To Work - Dex/ Dicționar -
Glosar Economic
"Glosar Economic"
Grup 1 - ”Ebonită” ... ”Externat”Ebonită – Material plastic obţinut
de obicei prin vulcanizarea cauciucului cu sulf şi având, pentru
proprietăţile sale electroizolante şi anticorosive, numeroase
întrebuinţări în industrie.
Eboşa – A lamina un lingou în
scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau
uniformizării materialului respectiv.
Eboşare – Acţiunea de a eboşa şi
rezultatul ei.
Eboşă – Semifabricat obţinut prin
deformare plastică din lingouri; primul stadiu în vederea
realizării unei opere în arta plastică, indicând forma generală;
schiţă, crochiu.
Ebrietate – State de beţie în urma
consumului (excesiv) de băuturi alcoolice.
Ecarisa – A tăia buşteni pentru
a-i transforma în scânduri groase, prismatice; a jupui pielea de
pe animalele moarte.
Ecarisaj – Operaţie de tratare şi
de prelucrare a cadavrelor de animale şi a resturilor de la
abatoare în vederea transformării lor în produse furajere sau
industriale (făină de oase, de sânge, de clei etc.); întreprindere
care execută această operaţie; operaţie de strângere a cadavrelor
de animale; acţiune de stârpire a câinilor vagabonzi.
Ecarisare – Acţiunea de a ecarisa
şi rezultatul ei; operaţie manuală de tăiere şi de fasonare a
buştenilor pentru a se obţine diferite piese de lemn prismatice
(grinzi, traverse etc.).
Ecarisat – Lemn, buştean tăiat în
formă prismatică.
Ecartament – Distanţa dintre
urmele lăsate pe teren de roţile aceleiaşi osii ale unui vehicul;
distanţa dintre feţele interioare ale celor două şine de cale
ferată.
Echidistant – Puncte, drepte,
planuri, etc. care se află la distanţe egale faţă de un punct, de
o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanţate între ele.
Echidistanţă – Diferenţa constantă
de înălţime dintre cotele a două puncte situate pe două curbe de
nivel.
Echigranular – Roci, materiale,
etc. ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale.
Echilateral – Figuri geometrice
care au toate laturile egale.
Echilibra – A aduce sau a fi în
stare de echilibru; a (se) cumpăni; a face ca două valori,
preţuri, bugete, etc. să fie în proporţie justă una faţă de
cealaltă.
Echilibrare – Acţiunea de a (se)
echilibra şi rezultatul ei; cumpănire.
Echilibrat – Care se află în stare
de echilibru; valori, preţuri, bugete etc. just proporţionate
unele în raport faţă de celelalte; cumpănit, ponderat, chibzuit.
Echilibrist – Persoană care s-a
specializat în echilibristică.
Echilibristică – Arta de a-şi păstra echilibrul în diferite poziţii sau mişcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului.
Echilibror – Dispozitiv cu
ajutorul căruia se echilibrează ţevile tunurilor.
Echilibru – Situaţie a unui corp
asupra căruia se exercită forţe care nu-i schimbă starea de
mişcare sau de repaus; stare staţionară a unui fenomen;
proprietate a anumitor sisteme de forţe de a nu schimba starea de
mişcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită;
stare de linişte, de armonie, de stabilitate lăuntrică; stare a
unei balanţe economice în care părţile comparate sunt în raporturi
egale; proporţie justă, raport just între două lucruri opuse;
stare de armonie ce rezultă din aceasta.
Echilibru bugetar – Stare a unui
buget în care veniturile acoperă cheltuielile.
Egalitatea dintre veniturile
bugetare programate şi cheltuielile bugetare de efectuat în cadrul
exerciţiului bugetar. În cazul în care veniturile programate ale
secţiunii de dezvoltare sunt mai mici decât cheltuielile bugetare
prevăzute ale acesteia, echilibrul bugetar se poate asigura
utilizând ca sursă de finanţare excedentul anilor precedenţi (L
273/ 2006).
Echilibru economic – Stare de
concordanţă între elementele interdependente şi toate variabilele
activităţii economice şi sociale.
Echilibrare financiară –
Transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului
de stat către unităţile administrativ teritoriale în vederea
asigurării fondurilor necesare furnizării de servicii publice,
potrivit legii (L 273/ 2006).
Echimoză – Pată de culoare
roşie-vineţie, evoluând până la galben, apărută pe piele datorită
ieşirii sângelui la suprafaţă în urma unei loviri; vânătaie.
Echinocţiu – Fiecare din cele două
momente ale anului (în jurul lui 21 martie şi 23 septembrie), când
ziua este egală cu noaptea.
Echipa – A înzestra o navă, un
avion, o armată, un soldat, etc. cu cele necesare în vederea unei
acţiuni, unei călătorii etc.; a-şi pune echipamentul, a se
îmbrăca; a dota cu echipament o întreprindere, o instalaţie, etc.
Echipaj – Totalitatea personalului
de conducere şi de deservire a unei nave, a unui avion, a unui
tanc, etc.; grup de sportivi care se găsesc pe o ambarcaţie, un
avion, un bob, o motocicletă, etc. şi care participă la conducerea
acestora; partea fixă sau partea mobilă a unui instrument.
Echipament – Totalitatea
obiectelor de îmbrăcăminte, de încălţăminte şi de accesorii cu
care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un
scafandru, etc. pentru a (se) echipa; ansamblu de piese, de
dispozitive şi de mecanisme, împreună cu elementele de legătură,
aparţinând unei instalaţii, unei maşini, etc. şi îndeplinind o
anumită funcţie în cadrul acestor sisteme tehnice.
Echipament de bord – Ansamblu de
aparate, mecanisme şi instalaţii care serveşte pentru controlul
zborului şi funcţionării motorului unui avion, precum şi pentru
asigurarea condiţiilor de confort în interiorul acestuia.
Echipament de campanie –
Echipament pe care îl poartă soldaţii pe front sau la instrucţie.
Echipament de lucru – Totalitatea
mijloacelor individuale utilizate în procesul muncii (halate,
salopete, etc.) care se acordă anumitor categorii de salariaţi
pentru protejarea şi prevenirea uzurii premature şi/ sau a
murdăririi excesive a îmbrăcămintei şi încălţămintei personale,
iar nu pentru ocrotirea împotriva accidentelor de muncă ori a
îmbolnăvirilor profesionale.
Echipament de muncă – Orice
maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă (L 319/
2006).
Echipament individual de lucru –
EIL; totalitatea mijloacelor individuale utilizate în procesul de
muncă pentru protejarea îmbrăcămintei personale a muncitorilor
împotriva uzurii şi murdăririi excesive (echipamentul individual
de lucru nu îndeplineşte funcţii de protecţie împotriva
accidentelor şi bolilor profesionale (OMMPS 225/ 1995).
Echipament individual de protecţie
– EIP; echipamentul individual de protecţie cu care este dotat
muncitorul împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează
asupra sa în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă (OMMPS 225/
1995).
Orice echipament destinat a fi
purtat sau mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva
unuia sau mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol
securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice
supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest
obiectiv (L 319/ 2006).
Totalitatea mijloacelor individuale utilizate în procesul muncii cu care sunt dotate anumite categorii de salariaţi, elevi şi studenţi în practică şi persoane încadrate în baza unei convenţii civile de prestări de servicii, având drept scop protecţia celor în cauză împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează asupra lor în timpul prestării muncii, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.
Echipamente de pescuit – Uneltele, metodele şi dispozitivele utilizate în activitatea de pescuit (O.U.G. nr. 23/ 2008).
Totalitatea mijloacelor individuale utilizate în procesul muncii cu care sunt dotate anumite categorii de salariaţi, elevi şi studenţi în practică şi persoane încadrate în baza unei convenţii civile de prestări de servicii, având drept scop protecţia celor în cauză împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează asupra lor în timpul prestării muncii, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.
Echipamente de pescuit – Uneltele, metodele şi dispozitivele utilizate în activitatea de pescuit (O.U.G. nr. 23/ 2008).
Echipamente industriale – Maşini
şi echipamente cunoscute în principal pentru altă utilizare decât
în gospodării (de exemplu, maşini unelte şi maşini de spălat
pentru spălătorii) (OINS 337 din 2007).
Echipare – Acţiunea de a (se)
echipa şi rezultatul ei; îmbarcare, pregătire, înzestrare.
Echipartiţie – Repartizare egală a
un ei substanţe, a unei forţe, etc. între diversele componente ale
unui ansamblu.
Echipat – Prevăzut, înzestrat cu
echipament sau cu instrumentele necesare.
Echipă – Grup de oameni care, sub
conducerea unui şef, îndeplinesc în acelaşi timp o muncă sau o
acţiune comună; grup de sportivi constituit într-o formaţie, în
cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, şi
participă la competiţii.
Echipolent – De forţe, de valori
egale; noţiuni, judecăţi care exprimă în forme diferite acelaşi
conţinut.
Echipolenţă – Egalitate de forţe,
de puteri; echivalenţă.
Echitabil – Întemeiat pe dreptate,
pe adevăr; just, drept, nepărtinitor.
Echitate – Dreptate, nepărtinire;
cinste, omenie; principiu pe care se fundamentează reglementarea
legală a relaţiilor fundamentale sociale interumane şi economice
în spiritul dreptăţii, egalităţii şi justiţiei, al respectului
reciproc şi al colaborării între membrii societăţii, al ocrotirii,
conservării şi promovării valorilor sociale şi umane.
Echivala – A avea sau a face să
aibă aceeaşi valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face
să fie egal; a face echivalarea.
Echivalare – Acţiunea de a
echivala; recunoaştere a valabilităţii unor studii, examene sau
diplome obţinute în cadrul unor şcoli de alt tip sau în
străinătate.
Echivalarea prestaţiilor –
Principiu exprimând cerinţa ca prestaţiile la care se obligă
părţile dintr-un contract oneros comutativ să fie egale sau măcar
apropriate ca valoare, astfel încât nici unul dintre
cocontractanţi să nu obţină avantaje materiale din păgubirea
celuilalt.
Echivalent – Care are aceeaşi
valoare, acelaşi efect, aceeaşi semnificaţie sau acelaşi sens cu
altceva; care are aceeaşi suprafaţă sau acelaşi volum cu
altă suprafaţă, volum, etc. fără a fi identică cu aceasta; mărime,
număr, etc. care caracterizează egalitatea sau echivalenţa,
dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acţiuni;
marfă care, având înglobată în ea aceeaşi cantitate de muncă
socială cu o altă marfă, serveşte la exprimarea valorii acesteia
din urmă.
Echivalent bănesc – Modalitate de
reparare a prejudiciului material provocat prin infracţiune,
constând în plata unei despăgubiri băneşti, atunci când repararea
în natură nu este posibilă (art. 14 C.Proc.Pen.).
Echivalent general – Marfă care
serveşte la exprimarea valorii tuturor celorlalte mărfuri,
îndeplinind rolul de bani.
Echivalente de numerar/de
trezorerie – Investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de
lichide, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar
şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a
valorii (IAS 7.6.).
Echivalenţă – Egalitate de
valoare, de semnificaţie, de sens; calitatea a ceea ce este
echivalent; raport existent între două anunţuri care sunt
adevărate sau false împreună
Echipa misiunii – Tot personalul
care este implicat în derularea unei misiuni, inclusiv orice
experţi contractaţi de către firmă în legătură cu misiunea.
Echitabil – Ceea ce se bazează pe
dreptate; drept, just.
Echitate – Ideea de justiţie ce se
întemeiază pe ideea de egalitate în faţa legii; principiu de drept
natural fondat pe reguli etice superioare normelor dreptului
pozitiv.
Echivoc – Care se poate interpreta
în mai multe feluri, cu două înţelesuri; neclar, confuz, ambiguu;
suspect, îndoielnic; expresie, atitudine ambiguă; măsură a
efectului perturbaţiilor asupra comunicaţiilor prin canale,
exprimând cantitatea de informaţie care rămâne netransmisă din
cauza perturbaţiilor.
Eclata – A străluci, a impresiona
puternic prin strălucire; a izbucni, a se manifesta violent,
brusc.
Eclatant – Care impresionează
puternic, care produce vâlvă; răsunător.
Eclectic – care adoptă sau susţine
eclectismul; caracterizat prin eclectism.
Eclectism – Îmbinare mecanică,
hibridă a unor puncte de vedere sau concepţii eterogene sau opuse;
lipsă de consecvenţă în convingeri, în teorii; sistem de gândire,
neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din
diferite sisteme de gândire, stiluri artistice, etc. ceea ce i se
pare mai bun.
Ecleraj – Iluminare artificială
puternică.
Eclipsă – A întuneca total sau
parţial un corp ceresc, interpunându-se în calea lui de lumină sau
între el şi soare; a pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a
întrece, a depăşi pe cineva (în merite, în strălucire); a se face
nevăzut, a pleca pe furiş; a dispărea.
Eclipsare – Faptul de a (se)
eclipsa.
Eclipsă – Dispariţie totală sau
parţială a imaginii unui astru, datorită faptului că între pământ
şi acest astru se interpune un alt astru sau din cauză că astrul
eclipsat se află temporar în conul de umbră al altui astru;
intermitenţă a luminii unui far sau a unei geamanduri; instalaţie
de semnalizare prin cod Morse, constituită din becuri aşezate pe
catargul unei nave; dispariţie, absenţă (temporară) a cuiva sau a
ceva; întunecare temporară a cunoştinţei; absenţă; scădere a
forţei creatoare a unei persoane.
Eclisă – Piesă plată de metal, de
lemn, etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese; pereţii
laterali ai unui instrument cu coarde.
Eclozionator – Compartiment al
incubatorului în care are loc procesul de ieşire a puilor din ou.
Ecloziune – Ieşire a puiului din
ou în urma incubaţiei; ieşire la iveală; înflorire.
Ecluza – A închide cu o ecluză; a
trece printr-o ecluză.
Ecluză – Construcţie hidrotehnică
specială, executată pe traseul unei căi navigabile, care permite
trecerea navelor dintr-o porţiune a traseului cu nivel de apă mai
ridicat în altă porţiune cu nivel de apă mai scăzut şi invers.
Ecluză de salvare – Cameră
metalică de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin,
care permite ieşirea echipajului în caz de naufragiu fără
inundarea submarinului.
Ecolog – Specialist în ecologie.
Ecologie – Ştiinţă care se ocupă
cu studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul lor de viaţă.
Ecometrie – Operaţia de măsurare a
nivelului unui lichid în sonde.
Econom – care face economii, care
cheltuieşte cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat; zgârcit;
persoană însărcinată cu administrarea unei instituţii, a averii
cuiva, etc.; administrator; îngrijitor al veniturilor unei
mănăstiri.
Economat - Magazin de
aprovizionare în cadrul unei instituţii, întreprinderi, etc.,
având drept scop procurarea bunurilor de consum de primă
necesitate la cele mai avantajoase preţuri, pentru salariaţi şi
familiile acestora, pentru anumite grupuri sociale, etc.
Econometrie – Ansamblul metodelor
matematice şi statistice folosite ca instrument de studiere a
corelaţiilor cantitative ale fenomenelor şi proceselor economice.
Economic – Care aparţine
economiei, privitor la economie, economicesc; care cere puţine
cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos.
Economicesc – Economic.
Economicitate – Grad de economie.
Minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).
Minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).
Economicos – Economic.
Economie – Totalitatea ramurilor
muncii sociale existente într-un anumit sistem social,
determinate de stadiul de dezvoltare al forţelor de producţie şi
al relaţiilor de producţie; totalitatea relaţiilor de producţie
care constituie cadrul desfăşurării muncii sociale; ramură, sector
de activitate (productivă); gospodărire care nu capătă forma
marfă; folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau băneşti,
limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, chibzuială,
măsură; bani agonisiţi şi păstraţi pentru satisfacerea anumitor
trebuinţe; mod de întocmire, de orânduire a planului sau a
părţilor unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi, etc.;
alcătuire, compoziţie.
Economie controlată – Tip de
economie în care majoritatea problemelor legate de producţie şi
distribuţie sunt rezolvate prin planificare şi control de la nivel
central.
Economie de piaţă – Tip de
economie bazată pe un sistem de preţuri libere, de piaţă, în
funcţie de care consumatorii şi producătorii se orientează în
acţiunile pe care le iniţiază pentru a-şi realiza propriile
interese şi în funcţie de care sunt alocate bunurile, serviciile
şi resursele productive.
Economie de schimb – Economie în
cadrul căreia produsele iau cu precădere forma de mărfuri.
Economie informală – Ascunsă,
subterană; activitate economică legală, dar ascunsă în mod
deliberat autorităţilor publice pentru a evita: a. plata
impozitelor şi taxelor (impozit pe profit, TVA, taxe vamale,
etc.); b. plata contribuţiilor sociale; c. respectarea anumitor
standarde legale referitoare la salariul minim, numărul maxim de
ore lucrate, norme de protecţie a muncii sau sănătate etc.; d.
îndeplinirea anumitor proceduri administrative, precum completarea
chestionarelor statistice sau a altor formulare administrative
(informal/ hidden/ underground economy).
Economie naturală – Economie în
care bunurile materiale se produc direct pentru consum, fără
intermedierea schimbului, produsele nedevenind mărfuri.
Economie naţională – Totalitatea
ramurilor muncii sociale dintr-o anumită ţară.
Economie tradiţională – Tip de
economie în care cele mai multe probleme legate de producţie şi
repartiţie sunt rezolvate conform cu obiceiurile şi tradiţiile din
trecut.
Economii – Venit net disponibil
după plata impozitelor minus cheltuielile de consum.
Economisi – A folosi cu chibzuială
banii sau alte mijloace materiale; a agonisi.
Economisire – Faptul de a
economisi.
Economist – Persoană care se ocupă
cu studierea şi analiza proceselor şi fenomenelor economice (de
obicei cu studii superioare); specialist în ştiinţele economice;
adept al economismului.
Economizor – Instalaţie pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur; dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil.
Economizor – Instalaţie pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur; dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil.
Ecosistem – Ansamblu format din
biotop şi biocenoză, în care se stabilesc relaţii strânse atât
între organisme, cât şi între acestea şi factorii abiotici.
Unitate fundamentală a biosferei, cu un tip determinat al interacţiunii componentelor anorganice şi organice şi configuraţie energetică proprie, care asigură desfăşurarea ciclurilor biogeochimice şi transformările de energie în fragmentul dat al scoarţei terestre. Se constituie în ecosisteme lacurile, pădurile, pajiştile, culturile, etc. cu fauna şi flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită din patru componente. Prima este componenta abiotică reprezentată prin resursele energetice şi trofice ale mediului, a doua este componenta producătoare de materie organică, biomasa vegetală, a treia este componenta consumatoare de materie organică, reprezentată de organismele ierbivore şi carnivore şi a patra este componenta descompunătorilor, reprezentată prin microorganismele care descompun şi mineralizează resturile organice (Cod bune practici fermă 2006).
Unitate fundamentală a biosferei, cu un tip determinat al interacţiunii componentelor anorganice şi organice şi configuraţie energetică proprie, care asigură desfăşurarea ciclurilor biogeochimice şi transformările de energie în fragmentul dat al scoarţei terestre. Se constituie în ecosisteme lacurile, pădurile, pajiştile, culturile, etc. cu fauna şi flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită din patru componente. Prima este componenta abiotică reprezentată prin resursele energetice şi trofice ale mediului, a doua este componenta producătoare de materie organică, biomasa vegetală, a treia este componenta consumatoare de materie organică, reprezentată de organismele ierbivore şi carnivore şi a patra este componenta descompunătorilor, reprezentată prin microorganismele care descompun şi mineralizează resturile organice (Cod bune practici fermă 2006).
Ecosistem forestier – Unitatea
funcţională a biosferei, constituită din biocenoză, în care rolul
predominant îl au populaţia de arbori şi staţiunea pe care o ocupă
aceasta (L 46/ 2008).
Ecou – Repetare a unui sunet
datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol; unde
reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele
directe; răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă
etc.
Ecran – Suprafaţă mată, de obicei
albă, de pânză, de hârtie, etc. întinsă vertical, pe care se
proiectează imagini produse de aparate de proiecţie, folosită în
cinematografie, în laboratoare etc.; cinematograf.
Ecrana – A proteja o anumită
regiune din spaţiu, un sistem tehnic, etc. contra unei acţiuni
fizice cu ajutorul unui ecran.
Ecranare – Acţiunea de a ecrana şi
rezultatul ei.
Ecruisa – A modifica proprietăţile
unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare
plastică la o temperatură inferioară celei la care începe
recristalizarea.
Ecruisaj – Faptul de a ecruisa;
defecţiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea
lor în urma deformării plastice la rece.
Ectopic – Care are o poziţie
anormală.
Ectopie – Poziţie anormală a unui
organ.
ECU (European Currency Unit) –
Unitate de cont a sistemului european monetar intrat în vigoare în
1979 ce are ca funcţie principală aceea de a se manifesta ca
mijloc de referinţă pentru valutele statelor membre în vederea
asigurării stabilităţii.
Ecuaţia schimbului a lui Fischer –
Formulă de definire a inflaţiei monetare de forma MV = PT unde M
este masa monetară, V este viteza de circulaţie a monedei, P este
volumul general al preţurilor şi T este volumul tranzacţiilor.
Dacă M (masa monetară creşte foarte mult se cauzează un
dezechilibru major în ecuaţie care nu poate fi adus la normal
decât prin creşterea lui P (nivelul general al preţurilor)
deoarece T (volumul tranzacţiilor) nu poate creşte mai mult de un
nivel maxim permis de producţie iar V (viteza de circulaţie a
banilor) ţine de elementele socio-culturale, de obiceiuri,
preferinţe etc. şi este foarte greu de modificat.
Ecuson – Ornament sculptat,
pictat, etc. de obicei în formă de scut, pe care sunt înfăţişate
inscripţii, piese heraldice etc.; mică bucată de stofă sau mătase
cusută pe uniforma unui soldat, etc. indicând arma, unitatea,
detaşamentul, etc. căruia îi aparţine.
Edec – Odgon lung cu care se lega
de catarg sau de babalele din proră o ambarcaţie sau o navă pentru
a fi remorcată de pe mal împotriva curentului unui curs de apă;
lucru care se găseşte de mult timp într-o gospodărie; lucru
necesar; persoană (indispensabilă) care se găseşte de multă vreme
undeva.
Edict – Act prin care un magistrat
făcea cunoscute normele de drept şi formele juridice aplicate în
timpul magistraturii lui; decret important cu caracter normativ
dat de un monarh sau de o autoritate bisericească superioară cu
privire la o problemă.
Edictal – Privitor la un edict.
Edicul – Construcţie mică şi
uşoară ridicată într-un loc public; construcţie sau învelitoare de
protecţie care serveşte de intemperii o lucrare de artă; nişă
într-o încăpere funerară, pentru portretele morţilor sau pentru
nume.
Edifica – A zidi, a ridica, a
clădi (construcţii monumentale); a (se) lămuri, a (se) clarifica.
Edificare – Acţiunea de a (se)
edifica şi rezultatul ei.
Edificator – Care edifică, care
lămureşte în mod convingător.
Edificiu – Clădire mare,
construcţie impunătoare (adăpostind o instituţie); construcţie de
orice fel constituind un imobil prin natură, formată ca rezultat
al reunirii trainice, prin acţiunea umană, a unor materiale
încorporate direct sau indirect la sol şi caracterizată printr-o
mare durabilitate (sunt edificii toate clădirile, indiferent de
destinaţia concretă primită, precum şi canalizările de apă, gaz şi
instalaţiile electrice încorporate clădirilor.
Edil – Persoană însărcinată cu
administraţia construcţiilor şi instalaţiilor publice, care face
parte din conducerea treburilor unui oraş; consilier municipal;
magistrat care supraveghea edificiile şi instalaţiile publice,
care se ocupa de aprovizionare, de organizarea jocurilor, etc.
Edilitar – Privitor la
administraţia sau la lucrările de folos public ale unui oraş.
Edilitate – Îngrijirea edificiilor
şi lucrărilor publice dintr-o localitate/ oraş; înzestrare a unui
oraş cu astfel de edificii şi de lucrări; disciplină care se ocupă
cu studiul, executarea şi exploatarea lucrărilor de interes
public, destinate să asigure un mediu salubru şi un anumit grad de
confort într-o localitate.
Edita – A efectua lucrările de
tipărire şi de răspândire a unei cărţi sau a unei publicaţii; a
stabili pe baza unei cercetări amănunţite un text în vederea
publicării lui (cu adnotaţii critice şi explicative); a îngriji
apariţia unei opere.
Editare – Faptul de a edita;
efectuarea lucrărilor de tipărire şi răspândire a unei opere
intelectuale.
Editor – Persoană care editează o
operă.
Editorial – Care aparţine editurii
sau editării, privitor la edituri sau la editare; articol de ziar,
de revistă etc., de obicei nesemnat) care exprimă părerea
conducerii unei publicaţii faţă de o problemă importantă actuală.
Editură – Întreprindere care editează cărţi, publicaţii, periodice, broşuri, ziare, afişe etc.; întreprindere specializată în valorificarea drepturilor de autor prin reproducerea şi difuzarea operelor de creaţie intelectuală de orice fel (literare, artistice, ştiinţifice), prin editare.
