STUDIU - Tehnic - SCRIERE
O
nouă dimineață pentru o nouă familie
Începutul
unei unei noi familii
Întâlnirea
urma să aibă loc... Tribul era nemulțumit de tot ce se
întâmplase. Șamanul, mama mea, urma să fie judecată.Vremea rea și frigul durau de prea mult timp. Vânătoarea nu adusese de multă pradă, nu mai era de găcit, iar ultimul cerb din comunitate urma să fie sacrificat.
Dar de data aceasta nu ceream spiritelor naturii ceva anume, pentru noi, tribul, ci doar să ne hrănească.
Toată lumea aștepta fără speranță acest ritual.
Doar flămânzi, așteptând mica porție de carne care le va mai potoli foamea pentru câteva zile... Doar flămânzi, răzbunători pe mama mele și pe spiritele care au încetat să o mai asculte, care au încetat să mai fie alături de ei...
Chiar
și bătrânul Roif, cel mai respectat membru al tribului, nu îi
mai putea potoli...Îi era prea frică. Și a recunoscut asta atât pentru sine, cât și pentru mama lui.
Tribul chiar nu mai putea fi controlat. Foamea și răzbunarea erau prea puternice. Poate și pentru Rolea, cea care se lupta să devină șaman în locul mamei mele, care nu mai putea fi controlată...
Și acum era judecată... Sau condamnare... Asta-i tot... Fără opțiuni...
Înainte de a urca pe „Piatra Justiției”, mama l-a îmbrățișat puternic și îndelung, udându-i fața cu lacrimile ei.
„Știi ce urmează!” îi spune ea, cuprinzându-i obrajii în mâini, parcă asigurându-se că este atent...
„Nu uita că le-am cerut spiritelor să fie alături de noi în viețile viitoare!”, a fost ultimul ei mesaj.
În
zadar, ea a amintit tribului că spiritele ne-au ajutat mereu,
în zadar, le-a amintit de fiecare clipă când minunile nu erau
întâmplătoare, când spiritele erau cu ei...Ea urma să fie îngropată în mlaștinile din est... Singura favoare care i se făcea era să fie sugrumată înainte ca trupul și spiritul ei să fie îngropate în noroiul negru și înghețat care avea să o ascundă pentru veșnicie.
Și Rolea, noul șaman, a avut grijă ca eu să duc la îndeplinire sentința. Și n-am îndrăznit să rezist... N-am avut puterea... Mama și-a dat ultima suflare în brațele mele, prin brațele mele.
Nu aveam de făcut decât să urmăresc chipul ei blând, neafectat de moarte, în timp ce era înghițit de mlaștina turbei.
Dar avea dreptate. Mesajul ei către spirite s-a adeverit. A venit o nouă viață și am fost din nou lângă ea... Dar pentru prea puțin timp...
Ea a ales să răsplătească gestul meu de demult cu sacrificiul ei. Ea a ales ca eu să sufăr în noua noastră existență prin absența ei, prin sacrificiul ei, fără a fi de acord nici măcar un moment să-mi aducă moartea. Era peste puterea ei să facă acest gest.
Și de aceea a ales să mă abandoneze în fața unui orfelinat, să mă cufunde pentru veșnicie într-o altă viață, departe de ea, în mocirla vieții ce avea să vină.
Nu
am înțeles nimic atunci, am urât-o, am condamnat-o clipă de
clipă, toată viața de atunci... Eram atât de supărat pentru că
mama m-a părăsit.Dar această suferință nu a fost suficientă pentru împlinirea samsarei și ruperea legăturii karmice. Pentru asta, a fost nevoită să sufere, departe de mine dar atât de aproape de mine.
Fiind un martor ascuns al vieții mele fără ca eu să știu vreodată că ea era bătrâna Ellie care ne-a însoțit ca slujitoare până la sfârșitul vieții...
Suferind cu mine vremurile mizerabile de atunci, plecând la scurt timp după iubirea vieții mele de atunci, Ana, care a murit după o boală nemiloasă... Prea devreme...
Nu a mai suportat durerea pe care o simțeam în sufletul meu din cauza plecării Anei...
