o defineşte)?

Ce este stress-ul? Nu cumva o cavalcadă de emoţii autoinduse sau induse de eforturile (dorinţele) celor din jur? Vrem sau nu vrem totul este o reflexie la nivel fizic (la nivelul trupului) a spiritului nostru (prin manifestările sale mentale: gândurile, sentimentele etc.)... Pe scurt, suntem aproape numai şi numai ceea ce gândim (acestea fiind primele manifestări ale spiritului la nivelul nostru material).

Tot din vremuri imemoriale, de la străbunii noştri daci, vine un adevăr "Boala apare mai întâi în suflet apoi în trup" sau, binecunoscutul "Precum în Cer aşa şi pe Pământ"... Apoi, când totul a devenit "serios", cercetătorii au început să găsească rând pe rând conexiunile trupului la suflet. Probabil că primul a fost Freud care a intuit, detectat şi cercetat subconştientul/ inconştientul... Acel ceva care nu ţine de "minte" aşa cum o percepem toţi, parte a unui trup care răspunde la cerinţele existenţiale ale trupului...

Ci acel ceva care este acolo, neştiut nici chiar de noi atunci când acţionăm/ reacţionăm la mediu, la ceea ce ne semnalizează trupul cu receptorii săi sau ceea ce procesează ansamblul neuronal ca răspuns mental... De la el au plecat mai departe mulţi, mulţi alţii care au descoperit legăturile dintre minte şi reacţiile ei şi starea de sănătate, inclusiv reacţiile supradimensionate sau subminate ale organismului sub efectul fin al minţii... Care au demonstrat că mintea conştientă poate gândi la modul trecut sau viitor pe când mintea inconştientă nu poate gândi decât la modul prezent... Chiropracticienii ştiu exact la ceea ce mă refer... La nivelul subconştientului există doar acum şi adevăr... Orice este împotriva acestora produce slăbiciune trupească şi, nu în ultimul rând afecţiunea acestuia ca răspuns de împotrivire/ de corectură la acum şi adevăr...

Acum mă văd nevoit să revin la precizările mele constante. Nu încurajez pe nimeni, indiferent de nivelul său de descoperire a sufletului din el şi de gradul de împăcare cu acesta, să nu urmeze căile cunoscute ale profilaxiei medicale existente la acest moment, la tratamentele medicale acolo unde este cazul ci, pur şi simplu să le completeze (dacă este cazul unei „probleme” manifeste, acute)... Cum pot oare elimina efectul unei vieţi sănătoase, active, al unei alimentaţii corecte, al unei igiene susţinute??? Cum? Ele îşi au rostul lor şi sunt rodul muncii unor oameni care au pus suflet în toate acestea (uite, iar este vorba despre suflet...)... Dar, fără să ne împăcăm cu sufletul nostru, fără să îl descoperim (de fapt) nu vom reuşi să prevenim degradarea funcţiilor organismului şi, implicit, apariţia bolilor. Modul de viaţă sănătos nu poate opri intoxicarea produsă de un suflet bolnav!!!

Aici ar trebui să reamintesc de cazul prietenului meu care avea o viaţă sănătoasă dar tensiunea, încordarea şi conflictele interioare i-au "dăruit" cancerul care i-a oprit evoluţia printre noi. Degeaba, muribund, aproape conectat "dincolo", mi-a transmis că mai bine mă asculta atunci când îi ceream să nu mai ţină cont de mizeriile celor din jurul lui (mai precis celor din afacerile sale printre care şi statul şi mecanismele sale de jaf şi bătaie de joc, etc, etc, etc). Şi, fără să vreau, am ajuns în timpurile acestea, la aproape 15 ani de la "plecarea" sa, să îmi dau seama că, oricum, avea şanse foarte mici să rezolve ceva deoarece lui îi lipsea "antrenamentul" vieţii...

Deoarece nu înţelegea ce îi spuneam că: „Dacă vrei să scapi de cancer trebuie să exişti „ca-n cer”! Cancerul este boala „mai bine mor decât să…”. Şi „puncte-punte” depinde de fiecare în parte…”. Viaţa bună care a dus-o nu l-a întărit prin efort constant de stingere a conflictelor şi trupul său nu ar fi avut puterea să facă faţă la lipsa lui de eliberare (conflictele adunându-se "pas cu pas", în el, în propria lui puşcărie, mintea sa cu toate gândurile ei)...

Bunul lui simţ l-a "ucis"... Gândiţi-vă la el, cel care "ţinea totul în el" (care făcea puşcărie în propria minte) neavând posibilitatea de a reacţiona la toţi cei care îl atacau cu gesturile (energiile) lor... Apoi gândiţi-vă la mine care... "ce nu făceam" (munceam într-una, dormeam cât telejurnalul (un jurnal de ştiri), fumam, alimentaţie "după cum bătea vântul", când se nimerea, cu ce se putea, sentimente peste sentimente că, de, "aveam gura pusă prost" sau chestii de genul "adevărul îl ştim cu toţii, nu interesează pe nimeni") dar exprimam liber ceea ce simţeam, indiferent de penalităţile care mi le "oferea" mediul meu de evoluţie în schimbul sincerităţii şi dezinvolturii mele...

Cât despre mizerii?!? Hmmm, nu vă puteţi imagina... Cred că ce a trăit prietenul meu trebuie înmulţit cu cel puţin 10 la puterea „X” pentru a ajunge la nivelul "primit" de mine... Dar eu încă supravieţuiesc (este drept, cu unele probleme legate de continua mea reparare - HTA) pe când el... sincer, Să-l ierte Dumnezeu!!! (după moda noastră de "aici")...

Ideea este că, cu cât suntem mai corecţi, mai liberi, cu gândurile şi sentimentele noastre cu atât ne va fi mai bine (vom dispune de un trup şi o minte capabile să ne "servească" în drumul împlinirii misiunii noastre spirituale)...

Şi, dureros, nu uitaţi că, dacă ar exista iad, acesta ar fi plin de oamenii buni şi raiul plin de „ticăloşi” mulţumiţi de „treaba care au făcut-o” (sau ceva similar). Un om „de treabă” îşi face mereu „procese de conştiinţă” de genul „Nu l-am ajutat pe X”, „Puteam să fac treaba Y ca lucrurile să meargă altfel”, „Nu l-am lăsat pe Z să facă…”, „Am datoriile cutare”, comutând deseori viaţa lui în viaţa altora (sau raportându-se la acestea) sau altele asemenea pe când omul „ticălos” nu îşi face nici un fel de probleme, distruge vieţi fără nici un fel de resentiment, ba, mai mult, jubilând cu fiecare victimă şi altele asemenea (dar, despre acest final în postări mult viitoare)…

Week-end plăcut, dragii mei... Sper să vă mai tastagesc şi mâine!

Dorin, Merticaru