Editură – Întreprindere care editează cărţi, publicaţii, periodice, broşuri, ziare, afişe etc.; întreprindere specializată în valorificarea drepturilor de autor prin reproducerea şi difuzarea operelor de creaţie intelectuală de orice fel (literare, artistice, ştiinţifice), prin editare.
Ediţie – Reproducerea şi difuzarea
unei opere intelectuale (literare, ştiinţifice, artistice);
totalitatea exemplarelor unei opere tipărite prin folosirea
aceluiaşi zaţ tipografic, aceluiaşi ISBN (International Standard
Book Number); competiţie sportivă care face parte dintr-o serie
periodică, stabilă.
Educa – A forma pe cineva prin
educaţie; a influenţa în mod intenţionat, sistematic şi organizat
dezvoltarea intelectuală, morală şi fizică a copiilor şi
tineretului sau a oamenilor, a societăţii, etc.
Educabil – Care poate fi educat,
receptiv la educaţie.
Educabilitate – Însuşirea de a fi
educabil.
Educare – Acţiunea de a educa şi
rezultatul ei.
Educativ – Care aparţine
educaţiei, privitor la educaţie, care contribuie la educaţia
cuiva.
Educator – Persoană care educă
copiii, tineretul (în şcoli); profesor, învăţător; persoană cu o
pregătire specială care se ocupă de educaţia copiilor (în cămine,
grădiniţe, etc.).
Educaţie – Acţiunea sistematică şi
conştientă de formare intelectuală, morală sau fizică a
generaţiilor tinere, ale oamenilor, ale societăţii, etc.;
rezultatul acestei activităţi; bună creştere, comportare
civilizată în societate.
Educaţie incluzivă – Proces
permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop
explorarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane,
pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor
persoanelor din cadrul unei comunităţi (Ord. MECTS 5573/ 2011).
Educaţie specială – Ansamblul
proceselor de punere în aplicare a programelor, activităţilor de
învăţare şi asistenţă complexă de recuperare-compensare
(psihoterapeutică, medicală, socială, culturală) adaptate
persoanelor care nu reuşesc independent să atingă, temporar sau pe
toată durata şcolarizării, un nivel corespunzător vârstei, pentru
formarea competenţelor de bază în vederea pregătirii pentru viaţa
de adult (Ord. MECTS 5573/ 2011).
Edulcora – A atenua, a îndulci.
Edulcorant – Care atenuează, care
îndulceşte; substanţă care se adaugă unui medicament pentru a-l
îndulci.
Efect – Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecinţă; impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva; valori negociabile emise de stat, hârtii de valoare; consecinţă (juridică).
Efect – Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecinţă; impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva; valori negociabile emise de stat, hârtii de valoare; consecinţă (juridică).
Efect comercial – Cambie sau altă
hârtie de valoare prin care se constată o creanţă decurgând
dintr-o livrare de mărfuri sau dintr-o prestare de servicii.
Efect de avuţie şi de bilanţ –
Efectul exercitat la nivelul deciziilor de consum sau de investire
ale populaţiei şi firmelor de modificarea averii/ avuţiei nete a
acestora. Această modificare poate fi generată fie de variaţii ale
valorii activelor deţinute (acţiuni, imobile etc.) fie a valorii
datoriilor (de exemplu credite ipotecare, de consum, de
investiţii, inclusiv rate scadente asociate acestora). Astfel, o
creştere a averii/ avuţiei nete a populaţiei sau o îmbunătăţire a
bilanţului firmelor are un efect pozitiv asupra consumului şi
investiţiilor, favorizând în acest fel cererea agregată (wealth
effect, balance sheet effect).
Efect de levier/ pârghie – În
investiţii reprezintă multiplicarea profitului sau pierderii pe
unitate de valoare investită, ca urmare a utilizării unor fonduri
de împrumut (leverage).
Exprimă gradul de îndatorare al unei companii. Acţionează prin potenţarea rentabilităţii capitalurilor în condiţiile în care costul îndatorării este inferior rentabilităţii activelor. Se calculează ca raport între totalul datoriilor angajate şi nivelul capitalurilor proprii.
Efectul îndatorării unei întreprinderi asupra rentabilităţii fondurilor proprii, pe care o poate îmbunătăţi în cazul în care capitalul împrumutat îi aduce un venit mai mare decât dobânda datorată.
Expresie care în terminologia utilizată în domeniul investiţiilor desemnează multiplicarea profitului sau pierderii pe unitate de valoare investită, ca urmare a utilizării unor fonduri de împrumut.
Exprimă gradul de îndatorare al unei companii. Acţionează prin potenţarea rentabilităţii capitalurilor în condiţiile în care costul îndatorării este inferior rentabilităţii activelor. Se calculează ca raport între totalul datoriilor angajate şi nivelul capitalurilor proprii.
Efectul îndatorării unei întreprinderi asupra rentabilităţii fondurilor proprii, pe care o poate îmbunătăţi în cazul în care capitalul împrumutat îi aduce un venit mai mare decât dobânda datorată.
Expresie care în terminologia utilizată în domeniul investiţiilor desemnează multiplicarea profitului sau pierderii pe unitate de valoare investită, ca urmare a utilizării unor fonduri de împrumut.
Efect declarativ – Efect produs de
un act al cărui obiect rezidă în constatarea unei situaţii
preexistente.
Efect devolutiv – Efect produs de
o devoluţie succesorală.
Efect financiar – Acele înscrisuri
(în general sub formă de bilete la ordin) care nu au ca bază în
mod direct o tranzacţie de mărfuri, ci se referă mai ales la
credite bancare (ex. bonuri de tezaur).
Cambie sau altă hârtie de valoare prin care se constată o creanţă ce nu are corespondent într-o livrare de mărfuri sau într-o prestare de servicii, fiind strict legată de operaţiuni financiare sau bancare.
Cambie sau altă hârtie de valoare prin care se constată o creanţă ce nu are corespondent într-o livrare de mărfuri sau într-o prestare de servicii, fiind strict legată de operaţiuni financiare sau bancare.
Efect în alb – Cambie complet
remisă de trăgător. Deţinătorul titlului este abilitat să
completeze cambia în conformitate cu înţelegerea stabilită între
trăgător şi deţinător. Responsabilitatea trăgătorului rămâne
întreagă.
Efect multiplicator al comerţului
exterior – Denumire din doctrina economică dată fenomenului ce dă
expresie consecinţelor pozitive ale creşterii volumului
schimburilor comerciale externe ale unei ţări asupra economiei
naţionale a acelei ţări.
Efect retroactiv – Efect ce constă
în raportarea în trecut a efectelor unei legi, a unei decizii
judiciare sau a unui act juridic.
Efect suspensiv – Amânare
temporară a punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti
supusă opoziţiei sau apelului, afară dacă nu beneficiază de
dreptul de execuţie provizorie.
Efecte – Titluri de valoare.
Efecte de comerţ – Denumire
generică pentru titlurile de credit pe termen scurt rezultate din
operaţiunile comerciale (în aceste efecte de comerţ sunt incluse
cambia, biletul la ordin şi cecul); titlu la ordin, cambie care se
referă la o tranzacţie cu mărfuri sau o prestare de servicii.
Efecte de complezenţă – Valori de
complezenţă; valori trase fictiv pentru procurarea reciprocă a
lichidităţii.
Efecte juridice – Denumire
generică dată consecinţelor produse de faptele juridice (în sens
restrâns) şi de actele juridice care, în limitele şi în condiţiile
prevăzute de lege, se bucură de eficacitate (fiecare categorie de
acte juridice produce efecte juridice proprii acelei categorii.
Efectele contractului –
Consecinţele juridice constând în naşterea, modificarea,
transmiterea sau stingerea de raporturi juridice obligaţionale,
avute în vedere de către contractanţi cu ocazia perfectării
contractului şi subsumate scopului acestuia.
Efectele contractului de comerţ
internaţional – Consecinţe juridice cărora le dă naştere
contractul valabil încheiat. Printre acestea se numără:
interpretarea contractului, modificarea conţinutului obligaţiilor
contractului, rezilierea contractului pe cale unilaterală ori prin
acordul părţilor, regula relativităţii efectelor contractelor,
acţiunea pauliană (revocatorie) şi drepturile reale create prin
contract.
Efectele divizării – Patrimoniul
persoanei juridice care a încetat de a avea fiinţă prin divizare
se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare,
dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă
proporţie. În cazul divizării parţiale, când o parte din
patrimoniul unei persoane juridice se desprinde şi se transmite
unei singure persoane juridice deja existente sau care se
înfiinţează în acest mod, reducerea patrimoniului persoanei
juridice divizate este proporţională cu partea transmisă. În cazul
în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice
deja existente sau care se înfiinţează în acest mod, împărţirea
patrimoniului între persoana juridică faţă de care s-a făcut
desprinderea şi persoanele juridice dobânditoare se va face
confirm enunţului anterior, iar între persoanele juridice
dobânditoare, împărţirea părţii desprinse se va face potrivit
primului enunţ. În cazul divizării, fiecare din persoanele
juridice dobânditoare va răspunde: a. pentru obligaţiile legate de
bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate
integral, 2. Pentru celelalte obligaţii ale persoanei juridice
divizate, proporţional cu valoarea drepturilor dobândite sau
păstrate, socotită după scăderea obligaţiilor anterior enunţate.
Dacă o persoană juridică este supusă divizării, prin actul de
reorganizare se poate stabili şi un alt mod de repartizare a
obligaţiilor decât acela enunţat anterior. În caz de divizare,
contractele se vor repartiza, cu respectarea prevederilor legale,
astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în
întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară
numai dacă aceasta nu este cu putinţă. În cazul contractelor
încheiate în considerarea calităţii persoanei juridice supuse
reorganizării, acestea nu îşi încetează efectele, cu excepţia
cazului în care părţile au stipulat expres contrariul sau
menţinerea ori repartizarea contractului este condiţionată de
acordul părţii interesate. Dacă menţinerea sau repartizarea
contractului este condiţionată de acordul părţii interesate,
aceasta va fi notificată sau, după caz, înştiinţată prin scrisoare
recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-şi da ori nu
consimţământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea
notificării sau înştiinţării. Lipsa de răspuns în acest termen
echivalează cu refuzul de menţinere sau preluare a contractului de
către persoane juridică succesoare (Legea nr. 287/ 2009 – Codul
civil).
Efectele divorţului – Consecinţele
juridice care potrivit legii se produc ca urmare a desfacerii
căsătoriei, în relaţiile dintre soţi, în relaţiile dintre părinţi
şi copiii minori şi în relaţiile dintre soţi şi terţi.
Efectele exproprierii – Expresie
ce desemnează consecinţele juridice decurgând din exproprierea
pentru cauza de utilitate publică.
Efectele hotărârii civile în penal
– Reprezintă limitele în care o hotărâre dată mai întâi în faţa
instanţei civile are autoritate (putere de lucru judecat) în faţa
instanţei penale. Legea procesuală penală stabileşte că hotărârea
definitivă civilă prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu
are autoritate de lucru judecat în faţa organelor de urmărire
penală şi a instanţei penale cu privire la existenţa infracţiunii,
a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia (art. 22
C.Proc.Pen.).
Efectele hotărârii judecătoreşti –
Consecinţele hotărârilor judecătoreşti definitive sunt diferite şi
pot privi instanţa de judecată, părţile din proces, etc. Astfel,
hotărârea judecătorească definitivă dezinvesteşte instanţa de
judecare a cauzei; părţile pot exercita căile extraordinare de
atac prevăzute de lege.
Efectele hotărârii penale în civil
– Potrivit legii procesuale penale, hotărârile definitive ale
instanţei penale au putere de lucru judecat înaintea instanţei
civile, în ceea ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a
săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia (art. 22 C.Proc.Pen.).
Efectele obligaţiilor – Expresie
prin care se desemnează generic consecinţele ce decurg din
raportul juridic obligaţional şi care, în principal, se
concretizează în dreptul creditorului de a urmări şi de a obţine
de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei asumate, precum şi
în îndreptăţirea sa de a cere despăgubiri în caz de neexecutare
totală sau parţială.
Efectele sentinţei arbitrale –
Consecinţe juridice cărora le dă naştere sentinţa arbitrală. De
regulă, sentinţele arbitrale sunt definitive şi obligatorii, dacă
nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie ele pot fi executate pe
cale silită.
Consecinţe juridice recunoscute sentinţelor arbitrale străine prin convenţii internaţionale adoptate în această materie. Convenţiile internaţionale având ca obiect reglementarea arbitrajului comercial internaţional consacră soluţii menite să faciliteze recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.
Consecinţe juridice recunoscute sentinţelor arbitrale străine prin convenţii internaţionale adoptate în această materie. Convenţiile internaţionale având ca obiect reglementarea arbitrajului comercial internaţional consacră soluţii menite să faciliteze recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.
Efectul Balassa-Samuelson –
Exprimă tendinţa existenţă în cazul ţărilor cu productivitate mai
mare în sectorul bunurilor comercializabile comparativ cu sectorul
bunurilor necomercializabile de a înregistra niveluri mai ridicate
ale inflaţiei şi apreciere reală a monedei naţionale. Această
evoluţie este asociată procesului de convergenţă a economiilor
emergente către cele dezvoltate şi este impulsionată de competiţia
pe plan internaţional şi de infuzia de capital şi tehnologii
moderne realizată prin intermediul investiţiilor străine în
industriile caracterizate de un raport ridicat între contribuţia
capitalului şi respectiv a forţei de muncă la realizarea
producţiei. Cum, în general, o productivitate în creştere
antrenează sporuri salariale, salariile din sectorul bunurilor
comercializabile vor tinde să se majoreze mai rapid decât cele din
sectorul celor necomercializabile. Efectul Balassa-Samuelson se
bazează pe ipoteza că pe piaţa forţei de muncă vor apărea presiuni
de egalizare a câştigurilor salariale în cele două sectoare
economice (sau de păstrare a diferenţei relative dintre acestea).
În condiţiile unor sporuri de productivitate mai mici, sectorul
bunurilor necomercializabile nu poate face faţă acestor presiuni
decât prin includerea în preţuri a costurilor salariale
suplimentare, astfel încât preţurile bunurilor necomercializabile
vor creşte mai repede decât preţul bunurilor comercializabile. În
cazul economiilor interdependente pe piaţa mondială, diferenţe
inegale de creştere a productivitate în sectoarele bunurilor
comercializabile şi necomercializabile conduc, datorită efectului
Balassa-Samuelson, la rate diferite ale inflaţiei. Concret, ţările
cu diferenţe mai mari de productivitate între cele două sectoare
au rate ale inflaţiei mai mari. Din acest motiv, nivelul general
al preţurilor creşte, de regulă, mai rapid în ţările în tranziţie
decât în ţările dezvoltate, conducând la o apreciere în termeni
reali a cursului de schimb.
Efectiv – Real, adevărat, eficace;
numărul persoanelor ce alcătuiesc, în conformitate cu legea, un
colectiv, în special ostăşesc.
Un animal sau un grup de animale ţinute într-o exploataţie, ca unitate epidemiologică, dacă într-o exploataţie sunt ţinute mai multe efective, fiecare din aceste efective formează o unitate distinctă şi trebuie să aibă acelaşi status de sănătate
Un animal sau un grup de animale ţinute într-o exploataţie, ca unitate epidemiologică, dacă într-o exploataţie sunt ţinute mai multe efective, fiecare din aceste efective formează o unitate distinctă şi trebuie să aibă acelaşi status de sănătate
Efectiv piscicol – Totalitatea
peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice existente la un moment
dat într-o amenajare piscicolă (O.U.G. nr. 23/ 2008).
Efectua – A face, a realiza, a
înfăptui; a îndeplini, a executa.
Efectuare – Acţiunea de a efectua
şi rezultatul ei.
Efemer – De scurtă durată,
trecător, vremelnic.
Eferent – Care duce (în afară).
Efervescent – Care dezvoltă cu
putere gaze în cursul unei reacţii chimice; agitat, frământat;
clocotitor.
Efervescenţă – Dezvoltare rapidă
şi zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei
reacţii chimice sau fizice; frământare, agitaţie, fierbere.
Eficace – Care produce efectul
scontat, care dă un rezultat pozitiv; eficient.
Eficacitate – Calitatea de a
produce efectul (pozitiv) aşteptat; eficienţă; nota caracterizantă
a actului juridic civil valabil încheiat în virtutea căreia acel
act produce efectele ce-i sunt atribuite de lege sau care sunt
urmărite de părţi în armonie cu legea (toate actele juridice a
căror încheiere s-a făcut cu respectarea cerinţelor de fond şi de
formă instituite prin dispoziţii imperative de lege se bucură de
eficacitate).
Gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţilor respective (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).
Gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţilor respective (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).
Eficient – Eficace.
Eficienţa acoperirii împotriva
riscurilor – Gradul în care modificările în valoarea justă sau
fluxurile de trezorerie ale elementului acoperit împotriva
riscurilor care sunt atribuibile unui risc acoperit sunt
compensate prin modificările în valoarea justă sau în fluxurile de
trezorerie ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor
(IAS 39.9).
Eficienţă – Eficacitate.
Maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).
Maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).
Efigial – Care aparţine unei
efigii; de efigie.
Efigie – Reprezentare în relief pe
monede, medalii, etc. a chipului unei persoane.
Eflora – A studia superficial; a
frunzări o carte.
Eflorescent – Care înfloreşte,
care se află în eflorescenţă; înfloritor, bogat în aspecte sau
detalii; care îşi pierde o parte din apa de cristalizare şi capătă
aspect de pulbere.
Eflorescenţă – Începutul
înfloririi unei plante; înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate;
transformare în pulbere a unor săruri cristaline, prin pierderea
apei de cristalizare; sare cu aspect de pulbere rezultată în acest
fel; depozit de săruri care apare la suprafaţa unor roci; pată sau
depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe
suprafaţa exterioară a construcţiilor din beton sau de zidărie.
Efluenţi de silozuri – Lichide
care se scurg, din furajele conservate prin procese de însilozare,
în instalaţii speciale numite silozuri (Cod bune practici fermă
2006).
Efluviu – Emanaţie gazoasă produsă
de diferite corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului; curent,
flux, fluid; descărcare electrică sub forma unor şuviţe foarte
slab luminoase în jurul electrozilor aflaţi la o tensiune înaltă;
defect sub forma unor linii subţiri în evantai care apar pe o
peliculă cinematografică.
Eflux – Scurgere de fluid dintr-o
masă de fluid care se găseşte în stare de repaus sau în mişcare.
Efort – Încordare voluntară a
puterilor fizice sau psihice ale organismului în vederea
realizării unui randament superior celui obişnuit; strădanie,
străduinţă; rezultantă a forţelor interioare dintr-o secţiune a
unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de
căldură, etc.
Efort de pescuit – Produsul
capacităţii şi al activităţii unei nave/ ambarcaţiuni pescăreşti;
când este vorba despre un grup de nave/ ambarcaţiuni, suma tuturor
eforturilor de pescuit ale tuturor navelor/ ambarcaţiunilor ce
aparţin grupului (O.U.G. nr. 23/ 2008).
Efractor – Infractor care a comis
o spargere.
Efracţie – Modalitate de săvârşire
a unor infracţiuni constând în forţarea încuietorilor, ruperea
legăturilor sau violarea oricărui dispozitiv de închidere etc.
Efracţiune – Efracţie.
Efuziune – Manifestare,
exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive; difuziune a
unui gaz printr-un înveliş poros; proces vulcanic de revărsare a
magmei sub formă de lavă la suprafaţa pământului şi de formare a
unor produse vulcanice.
Efuziv – Vulcanic.
Efuzor – Tub cu secţiune
crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz.
Egal – Care este la fel cu altul
într-o anumită privinţă; cetăţeni, naţiuni, etc. care au aceleaşi
drepturi şi aceleaşi îndatoriri; care are aceeaşi valoare în
aceeaşi unitate de măsură; care coincide prin suprapunere, cu o
altă figură; obiecte, fenomene sau fiinţe comparate cu ele însele
sub diverse aspecte, stări care sunt neschimbate, statornice,
uniforme, invariabile; monoton.
Egala – A face să fie sau a fi la
fel cu altul într-o anumită privinţă; a obţine acelaşi număr de
puncte cu altcineva.
Egalabil – Care poate fi egalat.
Egalare – Acţiunea de a (se)
egala.
Egalat – Făcut sau devenit egal;
nivelat; uniformizat.
Egalitar – Care are ca scop
egalitatea civilă, politică şi socială; privitor la egalitatea
civilă, politică şi socială; bazat pe egalitate civilă, politică
şi socială.
Egalitarism – Concepţie socială
utopică care preconizează nivelarea, egalizarea consumului
individual şi a modului de trai al membrilor societăţii.
Egalitarist – Care aparţine
egalitarismului, privitor la egalitarism, care susţine
egalitarismul; adept al egalitarismului.
Egalitate – Stare a două sau a mai
multor lucruri egale între ele; situaţie în care mai mulţi
participanţi realizează acelaşi număr de puncte în cadrul
aceluiaşi concurs; principiu potrivit căruia tuturor oamenilor şi
tuturor statelor sau naţiunilor li se recunosc aceleaşi drepturi
şi li se impun aceleaşi îndatoriri, prevăzute de regula de drept;
situaţie în care oamenii se bucură de aceleaşi drepturi şi au
aceleaşi îndatoriri; relaţie între două sau mai multe cantităţi,
elemente, termeni, etc. egali; expresie a acestei relaţii, scrise
cu ajutorul semnului egal.
Egalitatea juridică a părţilor –
Metodă de reglementare specifică normelor dreptului civil,
presupunând stabilirea şi organizarea raporturilor juridice
patrimoniale şi personale nepatrimoniale astfel încât subiectele
acestora să se afle pe acelaşi plan, să se bucure în faţa legii de
aceleaşi drepturi şi obligaţii şi să dispună de aceleaşi
posibilităţi pentru valorificarea lor.
Egalitatea în faţa legii civile –
Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia,
sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale,
apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o
categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de
cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nici o
influenţă asupra capacităţii civile (L 287/ 2009 – Codul Civil).
Egalitatea persoanelor în procesul
penal – Principiu fundamental al procesului penal, înscris în
Constituţia României şi în alte legi. Potrivit acestui principiu
procesul penal se realizează de aceleaşi organe judiciare în
raport cu toate persoanele, neexistând privilegii de judecată sau
instanţe speciale pentru anumite categorii de persoane; procesul
penal, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, se
desfăşoară pentru toate persoanele după aceleaşi reguli
procesuale; părţile au aceleaşi drepturi şi obligaţii în faţa
organelor judiciare etc.
Egaliza – A face ca două sau mai
multe lucruri, situaţii, etc. să fie egale între ele în anumite
privinţe.
Egalizare – Acţiunea de a egaliza
şi rezultatul ei.
Egalizor – Care egalizează, care
produce sau determină egalizarea; produs chimic care se adaugă în
băile de vopsire pentru dispersarea, mărirea vitezei de pătrundere
şi fixarea colorantului.
Egidă – Ocrotire, sprijin,
protecţie; îndrumare, îngrijire.
Egocentric – Persoană care
priveşte totul prin prisma intereselor şi a sentimentelor
personale, care se consideră centrul universului; manifestări ale
oamenilor care trădează o asemenea atitudine.
Egocentrism – Atitudine a celui
care priveşte totul prin prisma intereselor şi a sentimentelor
personale, tendinţă de a face din sine „centrul universului”.
Egoism – Atitudine de exagerată
preocupare pentru interesele personale şi de nesocotire a
intereselor altora.
Egoist – Stăpânit de egoism;
determinat de egoism, care denotă egoism.
Egolatrie – manie de a se preocupa
exagerat de propria persoană; supraestimare a valorii personale.
Egolatru – Stăpânit de egolatrie.
Egotism – Atitudine individualistă
care provine din acordarea unei importanţe exagerate propriei
persoane.
Egotism – Stăpânit de egotism;
determinat de egotism.
Elabora – A realiza, a da o formă
definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a
redacta; a efectua operaţiile necesare pentru extragerea de metale
din minereuri sau pentru obţinerea unor aliaje în stare topită în
vederea turnării lor.
Elaborare – Acţiunea de a elabora
şi rezultatul ei.
Elagaj – Operaţie de înlăturare a
crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor, aplicată în
exploatările forestiere.
Elagare – Elagaj.
Elan – Însufleţire creatoare;
avânt, entuziasm; complex de mişcări şi de procedee executate în
vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări.
Elansa – A se avânta, a se repezi.
Elansare – Acţiunea de a se elansa
şi rezultatul ei; avântare, repezire; avânt, năzuire către ceva.
Elansat – Zvelt, avântat.
Elastic – Proprietatea de a-şi
modifica forma şi dimensiunile sub acţiunea unei forţe exterioare
şi de a reveni de la sine la forma şi dimensiunile iniţiale după
încetarea acţiunii forţelor exterioare care l-au deformat;
mlădios, suplu; care se poate adapta uşor împrejurărilor;
ţesătură, şnur, şiret etc. executate din fire de cauciuc îmbrăcate
în fibre textile şi folosit în confecţionarea unor obiecte de
îmbrăcăminte.