Și a murit fără să-mi spună vreodată că era mama mea naturală de atunci și acum...
Ea mi-a șoptit înainte de a pleca: „Aici se termină datoria ta! Trăiește ce ți-a mai rămas din această viață! Poate ne vom vedea în viața viitoare când vei înțelege tot ce a fost.”
Și
avea dreptate. A revenit în viața mea ca mamă. Liber, frumos,
trăind viața la maxim, fiind alături de mine clipă de clipă...Ca un fel de șaman, împreună cu un alt fel de șaman... Primisem „darul” pe care l-aș fi primit cu mult timp în urmă dacă nu ar fi intervenit șamanul Rolea în „Iarna cea Mare”.
Acum știam drumul nostru și cum era cândva. Eram împreună pe același drum, într-o lume în care spiritele au fost de mult uitate, luptând pentru ca oamenii să-și amintească de ele, adevărata legătură cu viața noastră.
Primind „darul” am început lupta alături de ea, înțelegând că anii pământeni nu au nicio importanță pentru noi, nicio relevanță... Totul pare că s-a întâmplat chiar ieri și alaltăieri...
Odată
cu lupta pentru spirite, am început și lupta pentru a
răscumpăra durerea vieților anterioare, încercând să o
eliberez...Prin familia cu trei gemeni și două fete gemene, dăruită din dragostea noastră cu Ana, care a devenit Maria, inclusiv nepoții care au urmat, de la copiii mei, ca darul meu pentru risipirea samsarei cu care i-am împovărat sufletul.. .
Și nu prin faptele ei, ci prin dragoste pentru mine și greșeala mea...
Apoi, la aniversarea celor 72 de veri pe care le-a trăit în această viață, ne-am întâlnit cu toții, dorind să fim alături de ea pentru a trece peste plecarea lui Rollie, tatăl nostru.
Rollie, întruparea vechii Rolea, a fost nerăbdătoare și dedicată să-și închidă samsara deschisă prin gestul ei de atunci...
După
acest instantaneu al sărbătoririi noastre, mama s-a retras sub
castanul ei preferat din grădina copilăriei noastre,
întinzându-se pe leagănul căptușit ca și cum ar fi să tragă un
pui de somn.Era obosită sau i-am simțit dorința de a vorbi cu mine.
„Ai venit?” m-a întrebat ea retoric fără să deschidă ochii sau să pară să se trezească din meditație. Simți chemarea spiritelor, nu-i așa?
„Dar nu va fi acum, te rog!”, am răspuns speriat, plin de fiorii presimțirii.
Ochii ei negri pătrunzători s-au deschis larg, surprinzându-mă. Era aspectul ei cel mai serios posibil.
„Mâine dimineață, voi pleca. Este timpul să mă dedic unei noi familii. De când ai primit „datul” știai asta. Iar eu și Rollea ne-am aranjat conturile cu voi, cu voi toți.”
„Dar spiritele mai au nevoie de tine?”, am încercat apoi să o consolez, să o fac să-mi spună altceva.
„Spiritele nu aparțin unui loc anume! Acum au nevoie de noi în alte momente și în alte dimensiuni! Lecțiile de aici au fost transmise mai departe. Acum este de datoria ta, a ta, să continui să scrii în cartea vieții, mai ales în cea a Anei și a copiilor, de care te-ai atașat atât de mult!”.
„Și ce altceva ar trebui să fac? Mi-ai spus mereu să fac mereu ceea ce simt, indiferent de sentimentele mele, și să fiu atent doar la faptele mele!”.
Apoi m-a privit în ochi, ținându-mi obrajii în mâinile ei, ca și cum ar fi să se asigure că sunt atent și a spus:
„Amintiți-vă, nu putem scrie decât câteva note de subsol personale în marea carte a vieții prin existența noastră temporală! Fiți deschiși să vă scrieți aceste note! Asta este."…
Notă: Imaginile sunt create de mine, Merticaru Dorin Nicolae, folosind Microsoft Bing Image Creator.
Dorin,
Merticaru (04.12.2023)