Elasticitate – Proprietatea de a
fi elastic.
Elasticitatea cererii în funcţie
de venit – Modificarea procentuală a cantităţii cumpărate dintr-un
bun sau servicii raportată la variaţia procentuală a venitului
consumatorului; bunurile normale au coeficienţi de elasticitate a
cererii pozitivi, iar bunurile inferioare au coeficienţi negativi.
Elasticitatea (cererii sau a
ofertei) în funcţie de preţ – Modificarea procentuală a cantităţii
de bunuri şi servicii cumpărate de către consumatori sau oferit de
către producători raportată la modificarea procentuală a preţului
bunurilor şi serviciilor respective; bunurile care au coeficienţi
de elasticitate supraunitari (în valoare absolută) sunt numite
elastice, iar cele cu coeficienţi de elasticitate subunitari (în
valoare absolută) sunt numite inelastice.
Elasticitatea încrucişată a
cererii în funcţie de preţ – Modificarea procentuală a cantităţii
în care un bun sau un serviciu este cumpărat, raportată la
modificarea procentuală a preţului altui bun sau serviciu;
coeficientul de elasticitate în funcţie de preţul încrucişat
pentru bunuri, substituite (care pot înlocui un bun) este pozitiv,
iar coeficientul pentru bunuri complementare este negativ.
Electa una via, non datur recursus
ad alteram – Odată aleasă o cale jurisdicţională nu se poate
recurge la o alta; stabileşte regula ca partea ce a optat pentru
sesizarea uneia dintre instanţe deopotrivă de competenţe, nu mai
are dreptul de a se adresa celei de a doua instanţe.
Electio iuris – Expresie latină
desemnând facultatea părţilor de a alege ele însele dreptul
aplicabil contractului lor.
Electiv – Bazat pe alegeri; care
are scopul sau dreptul de a alege.
Electivitate – Însuşirea a ceea ce
este electiv.
Elector – Persoana îndrituită
(care are mandat) să participe, prin votul său, la alegeri;
persoană care reuşea să obţină un mare număr de voturi pentru
partidul său.
Electoral – Privitor la alegeri,
în vederea alegerilor.
Electorat – Demnitatea de elector;
teritoriu supus autorităţii unui elector.
Electric – Care aparţine
electricităţii, privitor la electricitate, care produce sau are
energie legată de prezenţa electricităţii.
Electrician – Persoană calificată
care lucrează sau repară instalaţii, maşini, aparate etc.
electrice.
Electricitate – Una din
proprietăţile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă
prin ansamblul fenomenelor legate de apariţia, de mişcarea şi de
interacţiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică;
totalitatea fenomenelor electrice; lumină electrică; ramură a
fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice.
Electrifica – A introduce
folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări
de electrificare.
Electrificare – Acţiunea de a
electrifica şi rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru
introducerea şi extinderea folosirii energiei electrice în
diferite scopuri în toate ramurile economiei naţionale, în
activitatea social-culturală şi în consumul casnic, pe calea
sporirii producţiei de energie electrică.
Electrificat – Care a fost dotat
cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea.
Electriza – A dezvolta, prin
diverse procedee, electricitate în unele corpuri; a produce asupra
cuiva o impresie puternică şi bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a
anima.
Electrizabil – Care poate fi
electrizat.
Electrizant – Care electrizează.
Electrizare – Acţiunea de a
electriza şi rezultatul ei; entuziasmare, înflăcărare, animare.
Electrizat – Care a fost supus
electrizării; asupra căruia a fost produsă o impresie puternică şi
bruscă.
Electrocuta – A ucide sau a muri
prin electrocutare.
Electrocutare – Faptul de a (se)
electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent
electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau
chiar moartea.
Electromecanic – Care se referă la
un dispozitiv mecanic comandat electric; care se referă la un
aplicaţiile combinate ale mecanicii şi electrotehnicii; ramură a
ingineriei care se ocupă cu aplicaţiile tehnice ale
electricităţii, ale termodinamicii şi ale mecanicii.
Elegant – Făcut cu gust, frumos;
care se distinge prin armonia şi bunul gust al îmbrăcămintei; care
se deosebeşte prin armonia formei, prin îmbinarea formei, prin
îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de
gust; plin de tact, lipsit de brutalitate.
Eleganţă – Calitatea de a fi
elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu
graţie; distincţie în limbaj, în stil etc.
Element – Parte componentă a unui
întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg; piesă sau
ansamblu de piese care formează o construcţie; persoană care face
parte dintr-o comunitate; fiecare dintre cele patru aspecte
fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se
credea că stau la baza tuturor corpurilor şi fenomenelor naturii;
fenomen al naturii care se manifestă ca o forţă puternică; mediu
în care trăieşte o fiinţă; mediu în care cineva se simte bine;
substanţă care nu poate fi descompusă în alte substanţe mai simple
prin mijloace fizice sau chimice obişnuite şi care poate forma,
prin combinare chimică, diverse substanţe compuse; pilă electrică;
fiecare celulă a unei pile electrice; principiu de bază, noţiune
fundamentală.
Element acoperit împotriva
riscurilor – Un activ, o datorie, un angajament ferm, o tranzacţie
previzionată foarte probabilă sau o investiţie netă într-o
operaţiune din străinătate care a. expune entitatea la riscul
modificărilor în valoarea justă sau în fluxurile de trezorerie
viitoare, şi b. este clasificată ca fiind acoperită contra
riscurilor (IAS 39.9).
Element al activului patrimonial –
Orice drept sau bun făcând parte din patrimoniul unei persoane şi
având destinaţia să satisfacă anumite nevoi ale acelei persoane.
Element al pasivului patrimonial –
Orice obligaţie care face parte din patrimoniul unei persoane
precum şi orice sarcină care grevează vreun element al activului
acelui patrimoniu.
Element garantat – O obligaţie de
a plăti beneficii garantate, inclusă într-un contract ce posedă o
caracteristică de participare discreţionară (IFRS 4.A).
Elementar – De bază, esenţial,
fundamental; care cuprinde elementele de bază ale unei ştiinţe;
puţin complicat; simplu, uşor; rudimentar; primitiv; care ţine de
natură şi de fenomene ei.
Elemente constitutive ale
infracţiunii – Părţi componente ale infracţiunii; acestea sunt:
obiectul, subiectul, latura obiectivă şi latura subiectivă (laturi
care au elemente).
Elemente eligibile – Poziţii long
şi short şi pe titluri de creanţă emise de firmele de investiţii
din statele membre sau asupra firmelor de investiţii recunoscute
de state nemembre. De asemenea, vor reprezenta elemente eligibile
poziţiilor long şi short pe titluri de creanţă, cu condiţia ca
asemenea titluri să îndeplinească următoarele condiţii: a. în
primul rând, să fie listate pe cel puţin una din pieţele
reglementate dintr-un stat membru sau de pe o bursă dintr-un stat
nemembru, cu condiţia ca acea bursă să fie recunoscută de CNVM; b.
în al doilea rând, să fie considerate suficient de lichide de
către SSIF în cauză, din România, şi să aibă atribuit, totodată,
datorită solvabilităţii emitentului, un grad de risc de neplată/
faliment comparabil cu sau mai mic decât cel al activelor (maniera
în care sunt evaluate titlurile va fi notificată de către CNVM,
care va schimba decizia firmei de investiţii respective, dacă va
considera că titlurilor în cauză le este atribuit u grad de risc
de neplată/ faliment prea mare pentru ca aceste elemente să fie
considerate eligibile).
Elemente extraordinare – Sunt
veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau
tranzacţii ce sunt clar diferite de activităţile curente ale
entităţii şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete
într-un mod frecvent sau regulat (OMFP 3055/ 2009).
Elemente monetare – Reprezintă
disponibilităţile băneşti şi activele/ datoriile de primit/ de
plătit în sume fixe sau determinabile. Caracteristica esenţială a
unui element monetar este dreptul de a primi sau obligaţia de a
plăti un număr fix sau determinabil de unităţi monetare (OMFP
3055/ 2009).
Unităţi monetare deţinute şi active şi datorii de primit sau de plătit într-un număr fix sau determinabil ale unităţii monetare (IAS 21.9, IAS 29.12, IAS 38.8).
Unităţi monetare deţinute şi active şi datorii de primit sau de plătit într-un număr fix sau determinabil ale unităţii monetare (IAS 21.9, IAS 29.12, IAS 38.8).
Elemente patrimoniale – Sunt
bunurile şi drepturile care contribuie la desfăşurarea activităţii
persoanei care conduce contabilitatea în partidă simplă,
cuprinzând: imobilizări corporale (mijloace fixe), stocuri şi
imobilizări necorporale, respectiv programe informatice, brevete,
licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare (Legea nr.
82/ 1991).
Elev – Persoană care învaţă într-o
şcoală sau care este instruită de cineva; şcolar; persoană care
urmează în concepţii şi în acţiuni pe maestrul său; discipol,
învăţăcel, urmaş, adept.
Elevat – Nobil, superior, rafinat.
Elevator – Instalaţie care
serveşte la transportarea materialelor (grele) pe direcţie
verticală sau aproape verticală şi pe distanţe relativ mici;
unealtă cu care se prind şi se manevrează prăjinile de foraj,
burlanele, etc. în exploatările petroliere sau în lucrările de
explorare; care ridică; care serveşte la ridicat.
Elevaţie – Reprezentare grafică,
la o scară dată, a feţelor exterioare ale unei construcţii,
maşini, etc.; parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de
pod situată deasupra terenului; însuşirea de a fi elevat.
Elibera – A da libertate, a pune
în stare de libertate; a înlătura oprimarea (naţională, politică,
socială); a dezrobi, a descătuşa; a fi lăsat la vatră; a se
desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă; a scoate
dintr-o funcţie; a da cuiva (la cerere) un act, un document
oficial etc.; a preda o marfă; a face liberă o încăpere, un teren
etc.; a goli, a evacua.
Eliberare – Acţiunea de a (se)
elibera şi rezultatul ei.
Eliberare din funcţie – Denumire
specifică fie pentru desfacerea contractului individual de muncă,
fie pentru modificarea acestuia, realizată prin trecerea
salariatului în altă funcţie (după caz) folosită la unele
categorii de personal din sectorul bugetar.
Eliberare din învăţământ –
Denumire specifică desfacerii contractului individual de muncă ori
a transferului în alt sector de activitate a personalului didactic
titular.
Eliberator – Care eliberează,
dezrobitor.
Eligibil – Care întruneşte
condiţiile spre a fi ales într-o funcţie sau într-un organ
reprezentativ; a întruni condiţiile de a avea acces la ceva anume,
precizat expres.
Eligibil pentru rescont – Un efect
de schimb este eligibil pentru rescont atunci când corespunde
tuturor exigenţelor fixate de banca naţională pentru a-l accepta
la rescont.
Eligibilitate – Aptitudinea
juridică de a fi ales în anumite funcţii sau organe
reprezentative; calitatea de a fi eligibil.
Elimina – A îndepărta, a înlătura,
a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); a da pe
cineva afară de undeva, din ceva.
Eliminare – Acţiunea de a elimina
şi rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare.
Eliminator – Eliminatoriu.
Eliminatoriu – Care elimină, care
atrage eliminarea; eliminator; care aduce excluderea de la examen
a concurenţilor mai slabi.
Eliport – Aeroport de dimensiuni
reduse, construit special pentru elicoptere.
Elită – Parte a societăţii ai
cărei membri, având o poziţie avantajoasă, se consideră superiori
celorlalţi membri; ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales.
Elixir – Băutură cu proprietăţi
miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiştii pentru a
obţine viaţă veşnică; băutură scumpă, aleasă; soluţie alcoolică cu
conţinut variabil de zahăr şi cu diverse esenţe sau extracte de
plante medicinale (servind ca medicament).
Elocuţiune – Mod de a exprima
gândirea prin cuvinte; alegerea şi aşezarea cuvintelor într-un
discurs; parte a retoricii care tratează despre stilul unui
discurs.
Elocvent – Care are darul de a
expune frumos şi convingător; plin de înţeles; grăitor,
demonstrativ, expresiv, semnificativ.
Elocvenţă – Însuşirea de a fi
elocvent; arta de a vorbi frumos, emoţionant, convingător;
expresivitate.
Elogia – A aduce elogii, a lăuda
(în cuvinte entuziaste), a preamări.
Elogiere – Acţiunea de a elogia şi
rezultatul ei.
Elogios – Care elogiază, laudativ.
Elogiu – Discurs prin care este
preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte
favorabilă.
Elucida – A clarifica, a desluşi,
a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză.
Elucidare – Acţiunea de a elucida
şi rezultatul ei; lămurire, desluşire, explicare.
Eluda – A ocoli, a evita, a ignora
intenţionat.
Eludare – Acţiunea de a eluda şi
rezultatul ei.
Eludarea legii – Expresie ce
desemnează evitarea sau ocolirea intenţionată de către un subiect
de drept (persoană fizică sau juridică) a respectării sau a
aplicării întocmai a unor dispoziţii imperative normative cu
prilejul încheierii sau executării unui act juridic.
Eluvial – Care s-a diferenţiat
prin eluvionare.
Eluvionare – Acţiunea de formare a
eluviilor; spălare spre adâncime a unor elemente componente din
straturile superioare ale solului sub acţiunea apei de
precipitaţiile infiltrate în sol.
Eluviu – Produse ale alterării
exogene a rocilor, acumulate pe loc şi caracterizate prin lipsa
stratificaţiei şi prin nesortarea materialului.
Eluviune – Proces de formare a
eluviilor; produse ale acestui proces.
Emana – A degaja, a împrăştia un
gaz, vapori, un miros, etc.; a exala; a proveni, a veni de la; a
izvorî, a-şi avea originea.
Emanare – Acţiunea de a emana şi
rezultatul ei.
Emanaţie – Emitere, degajare (de
gaze, de vapori, de mirosuri etc.); ceea ce se degajează, ceea ce
emană.
Emancipa – A(-şi) câştiga sau a
face să-şi câştige independenţa; a (se) elibera; a-şi lua unele
libertăţi nepotrivite cu vârsta, a avea purtări libertine; a
scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui şi a-i
acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile
unui major.
Emancipare – Acţiunea de a (se) emancipa şi rezultatul ei; emancipaţie; act (mijlocul juridic) prin intermediul căruia un copil minor este scos de sub puterea părintească sau de sub tutelă, recunoscându-i-se o capacitate de exerciţiu restrânsă/ limitată.
Emancipare – Acţiunea de a (se) emancipa şi rezultatul ei; emancipaţie; act (mijlocul juridic) prin intermediul căruia un copil minor este scos de sub puterea părintească sau de sub tutelă, recunoscându-i-se o capacitate de exerciţiu restrânsă/ limitată.
Emancipat – Care nu mai depinde de
cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent; care şi-a
luat unele libertăţi nepotrivite cu vârsta lui; cu purtări
libertine; scos înainte de majorat de sub autoritatea părintească
sau a tutorelui.
Emancipaţie – Emancipare.
Embargo – “Interzicere”; Act de
autoritate prin care un stat ia măsuri de interzicere împotriva
importului mărfurilor provenind dintr-o anumită ţară sau împotriva
exportului de mărfuri către altă ţară, ca o sancţiune pentru
nerespectarea unor reguli de drept internaţional sau ca mijloc de
presiune politică (restricţie cu scopuri economice sau politice de
a importa şi/ sau exporta mărfuri într-un stat); act de autoritate
a unui stat de punere sub sechestru a unor nave sau de reţinere a
unor bunuri ce aparţin altui stat cu care se găseşte în conflict.
Embatic – Arendare pe termen lung
şi foarte lung, până la 99 de ani, având caracterul unei servituţi
asupra bunului acestuia; drept real de folosinţă asupra imobilului
altuia care izvorăşte dintr-o locaţiune perpetuă sau de lungă
durată.
Embaticar – Persoană care arenda o
proprietate cu embatic; titularul dreptului de embatic.
Emblematic – De emblemă, care ţine
de emblemă.
Emblemă – Obiect, imagine care
poartă în mod emblematic un anumit înţeles, care simbolizează o
anumită idee; simbol, figură alegorică.
Semnul sau denumirea care
deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen (L 26/ 1990).
Emenda – A corecta, a îndrepta, a
îmbunătăţi (un text); a amenda.
Emendanda – Corecturi
(tipografice) la un text.
Emendaţie – Faptul de a emenda.
Emergent – Care iese dintr-un
mediu după ce l-a traversat.
Emergenţă – Ieşire a razelor
luminoase, corpusculare etc. dintr-un mediu după ce l-au
traversat.
Emfiteot – Titularul unui drept
embatic (sau de emfiteoză).
Emigra – A pleca din patrie şi a
se stabili (definitiv sau temporar) în altă ţară; a se expatria.
Emigrant – Persoană care
emigrează.
Emigrare – Acţiunea de a emigra şi
rezultatul ei; expatriere, emigraţie.
Emigrat – Emigrant.
Emigraţie – Situaţia în care se
găseşte o persoană emigrată; timpul cât cineva este emigrat;
totalitatea persoanelor emigrate din aceeaşi ţară, în acelaşi loc,
într-o anumită epocă; stabilirea cetăţeanului unei ţări în altă
ţară, de cele mai multe ori din dorinţa de a-şi găsi acolo un loc
de muncă (adesea ţările deschise emigraţiei reglementează această
problemă pe cale legală).
Emigraţiune – Emigraţie.
Eminamente – În gradul cel mai
înalt, prin excelenţă, cu deosebire.
Eminent – Care se distinge prin
calităţi (intelectuale) deosebite; excepţional, superior,
remarcabil, excelent.
Emisiune – Operaţiunea prin care
valorile mobiliare de acelaşi tip şi clasă sunt oferite de către
emitent spre subscripţie investitorilor potenţiali; totalitatea
valorilor mobiliare de acelaşi tip şi clasă emise de un emitent la
o anumită dată; punere în circulaţie de către stat sau de către o
instituţie, o societate autorizată etc. a hârtiilor de valoare, a
bancnotelor, a acţiunilor etc.; emitere; plasament de titluri nou
create pe calea subscripţiei publice; punere în circulaţie a unei
noi serii de mărci poştale sau retipărirea la o anumită dată a
unei serii mai vechi; producere de către un corp sau dispozitiv, a
unor gaze, a unor unde, etc. care se pot propaga în mediul
înconjurător; program transmis prin radio sau prin televiziune
într-o ordine dinainte stabilită.
Emisiune de obligaţiuni cu
suspendarea plăţii – Obligaţiune pentru care plata dobânzii sau
rambursarea împrumutului se face în perioada convenită.
Emisiune de obligaţiuni făcută –
Obligaţiune emisă de un debitor domiciliat în afara ţării unde are
loc emiterea, emisiune care, în general, se face în moneda locală.
Emisiune de titluri – Punerea în
circulaţie a monedelor sau titlurilor (acţiuni sau obligaţiuni) de
către stat; vânzarea acţiunilor sau obligaţiunilor de către o
societate comercială pe acţiuni.
Emisiv – Referitor la emisiune,
emiţător.
Emite – A enunţa, a exprima, a
lansa o părere, o teorie etc.; a transmite, a anunţa; a elabora, a
scoate, a da o lege; a elabora şi a pune în vigoare un act
normativ; a pune în circulaţie o bancnotă, o hârtie de valoare
etc.; a produce gaze, radiaţii etc. care se pot propaga în mediul
înconjurător.
Emitent – Persoană care emite
hârtii de valoare, bancnote, etc.; orice persoană care se obligă
în mod legal emiţând un titlu de credit să onoreze
drepturile pe care le conferă activul financiar emis (issuer) şi
exprimat prin acel titlu; termen ce desemnează persoana juridică
care se angajează la recunoaşterea şi plata drepturilor
încorporate în instrumentul negociabil (acţiune sau alt titlu de
valoare), conform clauzelor stipulate în titlu şi cu respectarea
legii care-l guvernează, precum şi persoana juridică angajată în
procedura unei oferte publice; persoană care emite un bilet la
ordin sau alt titlu de credit devenind astfel debitorul unei
obligaţii de plată faţă de o altă persoană; sinonim cu debitorul
sau împrumutatul în cazul emiterii unui împrumut pe bază de
obligaţiuni.
Entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau intenţionează să emită instrumente financiare (L 297/ 2004).
Entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau intenţionează să emită instrumente financiare (L 297/ 2004).
Emitent de card – Denumire dată
băncii care este fie proprietara mărcii distinctive sub care este
emis cardul, fie are cu proprietarul mărcii obligaţii reciproce în
virtutea cărora este îndreptăţit să emită cardul.
Emitere – Faptul de a emite.
Emiţător – Care emite.
Emolument – Prerogativele şi
avantajele dobândite de uzufructuar în virtutea dreptului de
uzufruct cu privire la bunurile ce formează obiectul uzufructului;
segment al activului succesoral care îi revine efectiv unui
moştenitor, legatar universal sau cu titlu universal, dintr-o
avere succesorală ca urmare a împărţirii acesteia între toţi
comoştenitorii ce au îndreptăţirea să participe la partajarea ei.
Emotiv – Care se referă la emoţie
sau la afectivitate; care se emoţionează uşor; sensibil,
impresionabil.
Emotivitate – Faptul de a se
emoţiona uşor; stare emotivă; însuşirea de a fi emotiv.
Emoţie – Reacţie afectivă de
intensitate mijlocie şi de durată relativ scurtă, însoţită adesea
de modificări în activităţile organismului, oglindind atitudinea
individului faţă de realitate; orice reacţie afectivă.
Una din formele afectivităţii alături de sentimente, dispoziţii, afecte, pasiuni. Este reacţia afectivă la un stimul sau situaţie care prezintă un grad de noutate de natură să tulbure echilibrul persoanei, să-i reducă controlul asupra faptelor comise.
Una din formele afectivităţii alături de sentimente, dispoziţii, afecte, pasiuni. Este reacţia afectivă la un stimul sau situaţie care prezintă un grad de noutate de natură să tulbure echilibrul persoanei, să-i reducă controlul asupra faptelor comise.
Emoţiona – A produce, a cauza, a
provoca o emoţie; a fi cuprins de o emoţie.
Emoţional – Care este propriu
emoţiilor; provocat de o emoţie; care produce o emoţie; emotiv.
Emoţionant – Care emoţionează;
mişcător, tulburător.
Emoţionare – Acţiunea de a (se)
emoţiona şi rezultatul ei; tulburare.
Emoţionat – Cuprins de emoţie.
Empatie – Abilitatea de a te
substitui în rolul celuilalt (cu care discuţi ori faci afaceri),
sau de a pătrunde esenţa obiectivelor pe care acesta le urmăreşte.
Empiric – Bazat (numai) pe
experienţă; care priveşte empirismul, care are la bază empirismul.
Emporiu – Târg, port, agenţie
comercială în ţară străină.
Emulaţie – Sentiment, dorinţă,
strădanie de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de
activitate; întrecere.
Emulgator – Substanţă chimică
folosită la obţinerea emulsiilor; emulsiv, emulsionant; substanţă
chimică folosită pentru îndepărtarea grăsimilor din produsele
textile.
Emulsie – Amestec dispers format
din două lichide insolubile unul în celălalt; strat sensibil la
acţiunea luminii, depus pe plăcile şi pe filmele fotografice.
Emulsiona – A forma sau a prepara
o emulsie.
Emulsionant – Emulgator.
Emulsionare – Acţiunea de a
emulsiona şi rezultatul ei.
Emulsiv – Din care se extrage
uleiul; emulgator.
Emulsor – Aparat care serveşte la
obţinerea emulsiilor.
Enciclopedic – Care are caracter
de enciclopedie; vast, surprinzător.
Enciclopedie – Tip de lucrare
lexicografică de proporţii diferite care tratează sistematic
termeni de bază (nume comune şi proprii), noţiuni din toate
domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunoştinţe, fie în ordine
alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri; ansamblu multilateral
de cunoştinţe omeneşti.
Enclavă – Fragmente de roci
înglobate în masa rocilor eruptive; populaţie sau fragment de
populaţie înglobate teritorial în masa altor populaţii.
Endemic – Care trăieşte numai pe
un anumit teritoriu; boli care au cauze locale, specifice unei
anumite regiuni; care are caracter permanent în anumite locuri.
Endemie – Prezenţă într-o
comunitate a unei boli infecţioase/ contagioase sau de nutriţie
sub formă de cazuri sporadice care izbucnesc periodic în aceleaşi
regiuni.
Endemoepidemic – Care se referă la
boli infecţioase prezente în mod endemic într-o populaţie dar care
pot provoca uneori izbucniri epidemice.
Endogamie – Contractare
obligatorie a căsătoriilor în sânul aceluiaşi trib, practicată la
unele populaţii primitive.
Endogen – Fenomene geologice
provocate de forţe care provin din interiorul pământului şi care
conduc la apariţia denivelărilor scoarţei; care ia naştere, care
se datoreşte unor cauze din interiorul organismului.
Energetic – Privitor la producerea
şi la folosirea diferitelor forme de energie; ramură a fizicii
care studiază fenomenele produse în sistemele fizice din punctul
de vedere al transformărilor de energie dintr-o formă în alta;
ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul surselor şi al
posibilităţilor tehnico-economice de exploatare şi de utilizare a
diferitelor forme de energie.
Energia mareelor, a valurilor şi a
mării – Reprezintă energia produsă de mişcarea mareelor, a
valurilor sau a mării, exploatată pentru a produce energie
electrică (Reg. CE 1.099/ 2008).
Energic – Plin de vigoare, de
energie; hotărât, viguros; care oglindeşte, exprimă energie; cu
acţiune promptă, puternică şi imediată; eficace.
Energie – Capacitate a unui sistem
(fizic) de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr-o stare dată
în altă stare dată; forţă, putere, tărie, vigoare, capacitate de a
acţiona; fermitate, hotărâre în atitudini, în acţiuni.
Energie aerotermală – Energia
stocată sub formă de căldură în aerul ambiental (L 220/ 2008).
Energie atomică – Energie
nucleară.
Energie din surse regenerabile –
Sursele de energie regenerabile nonfosile (eoliană, solară,
aerotermală, geotermală, a valurilor, mareomotrică şi
hidroelectrică, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz al
instalaţiilor de epurare a apelor uzate şi biogaz (Schema ajutor
de stat 25.01.2010).
Energie eoliană – Reprezintă
energia cinetică a vântului exploatată pentru a produce energie
electrică cu ajutorul turbinelor eoliene (Reg. CE 1.099/ 2008).
Energie geotermală – Energia
stocată sub formă de căldură sub stratul solid al suprafeţei
terestre (L 220/ 2008).
Energie termică emisă de scoarţa terestră, de obicei sub formă de apă fierbinte sau abur. Această producţie de energie reprezintă diferenţa dintre entalpia fluidului extras din sondă şi cea a fluidului eliminat. Este exploatată în locaţii adecvate cum ar fi: a. pentru producerea de energie electrică prin utilizarea aburului uscat sau a saramurii naturale cu entalpie ridicată după vaporizarea bruscă; b. direct ca energie termică pentru încălzirea urbană, în agricultură etc.
Energie termică emisă de scoarţa terestră, de obicei sub formă de apă fierbinte sau abur. Această producţie de energie reprezintă diferenţa dintre entalpia fluidului extras din sondă şi cea a fluidului eliminat. Este exploatată în locaţii adecvate cum ar fi: a. pentru producerea de energie electrică prin utilizarea aburului uscat sau a saramurii naturale cu entalpie ridicată după vaporizarea bruscă; b. direct ca energie termică pentru încălzirea urbană, în agricultură etc.
Energie hidroelectrică – Energie
potenţială şi cinetică a apei transformate în energie electrică în
hidrocentrale. Aici este inclusă şi energia produsă de staţiile de
pompare. De obicei se înregistrează producţia în cazul centralelor
cu o putere mai < 1MW, al centralelor cu o putere ≥ 1 MW şi
< 10MW, al centralelor cu o putere ≥10MW şi al staţiilor de
pompare (Reg. CE 1.099/ 2008).
Energie hidrotermală – Energia
stocată sub formă de căldură în apele de suprafaţă (L 220/ 2008).
Energie solară – Reprezintă
radiaţiile solare exploatate pentru producerea de apă caldă şi de
energie electrică. Această producţie de energie constă în energia
termică transmisă mediului de transfer termic, adică radiaţiile
solare incidente fără pierderile optice şi cele datorate
colectoarelor solare. Energia solară pasivă utilizată direct
pentru încălzirea, climatizarea şi iluminarea locuinţelor sau a
altor clădiri nu este inclusă aici (Reg. CE 1.099/ 2008).
Energie solară fotovoltaică –
Reprezintă lumina solară transformată în energie electrică prin
intermediul celulelor solare constituite în general din materiale
semiconductoare care, expuse la lumină, produc energie electrică
(Reg. CE 1.099/ 2008).
Energie termică solară –
Reprezintă energia termică produsă de radiaţiile solare; este
produsă în: a. centrale termice solare sau b. instalaţii pentru
producerea de apă caldă sanitară sau pentru încălzirea sezonieră a
piscinelor (de exemplu colectoare plane, în general de tipul
termosifonului) (Reg. CE 1.099/ 2008).
Enerva – A face să-şi piardă sau
a-şi pierde calmul, a-şi ieşi sau a scoate pe cineva din fire; a
(se) înfuria, a (se) irita; a (se) indispune.
Enervant – Care enervează;
agasant, supărător, iritant.
Enervare – Acţiunea de a (se)
enerva şi rezultatul ei; tensiune nervoasă caracterizată prin
nelinişte, nerăbdare, agitaţie, iritare, înfuriere.
Enervat – În stare de iritare;
scos din fire; nervos, iritat.
Engineering – Inginerie; ansamblu
de operaţiuni care privesc concepţia, încercarea, realizarea şi
conducerea lucrărilor pentru obţinerea unui produs în cele mai
bune condiţii de execuţie şi eficienţă.
Enigmatic – Care constituie sau
ascunde o enigmă; greu de înţeles; tainic, misterios.
Enigmă – Lucru greu de înţeles,
nelămurit, ascuns; taină, mister; ghicitoare, şaradă.
Enigmistică – Ştiinţă a jocurilor
distractive (rebus, monoverbe, criptograme).
Enologie – Ştiinţă care se ocupă
cu vinificaţia şi cu studiul produselor derivate ale viei şi ale
vinului.
Enorm – Foarte mare, imens, uriaş,
colosal; foarte mult; extrem de, extraordinar de.
Enormitate – Caracterul a ceea ce
este enorm; lucru de necrezut, exagerare; absurditate, prostie;
extravaganţă.
Enotehnică – Ramură a enologiei
care studiază metodele de preparare şi de conservare a vinurilor.
ENS (Entry Summary Declaration) – Declaraţie sumară de intrare; declaraţie sumară sub formă electronică, întocmită de aplicaţia ICS-RO în conformitate cu legislaţia comunitară în vigoare privind Codul vamal comunitar (Norme tehnice ANAF ANV 24 septembrie 2009).
ENS (Entry Summary Declaration) – Declaraţie sumară de intrare; declaraţie sumară sub formă electronică, întocmită de aplicaţia ICS-RO în conformitate cu legislaţia comunitară în vigoare privind Codul vamal comunitar (Norme tehnice ANAF ANV 24 septembrie 2009).
Entalpie – Potenţial termodinamic;
mărime termodinamică exprimată prin energia internă a unei
substanţe şi produsul dintre presiune şi volum.
Entitate – Conţinut de sine
stătător, existenţă determinată (ca întindere, importanţă, valoare
etc.).
Entitate asociată – Entitate,
inclusiv o entitate necorporatistă cum ar fi parteneriatul, asupra
căreia investitorul are o influenţă semnificativă şi care nu este
nici filială a acestuia, nici un interes într-o asociere în
participaţie (IAS 28.8).
Entitate care adoptă pentru prima
dată – O entitate care prezintă primele sale situaţii financiare
IFRS (IFRS 1.A).
Entitate controlată în comun – O
asociere în participaţie care presupune înfiinţarea unei
corporaţii, a unui parteneriat sau a altei entităţi în care
fiecare asociat are un interes. Entitatea operează în acelaşi fel
ca alte entităţi, exceptând cazul în care angajamentul contractual
între asociaţi stabileşte controlul comun asupra activităţii
economice a entităţii (IAS 31.24).
Entitate cotată la bursă (listată)
- O entitate ale cărei acţiuni, stocuri sau datorii sunt cotate la
o bursă de valori recunoscută sau care sunt tranzacţionate
potrivit reglementărilor unei burse de valori recunoscută sau de
un alt organism echivalent.
Entitate de audit dintr-o ţară
terţă – O entitate, indiferent de forma sa juridică, ce efectuează
audituri ale situaţiilor financiare anuale (conturilor anuale) sau
ale situaţiilor financiare anuale consolidate (conturilor
consolidate) ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o
terţă ţară (OUG 90/ 2008; Dir. 2006/ 43/ CE).
Entitate de interes public – Sunt
persoanele juridice, entităţile reglementate de legislaţia unui
stat ale căror valori mobiliare transferabile sunt admise spre
tranzacţionare pe o piaţă reglementată, instituţii de credit, aşa
cum sunt definite de reglementările în vigoare (definite potrivit
reglementărilor contabile). Statele pot desemna şi alte entităţi
ca fiind entităţi de interes public, de exemplu, entităţile care
au o relevanţă semnificativă pentru public prin natura activităţii
lor, dimensiunea sau numărul lor de angajaţi (OUG 90/ 2008; Dir.
2006/ 43/ CE).
Entitate de interes public
înseamnă societăţile/ companiile naţionale, societăţile cu capital
integral sau majoritar de stat şi regiile autonome (O.M.F.P. nr.
1802/ 2014).
Entitate mică – O entitate în
care: a. proprietatea şi conducerea sunt concentrate la un număr
mic de persoane fizice (adesea o singură persoană) şi b. sunt
întâlnite una sau mai multe dintre următoarele situaţii; i. puţine
surse de venit, ii. înregistrări contabile nesofisticate şi iii.
controale interne limitate, corelate cu posibilitatea ca
managementul să ignore aceste controale. În general, entităţile
mici prezintă caracteristica descrisă la pct. a sau una sau mai
multe din caracteristicile descrise la pct. b.
Entitate mutuală – O entitate care
nu este deţinută de investitori ca, de exemplu, companiile mutuale
de asigurări sau cooperativele mutuale, care oferă costuri reduse
sau alte beneficii economice, în mod direct şi proporţional,
deţinătorilor de poliţe sau participanţilor (IFRS 3.A).
Entitate publică – Autoritatea
publică, instituţia publică, compania/ societatea naţională, regia
autonomă, societatea comercială la care statul sau o unitate
administrativ-teritorială este acţionar majoritar, cu
personalitate juridică, care utilizează/ administrează fonduri
publice şi/ sau patrimoniu public (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/
2002).
Entitate raportoare – Entitatea
pentru care există utilizatori de informaţii pentru care
situaţiile financiare reprezintă principala sursă de informaţii
financiare despre entitate (F.8).
O entitate pentru care există utilizatori care se bazează pe situaţiile financiare generale ale sale, care le sunt utile în luarea deciziilor privind alocarea de resurse. O entitate raportoare poate fi prezentată de o entitate individuală sau de un grup format dintr-o entitate mamă şi toate filialele acesteia (IFRS 3.A).
Entitate reglementată – Persoanele fizice şi juridice, precum şi entităţile fără personalitate juridică a căror activitate este reglementată şi/ sau supravegheată de către C.N.V.M. (L 297/ 2004).
O entitate pentru care există utilizatori care se bazează pe situaţiile financiare generale ale sale, care le sunt utile în luarea deciziilor privind alocarea de resurse. O entitate raportoare poate fi prezentată de o entitate individuală sau de un grup format dintr-o entitate mamă şi toate filialele acesteia (IFRS 3.A).
Entitate reglementată – Persoanele fizice şi juridice, precum şi entităţile fără personalitate juridică a căror activitate este reglementată şi/ sau supravegheată de către C.N.V.M. (L 297/ 2004).
Entitate tehnică – Dispozitivul
destinat să facă parte dintr-un vehicul care trebuie să corespundă
prevederilor specifice cuprinse în reglementările în vigoare şi
care poate fi omologat separat faţă de vehicul, atunci când acest
lucru este prevăzut expres în reglementările în vigoare, dar numai
în legătură cu unul sau mai multe tipuri de vehicule (OMLPTL 211/
2003).
Entitate transparentă fiscal, cu sau fără personalitate juridică – Orice asociere, asociere în participaţiune, asocieri în baza contractelor de exploatări în participaţie, grup de interes economic, societate civilă sau altă entitate care nu este persoană impozabilă distinctă, fiecare asociat/ participant fiind subiect de impunere în înţelesul impozitului pe profit sau pe venit, după caz (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).
Entitate transparentă fiscal, cu sau fără personalitate juridică – Orice asociere, asociere în participaţiune, asocieri în baza contractelor de exploatări în participaţie, grup de interes economic, societate civilă sau altă entitate care nu este persoană impozabilă distinctă, fiecare asociat/ participant fiind subiect de impunere în înţelesul impozitului pe profit sau pe venit, după caz (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).
Entropie – Mărime de stare termică
a sistemelor fizice, care creşte în cursul oricărei transformări
ireversibile a lor şi rămâne constantă în cursul oricărei
transformări reversibile; mărime fundamentală în teoria
informaţiei, care indică cantitatea de informaţie raportată la un
element al mesajului transmis.
Entuziasm – Stare de însufleţire
puternică; avânt, înflăcărare; pasiune (în vorbire), exaltare.
Entuziasma – A (se) însufleţi, a
(se) înflăcăra.
Entuziasmat – Cuprins de
entuziasm.
Entuziast – Stăpânit de entuziasm,
gata să se devoteze unei idei, unei cauze mari; care dovedeşte
entuziasm.
Enumera – A număra succesiv, unul
câte unul, a numi rând pe rând; a înşira.
Enumerare – Acţiunea de a enumera
şi rezultatul ei; înşirare, enumeraţie.
Enumerativ – Care conţine o
enumerare, privitor la o enumerare.
Enumeraţie – Enumerare; figură de
stil care constă în înşirarea unor argumente, fapte, etc.
privitoare la aceeaşi împrejurare sau temă; parte a unui discurs
care precedă peroraţia şi în care autorul recapitulează
argumentele expuse anterior.
Enunţ – Formulare a datelor unei
probleme, a unei judecăţi; formulă prin care se exprimă ceva.
Enunţa – A formula, a exprima, a
expune o idee, o teorie, etc.
Enunţare – Acţiunea de a enunţa şi
rezultatul ei.
Enunţiativ – Care conţine o
enunţare.
Eolian – Care este acţionat sau
produs de vânt.
Epandaj – Operaţie de răspândire a
apelor murdare pe un teren cultivabil după decantarea lor, în
scopul epurării biologice naturale a acestor ape.
Epata – A uimi, a impresiona prin
purtare, atitudine sau ţinută neobişnuită, extravaganţă.
Epatant – Care epatează; uluitor,
uimitor.
Epatare – Acţiunea de a epata şi
rezultatul ei; uluire, uimire.
Epavă – Rămăşiţă a unei nave
scufundate sau eşuate; persoană ajunsă într-o stare fizică sau
morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral).
Epicentru – Punct de pe suprafaţa
globului pământesc situat deasupra focarului unui cutremur şi unde
intensitatea zguduirii este maximă.
Epidemic – Cu caracter de
epidemie; contagios.
Epidemie – Boală contagioasă care
se extinde într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare
de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă.
Epilog – Parte finală a unei
lucrări literare în care autorul rezumă concluziile sale,
subliniază anumite idei din opera sa şi face cunoscută pe scurt
evoluţia viitoare a personajelor sale; încheiere; sfârşit al unei
situaţii, al unei acţiuni, al unei întâmplări, etc.
Epiloga – A încheia, a termina; a
găsi de spus ceva în plus la orice.
Episod – Acţiune secundară într-o
operă narativă, având un rol relativ independent; parte relativ
independentă a unei naraţiuni.
Episodic – Care ţine de un episod;
secundar, întâmplător, incidental.
Episodul de îngrijire –
Totalitatea consultaţiilor/ intervenţiilor determinate de o
problemă de sănătate, din momentul apariţiei sale până la
remisiunea completă (L 95/ 2006).
Epitrop – Administrator al unui
bun, în special al averii unei biserici; tutore.
Epitropie – Tutelă, îngrijire;
funcţia de epitrop.
Epocal – Menit să marcheze o
epocă; de mare răsunet, de o valoare covârşitoare; memorabil.
Epocă – Perioadă în dezvoltarea
istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeşte de
celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră;
timp în care se repetă, periodic, acelaşi lucru în aceleaşi
condiţii; subdiviziune a unei ere geologice.
Epocă de aur – Perioadă de
înflorire şi strălucire a vieţii materiale, culturale, spirituale.
Epuiza – A (se) termina, a (se)
sfârşi, a (se) isprăvi un bun material (consumând, vânzând, etc.);
a lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de
studiat o problemă; a (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua.
Epuizabil – Care se poate epuiza.
Epuizant – Care epuizează,
oboseşte pe cineva; extenuant.
Epuizare – Acţiunea de a (se)
epuiza; terminare, isprăvire; operaţie de îndepărtare cu ajutorul
pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui
batardou în vederea executării unor lucrări de construcţii;
pierdere a capacităţii funcţionale a unui organ, a unui sistem sau
a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare,
oboseală, uzură.
Epuizarea rezultatului
infracţiunii – Urmări posterioare consumării infracţiunii,
constituind ultimul moment al acesteia. Ea constă din amplificarea
urmării iniţiale (ex. în caz de vătămare gravă, victima datorită
leziunilor suferite încetează din viaţă), din survenirea altei
urmări (ex. în caz de tâlhărie victima moare).
Epuizat – Terminat, sfârşit,
isprăvit; istovit, sleit, slăbit, extenuat.
Epura – A curăţa un amestec, o
soluţie, etc. de substanţele sau de corpurile nefolositoare sau
dăunătoare; a curăţa, a întări o instituţie, o întreprindere, o
organizaţie, etc. prin îndepărtarea elementelor necorespunzătoare.
Epurare – Acţiunea de a epura;
epuraţie, curăţire, purificare.
Epurarea apei – Operaţie de
îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a
substanţelor care le fac improprii anumitor întrebuinţări.
Epurativ – Capabil să cureţe;
purificator.
Epurator – Aparat sau instalaţie
care serveşte la epurarea materialelor solide sau gazoase.
Epuraţie – Epurare.
Epură – Desen liniar care
reprezintă în proiecţii diferitele părţi ale unei maşini, ale unei
case, etc.; reprezentare grafică precisă în scopul rezolvării unei
probleme cu ajutorul construcţiilor geometrice; diagramă.
Eradica – A smulge din rădăcini, a
dezrădăcina; a stârpi, a desfiinţa.
Eradicare – Acţiunea de a eradica
şi rezultatul ei.
Erare humanum est – A greşi este
omeneşte.
Erată – Listă care se adaugă la
sfârşitul unei cărţi şi în care sunt semnalate greşelile de tipar,
uneori şi de fond, şi în care se face rectificarea acestora.
Eratic – Care nu este fix.
Eră – Perioadă isterică care
începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar,
de la care se porneşte numărătoarea anilor; epocă; cea mai mare
subdiviziune a timpului geologic.
Erede – Moştenitor.
Ereditar – Care se transmite prin
ereditate; bun, privilegiu, etc. care se transmite prin moştenire,
care se moşteneşte; moştenit
Ereditate – Proprietate a
vieţuitoarelor de a transmite urmaşilor caracterele morfologice şi
fiziologice pe care le-au dobândit în cursul evoluţiei lor pe
pământ; Moştenire, succesiune; proprietate a unui lucru sau a unui
fenomen de a depinde de acţiunile momentane, precum şi de stările
succesive anterioare.
Eres – Credinţă în forţe
miraculoase, supranaturale; concepţia falsă (transformată în
deprindere); prejudecată, superstiţie; eroare; ceea ce se agate de
la concepţiile comune (ale unei societăţi); rătăcire, păcat.
Erezie – Doctrină sau credinţă
religioasă care ia naştere în sânul unei biserici, abătându-se de
la dogmele consacrate, şi care este condamnată de biserica
respectivă; greşeală, eroare, rătăcire.
Ergonomie – Disciplină care se
ocupă cu studiul condiţiilor şi al metodelor de muncă în vederea
normării raţionale a acestora.
Erija – A-şi atribui fără nici un
drept o situaţie, un rol care conferă autoritate, a se da drept, a
voi să treacă drept ceva sau cineva
Ermetic – Care astupă perfect,
care nu permite să pătrundă sau să iasă nimic, care prezintă o
bună etanşeitate; greu de înţeles.
Eroare – Lipsă de concordanţă
între percepţiile noastre şi realitatea obiectivă, confirmată de
practică; cunoştinţă greşită, falsă despre realitatea obiectivă;
idee, părere, opinie greşită, ceea ce a greşit; greşeală; falsă
reprezentare asupra unei situaţii de fapt ori asupra existenţei
unui act normativ; diferenţa dintre valoarea reală a unei mărimi
şi valoarea calculată a acestei mărimi.
Greşeală neintenţionată din situaţiile financiare, apărută inclusiv prin omiterea unei valori sau a nepublicării; reprezentarea falsă, denaturată, asupra realităţii pe care o persoană şi-o face privitor la un act juridic sau o acţiune sau cu prilejul încheierii unui act juridic civil.
Greşeală neintenţionată din situaţiile financiare, apărută inclusiv prin omiterea unei valori sau a nepublicării; reprezentarea falsă, denaturată, asupra realităţii pe care o persoană şi-o face privitor la un act juridic sau o acţiune sau cu prilejul încheierii unui act juridic civil.
Eroare anormală – O eroare care
apare în urma unui element izolat care nu s-a mai repetat, în alte
ocazii decât cele care pot fi identificate în mod specific, şi
prin urmare nu este reprezentativă pentru erorile din cadrul
populaţiei.
Eroare aşteptată – Eroarea pe care
auditorul se aşteaptă să fie prezentă în cadrul unei populaţii.
Eroare de drept – Varietate de
eroare, constând în falsa reprezentare a existenţei ori
conţinutului unei norme de drept civil.
Eroare de fapt – Varietate a
erorii constând într-o falsă reprezentare a unor elemente de fapt
care pot viza obiectul actului juridic civil, valoarea acestuia,
persoana partenerului contractual, etc.
Eroare judiciară – Eroare ce are
loc cu prilejul judecării unei cauze penale, constând în greşita
stabilire a faptelor, ceea ce a avut ca urmare pronunţarea unei
hotărâri nedrepte.
Eroare indiferentă – Varietate a
erorii constând în falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin
importante la încheierea actului juridic civil care, astfel, nu
este susceptibilă să afecteze însăşi validitatea acestuia.
Eroare materială – Reprezintă
greşeli existente în acte procedurale întocmite de organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată (art. 195 C.Proc.Pen.).
Eroare obstacol – Varietate de
eroare numită şi distructivă de voinţă constând într-o falsă
reprezentare, fie a naturii juridice a actului juridic civil care
se încheie, fie a identităţii obiectului actului juridic.
Eroare tolerabilă – Eroarea maximă
din cadrul unei populaţii pe care auditorul este dispus să o
accepte.
Eroare totală – Fie rata de
deviaţie, fie totalul greşelilor.
Eroare viciu de consimţământ –
Varietate a erorii caracterizată prin aceea că este mai puţin
gravă decât eroarea obstacol nefiind susceptibilă să împiedice
formarea acordului de voinţă al părţilor dar este suficient de
gravă pentru a altera consimţământul uneia din părţi şi a legitima
anularea actului juridic astfel încheiat.
Eroarea de fapt – cauză care
înlătură caracterul penal al faptei şi constă în necunoaşterea sau
cunoaşterea incompletă, greşită, a unor date ale realităţii
faptice, materiale (art. 51 C.Pen.).
Erori ale perioadei anterioare –
Omisiuni şi declaraţii eronate cuprinse în situaţiile financiare
ale entităţii pentru una sau mai multe perioade anterioare,
rezultând din imposibilitatea de a utiliza sau din utilizarea
greşită a informaţiilor credibile care: a. erau disponibile la
momentul la care situaţiile financiare pentru acele perioade erau
autorizate pentru emitere şi b. în mod rezonabil ar fi putut fi
obţinute şi luate în considerare la pregătirea şi prezentarea
acelor situaţii financiare. Astfel de erori include efectele
greşelilor matematice, greşelile în aplicarea politicilor
contabile, scăpări din vedere sau interpretări greşite ale
faptelor şi fraude (IAS 8.5).
Eroda – A produce sau a suferi o
eroziune; a (se) roade.
Erodare – Acţiunea de a (se) eroda
şi rezultatul ei; eroziune.
Eroic – Care ţine de erou, cu
calităţi de erou; măreţ, grandios; care are drept subiect faptele
unor eroi.
Eroiceşte – Eroic.
Eroism – Capacitatea de a săvârşi
fapte mari; vitejie, fel de a acţiona specific unui erou; spirit
eroic.
Eronat – Greşit, inexact,
neadevărat.
Erou – Persoană care se distinge
prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie
deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă; ostaş căzut pe
câmpul de luptă; personaj principal al unei opere literare;
personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o
anumită împrejurare, atrage atenţia asupra sa.
Eroziune – Proces complex de
roadere şi de săpare a scoarţei solului prin acţiunea unor agenţi
externi; rezultatul acestui proces; proces de roadere corpurilor
pe care (sau prin) care curge un fluid; ulceraţie uşoară,
superficială a pielii sau a mucoaselor cauzată de agenţi fizici,
chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamaţii; escoriaţie.
Proces prin care particulele de
sol sau rocă neconsolidată sunt desprinse şi îndepărtate din loc
prin acţiunea apei de scurgere sau prin acţiunea vântului (Cod
bune practici fermă 2006).
Eroziv – Care roade, care are
proprietatea de a provoca o eroziune.
Erudit – Care posedă cunoştinţele
temeinice şi vaste în urma unor studii foarte îndelungate; savant,
învăţat; care dovedeşte cunoştinţe vaste şi aprofundate.
Erudiţie – Cunoaştere temeinică a
unei sau mai multor ştiinţe; cultură vastă.
Erupe – A face erupţie, a ieşi
afară, a se revărsa cu putere; a ţâşni, a izbucni; a azvârli cu
putere afară lava, magma; a azvârli cu putere afară ţiţeiul; (cu
referire la pete, băşicuţe etc. caracteristice unor boli) a
apărea, a se forma.
Erupere – Acţiunea de a erupe şi
rezultatul ei.
Eruptiv – Cu privire la o erupţie,
care provine dintr-o erupţie; de origine vulcanică; nestăpânit,
impetuos, violent; însoţit de apariţia unei erupţii, care se
manifestă printr-o erupţie.
Eruptivism – Ansamblu de fenomene
care conduc la producerea erupţiei magmei în scoarţa terestră.
Erupţie – Acţiune prin care un
vulcan aruncă lavă sau prin care o sondă aruncă ţiţei; ieşire
bruscă şi violentă din pământ a unui gaz, a ţiţeiului, a lavei
etc.; ţâşnire, izbucnire; apariţia unor pete, a unor băşicuţe,
plăci, pustule etc. apărute.
Escadră – Mare unitate de nave de
luptă a forţelor maritime militare; mare unitate militară de
aviaţie.
Escadrilă – Subunitate a forţelor
aeriene militare, formată din câteva patrule.
Escadron – Subunitate a unui
regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie
sau unei baterii de artilerie.
Escalada – A se căţăra pe un zid
sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; a
sări peste un obstacol.
Escaladare – Acţiunea de a
escalada şi rezultatul ei; escaladă; extindere treptată a unei
acţiuni, a unui conflict, etc.
Faptul de a intra într-un loc închis sărind peste locul normal de acces (în condiţiile legii poate constitui o infracţiune).
Faptul de a intra într-un loc închis sărind peste locul normal de acces (în condiţiile legii poate constitui o infracţiune).
Escaladă – Escaladare; suire,
căţărare; ascensiune.
Escalator – Scară rulantă
utilizată pentru circulaţia oamenilor, mai ales în metrouri.
Escală – Oprire prevăzută în
itinerariul unui vapor sau al unui avion pentru aprovizionare,
pentru debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor etc.; localitate de
oprire în cursul unei călătorii cu vaporul sau cu avionul.
Escamota – A face să dispară ceva
fără să se bage de seamă, a ascunde ceva cu iscusinţă; a denatura,
a falsifica; a introduce trenul de aterizare al unei aeronave în
locurile anume construite în corpul ei, pentru a micşora
rezistenţa la înaintare a avionului în timpul zborului.
Escamotabil – Care poate fi
escamotat, care se poate escamota; tren de aterizare care poate fi
retras în aripă sau în fuzelaj.
Escamotare – Acţiunea de a
escamota şi rezultatul ei.
Escapadă – Ieşire, uneori
nepermisă şi ascunsă, de scurtă durată, cu scopul de a petrece;
aventură; petrecere organizată cu acest prilej.
Eschiva – A se sustrage de la
îndeplinirea unei obligaţii; a se da în lături, a se feri; a se
retrage pe furiş.
Eschivare – Acţiunea de a se
eschiva şi rezultatul ei.
Eschivă – Procedeu tehnic de
apărare folosit în box, care constă în aplecarea laterală a
capului sau îndoirea picioarelor pentru a lăsa lovitura
adversarului să treacă pe alături sau pe deasupra.
Escorta – A însoţi un deţinut
pentru a-l împiedica să fugă; a însoţi o persoană care deţine un
post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos; a însoţi
(pe timp de război sau exerciţii militare) vapoare, avioane, etc.
de transport sau de comerţ (pentru a le apăra contra atacurilor
inamice).
Escortare – Acţiunea de a escorta
şi rezultatul ei; însoţire, păzire.
Escortă – Pază alcătuită din
oameni înarmaţi care însoţesc pe deţinuţi pentru a-i împiedica să
fugă; oameni care alcătuiesc această pază; grup de oameni care
însoţesc înalţii demnitari pentru a-i păzi sau pentru a le fi de
folos; grup de nave sau de avioane militare care însoţesc (în timp
de pace) o navă sau un avion în care călătoresc persoane oficiale
importante sau (în timp de război) vapoarele, avioanele, etc. de
transport sau de comerţ (pentru a le apăra contra atacurilor
inamice).
Escortor – Navă sau avion cu
misiune de escortare.
Escroc – Persoană care înşeală pe
alţii şi îşi însuşeşte, prin manopere frauduloase, bunuri străine;
pungaş, şarlatan.
Escroca – A obţine, a dobândi prin
manopere frauduloase bunuri străine, a înşela, a săvârşi o
escrocherie.
Escrocare – Acţiunea de a escroca
şi rezultatul ei.
Escrocherie – Infracţiune ce
constă în înşelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în
scopul obţinerii unor profituri materiale nejuste; faptă de
escroc; înşelăciune, pungăşie, şarlatanie.
Eseist – Autor de eseuri.
Eseistic – Care aparţine eseului,
privitor la eseu, specific eseului; arta de a scrie eseuri;
literatura eseurilor.
Esenţă – Ceea ce exprimă
principalul şi stabilul din obiecte şi din fenomene, natura lor
internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă
nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma
exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul
gândirii; lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din
plante sau preparat sintetic şi întrebuinţat în farmacie, în
parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentaţie;
substanţă concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs
alimentar; varietate de arbori care alcătuiesc o pădure; varietate
de lemn.
Esenţial – Care constituie partea
cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ţine de
esenţă; privitor la esenţă; de prim ordin, fundamental, principal.
Eseu – Studiu de proporţii
restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau ştiinţifice,
compus cu mijloace originale, fără pretenţia de a epuiza problema.
Esplanadă – Suprafaţă (plantată cu
arbori, iarbă şi flori) aflată, de obicei, în faţa unei clădiri
importante sau a unui ansamblu arhitectural; stradă largă având în
mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă şi flori.
Esse probum non est tam labor
exiguus – A fi cinstit este un efort nu tocmai neînsemnat.
Est – Unul din cele patru puncte
cardinale, aflat în partea unde răsare soarele, opus vestului; loc
pe orizont unde răsare soarele; regiune situată în locul unde
răsare soarele; răsărit, orient.
Estacadă – Punte fixă construită
la ţărmul unei ape, către larg, pentru a realiza legătura cu
vapoarele care nu pot acosta la chei; platformă aşezată pe
picioare înalte pentru a realiza comunicaţia între două puncte
situate deasupra solului sau între un punct de pe sol şi altul
situat la înălţime; construcţie din bare de lemn, de metal sau de
beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu,
pentru a micşora lăţimea apei în acel loc; baraj construit de-a
curmezişul unui curs de apă sau la intrarea într-un port maritim
pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare, etc.
Estetic – Ştiinţă care studiază
legile şi categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă
de creare şi receptare a frumosului; ansamblu de probleme
privitoare la esenţa artei, la raporturile ei cu realitatea, la
metoda creaţiei ştiinţifice, la criteriile şi genurile artei;
ansamblul însuşirilor şi al fenomenelor studiate de estetică; care
aparţine esteticii, privitor la estetică; care priveşte frumosul,
care corespunde cerinţelor esteticii; frumos.
Estetician – Specialist în
estetică.
Estiam innocentes cogit mentiri
dolor – Chiar şi pe cei nevinovaţi durerea îi sileşte să mintă.
Estiam ubi causa sublata este,
mentimur cosutudines causa – Chiar şi atunci când a dispărut
pretextul minciunii, minţim din obişnuinţă.
Estiamsi omnes, ego non – Chiar
dacă toţi (aprobă), eu nu (aprob).
Estic – Care este (de) la est;
răsăritean.
Estima – A evalua (cu
aproximaţie), a aprecia mărimea, valoarea, etc. pe baza unor date
incomplete.
Estimabil – Care poate fi estimat;
care poate fi luat în seamă; apreciabil.
Estimare – Acţiunea de a estima şi
rezultatul ei; evaluare (aproximativă), estimaţie.
Estimare contabilă – O aproximare
a valorii unui element în absenţa unor mijloace precise de
comensurare.
Estimat – Valoarea aproximativă cu
care se înlocuieşte valoarea exactă a unei mărimi atunci când
măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori.
Estimativ – Care conţine evaluarea
unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este
determinat prin estimare; estimatoriu.
Estimatoriu – Estimativ.
Estimaţie – Estimare.
Estimă – Determinare a punctului
în care se află o navă pe glob, ţinând seama numai de drumul şi de
viteza acesteia.
Estompa – A (se) face vag,
imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua; a trece estompa peste un
desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor şi trecerea gradată
la lumină; a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau
a unor contururi; a acoperi cu o umbră uşor pierdută.
Estompare – Acţiunea de a (se)
estompa şi rezultatul ei.
Estorca – A obţine ceva cu orice
preţ, prin mijloace nepermise; a stoarce pe cineva de un bun, mai
ales de bani.
Estorcare – Faptul de a estorca.
Estradă – Platformă (demontabilă)
de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau aer liber,
pe care se desfăşoară reprezentaţii artistice; platformă ridicată
faţă de nivelul unei săli, pe care este aşezată masa prezidiului,
catedra etc.; gen muzical uşor distractiv, cuprinzând mici piese
vocale şi instrumentale cu caracter dansant.
Estuar – Gură largă, în formă de
pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe ţărmurile
afectate de maree puternice.
Eşafod – Platformă construită în
pieţe publice, pe care erau executaţi condamnaţii la moarte;
condamnare la moarte, mai ales prin tăierea capului.
Eşafodaj – Construcţie provizorie
alcătuită din bare de lemn sau de metal legate între ele, pentru a
susţine o platformă cu materiale, instalaţii, muncitori etc. în
timpul executării unei construcţii; ansamblu de date, de
argumente, de exemple etc. pe care se bazează o operă, o
concepţie, o ipoteză, o teorie.
Eşalon – Fiecare dintre elementele
componente ale dispozitivului unei unităţi militare, destinate să
îndeplinească o misiune de luptă; parte a unei coloane militare
aflate în marş; unitate de transport (tren, coloană de maşini
etc.).
Eşalona – A dispune, a repartiza
un întreg în mai multe părţi la intervale succesive dinainte
stabilite; a repartiza o sumă de bani în aşa fel încât plata să se
efectueze pe rând şi la date succesive, dinainte fixate; a dispune
trupele pe eşaloane.
Eşalonare – Acţiunea de a eşalona
şi rezultatul ei.
Eşantion – Mostră, probă;
cantitate mică sau bucată dintr-un produs fără valoare comercială,
distribuită în mod gratuit potenţialilor cumpărători, pentru a da
posibilitatea să se examineze felul, calitatea sau valoarea
produsului.
Eşantionare nestatistică – Orice
abordare de eşantionare care nu are caracteristicile unei
eşantionări statistice.
Eşantionarea în audit – Aplicarea
procedurilor de audit la mai puţin de 100% din elementele din
cadrul soldului unui cont sau unei clase de tranzacţii astfel
încât toate unităţile de eşantionare să aibă o şansă de selectare.
Aceasta îi va permite auditorului să obţină şi să evalueze dovezi
de audit în legătură cu unele caracteristici ale elementelor
selectate pentru a formula o concluzie sau a ajuta la formarea
unei concluzii în legătură cu populaţia din care a fost extras
eşantionul. Eşantionarea în audit poate utiliza fie o abordare
statistică, fie una nestatistică.
Eşantionarea statistică – Orice
abordare de eşantionare care are următoarele caracteristici: a.
selectarea aleatorie a unui eşantion şi b. folosirea teoriei
probabilităţilor pentru a evalua rezultatele eşantionului,
inclusiv al cuantificării riscului de eşantionare.
Eşapament – Ansamblul organelor
care asigură evacuarea gazelor arse dintr-un motor cu ardere
internă sau a gazelor şi a aerului din unele pompe pentru servicii
auxiliare, precum şi reducerea zgomotului.
Eşec – Înfrângere, insucces,
neizbândă, nereuşită într-o acţiune.
Eşichier – Dispunere a unor
obiecte pe două sau mai multe rânduri, cu intervale uniforme între
ele; dispozitiv în care trupele unei unităţi, aşezate masat în
careuri, sunt despărţite prin intervale egale.
Eşua – A se aşeza voit sau a se
împotmoli în nisip sau într-un loc un de apa are o adâncime redusă
(despre vapoare); a suferi un eşec, a da greş, a nu reuşi, a nu
izbuti.
Eşuare – Acţiunea de a eşua şi
rezultatul ei.
Etaj – Fiecare dintre părţile unei
clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe
acelaşi plan orizontal; cat, nivel; parte dintr-o maşină de forţă
în care se produce o variaţie a vitezei sau a presiunii fluidului;
parte a unui amplificator electric care produce una dintre
amplificări; complex de straturi bine individualizate petrografic
şu faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului
geologic.
Etaja – A (se) aşeza în rânduri
suprapuse, în etaje.
Etajare – Acţiunea de a (se) etaja
şi rezultatul ei.
Etala – A se expune (cu
ostentaţie) ceva pentru a fi privit sau admirat.
Etalaj – Etalare; partea
inferioară în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal.
Etalare – Acţiunea de a etala şi
rezultatul ei; etalaj.
Etalon – Mărime, greutate etc.
acceptată oficial în ştiinţă, în tehnică sau în reacţiile
economice şi care serveşte ca unitate de bază într-un sistem de
măsurare; modelul perfect al unei măsuri tip, confecţionat cu mare
precizie şi acceptat oficial spre a servi ca bază de comparaţie;
ceea ce poate servi drept model (de urmat).
Etalon al preţurilor – Preţuri
impuse de lege printr-un etalon monetar.
Etalon aur-devize – Sistem monetar
în care devizele convertibile aflate în circulaţie alături de aur,
servesc la acoperirea bancnotelor aflate în circulaţie şi la
reglementarea datoriilor dintre state.
Etalon de aur (sau de argint) –
Unitate tip a valorilor monetare; sistem monetar în care numai
aurul este folosit pentru a acoperi bancnotele aflate în
circulaţie (se stabileşte un raport de schimb, paritate aur, între
unitatea monetară şi aur.
Etalona – A grada scara unui
instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de
măsură; a marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a
compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon.
Etalonare – Acţiunea de a etalona
şi rezultatul ei.
Etambou – Element de rezistenţă al
scheletului unei nave, amplasat la pupă şi care susţine cârma;
element de rezistenţă din scheletul unui avion, situat la
extremitatea din spate a fuselajului.
Etambreu – Deschidere făcută în
puntea unei nave pentru trecerea unui catarg, sau în bordaj, la
pupă, pentru trecerea axului cârmei.
Etan – C2H6, este o hidrocarbură
cu catenă dreaptă, gazoasă, în stare naturală, extrasă din gaz
natural şi din gaz de rafinărie.
Etanş – Aparat, recipient, etc.
care nu permite să pătrundă apa sau să iasă un fluid.
Etanşa – A face operaţiile
necesare pentru a obţine etanşeitatea unui aparat, a unui
recipient, etc.
Etanşare – Acţiunea de a etanşa şi
rezultatul ei.
Etanşeitate – Proprietate a unui
aparat, a unui recipient, etc. de a fi etanş.
Etapă – Interval de timp, stadiu
în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin
evenimente importante; fază; distanţă străbătută de o unitate în
marş în curs de 24 de ore; porţiune determinată dintr-o competiţie
sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire; interval
de timp în ciclul anual de antrenament; fiecare dintre părţile
unei competiţii sportive care se dispută pe o durată mai mare de
timp.
Etapele procesului penal –
Diviziuni existente în cadrul procesului penal. Astfel, în faza
urmăririi penale pot fi întâlnite ca etape: cercetarea penală şi
trimiterea în judecată, iar în faza judecăţii: judecata în fond
(în prima instanţă), judecata în căile de atac.
Etate – Vârstă.
Etatism – Teorie care cere
statului să realizeze reformele recunoscute ca necesare; doctrină
politică ce preconizează extinderea rolului statului la întreaga
viaţă economică şi socială.
Etatiza – A trece un bun în
proprietatea sau sub conducerea statului.
Etatizare – Acţiunea de a etatiza
şi rezultatul ei.
Etatizat – Care a trecut în
proprietatea statului, sub conducere de stat.
Etern – Care există dintotdeauna,
care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veşnic.
Eternitate – Faptul de a fi etern;
existenţă infinită în timp, constituind una dintre proprietăţile
de bază ale materiei; durată nelimitată, veşnicie; perioadă foarte
lungă.
Eterniza – A face să dureze fără
sfârşit, să dăinuiască veşnic, să rămână în amintirea
posterităţii.
Eterogen – Diferit, felurit,
deosebit (despre elementele unui întreg); compus din elemente
diferite (despre un întreg); cu origine sau provenienţă deosebită.
Eterogenitate – Însuşirea de a fi
eterogen.
Etiaj – Nivel de referinţă al unui
curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o
perioadă îndelungată de observaţie şi în raport cu care se măsoară
cotele apelor.
Etic – Ştiinţă care se ocupă cu
studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică,
cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială;
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei
unei anumite clase sau societăţi; morală; privitor la etică, de
etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral.
Etica afacerilor – Reguli de
comportament ale omului de afaceri.
Etichetă – A aplica o etichetă pe
un obiect; a califica pe cineva sau ceva aşa cum se cuvine sau cum
crede că se cuvine.
Etichetare – Faptul de a eticheta.
Înseamnă atribuirea oricăror menţiuni, indicaţii, mărci de comerţ sau de fabrică, imagini sau simboluri unui furaj prin înscrierea acestor informaţii pe orice suport, cum ar fi ambalajul, containerul, nota, eticheta, documentul, inelul, colereta sau internetul, care se referă la un astfel de furaj sau îl însoţesc, inclusiv pentru scopuri publicitare (Reg. CE 767/ 2009).
Înseamnă atribuirea oricăror menţiuni, indicaţii, mărci de comerţ sau de fabrică, imagini sau simboluri unui furaj prin înscrierea acestor informaţii pe orice suport, cum ar fi ambalajul, containerul, nota, eticheta, documentul, inelul, colereta sau internetul, care se referă la un astfel de furaj sau îl însoţesc, inclusiv pentru scopuri publicitare (Reg. CE 767/ 2009).
Etichetat – Prevăzut cu o
etichetă.
Etichetă – Bucată de hârtie, de
carton, etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle, etc.
şi pe care se indică conţinutul, preţul, posesorul, destinaţia
etc.; titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează
cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată; norme de comportare
riguros stabilită la curţile monarhilor, în relaţiile dintre
diplomaţi etc.; reguli convenţionale de comportare (politicoasă),
întrebuinţate în relaţiile dintre membrii unei clase, ai unei
societăţi, etc.
Înseamnă orice înscris informativ standardizat, marcă, marcaj, imagine sau alt material descriptiv, scris, imprimat, ştanţat, marcat, gofrat, tipărit sau ataşat unui pachet sau unui container cu produse (Reg. CE 767/ 2009).
Orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia (L 296/ 2004).
Înseamnă orice înscris informativ standardizat, marcă, marcaj, imagine sau alt material descriptiv, scris, imprimat, ştanţat, marcat, gofrat, tipărit sau ataşat unui pachet sau unui container cu produse (Reg. CE 767/ 2009).
Orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia (L 296/ 2004).
Etician – Persoană care se ocupă
cu etica, specialist în etică.
Etimolog – Specialist în
etimologie; etimologist.
Etimologic – Care aparţine
etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie.
Etimologie – Stabilire a originii
unui cuvânt prin explicarea evoluţiei lui fonetice şi semantice;
ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei
limbi; morfologie; etimon.
Etimologism – Tendinţă de a
reforma limba literară, apropiind forma actuală a cuvintelor de o
formă mai veche a ei, pretinsă a fi mai corectă.
Etimologist – Etimolog.
Etimon – Cuvânt (de obicei dintr-o
limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi;
etimologie.
Etira – A efectua o etirare; a
alungi, a întinde, a trage.
Etirare – Operaţie de tragere a
metalelor în fire sau de întindere a fibrelor sintetice în scopul
orientării macromoleculelor şi al creşterii rezistenţei lor.
Etirat – Alungit, întins.
Etnic – Referitor la apartenenţa
la un popor; privitor la formele de cultură şi de civilizaţie
specifice unui popor.
Etnogeneză – Etnogenie.
Etnogenie – Ramură a antropologiei
care studiază originea şi filiaţia raselor şi a popoarelor;
etnogeneză.
Etnograf – Specialist care se
ocupă cu etnografia.
Etnografic – Care aparţine
etnografiei, privitor la etnografie.
Etnografie – Ştiinţă care
clasifică popoarele lumii, studiază compoziţia, originea şi
răspândirea lor, urmăreşte evoluţia culturii lor materiale şi
spirituale, moravurile şi particularităţile felului lor de viaţă,
legăturile cultural-istorice reciproce.
Etnolingvistică – Curent
lingvistic care susţine că limba este un produs al societăţii şi o
funcţiune a culturii.
Etnolog – Specialist care se ocupă
cu etnologia.
Etnologic – Care aparţine
etnologiei, privitor la etnologie.
Etnologie – Disciplină care se
ocupă cu studierea liniilor directoare ale structurii şi evoluţiei
popoarelor.
Etos – Ansamblu de trăsături
specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală,
moralitate; specific cultural al unei colectivităţi.
Etravă – Element de rezistenţă
care închide corpul unei nave la proră şi cu care nava îşi
deschide drumul la înaintarea prin apă.
Etrier – Piesă în formă de „U”
utilizată pentru asamblarea barelor de tracţiune ale vehiculelor,
ca mâner pentru pârghiile de acţionare a întrerupătoarelor
electrice, etc.; element de armătură transversală, care înconjură
armătura longitudinală la construcţiile din beton armat.
Euforic – De euforie, care se
referă la euforie, care provoacă euforia.
Euforie – Stare care se manifestă
printr-o senzaţie de bună dispoziţie exagerată, de optimism
nemotivat şi care apare în unele boli nervoase sau este provocată
de unele substanţe narcotice; beatitudine.
Eugenetică – Eugenie.
Eugenezic – Care aparţine
eugeneticii, referitor la eugenetică.
Eugenie – Teorie care susţine
ideea inegalităţii biologice şi intelectuale a raselor omeneşti,
existenţa raselor superioare şi inferioare; teorie care
preconizează ameliorarea populaţilor umane prin măsuri genetice
(alegerea părinţilor, sterilizarea, interzicerea procreării etc.)
folosită de rasişti şi fascişti; eugenetică.
Eurocec – Sistem internaţional uniformizat de cecuri a căror plată este garantată de bancă, sumele trase fiind garantate până la un anumit nivel dat contra prezentării cărţii-cec personale.
Eurocec – Sistem internaţional uniformizat de cecuri a căror plată este garantată de bancă, sumele trase fiind garantate până la un anumit nivel dat contra prezentării cărţii-cec personale.
Euroclear – Sistem de depozit
global şi de virament de titluri (mai ales euroobligaţiuni) care
sunt înlocuite cu transferuri scripturale.
Eurocredit – Credit bancar
internaţional derulat în eurodevize/ eurovalute, pentru perioade
de timp mai mari de un an.
Eurodepozite – Termen ce
desemnează depozitele băneşti constituite în eurovalute. Sunt
deţinute de o persoană care nu este rezident al ţării de origine a
monedei depozitate, fiind depuse la bănci situate pe teritorii
supuse unei alte suveranităţi sau jurisdicţii decât aceea a
statului care a emis moneda depozitată.
Eurodevize – Moneda în care se
constituie depozite ale băncilor sau întreprinderilor cu sediu
social în afara ţării de origine a monedei respective şi în afara
teritoriului economic al Comunităţii Europene.
Eurohârtii comerciale – Titluri
emise pe europieţele monetare de mari întreprinderi fără
angajamentul unei bănci sau sindicat bancar, caracteristicile lor
semănând cu cel ale hârtiilor comerciale.
Euroobligaţiune – Obligaţiune
emisă pe o europiaţă şi exprimată într-o euromonedă; denumire dată
obligaţiunilor plasate în afara ţării debitorului şi nominalizate
în alte valute decât aceea ce aparţine ţării creditoare.
Euroobligaţiune convertibilă –
Varietate de euroobligaţiuni care conferă deţinătorului lor
preschimbarea titlurilor respective, într-un interval de timp
prestabilit de la lansarea împrumutului, pe acţiuni emise de
aceeaşi firmă care a emis şi euroobligaţiunile convertibile.
Europiaţă – Termen desemnând
ansamblul tranzacţiilor cu eurovalute (euromarket); piaţă
internaţională a capitalurilor li devizelor pe care se negociază
valute aflate în afara ţării de origine sau a teritoriului
Comunităţii (în ciuda numelui, europiaţa nu se limitează numai la
Europa).
Europiaţă monetară – Piaţă pe
termen scurt pentru euromonede unde tranzacţiile se fac în general
sub forma depozitelor la termen pe o durată de maxim 18 luni.
Europieţe de capitaluri – Piaţa pe
care sunt emise euroîmprumuturi pe termen mediu şi lung, adică
pentru o durată de peste 18 luni.
Eurovalute – Fonduri într-o
anumită monedă, depozitate de firme sau organisme de stat din ţara
emitentă a monedei sau dintr-o ţară străină la o bancă situată
într-o ţară terţă (de exemplu, dolari depuşi de americani sau
japonezi la o bancă londoneză); servind la plăţi şi plasamente
internaţionale (euromoney).
Eutanasie – Provocarea de către o
persoană a morţii unui bolnav care suferă de o boală incurabilă,
la cererea acestuia.
Eutrofizare – Proces de îmbogăţire
excesivă în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitraţi şi
fosfor, a apelor subterane şi a apelor stătătoare, adesea, ca
urmare a folosirii intensive a îngrăşămintelor (Cod bune practici
fermă 2006).
Evacua – A lăsa liber, a goli, a
părăsi în masă un imobil, o localitate, o regiune etc.; a lua
măsuri de îndepărtare, a scoate în chip organizat, dintr-un loc şi
a duce în altul oameni, bunuri etc.; a scoate dintr-o zonă
periculoasă populaţia, animalele, bunurile spre a preveni
distrugerea lor; a elimina gazele nefolositoare din cilindrul unui
motor cu ardere internă; a elimina reziduurile rezultate dintr-un
proces tehnologic.
Evacuabil – Care poate fi evacuat.
Evacuare – Acţiunea de a evacua şi
rezultatul ei; fază din ciclul motoarelor cu ardere internă sau al
turbinelor cu gaze, în care gazele de ardere sunt evacuate din
maşină după ce au efectuat lucru mecanic; sancţiune civilă
aplicabilă locatarului principal şi membrilor familiei sale în
cazul neîndeplinirii unor obligaţii legale sau contractuale
referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative,
presupunând rezilierea prealabilă a contractului de închiriere a
locuinţei şi constând în obligarea chiriaşului la încetarea
actelor de folosinţă a suprafeţei locative pe care o deţine în
baza contractului reziliat sau pe care a ocupat-o abuziv, fără a
poseda un titlu locativ valabil.
Evada – A fugi din închisoare sau
de sub pază; a fugi, a scăpa.
Evadare – Acţiunea de a evada şi
rezultatul ei.
Evadarea – Infracţiune care face
parte din grupul infracţiunilor care împiedică înfăptuirea
justiţiei şi constă în evadarea din starea legală de reţinere sau
de deţinere (art. 269 C.Pen.).
Evadat – Care a fugit din
închisoare sau de sub pază.
Evalua – A determina, a stabili
preţul, valoarea, numărul, cantitatea etc.; a calcula, a socoti; a
preţui, a estima.
Evaluabil – Care poate fi evaluat;
estimabil.
Evaluare – Acţiunea de a evalua şi
rezultatul ei; socoteală, calcul; apreciere, preţuire.
Procesul prin care se determină valorile monetare la care elementele/ structurile situaţiilor financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere (F 99; OMFP 3055/ 2009).
Analiza riscurilor identificate pentru a ajunge la o concluzie în legătură cu semnificaţiile lor. “Evaluarea”, în mod convenţional, este folosită în legătură cu riscurile.
Procesul prin care se determină valorile monetare la care elementele/ structurile situaţiilor financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere (F 99; OMFP 3055/ 2009).
Analiza riscurilor identificate pentru a ajunge la o concluzie în legătură cu semnificaţiile lor. “Evaluarea”, în mod convenţional, este folosită în legătură cu riscurile.
Evaluare a firmei – Goodwill,
complex de metode pentru exprimarea (de cele mai multe ori în
bani) a valorii unei firme. Cuprinde fie estimarea activelor
firmei (valoare contabilă, valoare de lichidare), fie estimarea
veniturilor firmei.
Evaluarea la data intrării în
entitate – La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi
se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se
stabileşte astfel: a. la cost de achiziţie pentru bunurile
procurate cu titlu oneros; b. la cost de producţie pentru bunurile
produse în entitate; c. la valoarea de aport, stabilită în urma
reevaluării pentru bunurile reprezentând aport la capitalul
social; d. la valoarea justă pentru bunurile obţinute cu titlu
gratuit. În cazurile menţionate la lit. c şi d valoarea de aport
şi, respectiv, valoarea justă, se substituie costului de
achiziţie. Prin valoare justă se înţelege suma pentru care activul
ar putea fi schimbat de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă
de cauză în cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv
(OMFP 1752/ 2005).
Evaluarea la închiderea
exerciţiului financiar – La închiderea exerciţiului financiar,
elementele de activ şi de pasiv de natura datoriilor se evaluează
şi se reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de
intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest
scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza
inventarierii, denumită valoare de inventar. În acest caz se vor
avea în vedere printre altele: a. pentru elementele de activ,
diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi
valoarea contabilă netă a elementelor de activ se înregistrează în
contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în cazul
activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă
sau se efectuează o ajustare pentru depreciere sau pierdere de
valoare, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente
menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare. Valorile
mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată se evaluează la valoarea de cotaţie din ultima zi de
tranzacţionare, iar cele netranzacţionate la costul istoric mai
puţin amortizarea şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de
valoare cumulate; b. pentru elementele de pasiv de natura
datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de
inventar şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura
datoriilor se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor
corespunzătoare de datorii (OMFP 1752/ 2005).
Evaluarea la data ieşirii din
entitate – La data ieşirii din entitate sau la darea în consum,
bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de
intrare (OMFP 1752/ 2005).
Evaluarea riscului biologic –
Înseamnă evaluarea riscurilor pentru sănătatea umană şi pentru
mediu, fie directe sau indirecte, imediate sau amânate, pe care le
poate prezenta diseminarea deliberată sau introducerea pe piaţă a
organismelor modificate genetic, realizată conform principiilor de
evaluare a riscului ecologic (Directiva 2001/ 18/ CE).
Evaluarea riscurilor –
Identificarea sistematică şi administrarea riscurilor dintr-o
anumită activitate. Cuprinde: a. identificarea factorilor
aleatori; b. evaluarea posibilităţii ca aceşti factori să genereze
daune; c. implementarea funcţiilor de control pentru minimizarea
riscului; d. monitorizarea eficienţei pe termen lung.
Evaluarea riscurilor pentru sănătate – Estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar şi influenţează starea de sănătate a populaţiei (L 95/ 2006).
Evaluarea riscurilor pentru sănătate – Estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar şi influenţează starea de sănătate a populaţiei (L 95/ 2006).
Evapora – A (se) transforma (un
lichid) în vapori; a (se) vaporiza; a (se) transforma în vapori
numai la suprafaţă, la temperaturi inferioare temperaturii sale de
fierbere; a se face nevăzut; a dispărea.
Evaporabil – Care se poate evapora
(uşor).
Evaporare – Acţiunea de a (se)
evapora şi rezultatul ei.
Evaza – A lărgi progresiv, spre
extremitatea deschisă, cavitatea unui obiect.
Evazare – Acţiunea de a evaza şi
rezultatul ei; lărgire progresivă efectuată la extremitatea unui
obiect.
Evazat – Care are jumătatea
inferioară mai largă decât jumătatea superioară; în formă de
trapez.
Evazionism – Tendinţă de a se
sustrage de la obligaţiile fiscale; tendinţă manifestată în artă
şi în literatură de a trata teme nelegate de realitatea vieţii
sociale.
Evazionist – Persoană care se
sustrage de la obligaţiile fiscale.
Evaziune – Sustragere de la
obligaţii fiscale, evadare.
Evaziune fiscală – Sustragerea de
la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate
privind veniturile obţinute.
Evaziv – Care nu exprimă o
atitudine precisă, categorică; vag, ocolit.
Eveniment – Întâmplare importantă,
fapt de mare însemnătate; orice fenomen local şi instantaneu sau
de stare locală, instantanee; fapte sau consecinţe produse fără
voia omului (ex. naşterea, moartea, revărsarea apelor).
Accident care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune (L 319/ 2006).
Accident care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune (L 319/ 2006).
Eveniment angajat – Un eveniment
care generează o obligaţie legală sau implicită, astfel încât
entitatea nu are altă alternativă realistă decât să onoreze
obligaţia respectivă (IAS 37.10).
Eveniment asigurat – Un eveniment
viitor, posibil, dar incert, care este acoperit de un contract de
asigurare şi care creează riscul asigurat (IFRS 4.A).
Evenimente neajustabile ulterioare
datei bilanţului – Sau “Evenimente ulterioare datei bilanţului”
sunt acele evenimente, atât favorabile, cât şi cele nefavorabile,
care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile
financiare sunt autorizate pentru emitere (publicare). Pot fi
identificate două tipuri de evenimente: a. cele care fac dovada
condiţiilor existente la data bilanţului (evenimente ulterioare
datei bilanţului care conduc la ajustarea situaţiilor financiare);
Entităţile obţin informaţii suplimentare faţă de cele existente la
data bilanţului, pentru evenimente care avuseseră deja loc la data
bilanţului. Dacă informaţiile suplimentare conduc la necesitatea
înregistrării în contabilitate a unor venituri sau cheltuieli,
pentru reprezentarea unei imagini fidele, trebuie efectuate aceste
înregistrări; b. cele care oferă indicaţii despre condiţiile
apărute ulterior datei bilanţului (evenimente ulterioare datei
bilanţului care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare).
Entităţile obţin informaţii pentru evenimente petrecute ulterior
datei situaţiilor financiare, dar a căror prezentare este necesară
pentru utilizatorii de informaţii. În această situaţie,
informaţiile respective se prezintă în notele explicative, fără
efectuarea unor înregistrări în contabilitate. Exemple de
evenimente ulterioare datei bilanţului, care trebuie reflectate în
situaţiile financiare anuale pot fi următoarele: a. rezolvarea
unui litigiu ulterior datei bilanţului impune ajustarea unui
provizion deja recunoscut sau recunoaşterea unui nou provizion; b.
insolvenţa unui client, înregistrarea ulterior datei bilanţului,
confirmă că la data bilanţului există o pierdere aferentă unei
creanţe comerciale şi, în consecinţă, entitatea trebuie să
ajusteze valoarea contabilă a creanţei comerciale. Un exemplu de
eveniment ulterior datei bilanţului pentru care nu se fac ajustări
ale situaţiilor financiare anuale este diminuată valorii de piaţă
a valorilor mobiliare, în intervalul de timp dintre data
bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt
autorizate pentru publicare. Atunci când evenimentele au o
asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar putea afecta
capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a face
evaluări şi de a lua decizii corecte, o entitate trebuie să
prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie
semnificativă de astfel de evenimente: natura evenimentului şi o
estimare a efectului financiar sau o menţiune conform căreia o
astfel de estimare nu poate să fie făcută (IAS 10.3, OMFP 1752/
2005).
Evenimente ulterioare – IAS 10
“Evenimente ulterioare datei bilanţului” se referă la tratamentul
aplicat în situaţiile financiare evenimentelor, atât favorabile
cât şi nefavorabile, care apar între data situaţiilor financiare
(în IAS aceasta este denumită “data bilanţului”) şi data la care
situaţiile financiare sunt autorizate pentru publicare, şi
identifică două tipuri de evenimente: a. cele care oferă dovezi
despre condiţiile care au existat la data situaţiilor financiare
şi b. cele care dau indicii despre condiţiile care apar ulterior
datei situaţiilor financiare.
Eventual – Ceea ce depinde de
împrejurări; care poate să se întâmple; probabil, posibil.
Eventualitate – Situaţie care s-ar
putea ivi, caz posibil; împrejurare viitoare posibilă.
Evicţiune – Pierderea de către o
persoană a unui drept, în tot sau în parte, asupra dreptului de
proprietate asupra unui lucru cumpărat, sau tulburarea
cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar cu
privire la acel lucru, datorită faptului că aceluiaşi lucru s-a
recunoscut unui terţ ca fiind astfel un drept care anihilează
drepturile, în tot sau în parte, primei persoane.
Evicţiune consumată – Expresie
prin care se desemnează evicţiunea produsă fie total fie parţial
şi concretizată în pierderea efectivă suferită de cumpărător în ce
priveşte dreptul de proprietate, în întregul lui sau numai în
parte, sau printr-o tulburare concretă înfăptuită cu privire la
exercitarea de către cumpărător a prerogativelor acelui drept,
săvârşită de către un terţ sau chiar de către vânzător.
Evident – Care este atât de clar
încât nu mai trebuie dovedit; clar, vădit, neîndoielnic.
Evidenţă – Faptul de a fi evident,
caracterul a ceea ce este evident; certitudine; activitate care
asigură informarea permanentă şi precisă despre situaţia dintr-un
anumit domeniu prin înregistrarea şi controlul proceselor,
fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor, etc. din punct de
vedere cantitativ şi calitativ.
Evidenţe – Datele/ elementele
conţinând toate informaţiile necesare şi detaliile tehnice pe
orice tip de suport, care permit/ ajută autorităţilor vamale să
supravegheze şi să controleze regimul/ operaţiunile, în special în
ceea ce priveşte traseul şi schimbarea statutului vamal al
mărfurilor; în regimul de antrepozit vamal evidenţele se numesc
evidenţa operativă a mărfurilor (Reg. CEE 2454/ 92).
Evidenţia – A ieşi sau a scoate în
evidenţă; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca; a
recunoaşte oficial meritele sau succesele obţinute de cineva.
Evidenţiat – Care s-a distins, s-a
remarcat; căruia i s-au recunoscut oficial meritele sau succesele.
Evidenţiere – Acţiunea de a (se)
evidenţia şi rezultatul ei.
Evinge – A face ca o persoană să
sufere o evicţiune.
Evita – A căuta să scape de, a se
feri de, a ocoli; a împiedica, a îndepărta, a înlătura.
Evitabil – Care poate fi evitat.
Evitabilitate – Caracterul a ceea
ce este evitabil.
Evitare – Acţiunea de a evita;
poziţie (determinată de direcţia prorei) pe care o ia nava sub
acţiunea vântului şi a curenţilor; manevră efectuată de o navă
pentru întoarcere sau pentru a ocoli o altă navă.
Evitarea dublei impuneri – Măsură luată de două sau mai multe state şi reglementată printr-o convenţie internaţională semnată de ele în vederea înlăturării situaţiei care ar presupune perceperea repetată de impozite fie asupra unor mărfuri, fie asupra unor venituri de la acelaşi contribuabil (persoană fizică sau juridică) vizând aceeaşi materie impozabilă şi aceeaşi perioadă de timp.
Evitarea dublei impuneri – Măsură luată de două sau mai multe state şi reglementată printr-o convenţie internaţională semnată de ele în vederea înlăturării situaţiei care ar presupune perceperea repetată de impozite fie asupra unor mărfuri, fie asupra unor venituri de la acelaşi contribuabil (persoană fizică sau juridică) vizând aceeaşi materie impozabilă şi aceeaşi perioadă de timp.
Evoca – A aduce în conştiinţă
fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin
cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult.
Evocabil – Care merită să fie
evocat.
Evocare – Faptul de a evoca;
amintire, aducere-aminte, evocaţie; compoziţie literară prin care
se evocă ceva.
Evocativ – Evocator.
Evocator – Care are darul de a
evoca,d e a da viaţă, de a rechema în amintire; evocativ.
Evocaţie – Trimitere a unei cauze
spre judecare la altă instanţă.
Evolua – A trece printr-o serie de
transformări, prin diferite faze progresive, spre o treaptă
superioară; a se dezvolta, a se transforma; a-şi urma cursul; a se
desfăşura; a susţine un meci, a juca; a se deplasa cu mişcări
largi (circulare).
Evoluare – Acţiunea de a evolua şi
rezultatul ei; evoluţie.
Evoluat – Care a ajuns, prin faze
succesive, la u stadiu superior de dezvoltare; dezvoltat din punct
de vedere intelectual.
Evolutiv – Care se dezvoltă
treptat şi neîntrerupt; care ţine de evoluţie.
Evoluţie – Una dintre cele două
forme ale procesului dialectic al mişcării şi dezvoltării în
natură şi în societate, constând în schimbări cantitative
neînsemnate, imperceptibile, necontenite, care pregătesc
schimbările radicale, calitative; dezvoltare; desfăşurare, curs;
deplasare prin mişcări largi (circulare).
Evoluţionism – Concepţie
filozofică potrivit căreia universul, pământul, fiinţele vii,
societatea, etc. trec printr-un proces istoric de evoluţie
(dezvoltare) şi sunt privite din punctul de vedere al acestei
dezvoltări; teoria lui Lamarck, Darwin, etc. despre evoluţia
speciilor de plante şi de animale, despre transformarea lor din
unele în altele; transformism.
Evoluţionist – care are la bază
evoluţionismul; adept al evoluţionismului.
Ex Dock – Named port of
importation. Pentru RAFTD exprimă o regulă similară celei
subsumate de condiţia DEQ din INCOTERMS.
Ex falso quodlibet – Din ceva fals
se poate (deduce) orice.
Ex Point of Origin – (ex
Factory, ex Plantation, ex Mine, ex Mill, ex Warehouse) – Acest
concept corespunde condiţiei EXW – Ex Works, franco fabrică, din
INCOTERMS.
Ex tunc – Expresie latină care
descrie ideea că efectele unui act juridic se produc nu numai
pentru viitor, ci şi retroactiv, cu începere de la un anumit
moment situat în trecut.
Ex usu – Conform obiceiului.
Ex verum numquam sequitur falsum –
Dintr-un adevăr nu se poate deduce niciodată ceva fals.
Exacerba – A intensifica, a
accentua, a exagera sentimente, dureri, etc.
Exacerbare – Acţiunea de a
exacerba şi rezultatul ei; exacerbaţie.
Exacerbat – Intensificat,
accentuat, exagerat.
Exacerbaţie – Intensificare a unei
dureri, a unei pasiuni, a unei acţiuni, etc.; exacerbare.
Exact – Care este conform cu
realitatea, care este în deplină concordanţă cu adevărul; care
reproduce întocmai un model, care redă întocmai originalul;
punctual; tocmai, chiar; în conformitate cu un program, fără
abatere, cu punctualitate.
Exactitate – Calitatea de a fi
exact; exactitudine.
Exactitudine – Exactitate.
Exagera – A prezenta un fapt în
dimensiuni mărite faţă de realitate, a da proporţii, a amplifica
peste măsură; a deforma realitatea prin mărirea proporţiilor unui
fapt.
Exagerare – Acţiunea de a exagera
şi rezultatul ei.
Exagerat – Care nu se potriveşte
cu realitatea, depăşind proporţiile ei; care exagerează importanţa
reală a unor fapte; care depăşeşte limita normală; excesiv,
abuziv.
Exageraţie – Exagerare.
Exala – A emite, a împrăştia, a
degaja vapori, mirosuri etc.
Exalare – Acţiunea de a exala;
exalaţie.
Exalaţie – Exalare, abureală.
Exalta – A (se) înflăcăra peste
măsură; a (se) entuziasma; a slăvi, a proslăvi, a glorifica.
Exaltare – Entuziasm, încântare,
înflăcărare dusă la paroxism.
Exaltat – Entuziasmat, înflăcărat,
aprins peste măsură, până la paroxism; exagerat; ieşit din minţi,
surescitat.
Examen – Mijloc de verificare şi
apreciere a cunoştinţelor dobândite de elevi, de studenţi, de
candidaţi pentru ocuparea unui loc, a unui post, etc.; probă,
încercare prin care se verifică trăinicia, temeinicia unui lucru,
a unei situaţii etc.; cercetare amănunţită a unui lucru sau a unei
fiinţe, în vederea ajungerii la o justă cunoaştere a lor.
Examen medical – Cercetare de
către medic a unui bolnav pentru a pune un diagnostic, a verifica
o conformitate cu anumite standarde de sănătate şi pentru a
stabili un eventual tratament; condiţie legală obligatorie,
prealabilă încheierii sau modificării contractului individual de
muncă.
Examina – A cerceta, a studia
amănunţit ceva sau pe cineva (pentru a ajunge la o justă
cunoaştere a lor); a cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul
şi pentru a stabili tratamentul; a supune un elev, un student, un
candidat la un post etc., la o probă de verificare şi de apreciere
a cunoştinţelor; a asculta.
Examinare – Acţiunea de a examina
şi rezultatul ei.
Examinator – Persoană care
examinează.
Excava – A săpa făcând o cavitate
în pământ (cu ajutorul unui excavator).
Excavare – Acţiunea de a excava şi
rezultatul ei.
Excavator – Maşină de lucru
autopropulsată, de mare capacitate, întrebuinţată pentru săpat şi
încărcat pământul, la diferite lucrări de terasament, în
exploatările miniere, etc.
Excavatorist – Muncitor calificat
care lucrează cu excavatorul.
Excavaţie – Groapă, cavitate în
suprafaţa pământului sau în adâncime, creată în urma unui fenomen
natural sau executată artificial în scopul realizării unor
construcţii (fundaţii, terasamente, canale, tuneluri, etc.);
săpătură.
Exceda – A întrece măsura, nivelul
obişnuit, a depăşi valoarea; a copleşi, a covârşi.
Excedent – Cantitate care
depăşeşte o anumită limită, care rămâne după satisfacerea tuturor
necesităţilor; surplus, prisos; sumă, cantitate, valoare cu care
încasările, veniturile sau resursele depăşesc plăţile, sold
contabil sau diferenţă care exprimă un surplus al resurselor faţă
de nevoi, nevoile, cheltuielile sau consumul.
Diferenţa pozitivă între active şi pasive; plus de venituri în raport cu cheltuielile, sau a încasărilor în raport cu plăţile.
Diferenţa pozitivă între active şi pasive; plus de venituri în raport cu cheltuielile, sau a încasărilor în raport cu plăţile.
Excedent bugetar – Parte a
veniturilor bugetare ce depăşeşte cheltuielile bugetare într-un an
bugetar (L 500/ 2002; L 273/ 2006).
Situaţie în care veniturile la bugetul statului (impozite încasate, taxe, alte venituri) sunt mai mari decât cheltuielile statului, calculate, de regulă, pe o perioadă de 12 luni, reprezentând un an fiscal.
Situaţie în care veniturile la bugetul statului (impozite încasate, taxe, alte venituri) sunt mai mari decât cheltuielile statului, calculate, de regulă, pe o perioadă de 12 luni, reprezentând un an fiscal.
Excedent financiar – Denumire dată
surplusului de venituri sau de încasări în raport cu cheltuielile
sau plăţile efectuate de un agent economic.
Excedent patrimonial – Expresie ce
desemnează diferenţa pozitivă între activul şi pasivul patrimonial
al titularului unui patrimoniu.
Excedentar – Care este în plus,
care întrece un anumit nivel sau un anumit plafon dinainte
stabilit; buget, balanţă, etc. care are un excedent.
Excedentul de rezerve – Îl
reprezintă diferenţa pozitivă dintre nivelul efectiv şi nivelul
prevăzut al rezervelor minime obligatorii.
Excedentul secţiunii de dezvoltare
– Diferenţa dintre veniturile secţiunii de dezvoltare, pe de o
parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de
altă parte, cuprinse în secţiunea de dezvoltare, ce poate să apară
pe parcursul execuţiei bugetare (O.G. 63/ 2010).
Excedentul secţiunii de
funcţionare – Diferenţa dintre veniturile încasate, pe de o parte,
şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă
parte, cuprinse în secţiunea de funcţionare, ce poate să apară pe
parcursul execuţiei bugetare (O.G. 63/ 2010).
Excela – A se deosebi, a se
remarca, a se distinge în mod deosebit (într-un domeniu).
Excelent – Care excelează;
deosebit, admirabil, minunat, excepţional de bun.
Excelenţă – Titlu acordat în unele
ţări marilor demnitari de stat.
Excentric – Care iese din limitele
obişnuitului, foarte original; neobişnuit, ciudat, bizar,
extravagant; care se află în afara centrului unei figuri; care nu
au centru comun; organ de maşină în formă de disc, fixat pe un
arbore rotativ şi servind la transformarea mişcărilor circulare în
mişcare rectilinie şi invers.
Excentricitate – Originalitate;
ciudăţenie, bizarerie, extravaganţă; calitatea unui punct de a se
găsi în afara centrului unei figuri; distanţa dintre centrele de
rotaţie şi a două piese de excentrice; defect de asamblare a două
piese care în mod normal trebuie să fie concentrice sau trebuie să
aibă o axă comună.
Excepta – A lăsa deoparte, a nu
cuprinde, a nu socoti; a exclude.
Exceptare – Acţiunea de a excepta
şi rezultatul ei.
Exceptate de la livrare – Acele
titluri, mărfuri, etc. ale căror caracteristici nu corespund cu
exigenţele bursiere sau cu cele contractuale.
Excepţie – Mijloc procedural
folosit de una din părţile litigante prin care, invocându-se o
situaţie de fapt sau de drept se cere, fără a se dezbate cauza în
fond, amânarea sau chiar respingerea acestuia; abatere îngăduită
de lege de la aplicarea anumitor norme juridice; abatere de la
regula generală; ceea ce nu se supune normei generale.
Excepţie absolută – Excepţie
bazată pe o normă.
Excepţie de neexecutare – Mijloc
juridic de apărare, consecinţa directă a principiului
interdependenţei obligaţiilor reciproce ale părţilor în
contractele sinalagmatice, în virtutea căruia oricare dintre
părţile unui astfel de contract poate refuza executarea propriei
obligaţii asumate, câtă vreme cealaltă parte contractantă nu-şi
execută ea însăşi ea însăşi obligaţia corelativă ce-i incumbă.
Excepţie de nulitate – Mijloc
procedural ce dă expresie dreptului persoanei interesate prin care
se invocă nulitatea absolută sau care dă dreptul persoanei lezate
de a invoca nulitatea relativă a actului invocat, în susţinerea
pretenţiilor sale, de către partea adversă, opunând caracterul nul
sau anulabil al acelui act, cererii de executare a obligaţiilor
generate de el, formulată de către creditorul respectivelor
obligaţii. Dreptul de invoca excepţia de nulitate este
imprescriptibil sub aspect extinctiv, atât atunci când se invocă
nulitatea absolută a actului juridic, caz în care şi acţiunea în
constatarea nulităţii este imprescriptibilă, cât şi atunci când se
invocă nulitatea relativă deşi, în o atare ipoteză, acţiunea în
anulare are caracter prescriptibil.
Excepţii de necompetenţă – Mijloc
prin care se creează posibilitatea trimiterii cauzei de la organul
judiciar necompetent la cel competent (art. 39 C.Proc.Pen.).
Excepţii de procedură – Mijloace
de apărare invocate în cursul procesului penal constând în stări
de fapt sau de drept, susceptibile să pună capăt sau să întrerupă
cursul judecăţii.
Excepţional – Care face, care
constituie o excepţie, care iese din comun; deosebit; foarte bun,
excelent, extraordinar, remarcabil; foarte.
Exces – Exagerare, abuz; lipsă de
cumpătare, de măsură; act de violenţă, săvârşit de unul dintre
soţi faţă de celălalt, de natură a constitui motiv de divorţ.
Exces de cerere – Situaţie care
apare atunci când cantitatea cerută dintr-un bun depăşeşte
cantitatea oferită, deoarece preţul produsului se situează sub
nivelul preţului de echilibru.
Deviaţia PIB; diferenţa procentuală dintre PIB real efectiv şi PIB potenţial. Deviaţia PIB este un indicator agregat sintetic al presiunilor inflaţioniste viitoare din economie. O deviaţie PIB pozitivă (PIB curent este mai mare decât cel potenţial) indică presiuni inflaţioniste, iar o deviaţie PIB negativă indică presiuni deflaţioniste. Pe termen lung, presiunile acumulate se materializează în mişcări efective ale preţurilor, iar deviaţia PIB tinde către zero, aducând PIB la nivelul potenţial (output gap; excess demand).
Deviaţia PIB; diferenţa procentuală dintre PIB real efectiv şi PIB potenţial. Deviaţia PIB este un indicator agregat sintetic al presiunilor inflaţioniste viitoare din economie. O deviaţie PIB pozitivă (PIB curent este mai mare decât cel potenţial) indică presiuni inflaţioniste, iar o deviaţie PIB negativă indică presiuni deflaţioniste. Pe termen lung, presiunile acumulate se materializează în mişcări efective ale preţurilor, iar deviaţia PIB tinde către zero, aducând PIB la nivelul potenţial (output gap; excess demand).
Exces de putere – Depăşirea
competenţei de către un organ administrativ sau judiciar.
Exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de constituţie sau de lege (L 554/ 2004).
Exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de constituţie sau de lege (L 554/ 2004).
Exces de ofertă – Surplus;
situaţie care există atunci când cantitatea oferită dintr-un bun
depăşeşte cantitatea cerută întrucât preţul produsului se situează
la un nivel mai mare decât preţul de echilibru.
Exces de zel – Zel exagerat.
Exceptio confirmat regulam –
Excepţia întăreşte regula.
Excesiv – Care depăşeşte limita
normală; exagerat, abuziv.
Excipient – Substanţă sau amestec
de substanţe care este inactiv faţă de organism şi care
încorporează diferite medicamente.
Exclude – A înlătura, a da afară,
a elimina, a îndepărta; a se respinge ca fiind incompatibile,
contrare.
Excludere – Acţiunea de a exclude
şi rezultatul ei; dare afară, înlăturare.
Exclus – Îndepărtat, eliminat, dat
afară, scos dintr-o organizaţie, dintr-o instituţie; imposibil,
inadmisibil, de neadmis.
Exclusiv – Care se exclude unul pe
altul, care este incompatibil cu altceva; care se referă, care se
limitează la un singur lucru; cu excluderea oricăror altor
posibilităţi, exceptând; numai (şi numai); în afară de; caracter
juridic recunoscut oricărui drept real şi, în special, dreptului
de proprietate ce dă expresie vocaţie acelui drept de a aparţine
numai titularului şi de a fi exercitat în plenitudinea
prerogativelor sale numai de către acesta, cu înlăturarea oricăror
alte drepturi concurente având ca obiect acelaşi lucru
Exclusivism – Atitudine
condamnabilă a aceluia care refuză să ia în considerare părerile
sau ideile altora etc.; caracterul a ceea ce este exclusiv.
Exclusivist – Care are o atitudine
de exclusivism, care manifestă exclusivism.
Exclusivitate – Stare a două
lucruri care se exclud între ele; situaţia, calitatea a ceea ce
este exclusiv; drept exclusiv la o acţiune; cu excluderea tuturor
celorlalţi sau celorlalte; exclusiv.
Excluziune – Excludere,
interdicţie; relaţie care există între două propoziţii care nu pot
fi valabile împreună.
Excomunica – A exclude pe cineva
dintr-o comunitate religioasă.
Excomunicare – Excludere
definitivă sau temporară dintr-o comunitate religioasă pentru
abatere de la regulile canonice (în unele vremuri şi zone având
efect de scoatere în afara legii).
Excurs – Abatere, deviere de la
subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune;
disertaţie sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării
dintr-un autor.
Excursie – Plimbare sau călătorie
făcută, de obicei în grup, pe jos sau cu un mijloc de transport,
în scop educativ, recreativ etc.
Excursionist – Persoană care face
o excursie.
Excusatio non petita fit accusatio
– O scuză nereclamată se transformă într-o acuzare evidentă.
Executa – A face, a confecţiona, a fabrica, a prelucra; a face ceea ce i s-a spus; a face exerciţii de gimnastică sau figuri de balet; a cânta o bucată muzicală; a sili pe debitor să-şi plătească obligaţiile; a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act al autorităţii, o măsură, etc.; a se supune, a da ascultare; a supune un condamnat la pedeapsă; a duce la îndeplinire o hotărâre de condamnare.
Executa – A face, a confecţiona, a fabrica, a prelucra; a face ceea ce i s-a spus; a face exerciţii de gimnastică sau figuri de balet; a cânta o bucată muzicală; a sili pe debitor să-şi plătească obligaţiile; a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act al autorităţii, o măsură, etc.; a se supune, a da ascultare; a supune un condamnat la pedeapsă; a duce la îndeplinire o hotărâre de condamnare.
Executabil – Care poate fi
executat.
Executant – Care execută, care
îndeplineşte ceva; executor.
Executare – Acţiunea de a (se)
executa şi rezultatul ei; îndeplinire; îndeplinire a unei
obligaţii de plată sinonim în materie de obligaţii cu „plată”;
îndeplinire a unei obligaţii (lege, contract, hotărâre, etc.) a
unui organ de jurisdicţie; încasarea forţată a garanţiilor date
pentru un credit dacă debitorul este în întârziere sau a depăşit
scadenţa.
Executare cambială – Procedură de
realizare a drepturilor cambiale constând în investirea cambiei cu
formulă executorie şi aducerea ei la îndeplinire pe cale silită.
Executare coactivă – Expresie ce
desemnează ipoteza când executarea în natură a unei obligaţii de a
face este adusă la îndeplinire de către creditor, direct sau prin
alte persoane, cu autorizarea prealabilă a instanţei
judecătoreşti, pe cheltuiala debitorului, dacă debitorul nu-şi
execută el însuşi prestaţia asumată.
Executare exactă – Expresie ce
desemnează executarea în natură şi întocmai a obligaţiei, adică
ipoteza în care debitorul îndeplineşte, integral şi în modul
prevăzut în contract, prestaţia la care s-a îndatorat.
Executare prin echivalent – Plata
unei compensaţii băneşti menite să înlocuiască o prestaţie ce
trebuie executată în natură.
Executare reală – Expresie ce
desemnează executarea efectivă, în natură şi întocmai, a
obligaţiilor.
Executare silită – Măsuri pe care
le ia creditorul, cu ajutorul constrângerii de stat, în cazurile
prevăzute de lege, în vederea realizării unei creanţe neexecutată
de debitor; forma obişnuită de urmărire a unei datorii; procedură
reglementată de lege, prin intermediul căreia titularul unui drept
subiectiv, recunoscut printr-un titlu executoriu, constrânge cu
ajutorul organelor de stat competente pe cel care nesocotise
dreptul respectiv, să aducă la îndeplinire prestaţia specificată
în titlu, asigurându-se astfel respectarea dreptului iniţial
încălcat şi, totodată, restabilirea ordinii de drept.
Executarea bugetului – Adunarea
veniturilor unui buget şi folosirea acestora pentru acoperirea
cheltuielilor aprobate în buget.
Executarea creanţelor bugetare –
Procedură excepţională cu caracter special, derogatorie de la
dreptul comun în materia executării silite, reglementată de
legiuitor pentru a servi ca instrument juridic de recuperare a
creanţelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi
alte sume ce constituie venituri publice potrivit legii finanţelor
publice.
Executarea hotărârilor penale –
Constă în activitatea organelor judiciare care pun în executare
hotărârile penale definitive. Legea prevede ca hotărârile
judecătoreşti ale instanţelor penale devin executorii la data care
au rămas definitive.
Executarea în natură a
obligaţiilor – Modalitate principală şi prioritară de executare a
obligaţiilor presupunând executarea întocmai a prestaţiei la care
este îndatorat debitorul şi care nu poate fi înlocuită cu o altă
prestaţie şi nici cu despăgubiri băneşti fără acordul debitorului.
Executarea obligaţiei – Expresie
ce desemnează aducerea la îndeplinire de către debitor a
prestaţiei la care s-a îndatorat faţă de creditor, potrivit legii
sau contractului.
Executarea ordinelor în numele
clienţilor – Efectuarea operaţiunilor aferente unui ordin de
cumpărare sau de vânzare a unuia sau a mai multor instrumente
financiare în numele şi pe contul clienţilor.
Executarea pedepsei – Aducere la îndeplinire a hotărârii prin care cel trimis în judecata penală a suferit o condamnare.
Executarea pedepsei – Aducere la îndeplinire a hotărârii prin care cel trimis în judecata penală a suferit o condamnare.
Executarea pedepsei la locul de
muncă – Modalitatea de executare şi de individualizare a pedepsei
care, potrivit legii, se dispune de către instanţa de judecată,
ţinând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost
comisă, de conduita profesională şi generală a făptuitorului şi de
posibilităţile acestuia de reeducare, dacă există acordul scris al
unităţii unde urmează să execute pedeapsa condamnatul şi sunt
întrunite următoarele condiţii; pedeapsa aplicată este închisoare
de cel mult 5 ani, cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior
la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazul când
condamnările nu atrag starea de recidivă (art. 86 C.Pen.).
Executiv – Termen legat de
executarea dispoziţiilor organelor superioare ce aparţin uneia din
cele trei puteri fundamentale ale statului.
Executor – Executant.
Executor judecătoresc – Funcţionar
însărcinat (având competenţa) cu îndeplinirea unor acte de
procedură sau a unor hotărâri judecătoreşti (judiciare) şi a altor
titluri executorii şi să ia unele măsuri legale în vederea
asigurării executării silite (dacă este cazul); personal auxiliar
încadrat pe lângă tribunale şi judecătorii care efectuează
executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile
executorii şi îndeplinesc orice alte atribuţii date prin lege
(activitatea lor este îndrumată şi controlată de către preşedinţii
instanţelor pe lângă care funcţionează).
Executor testamentar – Persoana
fizică pe care un testator o numeşte în testamentul său, printr-o
dispoziţie testamentară expresă, ca să ducă la îndeplinire
prevederile sale de ultimă voinţă (execuţia testamentară).
Executoriu – Care trebuie
executat, pus în aplicare.
Execuţie – Faptul de a executa;
supunerea unui condamnat la pedeapsă; aducerea la îndeplinire a
unei sentinţe judecătoreşti.
Execuţie bugetară – Activitatea de
încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii
cheltuielilor aprobate prin buget (L 500/ 2002; L 273/ 2006).
Execuţie de casă a bugetului –
Complexul de operaţiuni care se referă la încasarea veniturilor şi
la plata cheltuielilor bugetare (L 500/ 2002; L 273/ 2006).
Execuţie în natură – Într-un
contract, executarea prestaţiei (la propriu) la care s-a obligat
debitorul şi nu plata unui echivalent bănesc în locul acesteia;
îndeplinirea prestaţiei în natura ei specifică cu îndeplinirea
tuturor condiţiilor legale şi convenţionale privind executarea
respectivei obligaţii.
Execuţie provizorie – Expresie ce
desemnează punerea în executare (silită dacă este cazul) a unei
hotărâri judecătoreşti, mai înainte ca aceasta să fi rămas
definitivă. Are un caracter de execuţie provizorie şi punerea în
executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive mai înainte ca
aceasta să devină irevocabilă.
Execuţie testamentară – Denumire
generică dată ansamblului de activităţi pe care le comportă
aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de ultimă voinţă a
testatorului. În principiu, drepturile şi obligaţiile pe care le
presupune execuţia testamentară revin executorului testamentar.
Exerciţiu bugetar – An bugetar;
perioada pentru care se aprobă şi în care se execută încasările şi
plăţile prevăzute în buget; perioada egală cu anul bugetar pentru
care se elaborează, se aprobă, se execută şi se raportează bugetul
(L 273/ 2006).
Exegeză – Interpretare, comentare
de texte.
Exemplar – Fiecare obiect dintr-o
serie de obiecte identice reproduse după un model comun;
reprezentant al unei categorii de fiinţe sau de obiecte
asemănătoare, luat izolat; care poate servi drept exemplu prin
calităţile sale deosebite; pilduitor; care are un caracter
drastic, servind ca avertisment.
Exemplaritate – Caracterul unui
lucru corect, exemplar.
Exemplifica – A lămuri, a
demonstra, a ilustra prin exemple.
Exemplificare – Acţiunea de a
exemplifica şi rezultatul ei.
Exemplu – Ceea ce serveşte drept
model, ceea ce serveşte pentru a ilustra ceva; persoană care, prin
calităţile sale, poate servi drept model, pildă; caz sau fapt
tipic care întruneşte caracteristicile unei categorii întregi,
citat pentru a lămuri, a sprijini o idee, o demonstraţie.
Exequatur – Investire cu formula
executorie a unei hotărâri judiciare străine pentru a fi aplicată
în ţară; decret prin care se notifică autorităţilor sale că un
consul străin are calitatea să îndeplinească actele inerente
funcţiei sale.
Exercita – A valorifica un drept,
un privilegiu, o influenţă etc.; a practica, a îndeplini o anumită
profesiune, o funcţie, etc.; a face să fie simţit.
Exercitare – Acţiunea de a
exercita şi rezultatul ei.
Exercitarea dreptului de semnătură
– Ansamblul de proceduri, drepturi şi obligaţii pe care le
îndeplineşte specialistul cu drept de semnătură sau alt drept
echivalent obţinut în unul dintre statele membre, în procesul de
elaborare a documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a
teritoriului (Reg. CSRUR 29 iulie 2010).
Exercitarea fără drept a unei
profesiuni – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor
privitoare la regimul stabilit pentru activităţi reglementate de
lege şi constă în exercitarea fără drept a unei profesii sau a
oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori
exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă
legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se
sancţionează potrivit legii penale (ex. exercitarea fără drept a
avocaturii, a profesiei de medic, etc. (art. 281 C.Pen.).
Exerciţii financiare consecutive
(două) – Reprezintă exerciţiul financiar precedent celui pentru
care se întocmesc situaţiile financiare anuale şi exerciţiul
financiar curent, pentru care se întocmesc situaţiile financiare
anuale (OMFP 3055/ 2009).
Exerciţiu – Perioada de timp
cuprinsă între două inventare contabile; acţiune fizică sau
intelectuală, făcută sistematic şi repetat, în scopul dobândirii
sau perfecţionării unor deprinderi sau îndemânări; instruire a
militarilor pentru mânuirea armelor şi pentru executarea
acţiunilor de luptă; temă servind ca mijloc pentru dobândirea sau
dezvoltarea îndemânării, cunoştinţelor etc. într-un anumit
domeniu.
Exerciţiu bugetar – Perioadă de
timp, de obicei de un an, pentru care se execută şi se întocmeşte/
elaborează, aprobă şi raportează bugetul (de stat) (L 500/ 2002).
Exerciţiu comercial – Una sau mai
multe activităţi de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de
tip cash and carry, de alimentaţie publică, precum şi a
serviciilor desfăşurate de comerciant. Obiectul activităţilor de
comercializare îl constituie produsele şi serviciile cuprinse în
normativele legale (O.G. 99/ 2000, L 296/ 2004).
Exerciţiu financiar – Perioada de
timp cuprinsă între două bugete.
Exerciţiu unei funcţiuni –
Îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Exersa – A face exerciţii.
Exersare – Acţiunea de a exersa şi
rezultatul ei.
Exhaustiv – Care epuizează un
subiect; complet, în întregime.
Exhaustivitate – Însuşirea de a fi
exhaustiv; metodă exhaustivă.
Exigent – Care pretinde multă
grijă, stricteţe, corectitudine de la alţii (şi de la sine însuşi)
în privinţa îndeplinirii unei datorii; pretenţios.
Exigenţă – Faptul de a fi exigent;
ceea ce pretinde cineva de la altul (şi de la sine însuşi);
pretenţie, cerinţă, exiguitate; nevoie, trebuinţă, necesitate.
Exigibil – Caracterul unei
obligaţiuni, a cărei executare poate fi cerută imediat.
Exigibilitate – Însuşirea de a fi
exigibil; calitatea unei creanţe sau o obligaţie a cărei executare
poate fi pretinsă/ cerută imediat de către creditor, în sensul că
acesta este îndreptăţit să ceară de îndată executarea, în caz de
nevoie chiar executarea silită a acelei creanţe/ obligaţii; nota
caracterizantă a unei creanţe sau a unei obligaţii ajunse la
scadenţă (în cazul obligaţiei pure şi simple, exigibilitatea
durează de la naşterea acesteia şi până la încetarea obligaţiei
fie prin plată, fie prin îndeplinirea termenului de prescripţie.
Exiguitate – Exigenţă.
Exil – Pedeapsă aplicată îndeosebi
pentru infracţiuni politice constând în obligarea unei persoane de
a părăsi localitatea în care domiciliază şi a se stabili într-o
altă localitate dintr-o altă ţară; surghiun; părăsirea, plecarea
voluntară a cuiva din propria ţară sau localitate, de obicei
pentru a scăpa de o prigoană; situaţie în care se găseşte o
persoană exilată.
Exila – A obliga pe cineva să
plece sau a pleca în exil.
Exilare – Acţiunea de a (se)
exila.
Exilat – Pedepsit cu exilul,
izgonit sau plecat din ţara sa, aflat în exil; surghiunit; retras,
izolat.
Exista – A fi, a se afla, a se
găsi în realitate; a trăi, a se manifesta.
Existent – Care există, care se
află, trăieşte; care se manifestă.
Existenţă – Faptul de a exista;
categorie filozofică ce există independent de conştiinţă, de
gândire; viaţă, mod de viaţă, fel de trai; condiţiile, mijloacele
materiale necesare vieţii.
Exmatricula – A exclude un elev,
un student, etc. dintr-o şcoală sau dintr-o facultate.
Exmatriculare – Acţiunea de a
exmatricula şi rezultatul ei; ştergere din matricolă; eliminare
definitivă.
Exod – Părăsire în masă a unei
ţări sau a unui teritoriu de către populaţia respectivă; emigrare
în masă.
Exogen – Care se formează, se
dezvoltă la exterior; care se datoreşte unor cauze din afara
organismului; care rezultă, care se datoreşte unor cauze din afara
pământului şi în special energiei solare captate de planetă.
Exonda – A fi supus procesului de
exondare.
Exondare – Proces de ridicare
deasupra nivelului mării a unor suprafeţe din scoarţa pământului,
datorită mişcărilor tectonice.
Exonera – A se achita de o
datorie, de o obligaţie, de o sarcină.
Exonerare – Acţiunea de a exonera
şi rezultatul ei; eliberarea de răspundere a unei personaje de o
obligaţie contractuală din cauze străine de voinţa sa (ex. în caz
de forţă majoră, de culpa unui terţ, a victimei, etc.).
Exorbitant – Care întrece cu mult
limita normală (în privinţa preţului, a pretenţiilor cuiva etc.;
excesiv.
Exorbitanţă – Caracterul a ceea ce
este exorbitant; scumpire sau scumpete excesivă.
Exordiu – Prima parte a unui
discurs care, enunţând sumar conţinutul acestuia, urmăreşte
câştigarea atenţiei şi bunăvoinţei auditoriului; introducere,
prefaţă la o carte, la un articol etc.
Exorta – A înflăcăra, a îndemna o
persoană sau o colectivitate (prin cuvinte).
Exortare – Acţiunea de a exorta şi
rezultatul ei; înflăcărare.
Exortaţie – Cuvântare, discurs
prin care se urmăreşte stârnirea unor sentimente, dezlănţuirea
unor acţiuni, etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare,
exortare.
Exosferă – Strat atmosferic situat
la o altitudine de peste 1.000 km deasupra pământului.
Exosmoză – Fenomen de trecere a
unui fluid printr-o membrană poroasă sub influenţa unei diferenţe
de potenţial electric care există între cele două feţe ale
membranei.
Exotermic – Proces fizic sau
chimic care se produce cu degajare de căldură.
Exotic – Care se află într-o
regiune foarte îndepărtată şi care impresionează prin aspectele
neobişnuite, ciudate; care provine dintr-o asemenea regiune, care
aparţine, care este propriu acestor regiuni, ţări.
Exotism – Însuşirea de a fi
exotic.
Expansibil – Care tinde să ocupe
un spaţiu sau o suprafaţă din ce în ce mai mare; gaze care se pot
dilata.
Expansibilitate – Însuşirea de a
fi expansibil.
Expansionism – Politică agresivă
de exercitare a influenţei politice şi economice asupra unor ţări
străine, cu scopul de a acapara prin forţă noi teritorii, colonii,
sfere de influenţă şi pieţe de desfacere; politică de expansiune.
Expansionist – Care aparţine
expansionismului, privitor la expansionism.
Expansiune – Creştere a volumului
unui sistem fizico-chimic; creştere a volumului unui gaz;
extindere a influenţei şi dominaţiei economice şi politice a unui
stat asupra altuia; acaparare de teritorii străine; dezvoltare
economică impetuoasă;: expansivitate, comunicativitate,
exuberanţă, vioiciune.
Expansiv – Care are tendinţa de
a-şi împărtăşi deschis şi spontan impresiile şi sentimentele;
vioi, exuberant, comunicativ, deschis.
Expansivitate – Însuşirea de a fi
expansiv; manifestare a acestei însuşiri.
Expatria – A emigra.
Expatriat – Care se expatriază.
Expatriere – Acţiunea de a se
expatria şi rezultatul ei; emigrare.
Expectativă – Aşteptare bazată pe
anumite drepturi, promisiuni, probabilităţi sau calcule;
neintervenţie în anumite chestiuni sau situaţii, şi aşteptarea
unui moment potrivit; expectaţie; speranţa de a dobândi un drept
(ex. o moştenire); termen opus, drept câştigat.
Expectaţie – Aşteptare;
expectativă.
Expedia – A trimite o marfă către
beneficiar; a trimite prin poştă, prin mesagerii, etc. scrisori,
bani, pachete etc. la o anumită adresă; a îndepărta pe cineva, a
se debarasa, a se descotorosi de cineva; a executa repede şi
superficial o lucrare.
Expedient – Mijloc ingenios cu
ajutorul căruia se poate face faţă unei situaţii grele; mijloc
improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani.
Expediere – Acţiunea de a expedia
şi rezultatul ei; expediţie, trimitere.
Expeditiv – Care rezolvă cu
uşurinţă lucrările; prompt, iute.
Expeditor – Persoană fizică sau
juridică care expediază mărfuri, scrisori, pachete, bani etc.;
trimiţător.
Persoana care generează efectiv trimiterea poştală şi, personal sau prin intermediul unui terţ, o introduce în reţeaua poştală (OG 31/ 2002).
Persoana care generează efectiv trimiterea poştală şi, personal sau prin intermediul unui terţ, o introduce în reţeaua poştală (OG 31/ 2002).
Expediţie – Călătorie lungă (şi
anevoioasă) făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu
scopuri ştiinţifice sau comerciale; campanie militară agresivă
pentru cucerirea unui teritoriu străin, îndepărtat de propria
ţară; expediere.
Reprezintă produsele care sunt fie expediate simultan de la un exportator la un destinatar, fie acoperite de un singur document de transport referitor la transportul de la exportator la destinatar sau, în absenţa unui astfel de document, de o singură factură (Reg. CEE 2454/ 92).
Reprezintă produsele care sunt fie expediate simultan de la un exportator la un destinatar, fie acoperite de un singur document de transport referitor la transportul de la exportator la destinatar sau, în absenţa unui astfel de document, de o singură factură (Reg. CEE 2454/ 92).
Expediţionar – Care efectuează o
expediţie, care se află într-o expediţie.
Experienţă – Totalitatea
cunoştinţelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit
despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social
istorice, al interacţiunii materiale între om şi lumea exterioară;
verificare a cunoştinţelor pe cale practică, prin cercetarea
fenomenelor din realitatea înconjurătoare; experiment.
Experiment – Procedeu de cercetare
în ştiinţă, care constă în provocarea intenţionată a unor fenomene
în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi a legilor
care le guvernează; observaţie provocată, experienţă.
Experimenta – A încerca, a
verifica prin experienţă.
Experimental – De experienţă,
bazat pe experienţă, rezultat din experienţă; cu titlu de
încercare.
Experimentare – Acţiunea de a
experimenta şi rezultatul ei.
Experimentat – Care posedă multă
experienţă într-un domeniu, priceput; care a trecut prin multe
încercări; încercat.
Experimentator – Persoană care
face experienţe ştiinţifice.
Expert – Persoană care posedă
cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu (pregătire de
specialitate); specialist de mare clasă; persoană competentă
într-un anumit domeniu, numită de un organ de stat (instanţă
judecătorească sau alt organ jurisdicţional) sau de părţile
interesate, în condiţiile legii, pentru a face o expertiză
contabilă sau tehnică necesare pentru soluţionarea unui litigiu
concret; o persoană sau o firmă care posedă competenţe, cunoştinţe
speciale şi experienţă într-un anumit domeniu, altul decât cel
contabil şi de audit.
Expertiză – Cercetare cu caracter
tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicţie
sau de urmărire penală ori a părţilor asupra unei situaţii,
probleme, etc. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei;
raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute; mijloc de
probă ce constă în rezolvarea unor probleme de strictă
specialitate de către persoane care posedă cunoştinţe profunde
într-un domeniu dat (art. 116 C.Proc.Pen.).
Expertiză judiciară – Mijloc de
probă ce rezidă (care se dispune, la cerere sau din oficiu)
dintr-o lucrare, calcul, analiză, apreciere, întocmită de un
specialist/ expert în temeiul unei dispoziţii date de o instanţă
de judecată/ judiciară (organ de urmărire penală) pentru
clarificarea unor fapte sau împrejurări ce formează obiectul unui
proces (judecătorul recurge la cunoştinţele unui expert fără ca
prin aceasta expertul să i se substituie).
Expertiză medicală – Stabilire în
urma unui examen medical, a capacităţii de muncă a unui bolnav sau
a unui om sănătos în condiţiile solicitărilor fizice şi psihice
din diferite profesiuni; consultaţie sau autopsie efectuată de
medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor
etc.
Expia – A ispăşi o greşeală, o
vină etc.
Expiabil – Care poate fi ispăşit.
Expiator – Care poate şterge,
ispăşi, răscumpăra o greşeală, ispăşitor.
Expiaţie – Faptul de a expia;
ispăşire.
Expiere – Acţiunea de a expia şi
rezultatul ei; expiaţie, ispăşire.
Expira – A elimina din plămâni
aerul (în procesul respiraţiei); contract, convenţie, etc. care a
încetat să mai fie valabil; termen, perioadă de timp etc. care s-a
împlinit, s-a terminat; a muri, a pieri.
Expirare – Faptul de a expira;
expiraţie; săvârşire, împlinire; scadenţă a unui termen.
Expirator – Care ajută, care
serveşte la respiraţie.
Expiraţie – Act fiziologic prin
care se elimină din plămâni aerul inspirat.
Explica – A face să fie mai uşor
de înţeles; a lămuri; a expune, a preda o lecţie, o temă etc.; a
servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o
motivare a unui fenomen, a unei proprietăţi, etc.; a-şi motiva
acţiunile, vorbele, etc.; a se justifica; a înţelege, a pricepe, a
găsi sau a constitui o justificare, o explicaţie; a pricepe, a
găsi sau a constitui o explicaţie; a (se) lămuri asupra unei
probleme, unei chestiuni (în litigiu), a limpezi o situaţie cu
scopul de a înlătura un conflict.
Explicabil – Care poate fi
explicat.
Explicare – Acţiunea de a (se)
explica şi rezultatul ei; lămurire.
Explicativ – Care explică;
explicator.
Explicator – Explicativ.
Explicaţie – Lămurire, clarificare
a unei probleme (dificile), a unui fenomen, etc.; predare a unei
lecţii, expunere a unei teme; cauză.
Explicit – Care este exprimat
limpede, desluşit, lămurit, clar.
Explicitate – Caracterul a ceea ce
este explicit; limpezime, claritate.
Exploata – A folosi, a pune în
valoare o resursă; a extrage o substanţă utilă, un material
folositor, etc. în vederea realizării unor obiective economice;
a-şi însuşi fără echivalent o anumită cantitate de muncă străină,
a acapara o parte din roadele muncii producătorilor nemijlociţi de
bunuri materiale; a servi pe plan economic şi politic alt stat în
scopul asigurării de profituri maxime pentru grupurile monopoliste
din ţara colonizatoare; a trage folos (în mod abuziv) din ceva, a
profita de ceva.
Exploatabil – Care poate fi
exploatat.
Exploatabilitate – Însuşirea unui
bun de a fi exploatat.
Exploatare – Acţiunea de a
exploata şi rezultatul ei; însuşirea fără echivalent a unei părţi
din munca producătorilor nemijlociţi de către cei care dispun de
mijloacele de producţie; exploataţie; totalitatea lucrărilor de
punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic;
totalitatea operaţiilor care constituie procesul tehnologic de
extragere a substanţelor minerale utile, a rocilor, a ţiţeiului
sau a gazelor.; loc unde se exploatează o substanţă utilă, un
material folositor; faptul de a profita, de a trage un folos în
mod abuziv.
Exploatare agricolă – Poate consta
din: organizarea şi efectuarea de lucrări agricole şi îmbunătăţiri
funciare, utilizarea de maşini şi instalaţii, aprovizionarea,
prelucrarea şi valorificarea produselor agricole şi neagricole şi
alte asemenea activităţi (L 36/ 1991).
Exploatare forestieră – Procesul
de producţie prin care se extrage din păduri lemnul brut în
condiţiile prevăzute de regimul silvic (L 46/ 2008).
Exploatare la zi – Metodă de
extragere a substanţelor minerale utile în care procesul
tehnologic se realizează la suprafaţa terestră.
Exploatat – Cel pe care
exploatatorul îl exploatează; cel care este nevoit să îşi vândă
forţa de muncă; terenuri, mine, păduri, etc. de unde se
exploatează o substanţă utilă, un mineral folositor; care se află
în exploatare.
Exploatator – Persoană care
exploatează munca altuia, însuşindu-şi fără echivalent o parte din
produsul acestei munci; persoană care exploatează o mină, o
pădure, o moşie, etc.
Exploataţie – Întreprindere
economică care exploatează terenuri, păduri, mine, etc.; terenul,
pădurea, mina, etc. care se află în exploatarea unităţii de mai
sus.
Înseamnă ansamblul unităţilor de producţie gestionate de agricultor şi situate pe teritoriul aceluiaşi stat membru (Reg. CEE 73/ 2009).
Orice incintă împrejmuită cu unul sau mai multe adăposturi, orice construcţie sau, în cazul unei ferme în aer liber, orice loc în care sunt ţinute, deţinute, îngrijite, tăiate sau manipulate animale (OANSVSA 170/ 2004, OANSVSA 40/ 2010).
Înseamnă ansamblul unităţilor de producţie gestionate de agricultor şi situate pe teritoriul aceluiaşi stat membru (Reg. CEE 73/ 2009).
Orice incintă împrejmuită cu unul sau mai multe adăposturi, orice construcţie sau, în cazul unei ferme în aer liber, orice loc în care sunt ţinute, deţinute, îngrijite, tăiate sau manipulate animale (OANSVSA 170/ 2004, OANSVSA 40/ 2010).
Exploda – A se descompune violent
sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc
căldură şi gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri
puternice şi efectuare rapidă de lucru mecanic; a face explozie; a
provoca o explozie; a se sfărâma datorită presiunii interioare; a
erupe brusc, a expulza lavă, bombe vulcanice, gaze, etc.; a
interveni brusc şi violent în discuţie; a izbucni.
Explodare – Acţiunea de a exploda
şi rezultatul ei; explozie.
Explora – A cerceta o ţară sau o
regiune necunoscută sau mai puţin cunoscută, cu scopul de a face
descoperiri sau studii ştiinţifice; a cerceta posibilităţile de
exploatare ale unui zăcământ; a cerceta, a căuta în.
Explorabil – Care poate fi
explorat.
Explorare – Acţiunea de a explora
şi rezultatul ei; exploraţie; complex de cercetări geologice care,
în funcţie de obiectul studiat şi obiectivul urmărit; are drept
scop stabilirea limitelor, a condiţiilor de zăcământ, precizarea
structurii, a calităţii unui corp de substanţă minerală utilă
etc.; examen clinic sau de laborator efectuat pentru stabilirea
diagnosticului unei boli.
Explorare durabilă – Exploatarea
resurselor acvatice vii prin metode şi procedee care să asigure
productivitatea şi biodiversitatea pe termen lung a biosistemelor
habitatelor piscicole naturale (O.U.G. nr. 23/ 2008).
Explorarea şi evaluarea resurselor
minerale – Căutarea de resurse minerale, inclusiv minereuri,
petrol, gaze naturale şi resurse neregenerative similare, după ce
entitatea a obţinut drepturile legale de exploatare într-o anumită
zonă, precum şi determinarea fezabilităţii tehnice şi viabilităţii
comerciale a extragerii resurselor minerale (IFRS 6.A).
Explorator – Persoană care
explorează.
Exploraţie – Explorare.
Explozibil – Care poate exploda;
exploziv.
Explozie – Reacţie fizică sau
chimică foarte rapidă, violentă, însoţită de efecte mecanice,
sonore, termice, luminoase, etc., provocate de descompunerea
substanţelor explozive pe care le conţine un dispozitiv de
distrugere; proces de descompunerea a substanţelor explozive şi de
transformare a lor în alţi compuşi, mai simpli, însoţit de
dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot şi de efectuare de
lucru mecanic într-un timp foarte scurt; ardere a amestecului de
combustibil şi aer din cilindrul unui motor cu ardere internă;
trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una
nouă, prin distrugerea calităţi vechi; manifestare bruscă,
izbucnire neaşteptată şi puternică, dar de scurtă durată, a unei
acţiuni, a unui sentiment etc.
Exploziv – Care poate exploda,
care produce explozie; explozibil; care acţionează prin explozia
unor substanţe speciale cu care este încărcat; susceptibil de a
declanşa consecinţe grave; substanţă sau amestec de substanţe
care, sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic, are
proprietatea de a se descompune brusc şi violent, cu dezvoltare de
căldură, lumină şi gaze, provocând o creştere mare a presiunii la
locul exploziei; explozibil.
Explozor – Aparat special pentru
aprinderea capselor electrice detonante.
Exponat – Obiect expus în cadrul
unei expoziţii, unui muzeu, etc.
Exponent – Persoană sau grup
social care reprezintă şi apără o idee, un curent etc.;
reprezentant.
Exponenţial – Care are un exponent
variabil, nedeterminat sau necunoscut.
Export – Faptul de a exporta;
operaţie cu caracter comercial prin care o parte din mărfurile
produse, prelucrate, completate sau reparate într-o ţară se vând
şi se scot pe piaţa altor ţări (de regulă pe o perioadă de timp
determinată, de obicei de un an; exportare; totalitatea mărfurilor
exportate.
Sunt considerate export cantităţile vămuite sau nu care au trecut graniţele politice ale unei ţări (Reg. CE 1099/ 2008).
Sunt considerate export cantităţile vămuite sau nu care au trecut graniţele politice ale unei ţări (Reg. CE 1099/ 2008).
Export anticipat – Sistemul prin
care produsele compensatoare obţinute din mărfuri echivalente sunt
exportate înainte ca mărfurile de import să fie plasate sub regim
folosind sistemul de suspendare (Reg. CEE 2454/ 92).
Export complex – Reprezintă
exportul de echipamente, instalaţii sau părţi de instalaţii,
separat ori împreună cu tehnologii, licenţe, know-how-uri,
asistenţă tehnică, proiectare, construcţii montaj, lucrări de
punere în funcţiune şi recepţie, precum şi piesele de schimb şi
materialele aferente, denumite în conformitate cu actele normative
în vigoare. Sunt considerate exporturi complexe lucrările
geologice de proiectare-explorare, lucrările de exploatare pentru
zăcăminte minerale, construcţii de reţele electrice, executarea de
foraje de sonde, construcţii de schele, de instalaţii şi conducte
de transport, de depozitare şi de distribuire a produselor
petroliere şi de gaze naturale, precum şi realizarea de nave
complete, de obiective în domeniile agriculturii, îmbunătăţirilor
funciare, amenajărilor hidrotehnice, silvice, organizarea
exploatărilor forestiere şi altele asemenea, definite în
conformitate cu actele normative în vigoare (L 53/ 2003).
Export de capital – Plasare de
capital făcută în alte ţări, unde se pot obţine mai uşor profituri
maxime.
Export de servicii turistice –
Prestarea de servicii turistice către turişti străini, în ţară sau
în străinătate, a căror contravaloare se încasează în valută,
indiferent de modalitatea de încasare (numerar, ordin de plată,
cărţi de credit) (O.G. nr. 58/ 1998).
Export invizibil – Vindere de
servicii în (sau la) alte ţări.
Exporta – A vinde în afara ţării
produse, preparate, completate sau reparate în ţară; a vinde
servicii cumpărătorilor din alte ţări.
Exportabil – Care se poate
exporta.
Exportare – Acţiunea de a exporta
şi rezultatul ei; export.
Exportator – Persoană, ţară, etc.
care exportă.
Persoana în numele căreia este făcută declaraţia de export şi care este fie proprietarul mărfurilor ce se exportă, fie o persoană investită cu drept de înstrăinare asupra mărfurilor în momentul în care este acceptată declaraţia (Reg. CEE 2454/ 92).
Orice persoană fizică sau juridică care efectuează o notificare sau în numele căreia se efectuează o notificare, adică persoana care, în momentul trimiterii notificării, deţine contractul cu destinatarul din ţara terţă şi are autoritatea de a stabili ca organismele modificate genetic să fie expediate în afara teritoriului vamal al Comunităţii. În cazul în care nu s-a încheiat nici un contract de export sau în cazul în care titularul contractului nu acţionează în numele său propriu, autoritatea de a stabili ca organismele modificate genetic să fie expediate în afara teritoriului vamal al Comunităţii este decisivă (Reg. CE 1946/ 2003).
Persoana în numele căreia este făcută declaraţia de export şi care este fie proprietarul mărfurilor ce se exportă, fie o persoană investită cu drept de înstrăinare asupra mărfurilor în momentul în care este acceptată declaraţia (Reg. CEE 2454/ 92).
Orice persoană fizică sau juridică care efectuează o notificare sau în numele căreia se efectuează o notificare, adică persoana care, în momentul trimiterii notificării, deţine contractul cu destinatarul din ţara terţă şi are autoritatea de a stabili ca organismele modificate genetic să fie expediate în afara teritoriului vamal al Comunităţii. În cazul în care nu s-a încheiat nici un contract de export sau în cazul în care titularul contractului nu acţionează în numele său propriu, autoritatea de a stabili ca organismele modificate genetic să fie expediate în afara teritoriului vamal al Comunităţii este decisivă (Reg. CE 1946/ 2003).
Exporturi de capital – Mişcarea
capitalurilor dintr-o ţară în alta, cu referire la ţara care
trimite capitalurile.
Expozant – Persoană, ţară, etc.
care prezintă, expune ceva (la o expoziţie).
Expozeu – Prezentare dezvoltată,
amănunţită şi sistematică, expusă oral sau în scris, a unor fapte,
a unei situaţii, a unor idei, etc.; dare de seamă, expunere.
Expozitiv – În care se spune; care
explică; lecţie, text, etc. prezentat în forma unei expuneri, a
unei naraţiuni.
Expoziţie – Prezentare organizată,
publică a unor obiecte selecţionate, pentru a pune în lumină
specificul unei activităţi, realizările unui artist, etc. sau în
scop instructiv; loc sau clădire special amenajate unde sunt
expuse aceste obiecte.
Expres – Rapid, preferenţial; care
este exprimat clar, care nu lasă nici un fel de îndoială; special
pentru, precis, anume.
Expresie – Exprimare; construcţie
concisă care exprimă, de obicei în mod figurat, o idee; cuvânt;
manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte,
mimică etc.; înfăţişare exterioară a figurii, care reflectă starea
interioară a cuiva (în privire, pe figură); grup de numere,
litere, etc. legate între ele prin simboluri.
Expresiv – Cuvinte, gesturi, etc.
care arată ceva în mod viu, plastic, elocvent, grăitor, sugestiv;
care evocă imagini vii; care reflectă în mod pregnant, cu putere
stări interioare.
Expresivitate – Calitatea,
capacitatea de a fi expresiv.
Exprima – A expune, a formula, a
manifesta prin cuvinte sau prin gesturi păreri, idei, sentimente,
impresii etc.; a reda în cuvinte.
Exprimabil – Care poate fi
exprimat.
Exprimare – Acţiunea de a (se)
exprima şi rezultatul ei; formulare a unor idei sau sentimente;
expresie; comunicare prin cuvinte; vorbire; pronunţare a unor
cuvinte.
Expropria – A trece un bun în
proprietatea statului pentru nevoi publice (prin acordarea unei
despăgubiri).
Expropriat – Bun care a fost luat
prin expropriere; persoană care a fost supusă exproprierii.
Expropriator – Persoană care
expropriază; termen prin care Legea nr. 33/ 1994 desemnează
statul, prin organismele abilitate de guvern, pentru lucrările de
interes naţional şi judeţele, comunele, oraşele, municipiile,
pentru lucrările de interes local; expropriator este subiectul de
drept ce, conform legii, are îndreptăţirea să demareze procedura
de expropriere pentru cauza de utilitate publică şi căruia le
incumbă, totodată, şi obligaţia să plătească despăgubirea
prealabilă cuvenită proprietarului pentru imobilul/ terenul
expropriat.
Expropriere – Acţiunea de a
expropria şi rezultatul ei; trecerea în patrimoniul statului, după
o justă şi prealabilă despăgubire, a unor bunuri imobile private,
preluare justificată de interese generale.
Expulsie – Împingere în afară a
unui gaz, a unui lichid, etc.; eliminare din organism a unui
produs fiziologic, patologic, a unui corp străin, etc.
Expulza – A obliga să părăsească
ţara, a trimite peste graniţă un străin care a executat o pedeapsă
sau a cărui prezenţă pe teritoriul statului nu mai este dorită; a
da, a împinge afară, a sili să iasă.
Expulzare – Acţiunea de a expulza
şi rezultatul ei.
Expulzarea străinilor – Măsură de
siguranţă ce constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul
României a cetăţeanului străin sau a persoanei fără cetăţenie care
nu domiciliază în ţară şi care a săvârşit o infracţiune pe
teritoriul ţării noastre, dacă prezenţa lui prezintă pericol
social (art. 117 C.Pen.).
Expune – A prezenta, a reda prin
cuvinte, a face cunoscut; a relata, a explica; a aşeza la vedere,
a arăta; a aşeza un obiect, un material etc. în aşa fel încât să
se poată exercita asupra lui o acţiune, o influenţă, etc.; a pune
sau a se afla într-o situaţie periculoasă; a supune acţiunii
luminii un film, o placă fotografică, etc. pentru a obţine un
clişeu, o fotografie, etc.
Expunere – Acţiunea de a (se)
expune şi rezultatul ei; relatare; ceea ce se expune, se
relatează, se explică; naraţiune, povestire.
Orice risc al unei bănci, efectiv sau potenţial, care trebuie evidenţiat în bilanţ şi/ sau în afara bilanţului şi care decurge din următoarele, fără a se limita la acestea: a. credite, b. investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare, c. alte participaţii de natura imobilizărilor financiare, d. efecte de comerţ scontate sau avalizate, e. garanţii emise, f. acreditive deschise sau confirmate (L 58/ 1998).
Orice risc al unei bănci, efectiv sau potenţial, care trebuie evidenţiat în bilanţ şi/ sau în afara bilanţului şi care decurge din următoarele, fără a se limita la acestea: a. credite, b. investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare, c. alte participaţii de natura imobilizărilor financiare, d. efecte de comerţ scontate sau avalizate, e. garanţii emise, f. acreditive deschise sau confirmate (L 58/ 1998).
Expunere de motive – Explicare,
prezentare a unui act normativ, cu sublinierea soluţiilor noi, mai
importante, şi a motivării acestora.
Expunere totală – Nivelul maxim al
riscului asumat de un membru compensator/ noncompensator care
efectuează operaţiuni cu instrumente financiare derivate pe
pieţele reglementate/ sistemele alternative de tranzacţionare, în
cont propriu şi în contul clienţilor, fiind calculată după
metodele stabilite de casa de compensare/ contrapartea centrală
prin reglementări.
Extemporal – Probă scrisă,
neanunţată, de obicei din lecţia curentă, dată elevilor pentru
verificarea periodică a cunoştinţelor; lucrare de control.
Extensibil – Care se poate
extinde, care poate fi alungit fără a se rupe.
Extensibilitate – Însuşirea de a
fi extensibil; posibilitate de extindere, de mărire.
Extensiune – Dezvoltare, creştere;
amplificare, extindere; proces prin care un cuvânt îşi lărgeşte
înţelesul; alungire sau întindere a unui membru sau a trunchiului
anatomic în cazul unei luxaţii sau fracturi.
Extensiv – Sistem din agricultură
sau despre o cultură agricolă cu randament mic, la care
investiţiile sunt minime, iar sporirea producţiei globale se
bazează numai pe mărirea suprafeţei; care are proprietatea de a
(se) extinde.
Extenua – A (se) obosi peste
măsură; a (se) istovi, a (se) epuiza.
Extenuant – Care extenuează;
istovitor, epuizant.
Extenuare – Acţiunea de a (se)
extenua şi rezultatul ei; stare de slăbiciune extremă a corpului;
istovire, epuizare.
Extenuat – Extrem de obosit;
istovit, epuizat.
Exterior – Care este în afară de,
care este pe din afară, aflat dincolo de limită; extern; partea
din afara unui lucru; faţadă; mod de a se prezenta al unei
persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare, etc.; ţinută,
înfăţişare, aspect, alură.
Exterioritate – Caracterul a ceea
ce este exterior.
Exterioriza – A comunica, a
exprima, a manifesta gânduri, sentimente etc. prin cuvinte,
gesturi, fizionomie.
Exteriorizare – Acţiunea de a (se)
exterioriza şi rezultatul ei; exprimare, manifestare exterioară.
Exteritorial – Care se bucură de
dreptul de exteritorialitate, supus principiului
exteritorialităţii.
Exteritorialitate – Situaţie
juridică (ficţiune) diplomatică în temeiul căreia misiunile
diplomatice (ambasadele, legaţiile, persoanele etc.), agenţii
diplomatici ai unei ţări se bucură în ţara în care sunt acreditaţi
de un regim special ca şi cum ar activa pe teritoriul lor
naţional.
Extermina – A face să piară în
întregime, a distruge complet, a nimici cu totul; a ucide, a
masacra, a stârpi în masă.
Exterminant – Care extermină
Exterminare – Acţiunea de a
extermina şi rezultatul ei; stârpire, masacrare; exterminaţiune.
Exterminat – Distrus, nimicit,
stârpit în masă.
Exterminator – Cel care extermină;
nimicitor, distrugător.
Extern – Care se află aşezat în
afară; din afară, exterior; străin; care se aplică numai la
suprafaţa corpului; elev, ucenic care locuieşte şi ia masa în
afara şcolii sau a locului unde face studiile; student la medicină
care, în urma unui examen, este admis să facă practică în spital.
Externalităţi – Efecte resimţite
la nivelul unei a treia părţi, prin care unele din beneficii sau
costuri asociate cu producerea sau consumul unui bun afectează
alte persoane, care nu sunt nici producători şi nici consumatori
direcţi ai bunului respectiv.
Externalizare – Subcontractare;
reprezintă acel acord scris/ contract încheiat în baza legislaţiei
relevante, prin care beneficiarul încredinţează o activitate sau o
parte limitată a unei activităţi asumate prin cererea de finanţare
unei terţe persoane juridice, alta decât entităţile partenere
(OMMFPS 2170/ 2010).
Externat – Şcoală medie ai cărei
elevi locuiesc şi iau masa în afara şcolii; stagiu de practică în
spital, la care sunt admişi studenţii în medicină după trecerea
unui examen; examenul prin care sunt admişi studenţii la acest
stagiu.
Notă: Paginile cu
”definiții, expresii, etc” cuprind grupuri de 1.000 de astfel de
”acumulări” din motive de accesibilitate rapidă (paginile de mari
dimensiuni încărcându-se cu greutate, în special pe dispozitivele
”mobile”). Utilizați ”Ctrl + f” pentru căutarea rapidă a ceea ce
vă interesează!
Dorin M - 05 martie 2018